BANCI | Interviu

Analistii estimeaza o crestere economica de numai 3,4% in 2009

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2008-11-24 08:27

Creşterea economică va īncetini puternic anul viitor, la sub 4%, mai puţin de jumătate faţă de ritmul din 2008, estimat la peste 8%, iar primele semne se vor resimţi īncă din ultimul trimestru al acestui an, cānd avansul PIB va coborī spre 6%, potrivit ultimelor prognoze furnizate de analişti.

Media estimărilor a 11 analişti intervievaţi de MEDIAFAX indică o creştere economică īn 2009 de 3,4%, īn condiţiile īn care PIB va urca cu 8,2% īn acest an, evoluţie calculată tot ca medie a prognozelor.

De asemenea, analiştii se aşteaptă ca datele pentru trimestrul al treilea din acest an să arate o creştere economică de 8,7%, iar īn ultimele trei luni PIB să-şi tempereze dinamica la 6,3%. Petru primul trimestru din 2009, opiniile analiştilor sunt diferite, fiind invocate prea multe incertitudini, iar media se plasează la 3,36%.

Anticipaţiile pentru creşterea PIB de anul viitor se concentrează īn intervalul 3 - 4%, iar ca extremă este de remarcat opinia analistului Moody's, Kenneth Orchard, care se aşteaptă chiar la recesiune, respectiv o scădere a economiei cu 0,3%.

"Deoarece climatul s-a schimbat īn rău, economia va trebui să sufere o ajustare dificilă care ar putea dura 1-2 ani. Creşterea exporturilor va īncetini, din cauza declinului din restul ţărilor UE, iar criza globală de lichiditate va restricţiona fluxurile de capital spre Romānia, afectānd consumul şi investiţiile interne. Īn prezent, ne aşteptăm pentru 2009 la o recesiune a economiei īn Romānia", a spus Orchard.

Analistului Moody's se aşteaptă la o recesiune īn Romānia īn ciuda faptului că anticipează cheltuieli publice mari, cu un deficit bugetar de aproape 5% din PIB şi o creştere a datoriei publice la 16,2% din PIB.

Recesiunea va aduce, īn opinia lui Orchard, o corecţie mult mai abrubtă a deficitului de cont curent, cu un nivel de 8,2% din PIB la finele lui 2009, şi reaşezarea inflaţiei īn intervalul ţintit de Banca Naţională, respectiv o rată de 4,5%.

Andrew Colquhoun, director īn cadrul Fitch Ratings, nu exclude posibilitatea unei contracţii a PIB īn primul trimestru al anului viitor, īnsă crede că acest scenariu este puţin probabil, avānd īn vedere situaţia consumului din Romānia.

El anticipează o creştere economică de 8% īn acest an, care va īncetini la doar 3% la sfārşitul lui 2009.

"Există riscuri semnificative īn sensul scăderii acestor prognoze, ca urmare a vulnerabilitaţilor externe de finanţare a Romāniei. O depreciere bruscă a leului ar putea afecta economia reală şi sistemul bancar, pe fondul majorării ponderii deţinute de euro īn sectorul financiar", a explicat directorul Fitch.

Analiştii străini sunt mai pesimişti decāt cei romāni atāt īn ceea ce priveşte evoluţia economiei īn anul viitor, cāt şi pe termen scurt.

"Consider că rata de creştere a PIB se va reduce la circa 5-6% īn trimestrul al patrulea, depinzānd de gradul de disponibilitate a creditelor, care nu a fost pānă īn prezent ridicat. Cea mai mare parte a avansului economic se va datora inerţiei consumului", a afirmat Bartosz Pawłowski, analist pentru pieţe emergente la TD Securities din Londra.

El previzionează o īncetinire bruscă a majorării PIB, de la 8% īn 2008 la doar 3% anul viitor, şi prognozează un avans economic cuprins īntre 1 şi 2% pentru primul trimestru al anului viitor, menţionānd că "Guvernul ar putea impulsiona īn mod artificial consumul, chiar riscānd stabilitatea pe termen lung".

La rāndul său, Timothy Ash, analist la Royal Bank of Scotland, a observat că majoritatea statelor din regiune sunt optimiste īn ceea ce priveşte perspectiva exporturilor şi a investiţiilor străine directe. El a vizat recent mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est.

"Problema este că toate statele din regiune se vor bate pentru o prăjitură mult mai mică, pe fondul scăderii comerţului şi contractării economiei", a spus Ash.

Īn ciuda unui optimism aparent, toţi analiştii romāni şi-au modificat perspectivele privind evoluţia economiei īn ultimele trei luni ale anului, iar unii dintre ei se plasează cu estimările sub cei străini.

"Este posibil ca trimestrul al treilea să fie foarte bun, după care ultimul trimestru va fi mai slab decāt ne-am obişnuit anul acesta. (…) Chiar şi aşa, trimestrul al patrulea va fi fabulos de mare īn comparaţie cu regiunea", a declarat Lucian Anghel, economistul şef al BCR.

Cristian Dinescu, directorul direcţiei Trezorerie din cadrul Romexterra, este cel mai optimist analist intervievat īn ceea ce priveşte perspectivele. El consideră că avansul economic din trimestrul al treilea, estimat la 8,4%, a fost susţinut de agricultură, servicii şi construcţii.

"Principalii factori care au alimentat creşterea economică īn trimestrul al treilea, anticipată la 9%, ar trebui să fie agricultura, construcţiile şi serviciile. Industria a decelerat destul de mult, astfel că probabil contribuţia acestui sector va fi īn scădere īn perioada iulie-septembrie 2008", a completat economistul-şef al Raiffeisen Bank Romānia, Ionuţ Dumitru.

Dinescu anticipează o īncetinire a ritmului de creştere a activităţii economice īn trimestrul al patrulea, la 7,9%, sectorul serviciilor urmānd să fie puternic afectat, mai ales pe partea de intermediere financiară, dar şi construcţiile, şi industria. Consumul va susţine avansul economic, fiind "pur şi simplu o chestie de inerţie".

Dumitru se aşteaptă ca īn trimestrul al patrulea să aibă loc īn primul rānd o īncetinire a industriei şi construcţiilor, īn timp ce agricultura ar putea avea o pondere importantă la creşterea economică.

"Este inevitabil ca reducerea cererii externe pe fondul recesiunii din zona euro să influenţeze īn mod negativ atāt exporturile, cāt şi producţia industrială din Romānia", a continuat economistul-şef al Raiffeisen Romānia. El estimează un avans al PIB de 7,5% īn trimestrul al patrulea şi de 8,5% pentru īntregul an 2008.

De asemenea, Laurian Lungu, profesor asociat la Cardiff Business School şi director de cercetare la Grupul de Economie Aplicată (GEA), consideră că toate sectoarele vor merge īn continuare īn trimestrul al patrulea, "īn virtutea inerţiei".

"Nu văd o īncetinire pe componente, ci una globală", a spus Lungu.

Economistul anticipează ritmuri de creştere economică de 8,5% pentru trimestrul trei şi 6,5% pentru ultimele trei luni ale anului acesta. Pentru tot anul 2008, Lungu previzionează un avans al PIB de 7,8%.

Florin Libocor, analist la BRD, a revizuit uşor īn scădere estimările privind creşterea economică a Romāniei īn 2008, de la 8,9% la 8,7%.

Dinescu previzionează pentru acest an un ritm de creştere economică situat īn jurul a 8,2%, care va īncetini īn 2009 la 5,5%, cea mai mare cifră avansată de analişti.

Pentru primul trimestru al anului viitor, reprezentantul Romexterra estimează un avans al PIB de 6 - 6,2%, īn contextul īn care activitatea economică "va īncetini foarte mult pe absolut toate ramurile".

Dinescu apreciază că primul trimestru al anului viitor va fi caracterizat de incertitudine, partea extractivă va īnregistra o evoluţie nefavorabilă, iar construcţiile vor "īncetini dramatic, fiind foarte probabil să existe o cădere destul de zdravănă a preţurilor".

"Īntr-un scenariu neutru spre optimist, temperarea creşterii economice s-ar face către intervalul 4-4,5% īn 2009, īn condiţiile diminuării ordonate a creditării, īn special pe componenta de valută, ceea ce ar putea conduce chiar la efecte pozitive de reducere a consumului şi a presiunilor pe contul curent şi pe inflaţie", consideră Dumitru.

Economistul a precizat că riscurile sunt ridicate īntrucāt o stopare bruscă a activităţii de creditare ar putea conduce chiar la un impact mai negativ asupra activităţii economice.

Totuşi, Dumitru apreciază că recesiunea nu este cel mai probabil scenariu, pe baza informaţiilor existente īn prezent, chiar dacă "tentaţia pesimismului este destul de mare".

Ciprian Dascălu, trader la Millennium Bank Romānia, previzionează o creştere economică de 9% pentru trimestrul al treilea, care se va reduce la jumătate īn ultime trei luni ale acestui an, urmānd ca īn intervalul ianuarie-martie 2009 să se plaseze la 2%.

Analistul estimează un avans al PIB de 7,5% pentru 2008, care se va reduce la 3,5% īn 2009.

"Pentru anul viitor, estimăm o dinamică pozitivă a produsului intern brut, pe seama unor măsuri de stimulare a economiei din partea autorităţilor şi relaxării treptate a politicii monetare, pe măsură ce presiunile inflaţioniste se vor diminua. Mă aştept la continuarea creşterii serviciilor, pe seama majorărilor salariale efectuate īn 2008, precum şi a sectorului agricol, datorită fondurilor europene şi celor alocate de autorităţi. Cele mai afectate sectoare ale economiei vor fi construcţiile şi industria", a decarat şeful departamentului cercetare şi strategie de la Volksbank Romānia, Melania Hăncilă.

Ea a precizat că estimează o majorare PIB de 8,1% īn acest an şi o creştere economică de 3,5% īn 2009. Hăncilă vede o temperare a creşterii economice la 5,9% īn ultimul trimestru a anului şi la 2,3% īn primele trei luni din 2009.

Radu Crăciun, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din Romānia, anticipează un ritm de dezvoltare a economiei cuprins īntre 8,5 şi 9% īn acest an şi īntre 3 şi 4,5% pentru anul viitor.

"Īn principal va fi vorba despre īncetinirea exporturilor, precum şi de limitarea consumului şi a investiţiilor, īntrucāt finanţările vor fi mai greu de realizat", a precizat Crăciun.

Lungu consideră că anul viitor vor īncetini construcţiile, serviciile şi consumul, investiţiile īn infrastructură fiind cele care vor susţine "cāt de cāt" avansul economic, estimat la 4%.

"Cel mai probabil, toate sectoarele economice vor īntregistra o decelerare īn 2009, īn special construcţiile, industria şi agricultura. Īn privinţa agriculturii, riscurile sunt mari şi sunt legate de condiţile climatice, acest sector avānd şi un efect de bază nefavorabil", a spus Dumitru.

Economistul anticipează o īncetinire a creşterii consumului de la 13-14% īn prezent la circa 5-6% īn 2009, menţionānd că limitarea consumului ar fi posibilă īn urma "unei schimbări dramatice de comportament".

Anghel a precizat că primul trimestru, chiar semestru unu al anului viitor, va fi dificil deoarece intervine efectul de bază negativ.

La nivelul īntregului an viitor, economistul şef al BCR anticipează un avans economic cuprins īntre 4 şi 5%.

Analistul RBS Tim Ash susţine că, īn contextul actual, este nevoie de un echilibru atat la nivel bugetar, dar şi la nivel de finanţare externă şi curs de schimb.

"Asigură-te că ai un curs de schimb flexibil, un deficit bugetar pe care poţi să īl finanţezi, surse ieftine de finanţare a ofertei, şi nu-ţi fie ruşine să ceri sprijinul FMI-ului devreme", a spus Ash.

Ultimele estimări ale Comisiei Naţionale de Prognoză indică pentru acest an o creştere economică de 9,1%, iar pentru 2009 de numai 6%. Prognozele BNR plasează avansul PIB a 8-9% īn acest an şi 4-5% īn 2009.

Īn primele şase luni din 2008, PIB a crescut īn termeni reali cu 8,8%, după un avans 8,2% īn primul trimestru şi de 9,3% īn trimestrul al doilea.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Interviu



Viva Credit a redus dobanda la credite de la 1,2% la 1% pe zi

Viva Credit a redus dobanda la creditele mai mici de 5.000 de lei de la 1,2% pe zi la 1% pe zi, pentru a se conforma Legii 243/2024 privind plafonarea dobanzilor la creditele IFN-urilor, spune directorul general al Viva Credit, Ionut Stan, in raspunsurile la intrebarile detalii

Creditul e bun daca te ajuta sa-ti cresti veniturile si sa-ti scazi cheltuielile

Provocările fiscale și economice ale anului 2025 trebuie să-i găsească pregătiți pe consumatori, iar administrarea finanțelor personale devine un imperativ pentru cei care vor să își păstreze confortul din prezent sau să își țină sub control problemele financiare, se detalii

Revolut, acuzata de clienti ca permite fraude online. Banca le raspunde ca sunt fraude autorizate si ca vina este a Meta

Mai multi cititori ni s-au plans ca au fost victimele unor inselatorii online prin tranferuri din contul Revolut, fara ca banca sa poata depista fraudele. Revolut a refuzat sa-si asume responsabilitatea pentru fraudele online ( detalii

Cum ne pregatim de cresterea taxelor de anul viitor: economisim, reducem gradul de indatorare, tinem legatura cu banca

Anul viitor am putea asista la creșterea unor taxe și la impozite mai mari pentru proprietăți, avertizează invitații podcastului găzduit de Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), conform unui comunicat de presa, in care se detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • LOAN OFFER

    Buna ziua Aceasta pentru a informa publicul larg că oferim Ʈmprumuturi celor care au nevoie de ... detalii

  • !

    Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii

  • Bancnote vechi

    Numar de ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii