BANCI | Interviu

Adrian Vasilescu: Nu e corect ca bancile sa plateasca dobanzi de 10% la depozite si sa perceapa credite cu dobanzi de 35%

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2008-11-18 15:43

Autoritatea Naţională de Protecţie a Consumatorului ar trebui să se sesizeze în privinţa băncilor care plătesc dobânzi de 10% la depozite, dar au urcat ratele la creditele în derulare până la 35%, a declarat, marţi, Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României.

"Mă întreb ce condiţii ale pieţei s-au schimbat, ca să ai o marjă de trei şi jumătate. BNR nu mai merge pe aceeaşi mână cu ANPC, care trebuie să îşi ia rolul în primire şi să ia măsuri. Va fi foarte complicat, pentru că ne trebuie structuri specializate", a spus Vasilescu.

El a arătat că şi la nivelul Uniunii Europene sunt separate aceste roluri, respectiv cel de supraveghere bancară şi politică monetară, pe de-o parte, şi protecţia clientului, pe de altă parte.

Vasilescu recunoaşte că Banca Naţională primeşte încă foarte multe plângeri de la clienţii nemulţumiţi, în principal persoane fizice.

"Cinteză (directorul Direcţiei Supraveghere - n.r.) se consideră îndreptăţit să cheme băncile care au sărit calul. Până la urmă, ajungem la vorba guvernatorului: «nicio bancă nu are dreptul să îşi treacă propriile greşeli în dreptul consumatorului»", a mai spus Vasilescu.

Pe de altă parte, oficialul BNR a mai arătat că băncile româneşti, în majoritate deţinute de instituţii de credit din Uniunea Europeană, au văzut că nu mai au resurse de la băncile-mamă şi se concentrează mult mai puternic pe piaţa internă, iar economisirea devine o prioritate pentru ele.

"Această economisire în bănci este adevărat că poate ucide bursa, dar aceasta depinde şi de morile de vânt pe care trebuie să le construim repede, pentru a face faţă vântului puternic", a adăugat Vasilescu.

El a făcut o parabolă, arătând că în situaţii de vijelie trebuie construite atât ziduri de apărare, cât şi mori de vânt.

În acest sens, el a afirmat că decizia de a majora plafonul de garantare a depozitelor bancare la 50.000 euro a fost una fericită, care a calmat lucrurile în România, dar că nu trebuie să ne gândim mai departe la ceea ce se discută şi în Uniunea Europeană, de a majora acest plafon la 100.000 euro.

"Această măsură de garantare a depozitelor populaţiei a fost o combinaţie fericită între zid de apărare şi mori de vânt. Cu câteva zile înainte s-au epuizat toate casetele de valori de la băncile din România, unde clienţii depuneau banii scoşi din conturile bancare. Dacă procesul ar fi continuat, ne trezeam cu panică, cu retrageri masive din bănci, ca în anii '90", a completat Vasilescu.

El a mai afirmat că imediat după publicarea ordonanţei de urgenţă privind ridicarea plafonului de garantare retragerile masive din conturile bancare au încetat.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Interviu



Viva Credit a redus dobanda la credite de la 1,2% la 1% pe zi

Viva Credit a redus dobanda la creditele mai mici de 5.000 de lei de la 1,2% pe zi la 1% pe zi, pentru a se conforma Legii 243/2024 privind plafonarea dobanzilor la creditele IFN-urilor, spune directorul general al Viva Credit, Ionut Stan, in raspunsurile la intrebarile detalii

Creditul e bun daca te ajuta sa-ti cresti veniturile si sa-ti scazi cheltuielile

Provocările fiscale È™i economice ale anului 2025 trebuie să-i găsească pregătiÈ›i pe consumatori, iar administrarea finanÈ›elor personale devine un imperativ pentru cei care vor să îÈ™i păstreze confortul din prezent sau să îÈ™i È›ină sub control problemele financiare, se detalii

Revolut, acuzata de clienti ca permite fraude online. Banca le raspunde ca sunt fraude autorizate si ca vina este a Meta

Mai multi cititori ni s-au plans ca au fost victimele unor inselatorii online prin tranferuri din contul Revolut, fara ca banca sa poata depista fraudele. Revolut a refuzat sa-si asume responsabilitatea pentru fraudele online ( detalii

Cum ne pregatim de cresterea taxelor de anul viitor: economisim, reducem gradul de indatorare, tinem legatura cu banca

Anul viitor am putea asista la creÈ™terea unor taxe È™i la impozite mai mari pentru proprietăți, avertizează invitaÈ›ii podcastului găzduit de Centrul de SoluÈ›ionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), conform unui comunicat de presa, in care se detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • LOAN OFFER

    Buna ziua Aceasta pentru a informa publicul larg că oferim împrumuturi celor care au nevoie de ... detalii

  • !

    Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii

  • Bancnote vechi

    Numar de ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii