BNR dezvaluie de ce nu poate tine in frau cursul: a intrat in joc toata piata internationala, de la Singapore la New York, investitorii vor sa scape de titlurile de stat ale Romaniei
Autor: Bancherul.ro
2019-01-26 22:43
Banca Nationala a Romaniei (BNR) explica de ce a lasat leul sa se deprecieze mai mult decat de regula in ultima perioada, dupa introducerea taxei pe banci, care ar putea afecta serios sistemul bancar si economia: investitorii internationali au intrat in panica si vor sa scape de titlurile de stat romanesti, astfel ca exista o cerere foarte mare valuta.
In aceste conditii, daca ar fi vrut sa tina cursul mai jos, BNR ar fi trebuit sa vanda atat de multa valuta, in schimbul leilor, incat ar fi scos din piata prea multi lei, iar dobanzile ROBOR ar fi crescut prea mult, chiar pana la 6-7%.
Oricum, dobanzile au ajuns si la 7% saptamana trecuta, pentru ca a fost perioada cand firmele au efectuat si multe plati de impozite trimestriale, care au scos din piata bancara mai multi lei decat de obicei, astfel ca dobanzile overnight au urcat cu 5 puncte, la peste 7%, dobanda medie avansand de la 1,83% la 3,55%, iar ROBOR la 3 luni, indicatorul pentru creditele cu dobanda variabila, a ajuns de la 3,03% la 3,11%.
Oricum, BNR este interesata sa mentina dobanzile la lei mai ridicate in aceasta perioada de presiune asupra leului, pentru a atenua deprecierea acestuia, descurajand speculatorii.
In acest scop, la inceputul saptamanii trecute, BNR a retras din piata bancara 4,3 miliarde lei prin instrumentul de atragere de depozite, drenajul de lichiditate determinand o crestere a dobanzilor.
Dupa cum era de asteptat, Ministerul Finantelor a cerut BNR sa intervina pe piata valutara in apararea leului, iar BNR a replicat ca este implicata in piata valutara, reprosand insa ca nu a fost consultata inainte de introducerea taxei care a bulversat piata valutara si Bursa. (vezi aici detalii)
Adrian Vasilescu, reprezentantul BNR, a declarat: “Ministerul Finantelor spune ca BNR este institutia care trebuie sa rezolve problema cursului. BNR se uita la aceasta recomandare, are 36 miliarde euro in rezervele sale valutare, cu aceste rezerve trebuie sa rezolve problema, asa suna recomandarea de la PSD. Haideti sa vedem ce s-ar putea intampla, cum poate sa foloseasca BNR rezerva intr-o asemenea situatie: scoate in piata valuta din aceasta rezerva, iar valuta trebuie sa se compenseze cumva, nu se arunca in piata, ci se schimba pe lei.
Deci in conditiile in care BNR scoate din rezerva valuta, ca sa apere leul, in aceste conditii in care a intrat in joc toata piata internationala, de la Singapore pana in America, pentru ca ce se intampla in aceste zile, cand s-a depreciat leul prea mult, nu a fost din cauze interne, ci pentru ca a intervenit piata internationala, unde sunt miliarde de lei in circulatie in care sunt denominate titlurile de stat ale Romaniei, care circula de la Singapore la New York.
In aceste conditii, cand trei zile la rand sunt explozii, pentru ca asa merge piata intenationala, dupa cum se invarte Pamantul in jurul Soarelui, cand se inchide la Singapoare se deschide la New York iar cand se inchide la New York se deschide la Bucuresti. Au fost nopti cand pe piata internationala cursul a ajuns la 4,77-4,78 lei, nu a sarit peste 4,79 lei, nici de 5 lei. Cand se inchide acolo cu 4,77 lei, asa se deschide piata la Bucuresti dimineata. Miercuri, 23 ianuarie, s-a deschis cu 4,77 lei, vineri, 25 ianuarie, s-a deschis cu 4,78 lei. Iar cand se deschide asa, piata s-a inchis la pranz, cand BNR anunta cursul, cu un ban mai putin (4,7648 lei), in conditiile in care intervine toata piata internationala.
