Banca Nationala a Romaniei (BNR) | Noutati BNR

Tentativă de fraudă financiară tip deepfake care folosește imaginea guvernatorului BNR

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2024-02-05 20:01

În ultima perioadă, pe mai multe platforme și rețele de socializare, au apărut postări tip deepfake care îl implică pe guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, conform unui comunicat al BNR, in care se adauga:

Videoclipurile folosesc fraudulos imaginea și vocea guvernatorului BNR pentru a convinge publicul să facă investiții financiare pe o platformă inexistentă.

Deepfake, conform proiectului de lege privind utilizarea responsabilă a tehnologiei, reprezintă orice conținut falsificat de tip imagine, audio și/sau video realizat cu ajutorul inteligenței artificiale, astfel încât să creeze aparența că o persoană a spus sau a făcut lucruri pentru care nu și-a dat consimțământul, care în realitate nu au fost spuse sau făcute de acea persoană.

Reiterăm faptul că Banca Națională a României nu face recomandări și propuneri de investiții.

În cazul în care ați dat curs unor astfel de anunțuri false, raportați imediat aceste situații autorităților competente.

Informare privind tentative de fraudă în numele BNR

Fraudămanipulări video-audio deepfake care utilizează, în mod fraudulos, imaginea și vocea guvernatorului BNR, pentru a crea, cu ajutorul inteligenței artificiale, un conținut falsificat; atac de tip spoofing (utilizarea frauduloasă a numerelor de telefon ale instituției); utilizarea frauduloasă a elementelor de identitate vizuală ale BNR (denumire, siglă, logo)

BNR are cunoștință de existența unor cazuri de fraudă în care îi sunt folosite denumirea/logo-ul, numerele de telefon, imaginea/vocea reprezentanţilor, în scopul de a înşela cetăţenii?

Da. Cetățenii au contactat BNR pentru a sesiza recepţionarea unor apeluri telefonice de la numerele de contact indicate pe website-ul instituției, în contextul cărora au fost invocate diverse pretexte fictive (pretinse împrumuturi solicitate/aprobate/acordate de BNR sau de alți creditori profesioniști, activitate frauduloasă pe conturile sau în numele acestora etc.), pentru a le solicita furnizarea unor date/documente cu caracter personal, efectuarea unor transferuri de bani ori pentru a accepta instalarea unor aplicații (maliţioase) pe dispozitivele personale. În unele cazuri, cetăţenii au fost contactaţi atât telefonic, cât şi prin e-mail (de la adrese de poştă electronică ce nu aparţin BNR) de pretinşi salariați sau reprezentanți ai BNR, documentele utilizate având înscrise, în mod fraudulos, elementele de identitate vizuală ale băncii (monograma, logo-ul/sigla ori alte simboluri distinctive ale instituției).

BNR atrage atenția publicului că, în mediul online, pe rețele și platforme sociale, circulă manipulări video-audio deepfake (conținut falsificat cu ajutorul inteligenței artificiale, înregistrări video sau audio trucate care, însă, arată și sună ca și cum ar fi reale) cu guvernatorul BNR promovând o pretinsă platformă de investiții, care în realitate nu există, motiv pentru care nici câştigul promis nu se materializează.

Dacă vizionați în mediul online video-uri în care oficiali ai BNR fac recomandări de investiții, ori prezintă așa-zise oportunități de obținere a unor câștiguri materiale facile sau transmit mesaje necaracteristice celor comunicate public de-a lungul timpului, vă recomandăm să nu dați curs unor astfel de invitații sau recomandări (Găsiți aici mai multe detalii despre manipularea de tip deepfake cu guvernatorul BNR).

În alte cazuri, infractorii utilizează în mod fraudulos numerele de telefon/fax ale BNR (atac de tip spoofing). Astfel, dacă vă contactează cineva care susţine că lucrează la/ori reprezintă BNR și vă solicită date personale, sub diverse pretexte (confirmarea unor cereri de împrumut, ștergerea împrumutului din sistem, date de card etc., în funcție de răspunsurile oferite), nu divulgaţi niciun fel de informații cu caracter personal sau financiar. În cazul în care primiți un apel nesolicitat de la un număr care pare să provină de la BNR (ex.: 021 313 04 10, 021 315 27 50, 021 312 38 31), nu dezvăluiți niciun fel de informații cu caracter personal sau financiar şi nici nu permiteţi instalarea unor aplicații pe dispozitivele personale. (Găsiți aici mai multe detalii despre atacurile de tip spoofing în care este folosit numele BNR).

BNR nu vă va solicita niciodată, prin e-mail, telefon, mesaje-text sau mesaje instant, date cu caracter personal sau alte informații confidențiale despre credite, carduri sau conturi bancare, nici efectuarea unor transferuri de bani. Reprezentanții BNR nu vă vor contacta niciodată cu privire la veniturile personale, credite solicitate/aprobate/acordate de BNR sau de alți creditori profesioniști, activitate frauduloasă în numele dvs. sau alte aspecte de natură financiară, şi nu prezintă populaţiei oportunități de investiții sau de obținere a unor câștiguri rapide, facile şi consistente.

Este, aşadar, important să verificaţi legitimitatea cerinţelor formulate de persoane care, invocând diverse pretexte (de cele mai multe ori, fictive), vă solicită informații confidențiale despre carduri sau conturi bancare, efectuarea unor transferuri de bani ori instalarea pe dispozitivele personale a unor aplicații (care, ulterior, se pot dovedi malițioase) şi să nu dați curs recomandărilor de investiții formulate de persoane care îşi arogă calitatea de salariați sau reprezentanți ai BNR.

Atragem atenția că BNR nu este o bancă comercială, iar, în calitatea sa de bancă centrală a țării, îndeplinește atribuțiile reglementate expres de Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României. Prin urmare, BNR nu deschide conturi bancare pentru persoane fizice, nu emite instrumente de plată (carduri) și nu acordă credite acestora, după cum nici nu face recomandări și propuneri de investiții.

Precizăm că BNR a sesizat organele judiciare abilitate, inclusiv rețelele și platformele sociale în legătură cu utilizarea frauduloasă a identității reprezentanților săi, inclusiv a numerelor de telefon/fax și a elementelor de identitate vizuală (denumire, logo, sigla).

Care sunt cele mai frecvente tipuri de fraudă?

În cele mai frecvente tipuri de escrocherii, infractorii recurg la:

- utilizarea frauduloasă a imaginii și a vocii guvernatorului BNR, pentru a crea un conținut falsificat, prin care cetăţenii sunt îndemnaţi să participe la o falsă schemă de investiţii cu promisiunea obţinerii unui câştig rapid, facil şi consistent;

- utilizarea fără drept a denumirii și a logoului BNR;

- trimiterea pe e-mail a unor documente pretins a fi expediate de BNR;

- solicitarea de date cu caracter personal prin e-mail, telefon, mesaje-text sau mesaje instant de persoane care pretind că sunt salariați sau reprezentanți ai BNR;

- apelarea persoanelor de la numere de telefon care par să provină de la BNR (021 313 04 10, 021 315 27 50, 021 312 38 31), cu invocarea unor pretexte fictive (pretinse împrumuturi solicitate/aprobate/acordate de BNR sau de alți creditori profesioniști, activitate frauduloasă pe conturile sau în numele dvs. etc.), fără vreo interacțiune prealabilă, ocazie cu care se formulează solicitări nelegitime.

Dacă primiţi/vizualizaţi vreuna dintre solicitările sau recomandările expuse mai sus, subliniem că este vorba despre o tentativă de fraudă (escrocherie) şi vă rugăm să nu le daţi curs, respectiv să nu vă lăsați impresionați de conținutul unor astfel de mesaje, acționând cu maximă prudență, pentru a nu deveni victime și a nu ajunge în situația de a fi păgubiți.

Cum puteți recunoaște un sistem de fraudă care implică reprezentanții, denumirea și/sau logoul BNR?

Mesajele de la infractori par să provină de la BNR, dar conțin întotdeauna erori.

Iată câteva recomandări care vă vor ajuta să recunoașteți o escrocherie:

- verificați sursa postărilor și a înregistrărilor audio și video și calitatea acestora (de exemplu, în cazul video-urilor deepfake, corelația sunet-imagine este precară);

- subiectul abordat nu are legătură cu activitatea BNR (de exemplu, nu dați curs recomandărilor de investiții făcute de reprezentanți ai BNR, întrucât BNR nu a făcut niciodată şi nu face recomandări și propuneri de investiții);

- verificați expeditorul e-mailului, nu luaţi în considerare e-mail-uri din alt domeniu sau redirecționate;

- verificați dacă textul nu conține formulări neobișnuite, greșeli de ortografie sau erori de tastare;

- verificați link-urile din e-mail fără a face click pe ele;

- în general, tratați cu suspiciune apelurile telefonice și e-mailurile nesolicitate prin care vi se cere să luați măsuri imediate (de exemplu, să transferați urgent bani) sau al căror conținut pare prea tentant/avantajos pentru a fi adevărat;

- verificați numărul de telefon de la care este efectuat apelul nesolicitat: dacă pare să provină de la BNR, poate fi vorba despre spoofing;

- nu divulgaţi niciun fel de informații cu caracter personal sau financiar dacă vă contactează cineva care pretinde că lucrează la BNR și vă solicită date/documente cu caracter personal, sub diverse pretexte.

Ce puteți face pentru a vă proteja?

Nu divulgați niciodată informații precum numărul contului dumneavoastră bancar, detalii de pe actul dumneavoastră de identitate sau orice alte informații cu caracter personal și nu transferați niciodată bani fără a ști cine îi va primi. Nu luați decizii de investiții fără a verifica și a fi siguri de sursa/legitimitatea recomandărilor.

BNR nu este responsabilă pentru utilizarea frauduloasă a denumirii, logoului, adresei și/sau a numerelor sale de telefon în cadrul unor escrocherii care vizează fraudarea cetăţenilor.

Vă sfătuim să evaluați cu maximă prudenţă legitimitatea entităților cu care colaborați pentru efectuarea unor investiții financiare și să raportați tentativele de fraudă organelor judiciare abilitate.

Ori de câte ori aveţi suspiciuni în legătură cu apelurile /recomandările de investiţii primite, puteți să contactaţi BNR în vederea verificării, înainte de a da curs solicitărilor ce vă sunt adresate în astfel de contexte.

Taguri: Mugur Isarescu  Banca Nationala a Romaniei (BNR)  frauda online  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Noutati BNR



Dobanda BNR ramane 6,5%

Hotărârile CA al BNR pe probleme de politică monetară 08.11.2024 Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința de astăzi, 8 noiembrie 2024, a hotărât următoarele: - detalii

Noua conducere a BNR si-a inceput mandatul

Începând de astăzi, 11 octombrie 2024, intră în vigoare, pentru o perioadă de 5 ani, mandatul noului Consiliu de administrație al Băncii Naționale a României, conform Hotărârii nr. 27 din 1 octombrie 2024 a Parlamentului României, publicată detalii

BNR mentine dobanda la 6,5%

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a pastrat la nivelul de 6,5% dobanda de politica monetara, conform asteptarilor majoritatii analistilor. Deficitul bugetar ridicat si perioada electorala sunt riscurile care au determinat BNR sa nu mai reduca dobanda, desi inflatia este in scadere, detalii

Platile instant Blik, autorizate de BNR

Comunicat de presă privind autorizarea sistemului de plăți instant BLIK ROMANIA În data de 1 octombrie 2024, Consiliul de administrație al BNR a autorizat operarea, pe teritoriul României, a sistemului de plăți instant BLIK ROMANIA. Acesta va detalii

 



 

Ultimele Comentarii