Alte stiri din categoria: Cariera
Sindicalistii din BCR continua negocierile cu conducerea bancii
Salariaţii BCR nu au început astazi greva, asa cum era programat initial, dupa ce conducerea bancii le-a prezentat o noua oferta. Reprezentantii sindicali continuă negocierile cu conducerea băncii, potrivit Money Channel. Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Independente din BCR, Ciprian Ionescu spune că este important că s-a făcut o ofertă şi că aceasta poate fi îmbunătăţită. El spune că sindicatul are toată disponibilitatea pentru a ajunge la o înţelegere, astfel încât nici clienţii BCR şi nici banca să nu fie afectaţi. Ciprian Ionescu a precizat că lămuririle cerute conducerii vizează propunerea acesteia de "remunerarea suplimentară a detalii
Sindicatul din asigurari si banci se asteapta la restructurari in domeniul bancar
Federaţia Sindicatelor din Asigurări şi Bănci se aşteaptă la restructuări în domeniul bancar şi fac planuri pentru păstrarea celor mai buni dintre angajaţi în sistem. Sindicaliştii pun răul în faţă şi spun că restructurările din sistemul bancar ar trebui să vizeze salariaţii cu contracte pe perioadă determinată, mare parte dintre ei tineri, fără familii, care o pot lua uşor de la capăt. Persoanele aflate la un pas de pensionare pot fi trecute şi ele pe listă. Doar aşa se pot păstra oamenii valoroşi în sistem, cred sindicaliştii. Totuşi ei speră să nu se ajungă până aici. "Anul trecut toate băncile detalii
Sindicalistii BCR asteapta o oferta concreta din partea bancii, inainte de a intra in greva generala
Sindicaliştii BCR aşteaptă marţi o ofertă concretă din partea administraţiei, în sens contrar spun că vor declanşa miercuri greva generală, deoarece conducerea băncii nu este de acord cu majorarea de trei la sută cerută de detalii
Daniel Tudor demisioneaza din functia de director general al Ardaf
Daniel Tudor va demisiona, la 1 februarie, din funcţia de director general al Ardaf, urmând ca managementul executiv al companiei să fie asigurat de cei doi directori generali adjuncţi, Adina Băcioiu şi Dan Bordeanu, a anunţat luni asigurătorul. Tudor a preluat conducerea Ardaf la începutul anului 2007. El îşi va exercita în continuare funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al asigurătorului, fără să fie implicat în conducerea executivă, se precizează într-un comunicat al Ardaf transmis, luni, Bursei de Valori Bucureşti. Contactat de MEDIAFAX, Tudor a afirmat că mandatul la conducerea Ardaf expira la 7 februarie, precizând că "nu a mai dorit prelungirea detalii
- Bogdan Mihoc, fostul trezorier al UniCredit Tiriac, racolat de George Copos in functia de director financiar al grupului Ana
- Gheorghe Carabasan, avansat ca vicepresedinte al CEC Bank
- Stere Farmace preia functia de prim-vicepresedinte la Alpha Bank
- Manuela Plapcianu pleaca de la conducerea Bancpost, Mihai Bogza devine noul CEO
- Stere Farmache va demisiona din functia de director general al Bursei
- AIG Life Asigurari recruteaza agenti de asigurari pentru extinderea retelei
- Topul fraudelor comise de traderi bancari
- "Reorganizarile" din banci inseamna, de fapt, disponibilizari?
- Banca elvetiana UBS ar putea face alte 4.500 de concedieri
- Credit Europe Bank isi reorganizeaza activitatea si reduce costurile
- Presedintele CSA, Angela Toncescu, acuzata de fals in declaratia de avere si de interese
- Credit Suisse si HSBC concediaza sute de angajati
- Presedintele BCR Chisinau, sanctionat pentru "incadrare ilegala a strainilor in campul muncii"
- Lawrence Summers va conduce Consiliul National pentru Economie a Casei Albe
- Timothy Geithner va fi noul secretar al Trezoreriei SUA
- Bogdan Hreapca renunta la lumea asigurarilor pentru a intra in domeniul administratiei publice
- Raiffeisen Bank sprijina aparitia cartii “Banii pe intelesul copiilor”
- Radu Vasilescu, noul director general al Unita, viitoarea Uniqua Romania
- Alexandru Leondari, noul director general al Aviva Pensii
- Citigroup vrea sa reduca numarul de angajati cu incă 50.000 de persoane
- BRM organizeaza cursul „Instrumente financiare derivate – fundamente, tehnici şi strategii de tranzacţionare”
- Agentiile de recrutare cauta bancheri in Germania, in pofida crizei financiare
- Brokerii de asigurari auto vor avea un comision de maxim 15%
- Bancile rusesti de investitii concediaza angajati, in contextul accentuarii crizei financiare
- Vom asista la disponibilizari si in banci, mai mult sau mai putin mascate?
- Cum a ajuns Barack Obama presedintele Statelor Unite
- ING Bank Romania a numit cinci noi reprezentanti legali
- Marie Kovářová a devenit oficial noul CEO al Generali Asigurari
- Dorin Badea, noul director de trezorerie la UniCredit Tiriac Bank
- Bogdan Mihoc, directorul trezoreriei UniCredit Tiriac, prima victima a BNR?
- Zvi Itzkovitz este noul presedinte al Bank Leumi
- Wolfgang Schoiswohl a fost numit Membru al Comitetului executiv al BCR
- Asociatia Bancilor se opune disparitiei executorilor bancari
- Claudiu Cercel-Duca, noul director general adjunct al BRD-Groupe Societe Generale
- UniCredit Group lanseaza Fast Start, un program postuniversitar care ofera sansa unei cariere internationale
- Topul celor mai eficienti angajati ai bancilor
- Libra Bank anunta o noua editie a programului de practica remunerata Junior Banking League
- Kumar Ramachandran, noul director al departamentului persoane fizice - Citibank Romania
- Bancherii cu cele mai mari salarii
- Dominic Bruynseels preia oficial conducerea BCR
- Frederic S. Mishkin resigns from Fed board
- Sergiu Oprescu: Unul din trei angajati ai bancilor are mai putin de un an de experienta
- Catalin Parvu: Universitatile economice nu produc suficient personal pentru sistemul bancar
- Radu Obreja devine seful cardurilor la Erste Bank
- Dr. Johannes Teyssen is to be elected on to the Supervisory Board of Deutsche Bank AG
- UniCredit Group si Universitatea din Bologna lanseaza primul MBA de Retail bancar
- Noi directori generali la Volksbank Leasing
- Unicredit Tiriac Bank trece la sistemul dualist de conducere si numeste noi membri in boardul bancii
- Manfred Wimmer intra in Comitetul Executiv al Erste Bank
- Dominic Bruynseels de la Barclays Bank este noul presedinte al BCR
- Cristian Dragos, noul director general al Domenia Credit
- Carmen Retegan demisioneaza de la Domenia Credit
- Banca lui Becali vrea sa ofere servicii bogatilor
- Cornelia Scarlatescu este noul director al departamentului de asigurari de viata al Astra-Uniqa
- UniCredit Tiriac Bank angajeaza peste 400 de oameni in acest an
- BCR a instalat peste 1.500 de ATM-uri, record in Romania
- Citibank va angaja 200 de oameni in 2008
- Andreas Treichl ar prefera un bancher roman in fruntea BCR
- Trei noi membri in echipa GE Money din Romania
- Florin Pogonaru il inlocuieste pe Daianu in conducerea BCR
- Nicolaie Alexandru-Chidesciuc este noul senior economist al ING
- Angajatii BCR pot obtine venituri mai mari in functie de performanta in vanzari
- Bogdan Mihoc, directorul trezoreriei UniCredit Tiriac, ales presedinte al ACI Romania
- Marius Floarea, directorul OTP Fond de Pensii, a demisionat
- Angajatii grupului BCR au un salariu mediu brut de 650 euro
- UniCredit Tiriac Bank are un nou vicepresedinte responsabil de Divizia Financiara
- Erste Bank si Petrom cauta o noua generatie de manageri cu potential exceptional
- Inca 10.000 de noi joburi in banci in 2008
Profil de Bancher
-
Alfred Borcan, Marketing Director
Volksbank
Alfred Borcan s-a alăturat Volksbank România ... vezi profil
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, aproape 20 miliarde euro după primele nouă luni
- Deficitul contului curent, aproape 18 miliarde euro după primele opt luni
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro după prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor ÅŸi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
Analize economice
- Inflația anuală a crescut marginal
- Comerțul cu amănuntul - în creștere cu 7,7% cumulat pe primele 9 luni
- România, pe locul 16 din 27 de state membre ca pondere a datoriei publice în PIB
- România, tot prima în UE la inflația anuală, dar decalajul s-a redus
- Exporturile lunare în august, la cel mai redus nivel din ultimul an
Ministerul Finantelor
- Datoria publică, 51,4% din PIB la mijlocul anului
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB după prima jumătate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB după primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar îngrijorător după prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- Datoria publică, 52,7% din PIB la finele lunii august 2024
- -5,44% din PIB, deficit bugetar înaintea ultimului trimestru din 2024
- Prețurile industriale - scădere în august dar indicele anual a continuat să crească
- România, pe locul 4 în UE la scăderea prețurilor agricole
- Industria prelucrătoare, evoluție neconvingătoare pe luna iulie 2024
Statistici
- România, pe locul trei în UE la creșterea costului muncii în T2 2024
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 în UE ca pondere în PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Deficitul balanței comerciale la 9 luni, cu 15% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut
- Producția industrială, în scădere semnificativă
- Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
- Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
LOAN OFFER
Buna ziua Aceasta pentru a informa publicul larg că oferim împrumuturi celor care au nevoie de ... detalii
-
!
Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii
-
Bancnote vechi
Numar de ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii