ASIGURARI | Profil

Primele litigii dintre firmele de asigurari si aigurati solutionate pe cale amiabila prin SAL-Fin

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2016-12-18 11:48

Entitatea de soluționare alternativă a litigiilor în domeniul financiar non-bancar (SAL-Fin) anunță soluționarea pe cale amiabilă a primelor două litigii între asiguraţi şi asigurători, se arata intr-un comunicat de presa, in care se mai adauga urmatoarele:

Primul litigiu a avut ca obiect nemulţumirea unui asigurat cu privire la oferta asigurătorului în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirii acordate într-un dosar de daună auto. Al doilea dosar a vizat solicitarea unui consumator privind plata unei penalităţi de către societatea de asigurare, aferentă instrumentării dosarului de daună pentru avarierea parţială a autovehiculului.

Litigiile au fost soluționate în 29 de zile și, respectiv, 51 de zile, termene care au început să curgă de la data la care SAL-Fin a primit dosarul complet al reclamației și a fost desemnat conciliatorul. Procedura aleasă a fost procedura de impunere a unei soluții, iar derularea concilierilor a fost făcută în prezenţa părților.

Hotărârile date de conciliatori nu au fost atacate în termenul legal de 15 zile calendaristice de la data comunicării, prin urmare se constituie de drept cu titlu executoriu.

Accesul la acest tip de serviciu se realizează de către consumatori în mod gratuit prin exprimarea voluntară a acestei opțiuni în scris, direct la sediul SAL-Fin, prin poștă sau prin mijloace electronice de comunicare, făcând însă dovada că au încercat în prealabil să soluţioneze litigiul direct cu comerciantul în cauză. În cazul în care pentru soluționarea litigiului sunt necesare expertize tehnice, traduceri legalizate și apostilate sau alte probe, costul acestora este suportat de partea din litigiu care le solicită.

Soluționarea litigiilor ce pot apărea între consumatori și entitățile pieței asigurărilor, ale pieței de capital sau ale sistemului pensiilor private autorizate, reglementate și/sau supravegheate de ASF este realizată de către unul dintre conciliatorii independenți și imparțiali înscriși în Registrul Conciliatorilor. Acesta este constituit din persoane fizice cu pregătire și experință profesională atât în domeniul piețelor financiare non-bancare, cât și al soluționării litigiilor pe căi alternative.

SAL-Fin îşi desfăşoară activitatea în str. Steluței nr. 2, sector 1, București.

TELVERDE 0800 825 627, e-mail: office@salfin.ro
Orice alte informații suplimentare se pot regăsi pe www.salfin.ro.

Taguri: Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF)  asigurari auto  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Profil



Banca Transilvania: platile de Black Friday au crescut cu 23%

Numărul tranzacțiilor realizate prin canalele Băncii Transilvania – cu cardurile BT și la POS-urile băncii – a ajuns la maxim istoric de Black Friday 2024, în 8 noiembrie, cu aproape 10 milioane de tranzacții/zi, +23% față de Black Friday 2023, anunta banca intr-un detalii

Alpha Bank va fi preluata de Unicredit

Fuziunea prin absorbție a Alpha Bank România S.A. în cadrul UniCredit Bank S.A. este estimată a avea loc în a doua parte a anului 2025, Unicredit urmand sa devina a treia mare banca din Romania. UniCredit S.p.A. („UniCredit”) și detalii

Garanti BBVA urmareste ca majoritatea cererilor de credit sa fie facute prin aplicatia bancii

Garanti BBVA raportează rezultate semnificative, la patru luni de la introducerea noilor funcționalități în aplicația de Mobile Banking, care permit clienților să solicite rapid și ușor credite de nevoi personale și Bonus Card, fără a se deplasa în agenții, anunta banca detalii

Schimburi valutare non-stop in timp real, pentru clientii firme ai Libra

Libra Internet Bank oferă clienților business posibilitatea de a efectua schimburi multi-valutare în timp real, prin intermediul platformei Live FX, implementată printr-un parteneriat cu Visa, unul dintre liderii globali în plăți digitale, anunta banca intr-un comunicat, in care detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • LOAN OFFER

    Buna ziua Aceasta pentru a informa publicul larg că oferim împrumuturi celor care au nevoie de ... detalii

  • !

    Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii

  • Bancnote vechi

    Numar de ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii