BANCI | Noutati BNR

Situația creditelor cu garanție imobiliară acordate persoanelor fizice, potrivit evidențelor Centralei Riscului de Credit (la data de 31 decembrie 2015)

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2016-02-17 10:57

Situația creditelor cu garanție imobiliară acordate persoanelor fizice, potrivit evidențelor Centralei Riscului de Credit, la data de 31 decembrie 2015 (comunicat BNR):

Banca Națională a României, în exercitarea rolului său de furnizor de informații de bună calitate, comunică datele disponibile cu privire la situația creditelor cu garanție imobiliară la 31 decembrie 2015.

Situația cuprinde debitorii persoane fizice, raportați cu CNP (cod numeric personal) de către persoanele declarante (instituțiile de credit și instituțiile financiare nebancare înscrise în Registrul special de la Banca Naţională a României) în baza Regulamentului nr. 2/2012 privind organizarea şi funcţionarea la Banca Naţională a României a Centralei Riscului de Credit, cu modificările ulterioare. Se referă la expunerea față de un debitor egală cu sau mai mare de 20 000 lei. Situația cuprinde numai creditele; nu sunt incluse angajamentele de tipul scrisorilor de garanție.

Informațiile privind executările silite provin din raportări speciale ale băncilor.

Tablou general

Numărul total al persoanelor fizice cu credite garantate cu un imobil este de 474 420, iar soldul total al acestor credite este de 77,27 miliarde de lei, din care:

- 174 160 debitori au contractat credite ipotecare, soldul fiind de 28,67 miliarde lei;

- 155 012 debitori au contractat alte credite pentru investiții imobiliare, soldul acestor credite fiind de 24,06 miliarde lei;

- 163 007 debitori au contractat credite de consum cu garanții ipotecare, soldul fiind de 24,54 miliarde lei.

Menționăm că unele persoane au contractat credite din mai multe categorii.

Separat, sunt raportați 6 891 debitori ale căror credite imobiliare au fost cesionate în perioada 2012-2015, soldul acestor credite cesionate fiind de 2,19 miliarde lei.

După moneda de acordare a creditului

Cei mai mulți debitori au contractat credite imobiliare în valută (316 941, iar soldul acestor credite este de 53,89 miliarde de lei). Debitorii cu credite în franci elvețieni reprezintă 10,0 la sută din numărul debitorilor cu credite în valută, soldul acestor împrumuturi fiind de 7,32 miliarde de lei.

După valoarea creditului

Majoritatea semnificativă a debitorilor au contractat credite cu valori sub 150 000 euro (99,05 la sută, respectiv 469 910 debitori). Persoanele care au contractat credite de peste 150 000 euro au în prezent o disciplină la plată semnificativ mai redusă decât cei care s-au îndatorat pentru sume mai mici (rata creditelor neperformante în primul caz este de 27,74 la sută față de 4,16 la sută în cel de-al doilea caz).

Capacitatea persoanelor de a-și rambursa creditul

Rata creditelor neperformante aferentă creditelor ipotecare este de 2,64 la sută, în timp ce rata creditelor neperformante corespunzătoare tuturor creditelor cu garanție imobiliară acordate populației este de 6,69 la sută. Cele mai mari probleme în onorarea serviciului datoriei îl au persoanele care au contractat credite de consum garantate cu un imobil (rata creditelor neperformante fiind în acest caz de 12,43 la sută).

Numărul debitorilor cu restanțe între 30 și 90 de zile având credite imobiliare este de 13 443, în timp ce numărul debitorilor cu asemenea credite având restanțe mai mari de 91 de zile este de 17 572. Distribuția debitorilor care întâmpină probleme în rambursarea creditelor imobiliare este următoarea:

- numărul debitorilor cu restanțe având credite ipotecare: 3 099 cu restanțe între 30 și 90 de zile, respectiv 2 912 cu restanțe peste 91 de zile;

- numărul debitorilor cu restanțe având alte credite pentru investiții imobiliare: 2 254 cu restanțe între 30 și 90 de zile, respectiv 4 446 cu restanțe peste 91 de zile;

- numărul debitorilor cu restanțe având alte credite cu garanții imobiliare: 8 548 cu restanțe între 30 și 90 de zile, respectiv 10 928 cu restanțe peste 91 de zile.

Programul ”Prima Casă”

Numărul debitorilor care au contractat credite acordate prin programul guvernamental ”Prima Casă” reprezintă 159 106, respectiv 91,4 la sută din totalul debitorilor cu credite ipotecare. Persoanele care au contractat asemenea împrumuturi au o rată a creditelor neperformante de 0,04 la sută.

După veniturile debitorilor

Cei mai mulți debitori persoane fizice care au contractat credite imobiliare au venituri sub cel mediu pe economie sau nu au venituri salariale (65,1 la sută din total debitori cu credite imobiliare). Soldul creditelor acordate acestor persoane este de 47,58 miliarde lei. Dintre cei care au venituri salariale, cele mai mari dificultăți în rambursarea creditelor le au debitorii cu salarii sub salariul mediu pe economie (rata creditelor neperformante în acest caz este de 7,10 la sută, în timp ce rata creditelor neperformante aferentă acelora cu salarii peste cel mediu pe economie este de 1,79 la sută).

După gradul de îndatorare

Numărul debitorilor având credite ipotecare și alte credite pentru investiții imobiliare și al căror grad de îndatorare este de peste 65 la sută din venituri este de 44 936, din care:

- cei care au garantat cu o clădire rezidențială sunt în număr de 43 251;

- cei care au garantat cu un teren sunt în număr de 1 685.

Rata creditelor neperformante pentru debitorii cu grad de îndatorare peste 65 la sută și care și-au garantat împrumuturile cu clădiri rezidențiale este de 5,15 la sută. Rata creditelor neperformante pentru debitorii cu grad de îndatorare sub 65 la sută și care și-au garantat împrumuturile cu clădiri rezidențiale este de 1,0 la sută.

După tipul de colateral imobiliar

Cei mai mulți debitori cu credite imobiliare au garantat cu o clădire rezidențială (96 la sută din total debitorilor cu credite imobiliare). Numărul debitorilor care au garantat împrumuturile cu terenuri este de 4 la sută, respectiv 15 425 dintr-un total de 474 420 persoane cu credite imobiliare. Cei care au garantat creditul cu un imobil rezidențial își onorează semnificativ mai bine serviciul datoriei la bănci față de cei care au garantat cu terenuri (rata creditelor neperformante în primul caz este de 4,74 la sută, în timp ce rata în cel de-al doilea caz este de 29,33 la sută).

După numărul executărilor silite

Conform raportărilor băncilor, acestea aveau active preluate în patrimoniul propriu în urma executărilor silite de 316 case/apartamente (în valoare de 162,8 milioane lei) și 259 terenuri (în valoare de 118,9 milioane lei). Valoarea creditelor garantate cu case/apartamente aflate în curs de executare silită este de 2,7 miliarde lei (având o valoare medie estimată de 515 096 lei, ceea ce reprezintă un număr estimat de 5 230 case/apartamente). Valoarea creditelor garantate cu terenuri aflate în curs de executare silită este de 1,46 miliarde lei (având o valoare medie estimată de 459 208 lei, ceea ce reprezintă un număr estimat de 3 177 terenuri).

Sursa: comunicat BNR

Taguri: credite ipotecare  Banca Nationala a Romaniei (BNR)  Prima Casa  statistici BNR  Centrala Riscului de Credit (CRC)  BNP Paribas Personal Finance  reclamatie Unicredit  credite neperformante  credite Prima Casa  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Noutati BNR



Tezaurul de aur al Băncii Naționale a României trimis la Moscova și niciodată returnat

Banca Națională a României, în parteneriat cu Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” Chișinău, organizează, în Republica Moldova, expoziția itinerantă de promovare internațională a problematicii Tezaurului românesc trimis la Moscova în detalii

Dobanda BNR ramane 6,5%

Hotărârile CA al BNR pe probleme de politică monetară 08.11.2024 Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința de astăzi, 8 noiembrie 2024, a hotărât următoarele: - detalii

Noua conducere a BNR si-a inceput mandatul

Începând de astăzi, 11 octombrie 2024, intră în vigoare, pentru o perioadă de 5 ani, mandatul noului Consiliu de administrație al Băncii Naționale a României, conform Hotărârii nr. 27 din 1 octombrie 2024 a Parlamentului României, publicată detalii

BNR mentine dobanda la 6,5%

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a pastrat la nivelul de 6,5% dobanda de politica monetara, conform asteptarilor majoritatii analistilor. Deficitul bugetar ridicat si perioada electorala sunt riscurile care au determinat BNR sa nu mai reduca dobanda, desi inflatia este in scadere, detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • LOAN OFFER

    Buna ziua Aceasta pentru a informa publicul larg că oferim împrumuturi celor care au nevoie de ... detalii

  • !

    Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii

  • Bancnote vechi

    Numar de ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii