BANCI | Revista presei

Programul Prima Masina pentru garantarea creditelor auto a fost lansat de Guvern

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2014-10-07 00:09

Statul român va garanta jumătate din valoarea unui credit de maximum 50.000 de lei pe care îl vor putea accesa persoanele fizice pentru achiziția unei mașini noi, începând cu 1 noiembrie, a declarat, luni, ministrul Economiei, Constantin Niță (foto), citat de Agerpres.

El a prezentat oficial programul denumit 'Prima Mașină', în cadrul unei conferințe de presa la care au participat și premierul Victor Ponta, precum și reprezentanți ai industriei de automobile.

Creditul maxim care poate fi accesat prin acest program este de 50.000 de lei, plus TVA, la care se adaugă valoarea poliței CASCO pentru primul an.

Pentru un astfel de credit, rata medie ar fi de 150 de euro pe lună, arată calculele inițiatorilor.

"Acest program are trei obiective strategice: sprijinirea achiziției unei mașini noi pentru tineri printr-un credit bancar cu garanții de stat, stimularea achiziției de automobile noi, nepoluante, precum și stimularea producției interne de automobile", a afirmat Niță.

Potrivit acestuia, vor avea prioritate în obținerea creditului tinerii cu vârsta între 18 și 35 de ani, dar a subliniat că și cei peste aceasta vârstă pot beneficia de acest program.

"Garanțiile de stat vor reprezenta 50% din valoarea creditului, iar diferența de colateral va fi reprezentată de autoturismul achiziționat. Avansul minim va fi între 5% și 10%, iar costul total va fi ROBOR la trei luni plus 3%. Durata maximă a creditului va fi de 84 de luni, iar mașina nouă poate fi atât din producția internă, cât și din import", a explicat Niță.

Potrivit acestuia, va fi încurajată achiziția de mașini cât mai puțin poluante.

"Ținem cont de faptul că, în perioada 2008-2014, creditele bancare pentru populație s-au redus cu 30%. În plus, vânzările de autoturisme vechi sunt de trei ori mai mari decât cele de mașini noi", a mai spus Niță.

El a adăugat că, pe an, în România se vând doar 80.000 de mașini noi, din care 25% către persoane fizice.

Industria auto locală numără 600 de companii cu peste 200.000 de angajați și contribuie cu 11% din PIB, a mai spus ministrul de resort.

"Avem în vedere prin acest program susținerea comercializării de 20.000 de autoturisme noi pe an. În decursul a doi ani, vrem ca persoanele fizice să
achiziționeze 40% din mașinile noi, față de doar 25% în acest moment.

Creșterea anuală a vânzărilor ar putea ajunge până la un miliard de lei, ceea ce ar însemna o creștere economică de 0,1%, cumulând efectele de pe
lanțul de producție, import și distribuție, inclusiv serviciile conexe din acest sector", a mai declarat ministrul Economiei.

Propunerea va fi discutată în Guvern în primă lectură în aceasta săptămâna, urmând ca decizia finala să fie luată săptămâna viitoare.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Revista presei



Banca Feroviara a fost cumparata de Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care ofera servicii IT pentru banci

Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din Arad, conform informatiilor publicate in presa, care precizeaza ca tranzactia a fost aprobata de Banca detalii

NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard

Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2 de pensii intr-o firma germana, Wirecard, un procesator de plati prezent si in Romania, care a fost prins cu o frauda detalii

BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT

Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia, prin intermediul unor firme din Ghimpati, judetul Giurgiu, care si-au deschis conturi la bancile romanesti, probabil cu detalii

In cel hal a ajuns Capital.ro! Un biet site de fake news (clickbait) promovat chiar de Google, desi e conflict de interese

Odata o revista de afaceri de calitate, pe vremea cand era detinuta de grupul de presa Ringier, Capital, cumparata in 2011, impreuna cu Evenimentul Zilei, de Dan Andronic, fiul celebrului caricaturist Adrian Andronic, a ajuns acum un biet site de "clickbait", adica de titluri inselatoare si detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • LOAN OFFER

    Buna ziua Aceasta pentru a informa publicul larg că oferim împrumuturi celor care au nevoie de ... detalii

  • !

    Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii

  • Bancnote vechi

    Numar de ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii