BANCI | Ultima Ora

Raiffeisen Bank a repatriat credite externalizate de 75 milioane euro

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2016-08-18 13:12

Raiffeisen Bank a repatriat in prima parte din acest an credite in valoare de 75 milioane euro externalizate in anii precedenti unei companii din cadrul grupului austriac din care face parte, Raiffeisen Bank International, anunta banca intr-un comunicat.

Operatiunea a majorat cu 2% soldul de credite din portofoliul bancii romanesti.

Anul trecut, Raiffeisen Bank a repatriat un volum mult mai mare de credite externalizate, in valoare de 240 milioane euro, care au majorat cu 6% portofoliul de credite din bilantul bancii.

Este vorba de o practica utilizata in trecut de mai multe banci straine in Romania, care isi externalizau portofolii de credite, precum cele in franci elvetieni (CHF) catre bancile-mama sau companii din cadrul grupurilor, din diverse motive, precum optimizarea cerintelor de capital, obtinerea de finantare avantajoasa sau pentru a evita rezervele minime obligatorii impuse de BNR.

Raiffeisen Bank – profit net de 36 milioane euro in prima jumatate a anului 2016 (comunicat de presa)

- Profit net de 36 milioane euro in prima jumatate a anului 2016, in scadere fata de 48 milioane euro in aceeasi perioada din 2015. Rezultatele au fost afectate in principal de doua evenimente nerecurente: 42,5 milioane euro provizioane pentru pierderi posibile in urma intrarii in vigoare a legii „darii in plata” si respectiv un castig de 21 milioane euro in urma tranzactiei de achizitie a Visa Europe Limited de catre Visa Inc. Eliminand efectele acestor evenimente, profitul net a avut o evolutie pozitiva, +13% fata de anul precedent.

- Activele totale au crescut cu 6% fata de prima jumatate a anului 2015, de la 6,48 miliarde euro pana la 6,89 miliarde euro in 2016. Principalul motor al cresterii a fost dezvoltarea activitatii bancii cu clientii;

- Calitatea portofoliului de credite s-a imbunatatit: rata creditelor neperformante a scazut de la 7,2% in iunie 2015, pana la 6,9% in 2016.

- Capitalizare solida: rata de adecvare a capitalului de 19,45%, cu mult peste cerintele regulatorii, in crestere cu 118 puncte de baza fata de anul precedent;

- Lichiditatea bilantului este foarte buna, finantarea fiind asigurata in proportie mare din depozitele clientilor si peste o treime din active plasate in instrumente lichide.

- Rata creditelor nete raportate la depozite s-a imbunatatit, de la 0,84 in 2015 pana la 0,81 in 2016.

- Rentabilitatea capitalurilor proprii a fost de 10%, in ciuda mediului legislativ si de piata dificil;

Dezvoltarea activitatilor cu clientii

Am finantat economia in 2016 prin credite nou aprobate de peste 1,4 miliarde euro, in crestere cu 32% fata de anul precedent: originarile de credite de nevoi personale pentru persoane fizice (350 milioane euro in 2016) au crescut cu peste 50% fata de perioada similara din 2015.

Factorii determinanti sunt cresterea increderii populatiei in perspectivele economiei locale, cresterile salariale si incercarile noastre permanente de a veni in intampinarea clientilor prin produse de calitate, care sa raspunda cat mai bine nevoilor lor. Eforturile bancii de a oferi solutii accesibile de finantare pentru afacerile locale se regasesc in creditele acordate IMM-urilor in crestere cu 9% fata de aceeasi perioada din 2015, sustinute si de o majorare cu 50% a creditelor originate din surse de finantare EIF (Fondul European de Investitii). Creditele nou aprobate destinate corporatiilor au crescut cu 40% fata de anul precedent, banca participand la unele dintre cele mai mari tranzactii sindicalizate din piata romaneasca.

Cresterea organica a portofoliului de credite cu 6% a fost completata de achizitia, in prima jumatate a acestui an, a unui portofoliu de credite de 75 milioane euro de la o companie din cadrul grupului RBI. Astfel, creditele nete au crescut cu 8%, de la 3,92 miliarde euro in iunie 2015, pana la 4,21 miliarde euro in 2016.

Depozitele clientilor arata, inca o data, o evolutie puternic pozitiva (+11%), in principal in urma economiilor populatiei si acumularilor din conturile IMM-urilor (+40%). Pe fondul unor rate de dobanda la minime istorice, aceasta evolutie subliniaza increderea de care ne bucuram din partea clientilor nostri.

Capacitatea Raiffeisen Bank de a oferi servicii de calitate in domeniul administrarii activelor financiare este dovedita de o crestere cu 10% a numarului de clienti persoane fizice Premium.

„Sunt foarte multumit de evolutia bancii in primele sase luni ale acestui an. Veniturile operationale au crescut cu 15%, pana la 247 milioane euro si cu 5% daca excludem efectele tranzactiei VISA. Avem crestere sustinuta atat in portofoliile de credite si depozite, dar si surse diversificate de generare a veniturilor bancii. Toate acestea ne-au permis sa facem fata cu succes unui mediu dominat de rate de dobanda scazute si schimbarilor legislative care ne-au afectat activitatea. Veniturile nete din dobanzi, principala noastra sursa de venit, au aratat rezistenta la impactul ratelor de piata foarte scazute si au crescut usor, sustinute de cresterea portofoliului de credite. Activitatea tranzactionala s-a intensificat de asemenea; avem o crestere cu 9% in numarul de plati procesate in sistemele noastre, care a contribuit la cresterea veniturilor nete din comisioane cu 7%” a spus Steven van Groningen, presedintele&CEO Raiffeisen Bank

Tendinta de scadere a costurilor cu provizioanele a continuat, urmand evolutia pozitiva a economiei in ansamblu si imbunatatirea comportamentului de plata al clientilor: provizioanele pentru deprecierea creditelor (normalizate, fara efectul legii Darii in Plata) au scazut pana la 26 milioane euro, fata de 32 milioane euro la jumatatea anului 2015. Strategia prudenta de risc isi arata rezultatele si in rata creditelor neperformante, care a scazut de la 7,2% in iunie 2015, pana la 6,9% in iunie 2016.

Baza de costuri a ramas stabila, iar cresterea raportata de 3% provine din schimbarea metodologiei de raportare a costurilor cu asigurarea depozitelor (in totalitate in prima jumatate a anului 2016, fata de alocare lunara in 2015).

Viitorul inseamna digitalizare si simplificare in tot ce facem

„Ne propunem in fiecare zi sa fim mai buni, mai eficienti si sa oferim interactiuni placute clientilor nostri, prin produse simple si accesibilitate prin multiple canale bancare, iar in acelasi timp, facem eforturi sa ne optimizam procesele si sistemele”, a adaugat Steven van Groningen.

Raiffeisen Bank inregistreaza o crestere sustinuta in utilizarea canalelor alternative de catre clienti – o crestere cu 66% a numarului de utilizatori ai aplicatiei de Mobile Banking. De asemenea, numarul de automate multifunctionale instalate a ajuns la 83 (fata de 13 la mijlocul anului precedent), aducand dupa sine o viteza mai mare si comoditate pentru clienti in procesarea operatiunilor curente.

Numarul de plati ale clientilor corporatii a crescut cu 15% fata de anul precedent, iar proportia platilor electronice in total a ajuns la 94% (fata de 88% cu un an in urma). Aceeasi evolutie pozitiva este observata si in randul celorlalte segmente si face parte din strategia bancii de promovare a digitalizarii.

Raiffeisen Bank deserveste aproximativ 2 milioane de clienti persoane fizice, 96.000 IMM-uri si 8.000 de companii. Reteaua Raiffeisen Bank numara peste 500 de unitati, peste 1.100 de ATM-uri, aproximativ 14.000 de EPOS-uri si 83 de MFM (automate multifunctionale).

Banca avea la jumatatea anului 2016 5.311 angajati, fata de 5.348 in iunie 2015.

* Toate cifrele din acest comunicat de presa sunt in concordanta cu standardele de contabilitate internationale (IFRS) si nu sunt auditate. Cifrele se refera exclusiv la rezultatele Raiffeisen Bank S.A. si pot fi diferite fata de cele pe care le va anunta Raiffeisen Bank International AG (RBI) pentru operatiunile din Romania, in raportul pe 2016, publicat tot astazi, 18 august 2016.

Taguri: lege darea in plata  credite de consum  Raiffeisen Bank  dobanzi depozite  credite firme  credite noi  darea in plata  credite neperformante  credite nevoi personale  rezultate financiare banci  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



Banca Transilvania are un rating mai bun

Fitch Ratings îmbunătățește rating-ul Băncii Transilvania, de la ”BB+” la ”BBB-”, cu perspectivă stabilă, pe termen lung, conform unui comunicat al bancii, in care se adauga: Noul rating investment grade reflectă îmbunătățirea mediului detalii

Numele beneficiarului unui transfer bancar, afisat la 17 banci

BRD, Exim Banca Romaneasca si Credit Europe Bank sunt ultimele trei banci care au integrat recent serviciul afisare nume beneficar (SANB) oferit de Transfond, care afiseaza numele destinatarului unei plati, sub contul IBAN. Potrivit Transfond, serviciul are ca scop prevenirea fraudelor detalii

Banca Transilvania si-a imbunatatit perspectiva de crestere a ratingului

Moody’s Ratings confirmă rating-urile Băncii Transilvania acordate pentru prima oară în 2023 și îmbunătățeste perspectiva, de la stabilă la pozitivă, pentru rating-ul de depozit pe termen lung (Baa2) și rating-ul de emitent (Baa3), anunta banca intr-un comunicat, in detalii

Legea pentru plafonarea dobanzilor la creditele IFN-urilor, in vigoare de luni

Legea 243 din 2024 privind plafonarea dobanzilor la creditele acordate de IFN-uri (Institutii Financiare Nebancare) intra in vigoare, de luni, 11 noiembrie. Legea obliga IFN-urile sa limiteze dobanzile la 1% pe zi in cazul creditelor de pana la 5.000 de lei, 0,8% la imprumuturile de pana detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • LOAN OFFER

    Buna ziua Aceasta pentru a informa publicul larg că oferim împrumuturi celor care au nevoie de ... detalii

  • !

    Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii

  • Bancnote vechi

    Numar de ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii