BANCI | Ultima Ora

Un fost director al CEC Bank-Sucursala Ramnicu Valcea, trimis in judecata de DNA pentru mai multe infractiuni

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2012-12-06 16:26

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au trimis în judecată pe Dorin Dobrişan, fost director al CEC Bank - sucursala Râmnicu Vâlcea, acuzat că în 2007 a trucat o licitaţie organizată de bancă prin care şi-a atribuit un imobil.

Comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

DOBRIŞAN DORIN, director al CEC BANK – Sucursala Râmnicu Vâlcea (la data săvârşirii faptelor), în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
- efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale şi
- conflict de interese,

CIOGESCU OVIDIU EUGEN, administrator al SC ELECTROVÂLCEA S.R.L. Râmnicu Vâlcea şi CIOGESCU MARIANA, soţia lui Ciogescu Ovidiu Eugen, în sarcina căruia s-a reţinut complicitate la infracţiunea de efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În cursul lunii noiembrie 2007, inculpatul Dobrişan Dorin, în calitate de director al CEC BANK – Sucursala Rm. Vâlcea, în scopul de a dobândi pentru sine sediul vechi al instituţiei pe care o conducea, a organizat vânzarea prin licitaţie publică a acestui imobil şi s-a desemnat preşedinte al Comisiei de licitaţie.

La data de 28 noiembrie 2007, cu ocazia desfăşurării acestei licitaţii, imobilul a fost adjudecat în favoarea S.C. ELECTROVÂLCEA S.R.L., reprezentată de Ciogescu Ovidiu Eugen. Această licitaţie a fost trucată deoarece toate persoanele fizice şi juridice participante (S.C. ELECTROVÂLCEA S.R.L, Ciogescu Mariana, în nume personal şi o altă societate comercială) au licitat în mod formal, deoarece înţelegerea era ca beneficiarul final să fie Dobrişan Dorin.

Imobilul a fost vândut către S.C. ELECTROVÂLCEA S.R.L cu suma de 804.000 euro (2.883.546 lei), iar contractul de vânzare – cumpărare a fost semnat, din partea CEC BANK – Sucursala Rm. Vâlcea de către inculpatul Dobrişan Dorin.

În realitate, Dobrişan Dorin a devenit proprietarul de fapt al acestui imobil şi a procedat la cumpărarea prin interpuşi (S.C. ELECTROVÂLCEA S.R.L) pentru că, având în vedere funcţia sa, se afla într-o situaţie de incompatibilitate, deoarece cumpărarea acestui imobil îi era interzisă prin normele interne ale băncii şi prin Legea 161/2003 privind incompatibilităţile. De asemenea, deşi în mod formal preţul a fost plătit de cumpărător, banii au provenit de la inculpatul Dobrişan Dorin care a asigurat întreaga sumă prin contractarea unor credite, în nume propriu, de la unitatea bancară pe care o conducea sau prin acordarea de credite în mod preferenţial inculpatului Ciogescu Ovidiu Eugen sau numitului Bododea Constantin. În plus, după achiziţionarea imobilului, inculpatul Dobrişan Dorin s-a comportat ca un adevărat proprietar, cu toate atribuţiile ce decurg din această calitate.

De altfel, pentru acordarea acestor credite, inculpaţii Dobrişan Dorin şi Ciogescu Ovidiu Eugen şi numitul Bododea Constantin au fost trimişi în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al DNA în cursul lunii octombrie 2010 (detalii în comunicatul nr. 545/VIII/3 din data de 20 octombrie 2010).

În vederea confiscării, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra imobilului menţionat mai sus.

Facem precizarea că Dobrişan Dorin a mai fost trimis în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al DNA pentru alte fapte reţinute în sarcina sa în calitate de director al CEC BANK Râmnicu Vâlcea (detalii în comunicatele nr. 197/VIII/3 din 28 martie 2012, 545/VIII/3 din 20 octombrie 2010). De asemenea, Ciogescu Ovidiu Eugen a mai fost trimis în judecată în calitate de administrator al SC ELECTROVÂLCEA S.R.L. (detalii în comunicatele nr. 233/VIII/3 din 12 aprilie 2011, 545/VIII/3 din 20 octombrie 2010 şi 9/VIII/3 din 12 ianuarie 2011).

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Piteşti.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



Banca Transilvania are un rating mai bun

Fitch Ratings îmbunătățește rating-ul Băncii Transilvania, de la ”BB+” la ”BBB-”, cu perspectivă stabilă, pe termen lung, conform unui comunicat al bancii, in care se adauga: Noul rating investment grade reflectă îmbunătățirea mediului detalii

Numele beneficiarului unui transfer bancar, afisat la 17 banci

BRD, Exim Banca Romaneasca si Credit Europe Bank sunt ultimele trei banci care au integrat recent serviciul afisare nume beneficar (SANB) oferit de Transfond, care afiseaza numele destinatarului unei plati, sub contul IBAN. Potrivit Transfond, serviciul are ca scop prevenirea fraudelor detalii

Banca Transilvania si-a imbunatatit perspectiva de crestere a ratingului

Moody’s Ratings confirmă rating-urile Băncii Transilvania acordate pentru prima oară în 2023 și îmbunătățeste perspectiva, de la stabilă la pozitivă, pentru rating-ul de depozit pe termen lung (Baa2) și rating-ul de emitent (Baa3), anunta banca intr-un comunicat, in detalii

Legea pentru plafonarea dobanzilor la creditele IFN-urilor, in vigoare de luni

Legea 243 din 2024 privind plafonarea dobanzilor la creditele acordate de IFN-uri (Institutii Financiare Nebancare) intra in vigoare, de luni, 11 noiembrie. Legea obliga IFN-urile sa limiteze dobanzile la 1% pe zi in cazul creditelor de pana la 5.000 de lei, 0,8% la imprumuturile de pana detalii

 



 

Ultimele Comentarii