Pentru romani e mai importanta casa decat dezvoltarea personala, arata un studiu
Autor: Bancherul.ro
2016-06-22 00:00
Familia este cea mai importantă realizare a românilor, urmată de achiziția unei case și investiția în educație/ dezvoltarea personală, relevă un studiu al Provident Financial România, anunta compania intr-un comunicat, in care se mai precizeaza urmatoarele:
În ultimii 10 ani, unul din doi români a luat între unu și 4 credite, iar cea mai importantă investiție a fost și va fi achiziția unei case/ apartament. Același studiu relevă și faptul că unul din trei români regretă că nu a plecat definitiv din România în ultimul deceniu.
Întemeierea unei familii este considerată ca fiind cea mai importantă realizare a românilor din ultimii 10 ani, arată studiul Provident Financial Romania. La întrebarea “Care a fost cel mai important lucru pe care l-ați realizat în ultimii 10 ani?”, 35,3% au răspuns ”Familia”, 15,7% din respondenți au afirmat că cea mai importantă realizare a fost achiziționarea unei case/apartament, iar peste 14% au afirmat ca cea mai importantă realizare a fost investiția în dezvoltarea personală.
Întrebați care a fost cea mai importantă investiție pe care au făcut-o în ultimii 10 ani, participanții la studiul Provident au afirmat că au cumpărat o casă (24,8% din respondenți), o mașină (20,9%), au cumpărat electrocasnice/ TV/ calculator (20,6%), au investit în educația copiilor (14%) sau au călătorit (12,3%). Eșantionul studiului a fost compus din 1.396 de respondenți cu vârsta cuprinsă între 25-50 ani.
În privința comportamentului financiar, respondenții au afirmat că în ultimi 10 ani au luat un credit (31,9%) sau între 2 și 4 credite (18,9%). La aceeași întrebare, 26,2% din respondenți au afirmat că au cheltuit doar venitul lunar, fără să se împrumute, iar 18,2% au afirmat că au economisit. În cazul sumei împrumutate și a destinației banilor, 30,7% din respondenți au luat un împrumut personal, mai mare de 10 mii de lei.
Unul din cinci respondenți a afirmat că nu a luat nici un credit (20,6%), în timp ce un procent similar, de 20,1% a răspuns că a contractat un credit mai mic de 10 mii de lei sau un card de credit (20% din respondenți). 18,7% din respondenți au afirmat că au luat un credit imobiliar în ultimii 10 ani.
Unul din trei români regretă ca nu a părăsit definitiv România în ultimii 10 ani
Cel mai mare regret al românilor este că nu au plecat din țară, în ultimii 10 ani (30,5% din respondenți). Un procent de 23,6% regretă că nu a petrecut mai mult timp cu familia în ultimul deceniu, în timp ce un procent aproape egal, de 23,3%, regretă că nu și-a deschis propria afacere sau că a pierdut mai multe ocazii de a avansa în carieră (23% din răspunsuri).
Pentru următorii 10 ani, cel mai important plan al românilor este să asigure succesul în viață al copilului/ copiilor (26,7% din răspunsuri), să își întemeieze o familie (20,9%), să avanseze în carieră (15,9%) sau să își deschidă propria afacere (14,3%).
Unul din zece respondenți a afirmat că vrea să plece din România definitiv. Ca investiții importante în următorii 10 ani, respondenții din studiul Provident afirmă că vor cumpăra o casă (35,2%) sau o vor renova (24,1%), vor cumpăra o mașină (18,2%) sau va pleca într-o vacanță exotică (17%).
„În 10 ani, de când am intrat pe piața locală, aproape 900 de mii de români și-au împlinit visele cu ajutorul Provident. Cu ocazia acestui eveniment important pentru noi, am vrut să aflăm care sunt cele mai mari realizări ale românilor din ultimii 10 ani și ce aspirații au ei pentru următorul deceniu. Sondajul demonstrează dorința românilor de a avea grijă de familia lor, de a investi în propria casă și, într-o măsură tot mai mare, de a avea propria afacere. Noi ținem pasul cu vremurile și ne adaptăm permanent la nevoile românilor. Am lansat astfel un produs cu plata lunară, de până la 10.000 de lei, am redus costurile pentru clienții fideli și întărim echipa de agenți în toată țara, pentru a fi mai aproape de clienții noștri”, a declarat Viktor Boczan, CEO Provident Financial Romania.
Provident Financial România celebrează în acest an 10 ani de prezență pe piața românească. Compania financiară este lider în domeniul creditelor de consum acordate la domiciliul clienților și a devenit, începând cu acest an, cel mai mare angajator britanic din România. Creșterea numărului de angajați vine după ce, la sfârșitul anului trecut, compania a luat decizia de a-și angaja toți agenții de vânzări, respectiv 3.500 de persoane.
În România, Provident Financial este prima instituție care, în primăvara anului 2006, a lansat în premieră împrumutul la domiciliu, pe baza unui model de afaceri cu o istorie de peste 130 de ani. În 10 ani, Provident a acordat împrumuturi în valoare de 850 de milioane de euro și a plătit taxe și impozite de 45 de milioane.
Provident Financial România face parte din grupul britanic International Personal Finance (IPF), al doilea cel mai mare angajator britanic din Europa Centrală și de Est și una dintre cele mai puternice 250 de companii britanice listate la Bursa din Londra. Numărul total de angajați la nivel de grup se ridică acum la peste 13.000. Grupul IPF activează in 13 țări din Europa și America de Nord și deservește peste 2,6 milioane de clienți.
Despre Provident Financial România
Provident Financial România este o instituție financiară nebancară înregistrată în Registrul General al Băncii Naționale a României și face parte din grupul britanic International Personal Finance (IPF), unul dintre cei mai importanți furnizori de credite la domiciliu din Europa. Grupul are 2,6 milioane de clienți în 13 țări din Europa Centrală și de Est și în Mexic. IPF este unul dintre cei mai mari angajatori britanici din regiune și una dintre cele mai puternice 250 de companii internaționale listate la Bursa din Londra.
Taguri: Provident
Comentarii
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Opinie
Inflatia este si consecinta cresterii salariilor
Inflatia mare este si consecinta cresterii salariilor, a precizat guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, cu ocazia prezentarii raportului privind inflatia din 11 noiembrie 2024. Seceta puternica, oferta insuficienta de produse alimentare si cresterea salariilor au cauzat cresterea inflatiei, detalii
ING ramane singura dintre bancile romanesti care-si face corect reclama la credite
ING ramane singura dintre bancile romanesti care-si promoveaza corect dobanzile la credite, atat in cadrul reclamelor TV si online, cat si pe site-ul propriu sau in retelele sociale. Mai exact, ING nu spune ca acorda credite cu dobanda „incepand cu detalii
Cardurile devin inutile: acum se pot face plati instant gratis din aplicatiile bancare
Cardurile isi pierd treptat utilitatea, odata cu avansul noilor tehnologii pentru plati. Bancile romanesti au inceput sa implementeze platile instant din aplicatiile bancare, prin serviciul RoPay. Platile instant (care se fac in cateva secunde, la orice detalii
Au neglijat bancile securitatea pentru digitalizare?
Explozia fraudelor online poate fi considerata normala in conditiile dezvoltarii pe masura a digitalizarii si serviciilor bancare online. Dar ceea ce-mi da de gandit este usurinta cu care escrocii pot accesa o aplicatie bancara, pot face transferuri catre detalii
- BRD isi lichideaza filialele din Romania. Va fi vanduta si banca?
- De ce permit bancile transferuri catre platforme de criptomonede prin care se fac fraude online?
- Banca Transilvania implineste 30 de ani
- De cand si cat de mult ar putea sa scada dobanzile in 2024?
- Ce responsabilitate au bancile in cazul fraudelor online?
- Creditele ipotecare ar putea creste in 2024, estimeaza Banca Transilvania
- Rambursarea ratelor la credite in Romania se face ca in celelalte tari din Europa; motoda propusa de ANPC este contrara interesului consumatorilor
- De ce ar majora bancile comisioanele pentru cash, daca se limiteaza cash-ul?
- Simona Halep, sustinuta in continuare de Banca Transilvania
- Romanii au incredere in banci ca le pot rezolva problemele, arata un sondaj
Profil de Bancher
-
Frank-Michael BEITZ, Vicepreședinte Executiv Risc, Membru al Comitetului Executiv
BCR
Date personale Naționalitate: ... vezi profil
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, aproape 20 miliarde euro după primele nouă luni
- Deficitul contului curent, aproape 18 miliarde euro după primele opt luni
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro după prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
Analize economice
- România, „lanterna roșie” a cheltuielilor pentru cercetare-dezvoltare în UE
- Deficitul contului curent, peste 24 miliarde euro după primele zece luni
- Deficit comercial record în octombrie 2024
- Productivitatea în comerț, peste cea din industrie
- -6,2% din PIB, deficit bugetar după zece luni
Ministerul Finantelor
- Datoria publică, 51,4% din PIB la mijlocul anului
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB după prima jumătate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB după primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar îngrijorător după prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- Inflația anuală a crescut la 5,11%, prin efect de bază
- Datoria publică, 54,4% din PIB la finele lunii septembrie 2024
- România, tot prima dar în trendul UE la inflația anuală
- Datoria publică, 52,7% din PIB la finele lunii august 2024
- -5,44% din PIB, deficit bugetar înaintea ultimului trimestru din 2024
Statistici
- România, pe locul trei în UE la creșterea costului muncii în T2 2024
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 în UE ca pondere în PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- Sistemul bancar romanesc este deosebit de bine pregatit pentru orice fel de socuri
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Comerțul cu amănuntul - în creștere cu 8% pe primele 10 luni
- Deficitul balanței comerciale la 9 luni, cu 15% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut
- Producția industrială, în scădere semnificativă
- Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
împrumut
Vreau să apreciez pe Karin Sabine un împrumut de 9000€ pentru mine. Dacă aveți nevoie de un ... detalii
-
împrumut
Vreau să apreciez pe Karin Sabine un împrumut de 9000€ pentru mine. Dacă aveți nevoie de un ... detalii
-
Buna ziua! Am nevoie de ajutor!
Buna ziua! Am trimis activare cont si imi scrie ca au expediat QR Cod pe posta dar nu mia venit ... detalii
-
Înșelătorie
Mare atenție la firma vex group, te pune să investești 250 € în Forex, câștigi ceva și ... detalii
-
interdictie conturi ING
Buna ziua, o situatie ca cele de mai sus am patit si eu, cu diferenta ca Revolut a deblocat contul ... detalii