Sa vedem ce s-ar intampla daca ar arunca BNR valuta in piata: venim cu valuta in piata, scoatem leii de la investitori pentru ca investitorii care au lei si-ar dori acum sa scape de lei, pentru ca asta se intampla si pe piata internationala: vor sa scape de titlurile romanesti, sa le schimbe in valuta. Sigur ca daca se vand, se si cumpara, ca nu poti sa vinzi daca nu se cumpara, iar daca nu se cumpara, trebuie sa le tii in buzunar si sa astepti vremuri mai bune.
Dar daca se vand si se cumpara acum, s-a creat o tevatura, iar deprecierea leului a devenit mare (din cauza cererii mari de valuta n.r.). Daca BNR ar scoate prea multa valuta in aceste zile, cand piata internationala face presiune pe piata interna, ce s-ar intampla? Valuta ar fi in exces, leii investitorilor din piata ar fi in deficit, dobanzile ar urca, ROBOR-ul s-ar duce peste 5% sau peste 6% sau peste 7%. Interventia pe piata valutara e ca o operatie pe creier. Nu poti sa operezi pe creier fara sa te gandesti la consecinte.”
Comentarii
???????
Ați zice și că domnul Vasilescu încearcă să indice băncilor ce cumpără lei de la BNR să cumpere și din piața internațională, unde investitorii ,,şi-ar dori să scape de lei pentru că asta se întâmplă şi piaţa internaţională" , cum zice dumnealui, domnul Vasilescu zicând că valuta de la BNR ar devaloriza leii din piața locală dacă i-ar cumpăra BNR în condițiile în care unii investitorii din alte piețe internaționale ar dori să vândă lei, deci find lei pentru necesarul băncilor în circulație, pe care BNR nu ar dori să îi cumpere , BNR preferând să păstreze valuta și neavând obligații de răscumpărare a titlurilor existente în piață ? Cum ați zice că susține CA al BNR politicile guvernamentale și relațiile cu băncile ? Ați zice că domnii Vasilescu și Isărescu , se manifestă "cocoșește", după cum anterior domnul consilier Vasilescu se mai exprima ? Dacă până și filosoful Mihail Șora demonstră că "îl ține", infirent de vârstă ? Cu ocazia îndeplinirii termenului de prezentare a execuției bugetare și a bugetului, domnii Tăriceanu și Liviu Dragnea par totuși să fi devenit ceva mai puțin "cocoși" ? Opinați că declarațiile domnului consilier Vasilescu ar trebui verificate de ASF , dacă nu au ca scop influențarea pieței valutare și a cursului de schimb ?
??????
?
Domnul Vasilescu zice că au fost dați mulți lei pe piață ? BNR sau titluri ale Trezoreriei ? Și unii și ceilalți așteaptă sau oferă dobânzi, pe care se pare că nu le oferă și "creșterea economică" ? Opinați că BNR încercă să "susțină" guvernul să restituie lei ceva mai devalorizați decât cei împrumutați ?
Radu
minciuni
cu alte cuvinte e razboi economic in toata regula prin marioneta strainilor isarescu ptr ca ai nostri au inceput si ei sa scoata capul din pozitie de sluga asa psd cum sunt si toata mass media iarasi cumparata de straini vorbesc la unison impotriva guvernului ar trebui sa ne dea de gandit daca mai traim cu adevarat intr-o tara libera sau neocolonialism prin capitaluri straine si camatarii straini ne pedepsesc pentru ca am indraznit sa taxam lacomia lor satanica si profiturile nesimtite de zeci de ani de cand ne mananca prin dobanzi si prostimea cumpara pe datorie BNR nu stabilizeaza cursul ptr ca e in "razboi" nedeclarat cu guvernul care nu mai raspunde la comenzile stapanilor din vest. bnr fiind evident nu de partea Romaniei ci de partea celor care ii dicteaza lui isarescu ce sa faca ptr interesele straine e clar ca buna ziua ce mai vreti? nu cred in coincidente inainte de taxa bancara cursul era cat de cat stabil si acum asta? e perfect logic si e act de razbunare
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Interviu
Viva Credit a redus dobanda la credite de la 1,2% la 1% pe zi
Viva Credit a redus dobanda la creditele mai mici de 5.000 de lei de la 1,2% pe zi la 1% pe zi, pentru a se conforma Legii 243/2024 privind plafonarea dobanzilor la creditele IFN-urilor, spune directorul general al Viva Credit, Ionut Stan, in raspunsurile la intrebarile detalii
Creditul e bun daca te ajuta sa-ti cresti veniturile si sa-ti scazi cheltuielile
Provocările fiscale și economice ale anului 2025 trebuie să-i găsească pregătiți pe consumatori, iar administrarea finanțelor personale devine un imperativ pentru cei care vor să își păstreze confortul din prezent sau să își țină sub control problemele financiare, se detalii
Revolut, acuzata de clienti ca permite fraude online. Banca le raspunde ca sunt fraude autorizate si ca vina este a Meta
Mai multi cititori ni s-au plans ca au fost victimele unor inselatorii online prin tranferuri din contul Revolut, fara ca banca sa poata depista fraudele. Revolut a refuzat sa-si asume responsabilitatea pentru fraudele online ( detalii
Cum ne pregatim de cresterea taxelor de anul viitor: economisim, reducem gradul de indatorare, tinem legatura cu banca
Anul viitor am putea asista la creșterea unor taxe și la impozite mai mari pentru proprietăți, avertizează invitații podcastului găzduit de Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), conform unui comunicat de presa, in care se detalii
- Rata la credite nu trebuie sa depaseasca 25% din venituri
- Bancile nu trimit clientilor linkuri si nu le cer date personale
- Contractul unui credit trebuie sa contina si solutii in cazul neplatii ratei
- Beneficiarul unui credit trebuie sa stie ce solutii are daca nu poate plati rata
- IFN-urile nu vor sa rezolve reclamatiile clientilor prin CSALB
- Aplicatia YOU BRD are probleme de functionare
- Masura de prevenire a fraudelor online: aplicatia Raiffeisen detecteaza preluarea controlului telefonului de alta aplicatie
- Suntem intr-o perioada in care nu este clar pe ce venituri ne putem baza in viitor
- Banca Transilvania a rezolvat toate litigiile cu clientii bancilor preluate
- Scaderea ratei la credit trebuie insotita de o regandire a modului de viata
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, aproape 20 miliarde euro după primele nouă luni
- Deficitul contului curent, aproape 18 miliarde euro după primele opt luni
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro după prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
Analize economice
- Inflația anuală a crescut marginal
- Comerțul cu amănuntul - în creștere cu 7,7% cumulat pe primele 9 luni
- România, pe locul 16 din 27 de state membre ca pondere a datoriei publice în PIB
- România, tot prima în UE la inflația anuală, dar decalajul s-a redus
- Exporturile lunare în august, la cel mai redus nivel din ultimul an
Ministerul Finantelor
- Datoria publică, 51,4% din PIB la mijlocul anului
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB după prima jumătate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB după primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar îngrijorător după prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- Datoria publică, 52,7% din PIB la finele lunii august 2024
- -5,44% din PIB, deficit bugetar înaintea ultimului trimestru din 2024
- Prețurile industriale - scădere în august dar indicele anual a continuat să crească
- România, pe locul 4 în UE la scăderea prețurilor agricole
- Industria prelucrătoare, evoluție neconvingătoare pe luna iulie 2024
Statistici
- România, pe locul trei în UE la creșterea costului muncii în T2 2024
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 în UE ca pondere în PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Deficitul balanței comerciale la 9 luni, cu 15% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut
- Producția industrială, în scădere semnificativă
- Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
- Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
LOAN OFFER
Buna ziua Aceasta pentru a informa publicul larg că oferim împrumuturi celor care au nevoie de ... detalii
-
!
Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii
-
Bancnote vechi
Numar de ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii