BANCI | Topuri Banci

Topul bancilor cu cele mai mici comisioane pentru un cont curent

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2013-09-13 10:55

Un român plătește în medie 23 de lei lunar pentru administrarea unui cont bancar clasic și pentru efectuarea a 4 dintre cele mai uzuale operațiuni la ghișeu, în valoare de 1.000 de lei: pentru încasarea banilor în cont, retragerea de numerar și efectuarea de plăți sau transferuri, conform unei analize a ofertelor de cont curent ale primelor 20 de bănci românești realizată de Bancherul.ro și GhișeulBancar.ro.

Comisioanele aferente unui cont diferă, însă, destul de mult de la o bancă la alta:
- Cele mai mici tarife le practică Banca Românească, cu o medie a comisioanelor de 9,5 lei, de trei ori mai mici decât cele ale BRD, de 32,5 lei.
- OTP Bank este pe locul 2 în topul celor mai ieftine conturi bancare, cu 12,10 lei lunar, podiumul fiind încheiat de Bancpost, cu 15,01 lei lunar.
- Două bănci (CEC Bank și UniCredit Țiriac) se încadreaza exact în costul mediu, în timp ce alte 5 bănci practică tarife mai mari decât media (BRD, BCR, ProCredit Bank, Raiffeisen și Alpha Bank), iar restul de 13 bănci are comisioane sub medie (vezi tabelul cu topul băncilor în funcție de costul unui cont).

Cum alegem un cont bancar?

Alegerea celui mai ieftin cont bancar se poate dovedi o sarcină dificilă, întrucât în ofertele lor, băncile nu publică informații standard despre cele mai uzuale comisioane aferente unui cont, acestea regăsindu-se de obicei în cadrul unei lungi liste ce cuprinde toate tarifele bancare. Iar comisioanele uzuale, după cum vedem, diferă destul de mult de la o bancă la alta.

De aceea, atunci când ne pregătim să alegem un cont la o anumită bancă, este bine să avem în vedere nu doar taxele de deschidere sau administrare a unui cont, care sunt modice și irelevante, ci și comisioanele pe care le plătim frecvent, pe care banca le percepe atunci când primim bani în cont sau când efectuăm diverse plăți sau transferăm banii în contul altor persoane, acestea fiind cele care determină costul real al unui cont.

Vom descoperi astfel că bănci care au comision 0 pentru deschiderea sau administrarea unui cost sunt, de fapt, mai scumpe decât altele care percep un comision modic, de câțiva lei lunar, pentru întreținerea contului, dar care, pe de altă parte, au taxe mult mai mici pentru operațiunile ce le vor efectua ulterior prin respectivul cont, adică plăți și transferuri.

Metodologia de calcul şi rezultatele analizei

Pentru comparaţia costurilor unui cont bancar au fost luate în calcul următoarelor servicii bancare:
 
1. deschiderea și administrarea unui cont curent
2. comisionul de retragere a banilor de la ghișeu
3. comisioanele pentru încasarea banilor în cont
4. comisioanele aferente plăților și transferurilor cu un ordin de plată la ghișeu, atât între conturile aceleiași bănci (încasari si transferuri intrabancare), cât și între conturile a două bănci (comisioane interbancare).

Care au fost concluziile?

Un român plătește în medie 23 de lei lunar pentru administrarea unui cont bancar clasic și pentru efectuarea a câte unei operațiuni la ghișeu în valoare de 1.000 de lei  (1 operațiune de încasare a banilor în cont, 1 operațiune de retragere a banilor și câte o operațiune de plată inter și intra bancară).

Două bănci (CEC Bank și UniCredit Țiriac) se încadrează exact în acest cost mediu, în timp ce alte 5 bănci practică tarife mai mari decât media (BRD, BCR, ProCredit Bank, Raiffeisen și Alpha Bank), iar restul de 13 bănci are comisioane sub medie.

Cele mai mici tarife le practică Banca Românească, unde se înregistrează o medie a comisioanelor de 9,5 lei, de trei ori mai mici decât cele impuse de BRD, cu 32,5 lei. OTP Bank este pe locul 2, cu 12,10 lei lunar, podiumul fiind încheiat de Bancpost, cu 15,01 lei lunar.

Cele mai scumpe bănci sunt BRD, cu 32,5 lei lunar, urmată de BCR, cu 26,5 lei și ProCredit Bank, cu 24,5 lei lunar.

În urma analizei fiecărui comision, a rezultat că pentru administrarea unui cont curent:

- românii plătesc în medie un comision de 2,9 lei lunar.
- deschiderea unui cont este gratuită la majoritatea băncilor, doar două instituții de credit (ProCredit Bank și Intesa Sanpaolo Bank) cerând o taxă pentru acest serviciu.
- cel mai mare comision de administare a unui cont curent îl găsim la UniCredit Țiriac Bank (7,5 lei), cel mai mic la Banca Transilvania (zero lei), aceasta fiind, de altfel, singura instituție de credit ai cărei clienți se bucură de gratuitate pentru administrarea contului curent.

Pentru retragerea banilor din cont la ghișee:

- majoritatea băncilor practică un comision procentual din suma retrasă, respectiv 0,5%.
- există și o sumă minimă ce trebuie plătită indiferent de suma retrasă, la toate băncile, cu o singură excepție (Intesa), valoarea medie a acesteia fiind de 3,5 lei.
- pentru retragerea unei sume de 1000 de lei, plătim în medie un comision de 5 lei, minimul fiind de 3 lei (Credit Europe Bank), iar maximul de 8 lei (BCR).

Plătim şi pentru încasarea banilor în cont

Utilizatorii unui cont bancar vor trebui să plătească, la unele bănci, comisioane şi pentru încasarea unor sume în respectivele conturi.

Încasări

Pentru încasările intrabancare, doar 4 bănci percep comisioane; pentru încasarea unei sume de 1.000 de lei, comisionul mediu este de 1,75 lei.

Pentru încasările interbancare, doar 7 bănci nu percep comisioane. Restul aplică diverse taxe, în funcție de valoarea sumei intrată în cont. Cel mai mic comision este de 1 leu, pentru orice sumă (UniCredit Tiriac Bank), iar cele mai mari sunt la Banca Transilvania (18 lei) și Italo-Romena (20 de lei), valabile pentru sume de peste 50.000 de lei.

Comisionul mediu pentru încasări interbancare pentru suma de 1.000 de lei este de 3,5 lei.

Cele mai mari comisioane sunt percepute de bănci pentru ordinele de plată pe hârtie pentru plata sau transferul unei sume de bani din contul utilizatorului în alt cont al aceleiași bănci (plăți intrabancare) sau în conturile altor bănci (plăți interbancare).

Plăți-transferuri de bani

Plățile intrabancare sunt cele mai ieftine și există 5 bănci care nu taxează această operațiune. La celelalte bănci, valoarea comisionului este fix pentru orice sumă (în cazul a 6 bănci) sau în funcție de valoarea transferului (la 9 bănci).
Comisionul cel mai mic este de 1 leu (Millennium Bank și ProCredit Bank), iar cel mai mare de 10 lei (BRD și Raiffeisen Bank), pentru sume de peste 50.000 de lei.

Pentru suma de 1.000 de lei, comisionul mediu este de 3,3 lei, cel mai mic fiind de 1 leu, iar cel mai mare de 7 lei (BRD).

Plățile interbancare sunt taxate de toate băncile, întrucât acestea se realizează prin sistemul de decontare Transfond, administrat de bănci și BNR, care percep băncilor comisioane pentru fiecare operațiune, comisioane transferate de bănci clienților. Valoarea comisionului depinde de suma transferată: pentru transferurile de mică valoare (sub 50.000 de lei) este de 0,51 lei, mult mai mic decât în cazul sumelor de peste 50.000 de lei, de 6 lei.

Comisionul cel mai mic este 2,01 lei (Carpatica), valabil pentru transferuri de până la 100 de lei inclusiv, iar cel mai mare de 30 de lei (BCR) și 30 de lei (Credit Europe Bank si Libra Bank), în cazul sumelor de peste 50.000 de lei.

Comisionul mediu pentru o sumă transferată de 1.000 de lei este de 6,6 lei.

Comisionul cel mai mic la suma de 1000 de lei este de 4,10 lei (OTP Bank), iar cel mai mare de 9 lei (Millennium Bank). Cele mai multe bănci (5) au un comision de 7 lei.

(Analiza completă a costurilor conturilor bancare ale primelor 20 de bănci româneşti este disponibilă partenerilor Bancherul.ro si GhiseulBancar.ro)

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Topuri Banci



Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale

Cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale le gasim la Banca Transilvania, BCR, Banca Romaneasca, Garanti BBVA si CEC Bank, conform clasamentului realizat de Bancherul.ro, care a luat in calcul un numar de 23 de tipuri de astfel de imprumuturi, din oferta a 15 detalii

Topul bancilor la active in 2019

Banca Transilvania (BT) si-a consolidat pozitia de lider al sistemului bancar in 2019, inregistrand cea mai mare crestere a activelor dintre bancile romanesti, urmata de ING Bank si CEC Bank. BT a reusit sa-si majoreze activele cu 18% anul trecut, echivalentul a 13,4 miliarde lei, la detalii

Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018

Banca Transilvania (BT) a depasit BCR, dupa preluarea Bancpost, si a devenit cea mai mare banca din Romania dupa active, care au ajuns la 74,3 miliarde lei la finalul lui 2018, cota de piata a bancii fiind de 16,5% din totalul activelor sistemului bancar, in valoare de 451 miliarde lei, conform detalii

Topul bancilor dupa active in 2017

Sistemul bancar romanesc, format din 25 de banci persoane juridice romane, 9 sucursale ale bancilor din state membre UE si cooperativa de credit Creditcoop, in total 35 de institutii de credit, si-a majorat activele in 2018 cu 8,6%, echivalentul a 34 miliarde lei, la un total de 427 miliarde detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • împrumut

    Vreau să apreciez pe Karin Sabine un împrumut de 9000€ pentru mine. Dacă aveți nevoie de un ... detalii

  • împrumut

    Vreau să apreciez pe Karin Sabine un împrumut de 9000€ pentru mine. Dacă aveți nevoie de un ... detalii

  • Buna ziua! Am nevoie de ajutor!

    Buna ziua! Am trimis activare cont si imi scrie ca au expediat QR Cod pe posta dar nu mia venit ... detalii

  • Înșelătorie

    Mare atenție la firma vex group, te pune să investești 250 € în Forex, câștigi ceva și ... detalii

  • interdictie conturi ING

    Buna ziua, o situatie ca cele de mai sus am patit si eu, cu diferenta ca Revolut a deblocat contul ... detalii