BANCI | Revista presei

Codul fiscal reexaminat, adoptat de Senat

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2015-09-01 19:37

Cererea de reexaminare a proiectului Codului fiscal, transmisă Parlamentului de către șeful statului Klaus Iohannis, a fost adoptată de Senat în prima ședință de plen a celei de-a doua sesiuni ordinare din acest an, transmite Agerpres.

În favoarea solicitării președintelui s-au exprimat 130 de senatori, în timp ce 'împotrivă' au fost înregistrate patru voturi și o abținere.

Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senat a avizat, luni, favorabil cererea de reexaminare a Codului Fiscal, cu amendamentele convenite de liderii partidelor politice. Raportul Comisiei de specialitate a fost aprobat de plen cu 130 de voturi 'pentru', cinci 'împotrivă' și o abținere.

Amendamentele vizează reducerea TVA la 20% de la 1 ianuarie 2016 și la 19% de la 1 ianuarie 2017. În plus, eliminarea taxei pe construcțiile speciale și a supraaccizei la carburanți se amână tot pentru 1 ianuarie 2017. În schimb, rămâne în vigoare eliminarea taxei pe construcțiile speciale pentru investițiile în agricultură începând cu 1 ianuarie 2016.

În privința impozitului pe dividende, reducerea de la 16% la 5% va intra în vigoare tot de la 1 ianuarie 2017.

Președintele Klaus Iohannis a transmis Senatului, în luna iulie, cererea de reexaminare a Legii privind Codul fiscal, subliniind că "legiuitorul trebuie să promoveze o atitudine echilibrată și rațională, de natură a nu genera disfuncționalități care, ulterior, să necesite frecvente corectări de ordin legislativ", motiv pentru care "în elaborarea unui nou Cod fiscal nu ar trebui promovate politici care generează fiscalități excesive, dar nici relaxări accentuate".

"Măsurile de austeritate ale anului 2010 trebuie să rămână istorie. Revenirea la politici fiscale riscante și cu consecințe negative pe termen lung reprezintă o experiență pe care nu numai clasa politică nu și-o mai poate permite, dar, mai ales, costurile acestora nu trebuie să mai fie suportate de cetățeni. (...) Bunăstarea economică unanim dorită de toate forțele politice din România în beneficiul cetățenilor și al agenților economici poate fi atinsă numai printr-o abordare fiscal-bugetară responsabilă, predictibilă pe termen lung, în concordanță cu obiectivele de creștere economică sustenabilă", afirmă Iohannis în cererea de reexaminare.

Proiectul Codului fiscal are un caracter organic, iar Senatul l-a dezbătut în calitate de primă Cameră sesizată. Proiectul va intra în dezbaterea Camerei Deputaților, cu rol decizional.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Revista presei



Banca Feroviara a fost cumparata de Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care ofera servicii IT pentru banci

Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din Arad, conform informatiilor publicate in presa, care precizeaza ca tranzactia a fost aprobata de Banca detalii

NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard

Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2 de pensii intr-o firma germana, Wirecard, un procesator de plati prezent si in Romania, care a fost prins cu o frauda detalii

BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT

Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia, prin intermediul unor firme din Ghimpati, judetul Giurgiu, care si-au deschis conturi la bancile romanesti, probabil cu detalii

In cel hal a ajuns Capital.ro! Un biet site de fake news (clickbait) promovat chiar de Google, desi e conflict de interese

Odata o revista de afaceri de calitate, pe vremea cand era detinuta de grupul de presa Ringier, Capital, cumparata in 2011, impreuna cu Evenimentul Zilei, de Dan Andronic, fiul celebrului caricaturist Adrian Andronic, a ajuns acum un biet site de "clickbait", adica de titluri inselatoare si detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • LOAN OFFER

    Buna ziua Aceasta pentru a informa publicul larg că oferim împrumuturi celor care au nevoie de ... detalii

  • !

    Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii

  • Bancnote vechi

    Numar de ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii