Bancherii acuza BNR: nu intelegem de ce se restrictioneaza creditele destinate investitiilor
Autor: Vasile Coman
2008-02-15 14:45
După ce Misu Negritoiu, presedintele ING, a criticat recent destul de dur politica monetară a Băncii Nationale, acum un alt bancher, Gerald Schreiner, presedintele Volksbank, acuză BNR de faptul că descurajează investitiile în economie. Este vorba de faptul că banca centrală impune băncilor un nivel de rezerve minime obligatorii exagerat de mare, de 20% în cazul creditelor în lei si de 40% la cele în valută, cu scopul de a restrictiona consumul, fără a fi interesată unde merg respectivele împrumuturi: spre consum sau spre investitii. ˝Înteleg foarte bine strădania celor de la BNR de a scădea inflatia prin măsuri de restrictionare a consumului, însă cred că banca centrală ar trebui să se gândească că prin aceste măsuri loveste si în întreprinzători, persoane fizice sau companii, care fac investitii, de care România are atâta nevoie˝, a declarat Schreiner, în cadrul unei conferinte de presă.
El a spus că rezervele minime obligatorii majorează costul unei finantări obtinute de o firmă din România cu până la trei puncte procentuale la nivelul dobânzii. Consecinta: companiile puternice care au nevoie de finantări recurg fără probleme la serviciile băncilor din tările vecine, precum Ungaria, Cehia sau Austria, chiar dacă este vorba de bănci prezente si în România, precum Volksbank, Erte Bank sau Raiffeisen Bank. Fapt care nu face altceva decât să adâncească si mai mult deficitul extern, întrucât este vorba de valută care intră în tară, lucru recunoscut de altfel si de Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.
Şi astfel se declansează un efect de bulgăre de zăpadă, întrucât deficitul extern mare afectează cursul valutar si încrederea investitorilor în România. Mai grav, în ceea ce priveste IMM-urile sau microîntreprinderile, accesul acestora la finantările mai ieftine de afară este destul de dificil, asa încât sunt nevoite să se împrumute de la băncile românesti, la un cost mai mare. Cost care este reflectat în competitivitatea produselor si serviciilor firmelor românesti, mai precis produse de o calitate mai slabă decât cele europene sau mai scumpe. Adică inflatie. Şi astfel se închide cercul vicios produs de rezervele minime obligatorii.
Presedintele Volksbank merge si mai departe, spunând că rezervele minime obligatorii nici măcar nu au avut un efect scontat de BNR, mai precis scăderea inflatiei, întucât de la măsura de majorare a acestora, în urmă cu doi ani, inflatia în loc să scadă a crescut. Dar ce ar trebui să facă, în acest caz, banca natională? Schreiner crede că mai potrivită ar fi o diferentiere a rezervelor: pentru creditele de consum, nivelul acestora poate să crească chiar si la 100% din volumul creditelor, pentru a se curma consumul, însă pentru creditele de investitii, sau cele imobiliare, rezervele ar trebui reduse. El a dat si un exemplu, cel al Serbiei, unde se procedează asemănător.
Comentarii
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Interviu
Daca ai credit, trebuie sa ai puse deoparte 6 rate de rezerva
• Confuzia dintre dorinČe Či nevoi duce la imposibilitatea corelÄrii veniturilor cu cheltuielile • MulČi oameni sunt deconectaČi de la propria situaČie financiarÄ. Unii nu Čtiu care sunt veniturile familiei. AlČii refuzÄ sÄ-Či vadÄ obiectiv detalii
Viva Credit a redus dobanda la credite de la 1,2% la 1% pe zi
Viva Credit a redus dobanda la creditele mai mici de 5.000 de lei de la 1,2% pe zi la 1% pe zi, pentru a se conforma Legii 243/2024 privind plafonarea dobanzilor la creditele IFN-urilor, spune directorul general al Viva Credit, Ionut Stan, in raspunsurile la intrebarile detalii
Creditul e bun daca te ajuta sa-ti cresti veniturile si sa-ti scazi cheltuielile
ProvocÄrile fiscale Či economice ale anului 2025 trebuie sÄ-i gÄseascÄ pregÄtiČi pe consumatori, iar administrarea finanČelor personale devine un imperativ pentru cei care vor sÄ îČi pÄstreze confortul din prezent sau sÄ îČi ČinÄ sub control problemele financiare, se detalii
Revolut, acuzata de clienti ca permite fraude online. Banca le raspunde ca sunt fraude autorizate si ca vina este a Meta
Mai multi cititori ni s-au plans ca au fost victimele unor inselatorii online prin tranferuri din contul Revolut, fara ca banca sa poata depista fraudele. Revolut a refuzat sa-si asume responsabilitatea pentru fraudele online ( detalii
- Cum ne pregatim de cresterea taxelor de anul viitor: economisim, reducem gradul de indatorare, tinem legatura cu banca
- Rata la credite nu trebuie sa depaseasca 25% din venituri
- Bancile nu trimit clientilor linkuri si nu le cer date personale
- Contractul unui credit trebuie sa contina si solutii in cazul neplatii ratei
- Beneficiarul unui credit trebuie sa stie ce solutii are daca nu poate plati rata
- IFN-urile nu vor sa rezolve reclamatiile clientilor prin CSALB
- Aplicatia YOU BRD are probleme de functionare
- Masura de prevenire a fraudelor online: aplicatia Raiffeisen detecteaza preluarea controlului telefonului de alta aplicatie
- Suntem intr-o perioada in care nu este clar pe ce venituri ne putem baza in viitor
- Banca Transilvania a rezolvat toate litigiile cu clientii bancilor preluate
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- BÄncile din România nu au majorat comisioanele aferente operaČiunilor ĂŽn numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, aproape 20 miliarde euro dupÄ primele nouÄ luni
- Deficitul contului curent, aproape 18 miliarde euro dupÄ primele opt luni
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro dupÄ prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor Ĺi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiČii imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinĹŁÄ ROBID Ĺi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
Analize economice
- -6,2% din PIB, deficit bugetar dupÄ zece luni
- InflaČia anualÄ a crescut marginal
- ComerČul cu amÄnuntul - ĂŽn creČtere cu 7,7% cumulat pe primele 9 luni
- România, pe locul 16 din 27 de state membre ca pondere a datoriei publice În PIB
- România, tot prima ĂŽn UE la inflaČia anualÄ, dar decalajul s-a redus
Ministerul Finantelor
- Datoria publicÄ, 51,4% din PIB la mijlocul anului
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB dupÄ prima jumÄtate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB dupÄ primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar ĂŽngrijorÄtor dupÄ prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- Datoria publicÄ, 54,4% din PIB la finele lunii septembrie 2024
- România, tot prima dar ĂŽn trendul UE la inflaČia anualÄ
- Datoria publicÄ, 52,7% din PIB la finele lunii august 2024
- -5,44% din PIB, deficit bugetar ĂŽnaintea ultimului trimestru din 2024
- PreČurile industriale - scÄdere ĂŽn august dar indicele anual a continuat sÄ creascÄ
Statistici
- România, pe locul trei ĂŽn UE la creČterea costului muncii ĂŽn T2 2024
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 În UE ca pondere În PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat sÄ scadÄ in septembrie 2022. Ecartul faČÄ de Polonia Či Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- Sistemul bancar romanesc este deosebit de bine pregatit pentru orice fel de socuri
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite cautÄ soluČii pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitÄČile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to âŹ92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Deficitul balanČei comerciale la 9 luni, cu 15% mai mare faČÄ de aceeaČi perioadÄ a anului trecut
- ProducČia industrialÄ, ĂŽn scÄdere semnificativÄ
- Pensia realÄ, ĂŽn creČtere cu 8,7% pe luna august 2024
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
- Industria prelucrÄtoare a trecut pe plus ĂŽn aprilie 2024
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea ĂŽmpotriva dezastrelor, valabilÄ Či in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
Nu vor sÄ aplice Legea 243/2024
Buna ziua, VÄ ROG MULT SÄ MÄ AJUTAČI. Am ĂŽncercat o soluČie cu cu cei de la CSALB, cerere ... detalii
-
!
Era interesant de aflat cat a dat Casa regala din exedentul Casei in toate cele 7 razboaie in care ... detalii
-
plati online
ING respinge in mod constant platile facute online cu cardurile ... detalii
-
!
Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii