BANCI | Ultima Ora

Rezultatele Banca Transilvania in S1 2021: profit net de 1 miliard de lei, finantari si operatiuni peste media pietei

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2021-08-23 13:47

Grupul Banca Transilvania (BT) anunta intr-un comunicat rezultatele financiare din primul semestru (S1) al anului 2021: profit net de peste un miliard de lei, credite si operatiuni in crestere peste media pietei. 

Banca a contribuit si la consolidarea sectorului bancar din România şi a semnat în cursul primului semestru al anului angajamentul ferm de achiziţie a Idea::Bank.

Comunicatul BT:

Rezultatele financiare BT la 30 iunie 2021: Banca Transilvania, creştere susţinută a finanţărilor, volumului tranzacţiilor şi a operaţiunilor

Prima jumătate a anului confirmă relansarea economiei, iar realizările Băncii Transilvania din prima jumătate a anului arată că BT şi-a continuat rolul de susţinător al dezvoltării economice a României şi al românilor.

Banca a finanţat consistent atât populaţia, cât şi companiile, a crescut volumul operaţiunilor şi a generat valoare pentru clienţii şi acţionarii săi.

Pe lângă activitatea dedicată clienţilor, Banca Transilvania a continuat să contribuie la consolidarea sectorului bancar din România şi a semnat în cursul primului semestru al anului angajamentul ferm de achiziţie a Idea::Bank şi a companiilor din Grupul Idea Romania.

„Este o perioadă de relansare a României, iar Banca Transilvania a contribuit din nou, crescând finanţările şi volumul operaţiunilor peste media pieţei. Suntem banca românilor, procesăm un volum de operaţiuni vital pentru economie şi avem peste 7 milioane de români acţionari direcţi şi indirecţi.
Suntem optimişti în legătură cu dezvoltarea economiei şi a ţării, aşa încât punem umărul la continuarea creşterii lor şi la reducerea decalajelor faţă de Vestul Europei” – declară Ömer Tetik, Director General, Banca Transilvania.

În calitate de cetăţean corporate, Banca Transilvania a contribuit în ultimii cinci ani la bugetul de stat cu taxe şi impozite de peste 2,7 miliarde de lei, direct şi indirect, din care 712 milioane lei au fost în 2020.

Totodată, BT rămâne una dintre cele mai implicate companii în comunitate, cu donaţii de aproape 15 milioane de lei făcute în prima jumătate a anului.

Rezultatele financiare la 30 iunie 2021

Activele Grupului Financiar Banca Transilvania au ajuns la 115,3 miliarde lei la finalul semestrului întâi din acest an, creditele crescând până la 44,4 miliarde lei.

Depozitele clienţilor au ajuns la 97,2 miliarde lei, din care 65,9 miliarde lei sunt economiile persoanelor fizice, iar 31,3 miliarde lei, ale persoanelor juridice.

Eficienţa operaţională a băncii se păstrează la nivel confortabil şi este de 46,7%.

Profitul net consolidat al Grupului BT este de 1.015,5 milioane lei, din care cel al băncii este de 901 milioane lei.

Subsidiarele şi participațiile de capital au contribuit cu peste 114 milioane lei la profitabilitatea Grupului BT.

Rata expunerilor neperformante, conform indicatorului EBA, este de 3,47% la 30 iunie 2021.

Gradul de acoperire cu provizioane totale a expunerilor neperformante conform standardelor EBA este de 148%.

Solvabilitatea băncii fără profitul primelor şase luni din acest an este de 21,83%, iar cu profitul inclus este de 23,54%.

Costul riscului pe perioada primului semestru din 2021 a fost de 0,5%. În şase luni din 2021, soldul provizioanelor a crescut cu 9,2% ajungand la 3,485 milioane lei, comparativ cu soldul de la finalul anului 2020 (3,190 milioane lei).

Finanţarea şi susţinerea românilor în primele șase luni

• În perioada ianuarie – iunie a.c. Banca Transilvania a acordat peste 114.000 de împrumuturi companiilor şi persoanelor fizice. Cele pentru companii sunt în valoare de 4,8 miliarde lei.

Banca are aproximativ 3,14 milioane de clienţi retail, aproape 360.000 de clienţi IMM & Micro şi aproximativ 11.000 de clienţi corporate.

• În 2021, BT continuă să fie un partener relevant în programele guvernamentale şi în alte programe europene, acordând în primul semestru credite în valoare de peste 560 milioane de lei prin programele IMM Invest şi AGRO IMM Invest, respectiv 648 milioane de lei prin programele cu garanţii şi fonduri europene.

• BT are peste 2,3 milioane de clienţi unici digitalizaţi, ceea ce reprezintă 67% din clienţii activi. Acesta este unul dintre indicatorii pe care BT îi urmăreşte constant, reflectând
gradul de digitalizare a băncii. Aceşti clienţi – persoane fizice şi companii – folosesc cel puţin una dintre soluţiile digitale ale băncii – aplicaţii, Internet Banking sau Mobile Banking.

• Banca a ajuns la peste 1,7 milioane de carduri unice în wallet-urile BT Pay, Apple Pay, Google Pay, Fitbit Pay şi Garmin Pay, iar numărul plăţilor cu telefonul a crescut de 3 ori în semestrul I 2021 faţă de semestrul I 2020, ajungând la 27 milioane.

• Din cele peste 1.700 de ATM-uri BT, 560 sunt multifuncționale (BT Express Plus), prin care se poate face self-banking – de la depuneri de numerar în lei şi valută, la schimb valutar şi retrageri de numerar contactless.

Raportul despre semestrul I/2021, întocmit în conformitate cu prevederile art. 67 din Legea nr. 24 din 2017 privind emitenții de instrumente financiare şi operațiuni de piață, este disponibil pe site-ul BT, secțiunea Relații investitori, începând cu 23 august a.c., ora 9.00. Situaţiile financiare la 30.06.2021 şi 30.06.2020 sunt revizuite, iar cele aferente 31.12.2020 sunt auditate.

Taguri: BT  Banca Transilvania  banca  rezultate financiare banci  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



Banca Transilvania are un rating mai bun

Fitch Ratings îmbunătățește rating-ul Băncii Transilvania, de la ”BB+” la ”BBB-”, cu perspectivă stabilă, pe termen lung, conform unui comunicat al bancii, in care se adauga: Noul rating investment grade reflectă îmbunătățirea mediului detalii

Numele beneficiarului unui transfer bancar, afisat la 17 banci

BRD, Exim Banca Romaneasca si Credit Europe Bank sunt ultimele trei banci care au integrat recent serviciul afisare nume beneficar (SANB) oferit de Transfond, care afiseaza numele destinatarului unei plati, sub contul IBAN. Potrivit Transfond, serviciul are ca scop prevenirea fraudelor detalii

Banca Transilvania si-a imbunatatit perspectiva de crestere a ratingului

Moody’s Ratings confirmă rating-urile Băncii Transilvania acordate pentru prima oară în 2023 și îmbunătățeste perspectiva, de la stabilă la pozitivă, pentru rating-ul de depozit pe termen lung (Baa2) și rating-ul de emitent (Baa3), anunta banca intr-un comunicat, in detalii

Legea pentru plafonarea dobanzilor la creditele IFN-urilor, in vigoare de luni

Legea 243 din 2024 privind plafonarea dobanzilor la creditele acordate de IFN-uri (Institutii Financiare Nebancare) intra in vigoare, de luni, 11 noiembrie. Legea obliga IFN-urile sa limiteze dobanzile la 1% pe zi in cazul creditelor de pana la 5.000 de lei, 0,8% la imprumuturile de pana detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • LOAN OFFER

    Buna ziua Aceasta pentru a informa publicul larg că oferim împrumuturi celor care au nevoie de ... detalii

  • !

    Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii

  • Bancnote vechi

    Numar de ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii