Senatul adopta o noua lege a cuplului Zamfir-Piperea impotriva bancilor
Autor: Bancherul.ro
2018-03-26 19:49
Senatul a adoptat astazi o lege initiata de deputatul PNL Daniel Zamfir, un apropiat al avocatului Gheorghe Piperea, implicat in numeroase procese impotriva bancilor, care exclude contractele de credit din categoria titlurilor executorii.
Legea mai prevede ca dobanzile de penalizare pentru creditele aflate in faza de executare silita nu pot depasi 50% din valoarea restantelor.
“In cazul in care in contractul dintre parti sunt prevazute penalitati de intarziere, dobanzi sau alte obligatii de plata accesorii, aceste daune-interese nu vor putea depasi 50% din suma reprezentand ratele restante la data rezilierii”, se arata in legea care modifica Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului.
Aceleasi modificari au fost aduse si in cazul contractelor de leasing, prevazute in OUG 51/2007.
Codul de procedura civila, precum si OUG 99/2016 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului, confera contractelor de credit putere de titlu executoriu, ceea ce inseamna ca bancile sau IFN-urile pot declansa rapid executarea silita a datornicilor, dupa efectuarea unor proceduri formale derulate de executorii judecatoresti si confirmate de o instanta de judecata.
Practic daca beneficiarii unui imprumut intarzie de regula mai mult de trei luni cu plata ratelor, banca sau IFN-ul poate declara scadenta anticipata a creditului, ceea ce inseamna ca datornicul fie trebuie sa achite imediat restul banilor pe care in mod normal i-ar fi innapoit in mai multi ani, fie este executat silit, de regula prin poprirea salariului si a conturilor bancare si, daca este cazul, prin vanzarea locuintei ipotecate in favoarea bancii.
Ce s-ar intampla daca un contract de credit nu ar mai fi titlu executoriu?
Bancile ar fi nevoite sa-si dea in judecata clientii rau-platnici si sa astepte multe luni, chiar si unul sau doi ani, decizii definitive ale instantelor privind declansarea procedurii de executare silita.
Cu alte cuvinte, bancile si firmele de recuperare creante si-ar primi inapoi banii de la datornici mult mai greu decat in prezent, ceea ce ar putea influenta si comportamentul bancilor in privinta acordarii de noi credite.
De ce vor parlamentarii sa lase contractele de credit fara putere de titlu executoriu?
Initiatorii proiectelor de lege care vizeaza acest lucru au adus doua principale argemente:
1. Cei executati silit nu au posibilitatea de a contesta decizia, daca se simt nedreptatiti sau considera ca au fost abuzati de banca, mai ales in cazul vanzarii locuintelor
2. Contractele de credit ar avea clauze abuzive, care trebuie eliminate de judecatori inainte de a se decide executarea silita
Cele doua argumente nu sunt insa decat niste scuze pentru initierea unei legi populiste, cu care parlamentarii sa se poata lauda iar avocatii sau sa-si faca reclama pentru afacerile personale ca sunt aparatorii celor napastuiti de banci.
Pentru ca executarea silita, dincolo de faptul ca poate fi contestata in justitie de catre clientii bancilor care se considera nedreptatiti, este un drept al creditorului prevazut in contracte, iar problemele de ordin social, precum pericolul pierderii locuintei, se abordeaza de regula (sau ar trebui abordate) inainte de declansarea procedurii de executare silita, prin diverse negocieri intre banca si client, precum reesalonarea platilor, in timp ce posibilele clauze abuzive se pot rezolva, de asemea, fie pe cale amiabila fie in justitie, in orice etapa a derularii contractului, nu doar in faza de executare silita.
De regula, insa, problemele apar atunci cand cei indatorati ajung la ananghie si atunci cauta diverse solutii pentru a scapa de executarea silita si de datorii, iar parlamentarii incearca sa le faca pe plac.
Istoricul luptelor impotriva executarii silite
“In Romania, in fata celor puternici si protejati de legi draconice nu poti decat sa accepti frustrarea sau umilinta...”.
Acesta a fost titlul expunerii de motive la prima initiativa legislativa in acest sens aparuta in iunie 2015, semnata de Cristiana-Irina Anghel, senator PLC (ulterior ALDE), alaturi de alti 27 de deputati si senatori, in care se propunea abrogarea articolului 120 din OUG 99/2006, potrivit caruia “Contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie de credit constituie titluri executorii.”
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat in septembrie 2015, in ciuda faptului ca Guvernul a trimis un aviz negativ, in care spune ca nu sustine adoptarea acestei legi, “avand in vedere ca in Codul de procedura civila contractul de credit este calificat ca titlu executoriu, iar abrogarea acestei dispozitii ar determina insecuritatea raporturilor juridice, de natura sa aduca atingere principiului securitatii raporturilor juridice, consacrat de art.1 alin.5 din Constitutia Romaniei”. (vezi aici detalii)
Proiectul de lege a fosta insa respins de Camera Deputatilor, camera decizionala, in februarie 2017, dupa ce Comisia de specialitate pentru buget, finante si banci, condusa de depuatul PSD Viorel Stefan, numit ulterior ministru al Finantelor in cabinetul Grindeanu, a emis un raport de respingere.
Motivul? “Deoarece Codul de procedură civilă reglementează în prezent contestaţia titlului de executare. Astfel este asigurat dreptul de a contesta executarea silită şi implicit suspendarea acestei măsuri, urmând ca instanţa de judecată să analizeze cauza sub toate aspectele, inclusiv sub aspectul temeiniciei creanţei.”
La putin timp, in martie 2017, gherila anti-banci a incercat o noua lovitura, prin adoptarea Legii 17/2017 de modificare a Codului de procedura civila, in care se prevedea ca „inscrisurile sub semnătură privată sunt titluri executorii, numai dacă sunt înregistrate în registrele publice, în cazurile şi condiţiile anume prevăzute de lege.”
Piperea a anuntat in oficiosul sau ca din moment ce contractele de credit nu sunt inscrise nicaieri, nu mai pot fi titluri executorii.
Nu de aceeasi parere au fost si instantele de judecata, care au admis in continuare executarile silite, considerand ca noile prevederi legale se refera doar la cazurile in care legea impune inregistrarea creditelor in registrele publice, cum este cazul contractelor de ipoteca, inscrise in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare si in Cartea Funciara.
Piperea nu s-a dat insa batut, se pare ca vrea cu orice pret ca executarile silite sa nu mai fie titluri executorii, poate asa mai face rost de ceva clienti pentru biroul de avocatura.
Stilul sau poate fi recunoscut clar in expunerea de motive a unei noi legi inregistrate in 30 iunie 2017 la Senat, care propune ca art. 120 din OUG 99/2006, prin care contractele de credit primesc titlu executoriu, sa nu se aplice la contractele incheiate cu consumatorii, adica acelasi lucru ca in primul proiect respins de Camera Deputatilor la inceputul anului.
In expunerea de motive, Piperea se refera aproape integral la contractele de leasing, abia in ultima fraza precizeaza ca aceleasi argumente sunt valabile si in cazul contractelor de credit. Poate, poate, asa va reusi sa fenteze atentia parlamentarilor.
In rest, aceleasi argumente false privind protectia consumatorilor asupriti de puterea economica exagerata a bancilor si imposibilitatea acestora de a contesta executarile, ceea ce nu este adevarat.
Expunerea de motive la legea redactata, probabil, de Piperea
Iata expunera de motive la “Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing precum si a Ordonanţei de Urgenţă nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului”:
“In contractele de adeziune, asa cum este operatiunea de leasing, profesionistii leasingului si ai creditului, avand o forta economica, juridica si tehnica disproportionat de mare in raport cu debitorul, eufemistic denumit “partenerul” lor contractual, impun debitorului clauze-tip, preformulate, la care debitorul nu poate decat sa adere, prin simpla semnatura, fara posibilitatea de a le influenta natura sau continutul.
Asa se face ca, desi legiuitorul a avut in vedere alternativa dintre predarea bunului si plata despagubirilor constand in echivalentul ratelor pe toata perioada contractuala, in contractele de leasing se stipuleaza in sarcina locatarului/utilizatorului obligatia platii, in mod cumulativ, atat a ratelor de leasing aferente intregii perioade contractuale, cat si restituirea bunului.
O astfel de raspundere, mai ales in cazul in care utilizatorul (debitorul) este consumator, este in mod evident excesiva si lipsita de orice rationalitate economica, intrucat un debitor caruia i-ar incumba o astfel de enorma raspundere baneasca ar fi sau ar deveni rapid un debitor ruinat, ceea ce, de fapt, inseamna un risc de insolvabilitate pentru creditor (societatea de leasing), care nu si-ar mai putea recupera decat, cel mult, bunul dat in leasing.
In plus, conduita abuziva a unora dintre partile contractante foarte des utilizate in practica releva necesitatea limitarii regimului preferential de care acestea au beneficiat, si anume caracterul de titlu executoriu, si necesitatea supunerii acestora procedurilor de verificare aplicabile in cazul actelor juridice similare.
Aceasta masura se impune in cazurile in care debitorul (utilizatorul) este consumator si in lumina hotararii pronuntate de Curtea de Justitie a Uniunii Europene in cauza Mohamed Aziz, C-415/11, in care instanta a subliniat ca Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii impune necesitatea verificarii chiar si din oficiu a caracterului abuziv al unor clauze contractuale.
Aceasta verificare ar putea fi facuta cu prilejul investirii cu formula executorie a contractului, numai ca instantele se limiteaza la o verificare a valabilitatii formale a titlului executoriu, nu si a conditiilor de valabilitate a titlului. O minimala verificare a acestor aspecte se poate efectua doar in cadrul contestatiei la executare.
A reglementa posibilitatea verificarii de catre o instanta de judecata a aspectelor mentionate mai sus exclusiv in procedura contestatiei la executare reprezinta o incalcare a principiului efectivitatii care impune, cu privire la modalitatile procedurale aplicabile actiunilor destinate sa asigure protectia drepturilor conferite justitiabililor in temeiul dreptului Uniunii, ca aceste modalitati sa nu faca practic imposibila sau excesiv dificila exercitarea drepturilor conferite astfel de ordinea juridica a Uniunii (Cauza Steffensen, C-276/01).
Contestatia la executare este un remediu ulterior demararii procedurilor de executare silita, care poate fi exercitata numai intr-un anumit termen, care presupune plata unei taxe de timbru, si care in sine nu suspenda procedurile de executare silita. Iar pentru suspendarea executarii silite, petentul trebuie sa plateasca o cautiune.
Toate aceste imprejurari fac excesiv de dificila asigurarea drepturilor conferite consumatorilor in temeiul dreptului Uniunii Europene, aspect ce fundamenteaza necesitatea modificarilor legislative propuse.
Aceleasi argumente sunt valabile si in cazul contractelor de credit incheiate cu consumatorii.”
Comentarii
cosmingmda
Eu cred că e o reglementare foarte buna pierderea caracterului executoriu al contractului de credit. In acest moment nu xista un echilibru în fața legii intre banca și consumator atunci când se ajunge le executarea silita. Prin simplul fapt că banca e obligata să treacă prin fața instanței se validează faptul că datoria consumatorului fata de banca este corectă iar banca nu a folosit clauze abuzive pentru a creste artificial aceasta datorie. In acest moment daca vrei să execuți o bancă sa recuperezi sume încasată de acestea în baza clauzelor abuzive stai in procese ani de zile!!! De ce nu și invers ? Sa stea și banca in procese că să-și recupereze sumele ?
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Ultima Ora
Banca Transilvania are un rating mai bun
Fitch Ratings îmbunătățește rating-ul Băncii Transilvania, de la ”BB+” la ”BBB-”, cu perspectivă stabilă, pe termen lung, conform unui comunicat al bancii, in care se adauga: Noul rating investment grade reflectă îmbunătățirea mediului detalii
Numele beneficiarului unui transfer bancar, afisat la 17 banci
BRD, Exim Banca Romaneasca si Credit Europe Bank sunt ultimele trei banci care au integrat recent serviciul afisare nume beneficar (SANB) oferit de Transfond, care afiseaza numele destinatarului unei plati, sub contul IBAN. Potrivit Transfond, serviciul are ca scop prevenirea fraudelor detalii
Banca Transilvania si-a imbunatatit perspectiva de crestere a ratingului
Moody’s Ratings confirmă rating-urile Băncii Transilvania acordate pentru prima oară în 2023 și îmbunătățeste perspectiva, de la stabilă la pozitivă, pentru rating-ul de depozit pe termen lung (Baa2) și rating-ul de emitent (Baa3), anunta banca intr-un comunicat, in detalii
Legea pentru plafonarea dobanzilor la creditele IFN-urilor, in vigoare de luni
Legea 243 din 2024 privind plafonarea dobanzilor la creditele acordate de IFN-uri (Institutii Financiare Nebancare) intra in vigoare, de luni, 11 noiembrie. Legea obliga IFN-urile sa limiteze dobanzile la 1% pe zi in cazul creditelor de pana la 5.000 de lei, 0,8% la imprumuturile de pana detalii
- Raiffeisen Digital Bank se inchide in Romania
- Banca Transilvania isi continua cresterea sustinuta: +30% la operatiuni, +23% la credite, in primele 9 luni din 2024
- Problele de functionare a aplicatiei Revolut
- BCR lanseaza o noua varianta de plati cu numarul de telefon, o alternativa la Alias Pay
- Banca Transilvania are un numar de telefon dedicat fraudelor online
- Burse la Transilvania Executive Education MBA
- Card virtual in dolari, in aplicatia BT Pay
- Libra devine a doua banca, dupa BT, care face plati instant in euro
- Probleme de functionare a cardurilor BRD Mastercard, la magazine si bancomate
- Bancile adopta un nou sistem de plati instant cu mobilul prin cod QR: RoPay
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, aproape 20 miliarde euro după primele nouă luni
- Deficitul contului curent, aproape 18 miliarde euro după primele opt luni
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro după prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
Analize economice
- Inflația anuală a crescut marginal
- Comerțul cu amănuntul - în creștere cu 7,7% cumulat pe primele 9 luni
- România, pe locul 16 din 27 de state membre ca pondere a datoriei publice în PIB
- România, tot prima în UE la inflația anuală, dar decalajul s-a redus
- Exporturile lunare în august, la cel mai redus nivel din ultimul an
Ministerul Finantelor
- Datoria publică, 51,4% din PIB la mijlocul anului
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB după prima jumătate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB după primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar îngrijorător după prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- Datoria publică, 52,7% din PIB la finele lunii august 2024
- -5,44% din PIB, deficit bugetar înaintea ultimului trimestru din 2024
- Prețurile industriale - scădere în august dar indicele anual a continuat să crească
- România, pe locul 4 în UE la scăderea prețurilor agricole
- Industria prelucrătoare, evoluție neconvingătoare pe luna iulie 2024
Statistici
- România, pe locul trei în UE la creșterea costului muncii în T2 2024
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 în UE ca pondere în PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Deficitul balanței comerciale la 9 luni, cu 15% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut
- Producția industrială, în scădere semnificativă
- Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
- Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
LOAN OFFER
Buna ziua Aceasta pentru a informa publicul larg că oferim împrumuturi celor care au nevoie de ... detalii
-
!
Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii
-
Bancnote vechi
Numar de ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii