BANCI | Noutati BNR

Cele noua banci sistemice din Romania, obligate de BNR sa detina capital suplimentar si in 2020

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2019-11-22 18:19

Banca Nationala a Romaniei (BNR), la recomandarea Comitetului National pentru Supravegherea Macroprudentiala (CNSM), va impune unui numar de noua banci sistemice (cele mai mari) din Romania, sa detina capital suplimentar si in 2020, la aceleasi niveluri ca in acest an, conform Ordinului BNR nr. 10/2019 privind amortizorul aferent instituţiilor de credit autorizate în România şi identificate drept alte instituţii de importanţă sistemică (O-SII). 

Astfel, unui numar de cinci banci (BCR, Banca Transilvania (BT), Raiffeisen Bank, CEC Bank si OTP Bank) li s-a impus de la 1 ianuarie 2020 un amortizor de capital pentru riscul sistemic de 2% din valoarea expunerii la risc.

Niivelul capitalului suplimentar pentru 2020 este identic cu cel din prezent, cu exceptia OTP Bank, care in prezent are o cerinta suplimentara de doar 1,5%.

In cazul altor patru banci sistemice, BRD-Groupe Societe Generale (BRD), Unicredit, Alpha Bank si Garanti Bank, cerinta suplimentara de capital a fost mentinuta la acelasi nivel, de 1%.

Amortizorul de capital pentru riscul sistemic aplicat tuturor expunerilor bancilor sistemice (credite si alte investitii ale acestora) începând cu 30 iunie 2018, a fost introdus “cu scopul de a susține procesul de administrare adecvată a riscului de credit și de creștere a rezilienței sectorului bancar împotriva unor șocuri neanticipate, pe fondul unor circumstanţe structurale nefavorabile”, a precizat CNSM.

Nivelul capitalului suplimentar, intre 0 si 2% din expunerile bancilor, este stabilit in functie de indicatorii privind rata creditelor neperformante si gradul de acoperire cu provizioane ale fiecarei banci. (vezi aici detalii)

Ordin nr. 10 din 8.noi.2019
Monitorul Oficial, Partea I 933 20.noi.2019
Intrare în vigoare la 20.noi.2019

Ordinul nr. 10/2019 privind amortizorul aferent instituţiilor de credit autorizate în România şi identificate drept alte instituţii de importanţă sistemică (O-SII)

Având în vedere dispoziţiile art. 4 alin. (1), art. 101 şi 1261 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 255 alin. (1) - (3), ale art. 269 alin. (1) şi ale art. 275-280 din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 5/2013 privind cerinţe prudenţiale pentru instituţiile de credit, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Recomandarea Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială nr. R/4/2019 privind amortizorul de capital pentru alte instituţii de importanţă sistemică din România,
în temeiul dispoziţiilor art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, precum şi ale art. 420 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare,

Banca Naţională a României emite următorul ordin:

Art. 1. - Instituţiile de credit autorizate în România şi care au fost identificate la nivel naţional ca fiind "alte instituţii de importanţă sistemică" (O-SII), pe baza datelor raportate pentru 31 decembrie 2018, sunt următoarele: Banca Comercială Română - S.A., Raiffeisen Bank - S.A., OTP Bank - S.A., Banca Transilvania - S.A., CEC Bank - S.A., UniCredit Bank - S.A., BRD - Groupe Societe Generale - S.A., Alpha Bank România - S.A., Garanti Bank - S.A.

Art. 2. - Începând cu 1 ianuarie 2020, următoarele instituţii de credit autorizate în România şi identificate ca fiind alte instituţii de importanţă sistemică (O-SII) menţin, la nivel consolidat, respectiv pe baza situaţiei consolidate întocmite în scop prudenţial, în conformitate cu prevederile art. 311 din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 5/2013 privind cerinţe prudenţiale pentru instituţiile de credit, cu modificările şi completările ulterioare, un amortizor O-SII, determinat pe baza valorii totale a expunerii la risc, calculată în conformitate cu art. 92 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012, astfel:

a) Banca Comercială Română - S.A., Raiffeisen Bank - S.A., OTP Bank - S.A. şi Banca Transilvania - S.A. menţin un amortizor O-SII de 2% din valoarea totală a expunerii la risc, calculată în conformitate cu art. 92 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

b) UniCredit Bank - S.A. şi BRD - Groupe Societe Generale - S.A. menţin un amortizor O-SII de 1% din valoarea totală a expunerii la risc, calculată în conformitate cu art. 92 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Art. 3. - Începând cu 1 ianuarie 2020, următoarele instituţii de credit autorizate în România şi identificate ca fiind alte instituţii de importanţă sistemică (O-SII) menţin, la nivel individual, un amortizor O-SII, determinat pe baza valorii totale a expunerii la risc, calculată în conformitate cu art. 92 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, după cum urmează:

a) CEC Bank - S.A. menţine un amortizor O-SII de 2% din valoarea totală a expunerii la risc, calculată în conformitate cu art. 92 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

b) Alpha Bank România - S.A. şi Garanti Bank - S.A. menţin un amortizor O-SII de 1% din valoarea totală a expunerii la risc, calculată în conformitate cu art. 92 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Art. 4. - Prezentul ordin intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2020, dată la care se abrogă Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 9/2018 privind amortizorul aferent instituţiilor de credit autorizate în România şi identificate drept alte instituţii de importanţă sistemică (O-SII), publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.110 din 28 decembrie 2018.

Art. 5. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,
Mugur Constantin Isărescu
Bucureşti, 8 noiembrie 2019.
Nr. 10.

 

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Noutati BNR



Tezaurul de aur al Băncii Naționale a României trimis la Moscova și niciodată returnat

Banca Națională a României, în parteneriat cu Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” Chișinău, organizează, în Republica Moldova, expoziția itinerantă de promovare internațională a problematicii Tezaurului românesc trimis la Moscova în detalii

Dobanda BNR ramane 6,5%

Hotărârile CA al BNR pe probleme de politică monetară 08.11.2024 Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința de astăzi, 8 noiembrie 2024, a hotărât următoarele: - detalii

Noua conducere a BNR si-a inceput mandatul

Începând de astăzi, 11 octombrie 2024, intră în vigoare, pentru o perioadă de 5 ani, mandatul noului Consiliu de administrație al Băncii Naționale a României, conform Hotărârii nr. 27 din 1 octombrie 2024 a Parlamentului României, publicată detalii

BNR mentine dobanda la 6,5%

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a pastrat la nivelul de 6,5% dobanda de politica monetara, conform asteptarilor majoritatii analistilor. Deficitul bugetar ridicat si perioada electorala sunt riscurile care au determinat BNR sa nu mai reduca dobanda, desi inflatia este in scadere, detalii

 



 

Ultimele Comentarii