BANCI | Ultima Ora

Banca Transilvania obtine fonduri IFC pentru credite blue

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2022-06-27 18:46

Prima finanțare din Europa Centrală și de Est pentru împrumuturi blue va sprijini proiectele de economie blue din România. Împrumutul de 100 de milioane de euro a fost acordat de IFC Băncii Transilvania, conform unui comunicat al IFC, in care se adauga:

România trebuie să investească aproximativ 15 miliarde de euro până în 2027 pentru a se conforma tuturor cerințelor Uniunii Europene referitoare la sectorul apei și al apelor uzate, din care cel puțin 3 miliarde de euro ar putea fi furnizate de finanțatori din sectorul privat.

Sprijinul acordat de IFC va ajuta Banca Transilvania să lanseze un produs de finanțare blue pentru împrumuturi destinate
microîntreprinderilor și întreprinderilor mici și mijlocii, în linie cu abordarea IFC privind finanțările blue.

Economia blue se referă la folosirea durabilă a resurselor oceanice și maritime pentru creștere economică, îmbunătățirea mijloacelor de trai și a locurilor de muncă, menținând în același timp sănătatea ecosistemelor și a resurselor de apă.

Fondurile din investiția IFC vor fi folosite pentru a finanța proiecte specifice în România, inclusiv în domeniul producției durabile, turismului, pescuitului, irigațiilor agricole
etc., cu contribuție la sustenabilitatea resurselor de apă.

“Suntem încântați să fim, prin parteneriatul nostru cu IFC, un pionier în România și în Europa Centrală și de Est în ceea ce privește proiectele de economie albastră. Acesta este un nou domeniu de interes pentru noi, care completează portofoliul BT de finanțări de impact și sprijină alinierea României la cerințele și standardele UE de gestionare a apei, precum și creșterea eficienței utilizării apei în toate sectoarele. România are norocul să aibă resurse mari de apă și să fie un nod de transport maritim.

Trebuie să avem mai multă grijă de ceea ce avem, astfel încât generațiile viitoare să nu sufere din cauza noastră. Mulțumim IFC pentru acest nou parteneriat, care continuă ceea ce am construit deja împreună", declară Omer Tetik, CEO Banca Transilvania.

Acest proiect de finanțare blue va contribui la creșterea accesului la apă în România, având în vedere vulnerabilitatea ridicată a țării la secetă, la îmbunătățirea practicilor de gestionare a apei, respectiv la tratarea apelor uzate.

Împrumutul va respecta, de asemenea, Directiva privind rezoluția și redresarea băncilor (BRRD) a Uniunii Europene și va contribui la atingerea obiectivelor de reglementare MREL
(cerința minimă de fonduri proprii) ale BT.

Conceptul de MREL a fost introdus pentru a spori reziliența
băncilor și pentru a se asigura că băncile dispun de o capacitate suficientă de absorbție a pierderilor și de recapitalizare în cazul unui bail-in.

Începând cu 2004, parteneriatul dintre IFC și Banca Transilvania a însemnat 13 proiecte de investiții și 3 proiecte de consultanță. În cadrul proiectului actual, IFC va susține banca să înțeleagă oportunitățile de finanțare albastră, să identifice proiecte albastre și să o ajute să dezvolte o strategie și un cadru de
finanțare blue.

"Împrumuturile blue oferă oportunități extraordinare de consolidare a economiei și de asigurare a sănătății
ecosistemelor acvatice și marine din România", afirmă Ary Naïm, manager regional al IFC pentru Europa Centrală și de Sud-Est.

"Suntem optimiști că investiția IFC va incita interesul pentru finanțarea albastră și va atrage și alte bănci să se aventureze în acest spațiu, sporind reziliența sistemului bancar românesc și
aprofundând piețele de capital ale țării", a continuat acesta.

IFC are în palmares piața obligațiunilor verzi și este lider în ceea ce privește lansarea și extinderea finanțării albastre în alte regiuni. În prezent, 400 de milioane de dolari sunt angajați pentru finanțarea albastră la nivel mondial.

Se preconizează că economia oceanică se va dubla până la 3 trilioane de dolari până în 2030, cu 40 de milioane de angajați, comparativ cu 2010. Soluțiile de finanțare inovatoare sunt
esențiale pentru îmbunătățirea conservării oceanelor și a zonelor de coastă, dar și pentru creșterea resurselor de apă curată, iar astfel de finanțări au un potențial uriaș pentru a contribui la realizarea acestor obiective.

Despre IFC

IFC - membră a Grupului Băncii Mondiale - este cea mai mare instituție de dezvoltare globală axată pe sectorul privat de pe piețele emergente. Lucrăm în peste 100 de țări, folosindu-ne capitalul, expertiza și influența pentru a crea piețe și oportunități în țările în curs de dezvoltare.

În anul fiscal 2021, IFC a angajat o sumă record de 31,5 miliarde de dolari pentru companii private și instituții financiare din țările în curs de dezvoltare, valorificând puterea sectorului privat pentru a pune capăt sărăciei extreme și a stimula prosperitatea comună, în timp ce economiile se confruntau cu impactul pandemiei COVID-19.

Despre Banca Transilvania

Banca Transilvania este cea mai mare bancă din România și principalul finanțator al economiei, acoperind toate segmentele de clienți și liniile de business din sectorul financiar. Cu o istorie începută în urmă cu aproape 30 de ani, are o cotă de piață de peste 19%, 3,6 milioane de clienți, peste 9.000 de angajați, soluții de online banking și 500 de sucursale în 180 de locații.

Este singurul brand bancar românesc din clasamentul Brand Finance Banking 500 (2021). Dincolo de banking, BT vrea să aibă un impact pozitiv în România, pentru oameni, afaceri și mediu. www.bancatransilvania.ro

 

Taguri: BT  Banca Transilvania  credite firme  banca  imprumut  Credite IMM  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



Clientii OTP Bank vor fi preluati de Banca Transilvania, din 28 februarie 2025

Acționarii Băncii Transilvania au aprobat fuziunea BT cu OTP Bank România, în cadrul Adunării Generale Extraordinare, care a avut loc astăzi, conform unui comunicat al bancii, in care se adauga: Integrarea OTP Bank România în Banca Transilvania a început detalii

Postasii au POS-uri pentru plata cu cardul a facturilor sau taxelor

Poșta Română, liderul național în servicii poștale, împreună cu CEC Bank și Visa, lider mondial în domeniul plăţilor digitale, își unesc forțele pentru extinderea incluziunii financiare, creând infrastructura necesară utilizării plăților digitale detalii

BT Pay si BT Go raman singurele aplicatii ale Bancii Transilvania

BT Pay pentru persoanele fizice si BT Go pentru firme si alte persoane juridice vor ramane singurele aplicatii ale Bancii Transilvania, care vor inlocui NeoBT si BT24, conform unei informatii publicate de banca: "În curând, vei putea face banking de pe detalii

CEC Bank imprumuta inca 300 milioane euro prin emiterea de obligatiuni

CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni în valoare de 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune de Titluri Eligibile Senior Nepreferențiale, destinate încadrării ca instrumente eligibile MREL și primește un rating BB de la Fitch Ratings, detalii

 



 

Ultimele Comentarii