Nicolae Danila: GLOBALIZAREA CRIZEI? CRIZA GLOBALIZARII?

Autor: Bancherul.ro
2011-03-07 18:39

Globalizarea – ce urmeaza?

Au trecut mai mult de doi ani de cind omenirea parcurge cea mai adinca criza economica si financiara din istoria ei. Previziunile unor specialisti care indicau o posibila stopare a procesului de globalizare nu s-au adeverit. Dimpotriva, acest “mega-trend economic si politic” (G.Rachman, 2010) care a caracterizat ultimii treizeci de ani se mentine, luind forme si caracteristici induse de fenomenele mondiale de astazi. Discutiile despre globalizare si viitor revin in actualitate , mai ales datorita faptului ca cele mai multe tari dezvoltate se afla intr-o situatie mai dificila decit un grup important de tari emergente care au continuat sa parcurga o perioada de crestere economica si de convergenta, omenirea asistind la crearea unor dezechilibre neanticipate.

Globalizarea poate fi privita in 2011, intr-o anumita masura, ca o cauza “orfana” ( cum numea recent un cunoscut om de afaceri indian), deoarece guvernele pun ca prioritate interesele nationale in fata celor internationale, cu alte cuvinte cresterea economiei nationale versus cresterea economica globala. Vom asista la incercari repetate ale tarilor dezvoltate de a recupera pierderile de putere economica si politica. Tarile emergente , la rindul lor, vor initia multe demersuri in directia obtinerii unei pozitii mai puternice intr-o noua ordine economica si politica globala, care sa puna in concordanta dorinta lor de a avea acces sporit la deciziile pe plan mondial , cu forta economica si financiara acumulata in ultimii ani. Ne putem intreba daca toate aceste transformari cantitative si calitative pe plan global se pot prezenta ca un fenomen ciclic, sau reprezinta inceputul unui trend care se va face simtit pe termen lung.

Incerc sa traduc asemenea proces pe fundalul fenomenelor ce au caracterizat lumea globalizata .

Incepind cu anii ’80 economia globala a parcurs un stadiu care poate fi caracterizat prin urmatoarele (Danila – Ectap 1/2006 si 12/2008):

- Un trend pe termen lung de scadere a inflatiei, o mai mare stabilitate macroeconomica; o mai mare incredere in politicile monetare si fiscale au incurajat expectatia de reducere a inflatiei nominale si a dobinzilor ajustate la inflatie

- Randamentul real la obligatiunile guvernamentale a intrat pe un trend descendent, determinind multi investitori sa se indrepte spre active/plasamente cu randamente mai mari , dar si purtatoare de riscuri mai mari ( actiuni, hedge-funds, private equity)

- China si tarile exportatoare de petrol au continuat sa acumuleze mari rezerve valutare, care au fost investite si depuse in mare parte in institutiile financiare si fonduri din SUA, Europa si Asia, fiind apoi reciclate si indreptate spre Hedge funds, private equity sau alte instrumente la nivel mondial. Acumularea unor astfel de surplusuri valutare imense ( care in mare parte au luat forma fondurilor suverane din tarile emergente) a fost imediat contrabalansata de dorinta populatiei si a firmelor de a se imprumuta si a cheltui mai mult. Consecinta a fost o perioada destul de lunga ( 2003-2007) de crestere sincronizata, dar neinflationista , cu o oarecare presiune inflationista spre finele perioadei.

- Variatii cliclice mici si abilitatea sistemelor financiare de a reveni la situatii normale intr-o perioada relativ scurta dupa crizele din Asia si America Latina, sau falimente rasunatoare ( Enron), ori evenimente majore ( “9/11”) au marit increderea investitorilor si apetitul lor pentru cistiguri mai mari chiar in conditiile acceptarii unor riscuri mai mari. Mai mult, investotorii au exersat o toleranta mai mare la volatilitati pe termen scurt, deoarece focusarea lor s-a indreptat spre cistiguri mai mari de pe urma cresterii pe termen lung a capitalului.

Rezultatul acestor dezvoltari si evenimente a fost o lunga perioada ( 2003-2008) de crestere sustenabila, cu o inflatie scazuta si pe trend descendent si cu dobinzi mici pe termen lung ( mentinerea dobinzilor pe termen lung la asemenea nivel a fost descrisa de Alan Greenspan ca un “conundrum”)

O data cu inceperea semnalelor si efectelor noii crize mondiale lumea a intrat pe un trend invers, caracterizat printr-un climat ostil.Cresterea economica in majoritatea tarilor a inceput sa sufere. Tarile au inceput sa ia masuri si sa implementeze reforme structurale pe termen scurt si mediu pentru eliminarea efectelor actualei crize si pentru a le usura misiunea de evitare a unei noi crize sistemice in viitor . La finele lui 2008 exprimam opinia ca lumea nu va intra intr-o perioada de depresiune ( cum sustineau multi analisti) , ci ca , dupa perioada de recesiune, va urma o perioada de revenire economica, dar in etape, ca urmare a numeroaselor programe si masuri luate de guverne la nivel national, regional si chiar global, dintre care amintesc:

- interventia statelor in sectorul financiar mergind pina la o injectie importanta de capital ( in multe cazuri statul devenind sau intarindu-si pozitia de actionar principal ) sau lansarea unui sistem de garantii acoperind angajamentele curente si viitoare ale institutiilor financiare , toate acestea fiind incluse in cadrul programelor nationale de stabilitate financiara si reluarea cresterii economice
- decizii si programe destinate a aduce un mai bun si mai usor acces la lichiditati financiare, acompaniate de o reducere importanta a dobinzilor oficiale de politica monetara ( si avind drept tinta de transmisie reducerea costurilor la imprumuturile din economie pentru firme si gospodarii) facilitati fiscale

Realitatea a dovedit ca in cazul crizelor economice moderne solutiile de rezolvare si de inlaturare a efectelor acestora vin prin reforme institutionale clasice, prin interventia directa in economia reala ( Coe,2002).

Elementele climatului international in dezvoltarea lor pina in momentul de fata au scos in evidenta stadiul in care ne aflam si care ne va influenta major viitorul : Lumea nu mai este flat (Friedman,2005) , ci curved (David Smick,2008), iar piata libera functioneaza prin faptul ca le permite oamenilor sa aiba noroc prin incercari agresive si erori ( Nassim Taleb, 2007).

Experienta profesionala acumulata in toti acesti ani, cunoasterea indeaproape a modului de functionare a economiei de piata si a economiei globale, ca si a modului de gindire si actiune din partea factorilor de conducere nationali si ai corporatiilor multinationale si regionale ma determina sa am o intelegere particulara a cauzelor si dezvoltarilor legate de actuala criza economica si financiara mondiala. Poate ca opiniile mele o sa socheze pe multi.

Sintetizind, am in vedere urmatoarele elemente si judecati de valoare:

a) Goana dupa profit, atractia pietelor internationale si a costurilor reduse de productie, tehnologia informationala, competitia internationala ( care a impus reducerea costurilor, avantajele economiei de scala si eliminarea redundantelor), asteptarile si demersurile tuturor tarilor inspre dezvoltare si cresterea nivelului de trai au condus la aparitia si dezvoltarea procesului de globalizare
b) S-a lansat chemarea si s-au pus in practica politicile de libera circulatie a capitalurilor, a marfurilor, a serviciilor si a fortei de munca. S-a intrat in era globalizarii comertului si finantelor. Multi s-au asteptat ca acest demers sa fie un drum cu sens unic.

c) De consecintele pozitive ale globalizarii au beneficiat toate tarile de pe toate continentele. Imensele volume atinse de comertul international si investitiile importante cross-border din ultimii treizeci de ani au contribuit la reducerea decalajelor dintre tari ,precum si a saraciei.
d) Tarile emergente ( Concept lansat acum 30 de ani de Antoine van Agtmael economist la Banca Mondiala/IFC pentru a inlocui conceptul de “ Lume a treia “) au lansat strategii si programe de crestere economica prin dezvoltarea ramurilor importante pentru progresul intern si cresterea exporturilor, bazindu-se pe forta de munca calificata si ieftina, pe pirghii valutare, monetare si fiscale, precum si existenta unor importante resurse naturale ( vezi Grupul BRIC, tarile exportatoare de petrol etc). S-a produs o evidenta decuplare la nivel mondial, cu o viteza si cu finalizari care au atras invidia si nu numai, tarilor dezvoltate, care au vazut initial tarile emergente ca piete de desfacere. In tarile emergente cu rezultate bune expansiunea economica si crestera cererii agregate ( statul avind rol principal, atit de coordonator , cit si ca jucator) au dus la crearea de noi locuri de munca si la cresterea veniturilor populatiei si a celor bugetare, inducind cresterea cererii si a economisirii, si diminuind sentimentul pesimist al gospodariilor si al investitorilor.

e) Aceste fenomene au fost acompaniate de o dispersie tot mai pronuntata a soldurilor conturilor curente ale diferitelor tari ( ajungindu-se ca surplusul unor tari sa finanteze deficitul altora). O aproximatie a soldului curent al unei tari aduce egalitatea intre economisirea interna minus investitiile interne, pe de o parte, si investitiile externe , pe de alta parte. O lipsa de balansare a acestei ecuatii poate duce ( si a dus in realitate) la surplusuri sau deficite de la o tara la alta.

f) “US subprime” nu constituie singura si nici princiala cauza a actualei crize. Cauzele adevarate se regasesc la nivel micro si macro in cadrul fiecareai tari si s-au manifestat printr-un management neadecvat al riscurilor, prin strategii de afaceri cu un vadit fond subiectiv, prin lipsa unui mix efectiv de politici si mai ales decuplarea politicilor fiscale (de cele mai multe ori prociclice) de politici monetare ( de cele mai multe ori contraciclice), acumulind dezvoltari interne cu efecte profund negative, ca si adincirea unor decalaje si dezechilibre bilaterale si multilaterale.

g) Rezervele valutare ale unor tari emergente acumulate in urma unor strategii si politici interne avind la baza un real inters national, au ajuns la nivele remarcabile. Tot mai multe tari din acesta categorie au constituit importante fonduri suverane, alocind o parte din surplusurile valutare catre aceste fonduri. Ele functioneaza pe principiile economiei de piata , insa sunt administrate direct de catre statele respective. Aceste fonduri, alaturi de masivele exporturi de produse, au contribuit la crearea si dezvoltarea drumului cu sens dublu al miscarilor de capital, de marfuri si al fortei de munca. Fondurile suverane au investit sume importante si au continuat sa vizeze ramuri si jucatori importanti, de multe ori de interes national, din tarile dezvoltate, ele devenind actionari importanti in aceste domenii.

h) Tarile dezvoltate s-au aflat deodata in fata unei dileme: sa continue sa promoveze miscarea globala libera a capitalurilor, marfurilor si a fortei de munca sau sa initieze masuri protectioniste . Incercari protectioniste sunt inca evidente. Sa amintim aici masurile luate de unele tari din Europa de oprire a imigrarii; asazisul “razboi valutar si monetar global” nu are alt rol decit sa re-regularizeze miscarile internationale de capital ( SUA critica China ca mentine moneda nationala artificial devalorizata, China critica SUA ca tipareste noi dolari pentru a-i mentine “slabi” si chiar pentru a continua devalorizatea acestuia, viitorul EURO aduce in discutie controlul si calitatea capitalurilor, Brazilia impune control asupra intrarilor de capital speculativ –“hot money”- , tentative de protectionism in SUA fata de bunurile importate din China). Oficialii chinezi si americani continua sa faca schimburi de mesaje prin intermediul mass-media chiar inainte de vizita Presedintelui Hu Jintao in Ianuarie 2011 in SUA. Presedintele chinez , referindu-se la relatiile chino-americane mentiona “ Noi trebuie sa respectam reciproc suveranitatea,integritatea teritoriala si interesul ( national- n.a.) in dezvoltare”. Cele doua tari trebuie sa abandoneze “–mentalitatea sumei zero a Razboiului Rece” Si “ inflatia nu poate fi >factorul principal< in determinarea cistigului adus de yuan” , ca raspuns la afirmatiile sefului trezoreriei americane Timothy F.Geithner care afirma la inceputul anului 2011 ca preturile mai mari din China vor conduce in mod necesar la ajustari ale cursului de schimb. Presedintele Hu a mai spus ca “ Politica monetara a SUA are un impact major asupra lichiditatii iternationale si a miscarilor de capital si de aceea lichiditatea dolarului american trebuie tinuta la un nivel rezonabil si stabil”. Este evident faptul ca in contextul actual al economiei mondiale trebuie sa se treaca la masuri care sa tina cont si sa echilibreze pozitiile nationale si regionale cu cerintele lor specifice. Nu mai poate prevala situatia din trecut, cind la interventia lui Valery Giscard d’Estaing (1960) criticind pozitia privilegiata a dolarului, John Connaly, Secretarul de Stat al Trezoreriei SUA ii raspundea : dolarul “ moneda noastra, dar problema voastra”. Marile schimbari obiectiv necesare la nivel mondial au de-a face cu o mai mare coordonare si nu cu o continuare a unor politici de dominare . ( Robert Zoellick, 2011)

i) Criza actuala a creat oportunitati evidente pentru tarile dezvoltate pentru rezolvarea acestei dileme , aplicind un adevarat protectionism camuflat fara a da posibilitatea tarilor exportatoare de capital sa poata critica masurile luate. Daca analizam primii pasi facuti de tarile dezvoltate din Europa si SUA pentru reducerea efectelor crizei si implementarea programelor nationale de stabilitate financiara si reluarea cresterii economice, observam ca in toate cazurile avem de-a face cu injectii masive de fonduri publice in capitalul marilor jucatori strategici nationali ( institutii financiare si companii multinationale sau regionale exportatoare de produse si servicii), statul devenind actionar principal sau controlind aceste mari firme. Cel putin doua au fost obiectivele urmarite: sa opresca o eventuala marire sau penetrare a capitalurilor straine in actionariatul acestor jucatori de interes strategic national ( in principal posibila injectie de noi contributii din partea fondurilor suverane) si sa intareasca pozitia financiara a acestor jucatori pentru a continua expansiunea lor internationala dupa ce efectele actualei crize isi vor fi pus amprenta pe economiile si jucatorii din diversele tari, care, in majoritate vor iesi foarte slabite din criza.

j) Avind in vedere acumularile cantitative si calitative deosebit de complexe, deplasarea evidenta a puterii economice si politice de la vest catre est,precum si dezechilibrele tot mai pronuntate, devine necesara reformarea arhitecturii globale, luind in considerare rolul important al tarilor emergente. Lumea unipolara , cu SUA in rol dominant si aproape unic, secondate de UE, nu mai poate continua. Traim in lumea de astazi, o lume a unei puternice integrari internationale si a unor interdependente evidente.Relizarea unui echilibru global bazat pe un bipolarism sau multipolarism constructiv devine o necesitate obiectiva, in special prin includerea in acest exercitiu a puterii economice si financiare a tarilor din Grupul BRIC ( denumire inventata de Jim O’Neill de la Goldman Sach in 2001) , a Africii de Sud si eventual a Turciei si a altor tari. Fiecare din aceste tari merita o analiza amanuntita pentru a scoate in evidenta elementele care le fac eligibile pentru a face parte din Grupul largit BRIC. O mentiune aparte merita Rusia, care , in opinia unui cunoscut analist, a reusit sa-si “calibreze” destul de bine politica interna si externa pentru a face fata provocarilor actualei crize financiare si economice. Cred ca suntem cu totii de acord ca Rusia este tara emergenta cea mai mare din Europa, cu un potential remarcabil de dezvoltare, o tara care detine importante fonduri suverane care sunt deja prezente in economiile dezvoltate sau emergente, este un jucator geo-politic regional si global de prima ordine si fara de care nu se poate discuta demarerea niciunei initiative europene sau globale.

k) Opinii recente cer un “multilateralism imbunatatit” , cu un FMI si cu o Banca Mondiala avind statute “renovate”.

l) Iesirea din criza si intrarea omenirii in faza dezvoltarii sustenabile necesita resurse financiare extraordinar de mari. Pirghiile si solutiile FMI sau ale altor institutii financiare internationale pot deveni mai eficiente numai daca vor dispune si de resurse suficiente si pe termen lung. In mod evident lumea se indreapta cu speranta si cu necesitate obiectiva catre tarile emergente care au reusit sa acumuleze importante rezerve valutare si sa puna la lucru remarcabile Fonduri Suverane care servesc interesul lor national. Se doreste sa se gaseasca solutii pentru imbinarea acestui interes national al tarilor cu surplusuri valutare, cu dorinta si tinta strategica a lumii intregi catre o stabilitate si dezvoltare echilibrata si sustenabila. Este la fel de adevarat ca tarile dezvoltate doresc ca mare parte din surplusurile valutare ale tarilor emergente sa participe la impartirea riscurilor lagate de investitiile sau reformele impuse de organismele financiare internationale tarilor beneficiare. Ori, o astfel de abordare cere alocarea unui rol decizional sporit acestor tari emergente in cadrul diverselor forme de decizie la nivel international. In acest sens am remarcat transformarile interesane si abordarile noi in cadrul summiturilor “G20” , unde s-a pus problema impartirii mai echilibrate a riscurilor globale si regionale, precum si a distributiei poverii intre membri acestui grup , care in mod evident au forta sustenabila. Cu siguranta G20 a devenit Forumul cel mai important in ceea ce priveste viitorul cooperarii economice si financiare internationale, fiind organismul central multinational de negociere si decizii care reuneste sefii principalelor state dezvoltate ale lumii. ( Danila, zf ,2010)

m) Care va fi rolul dolarului SUA in perioada urmatoare ? Presedintele Chinei mentiona la inceputul lui 2011 ca suprematia dolarului ca moneda de rezerva si moneda principala in comertului international nu mai poate continua si ca sistemul monetar international avind ca lider SUA este “un produs al trecutului”. El a dezvaluit eforturile Chinei de a extinde rolul Yuanului in comertul international si investitii, si continuarea “drumului lung” de a aduce moneda nationala la rolul de moneda internationala. Acest trend deja lansat are o viteza impresionanta; numai in ultimele 6 luni ale anului 2010 comertul international denominat in moneda nationala a Chinei s-a ridicat la aproape 50 miliarde dolari , de la nivelul zero existent cu doi ani in urma. China a acumulat surplusuri impresionante: surplusul de cont curent s-a ridicat la 11% din PIB, in timp ce rezervele valuare au atins 50% din PIB; este a doua economie mondiala dupa SUA, cel mai mare exportator si al doilea importator mondial acoperind 10% din comertul mondial. Este interesant cu ce rezultate vor evolua aceste demersuri ale Chinei. Asa cum mentiona prof. Barry Eichengreen ( 2011) pericolul principal pentru suprematia dolarului vine chiar din directia SUA, care trebuie sa reduca intr-o perioada mai scurta decit s-ar crede in mod normal deficitul bugetar si sa evite o criza a datoriei. Raspunsul daca dolarul continua sa ramana valuta de top se afla in miinile americanilor , spune el , adaugind si intrebarea daca aceasta veste este una buna sau rea. Este adevarat ca oficialii chinezi fac deosebirea intre moneda nationala ca moneda utilizata in schimburile internationale si eventualul rol al ei ca moneda de rezerva. In aceasta ultima varianta guvernul Chinei ar trebui sa reduca controlul asupra miscarilor de capital si sa liberalizeze piata interna de capital. Ori aceasta ar insemna renuntarea la pozitia de control pe care o exerseaza in acest moment asupra cursului de schimb si a nivelului dobinzilor, situatie care nu intrevad a fi pusa in realitate in viitorul foarte apropiat. La finele lui 2010 rezervele valutare mondiale au atins peste 7.500 miliarde de dolari, cu o pondere insemnata din partea Chinei (circa 2.900 miliarde de dolari). Se estimeaza ca aproape 61% din aceste rezerve sunt denominate in US Dolari si circa 27% in Euro. China a continuat sa cumpere si sa investeasca in dolari SUA, in demersul ei de a mentine moneda nationala devalorizata fata de dolar si exporturile competitive. China se afla in situatia “Dilemei lui Triffin “ ( Martin Wolf, 2011), pe de o parte continuarea politicii sale mercantiliste, iar pe de alta parte teama de acumulare continua a unei monede de rezerva care are un viitor incert in ceea ce priveste valoarea ei. Provocarile pentru autoritatile chineze sunt legate de a continua sa cumpere sau sa stopeze cumpararea de dolari si sa lase youanul sa se aprecieze, in caz contrar rezervele in valuta vor continua sa creasca, distorsionind sistemul ei financiar si riscind sa-si diminueze controlul monetar. Mai ales in conditiile actuale cind intervine si spectrul cresterii inflatiei. In acest context intern si international complex relatiile bilaterale SUA-China au o mare importanta, devin chiar cruciale. Cele doua tari in relatie principala debitor/creditor se afla in “ dilema prizonierului” ( Richard Milne, 2011).

Cum remarca recent Stiglitz ( FT,2011) , anul 2011 va fi deosebit de dificil pentru globalizare. Masurile luate de SUA pentru cresterea economica sunt comparate cu cele care au marcat Marea Depresiune. Multe tari privesc cu interes pirghia cursului de schimb moneda nationala/valute internatioale, luind masuri pentru incurajarea propriilor exporturi si pentru stoparea importurilor. SUA sustine ca politica ei monetara este pentru promovarea investitiilor prin mentinerea dobinzilor la nivel scazut si nu in vederea devalorizarii dolarului. Tarile emergente metioneaza ca politicile lor au in vedere cresterea rezervelor valutare si nu protectia fata de pietele de capital volatile. Mai mult, tarile emergente rapund presiunii capitalurilor internationale cu masuri care includ un control al miscarii capitalurilor, impozitarea cistigurilor de capital,interventii pentru mentinerea sau miscarea cursului monedei nationale, scaderea dobinzilor. Potrivit lui Stiglitz, toate acestea produc in continuare incertitudini pe pietele financiare, o mai mare fragmentare a pietelor de capital. Cu atit mai mult cresc eforturile la nivel de G20 pentru aducerea celor 172 de economii “on board”.

Multipolarizarea economiei mondiale are ca efect faptul ca jumatate din cesterea globala provine din tarile emergente, intarind pozitia acetora. Cu totii suntem de acord ca Dolarul american va ramine valuta principala de rezerva, insa trebuie sa fim totodata de acord ca realitatea impune ca economia mondiala sa gaseasca elementele unui nou sistem care sa permita si sa dezvolte interactiunea intre multiple valute majore. Ori un astfel de multilateralism cere un nou sistem monetar, care sa puna in prim plan conlucrarea intre mai vechii jucatori ( numesc aici G7, FMI, BM, WTO) si noii jucatori reprezentati de tarile emergente. G7 urmareste , printre altele, mentinerea regimului cursurilor flexibile, fara interventii. Probabil ca acest grup va cauta sa impuna mentinerea unui asemenea regim si cauta sa il impuna ca un standard pentru alte tari. Multe tari emergente aua implementat politici flexibile de curs valutar, impreuna cu o politica monetara autonoma, care la-a permis sa opereze independent. In acelasi timp , o mare parte din aceste tari s-au luptat cu fenomenul “hot money”, fenomen speculativ. FMI si BM cer tarilor din G20 sa adopte o politica mai echilibrata , adica sa se permita trilor emergente sa adopte politicile necesare in legatura cu fluxurile speculative de capitaluri spre aceste tari, dar in acelasi timp sa nu ridice restrictii majore miscarilor de capital , pentru investitii. BM sprijina in acest sent unele tari pentru dezvoltarea pietii interne a obligatiunilor , care le va permite o administrare mai bna a riscurilor valutare si a volatilitatii fluxurilor cross-border de capital. Asa cum aratam, vom asista probabil la mentinerea unei anumite flexibolitati a politicii monetare vi valutare , dar in cadrul unui Cod de Conduita acceptat de intreaga comunitate internationala. In cadrul FMI este necesara o schimbare majora, si anume acceptarea monedei nationale a Chinei ca activ de rezerva in continutul DST ( Drepturi Speciale de Tragere- SDR), alaturi de Dolarul SUA, Euro, Yen, Lira Sterlina. ( in contextul in care China internationalizeaza moneda ei ntionala si in acelasi timp aplica o politica de deschidere a contului de capital). In anii urmatori vom asista probabil la fenomenul acceptatarii si a altor monede netionala in cosul DST. Mi mult ca sigur, insa, nu vom asista la teransformarea DST-ului intr-o noua valuta re rezerva globala, si nici la transformarea FMI-ului intr-o banca centrala globala ( Zoellick, 2011) . In acelasi timp FMI , prin largirea implicarii lui la nivel global va intari legitimitatea Grupului G20 si sprijinirea strategiilor acestuia cu resurse financiare . Sunt voci care cer Organizatiei Mondiale a Comertului (WTO) sa impuna tarilor membre sa respece Articolul 15 al Acordului GATT, care cere tarilor membre sa nu foloseasca politicile monetare si valutare in detrimentul unei miscari libere a marfurilor si fortei de munca.

Datoriile suverane

Anul 2010 a adus la rampa criza datoriilor suverane in Eurozona.Grecia si Irlanda au avut nevoie de interventie financiara masiva din partea UE si a unor institutii financiare internationale (IFI’S). Mari semne de intrebare se pun in dreptul Portugaliei si Spaniei. In 2011 ingrijorarea se extinde si in privinta situatiei altor tari. Fostul economist sef al FMI, Kenneth Rogoff este de parere ca ne apropiem de o situatie generala mondiala de risc sistemic. El spunea ca daca avem de-a face la nivel mondial “ cu un val de criza bancara, aceasta este urmata in citiva ani de o criza a datoriilor suverane “. Multi specialisti au constatat ca in ultimii 10 ani am avut o continua deteriorare a bilanturilor si bugetelor nationale la nivel mondial: la inceput la nivelul gospodariilor, apoi la cel al bancilor, apoi la nivelul sectorului privat, ca sa culmineze cu zona guvernamentala , publica. Regiunea cea mai expusa la risc este Europa, si anul 2011 ne poate da raspunsul daca actuala criza a datoriilor suverane poate fi oprita la stadiul actual sau se va dezvolta deosebit de primejdios. Efectele negative se pot extinde in continuare la SUA, Japonia, Anglia, dar cu efecte mai mitigate deoarece aceste tari , spre deosebire de cele din Zona Euro, detin suveranitatea nationala asupra politicilor monetare si fiscale, putind oricind sa creasca masa monetara in circulatie in moneda nationala. Sustenabilitatea datoriilor suverane devine una din temele principale in intreaga lume. Un distins bancher american anticipeaza chiar posibilitatea inceperii unor “ batalii intre creditori si debitori” . In urmatoarele luni , guvernele multor tari din Zona Euro au nevoie sa apeleze la piata si sa obtina miliarde de Euro.

La fel si sectorul privat din Grecia, Irlanda, Portugalia si Spania. O data ce se vor mari dobinzile pe piata internationala aplicabile riscului suveran vom avea o situatie dificila pentru banci si firme, care vor avea nevoie , la rindul lor, de finantari importante. Se estimeaza ca la nivel european este nevoie in urmatorii trei ani de finantari insumind circa 1.300 miliarde de Euro , din care necesitatea de refinantare a bancilor se ridica la peste 700 miliarde de Euro. Sunt diferente mari intre tarile dezvoltate. In Japonia si Italia, sectorul privat se afla in situatia de economisire neta. Nu acelasi lucru se poate spune , spre exemplu de Spania, unde statul si guvernul sufera din cauza indatorarii nesustenabile a sectoarelor private ( companii si gospodarii). Situatia datoriilor suverane scoate in evidenta un alt adevar de care nu s-a prea tinut seama in unele tari : cit de important este sistemul bancar pentru fiecare tara, cit de important este controlul statului si al capitalului autohton in sistemul bancar national.

Care este importanta situatiei datoriilor suverane? Prof Rogoff arata ca potentialul de crestere al unei tari scade semnificativ in situatia in care raportul datorie/PIB atinge un nivel mai mare decit 93%. El aminteste faptul ca SUA are toate sansele sa nu intre in criza datoriilor suverane si face referire in acest sens ca SUA, Japonia si Anglia au suveranitate deplina si control asupra politicilor si autoritatilor fiscale si monetare, aceasta permitindu-le sa aplice in continuare politici de “qantitative easing” , adica banca centrala poate cumpara obligatiuni guvernamentale in cantitate necesara pentru acoperirea datoriei publice. Si efectele psihologice isi fac efectul prin anticipatiile caracteristice zonelor geografice. Daca americanii au teama mai ales de recesiune, Europa este deosebit de ingrijorata la spectrul reizbucnirii inflatiei. De aceea asteptarea in ceea ce priveste cresterea nivelului dobinzilor este mai prezent in Europa. Cu cit creste nivelul datoriilor suverane de finantat pe piata internationala de capital , ceilalti jucatori de pe piata, care necesita la rindul lor finantari, sunt pusi intr-o situatie deosebit de dificila. Am in vedere mai ales mediul privat. Acesta noua etapa va influenta spirala dobinzilor aducindu-le mult mai sus fata de nivelul actual. Mai mult ca sigur se ajunge la situatia cind unele tari dezvoltate, mai ales din Zona Euro si alte tari din UE, sa ceara restructurarea datoriei externe ( o forma de exprimare pentru a evita cuvintul default), adica sa repete situatia tarilor in curs de dezvoltare din anii “80 si ’90.

Fonduri suverane – Cazul Chinei

China , detinind cele mai mari rezerve valutare , a dezvoltat cel mai important fond suveran la nivel mondial.
Modul de utilizare a acestui fond precum si politica de investitii internationale ale acestei tari i-au determinat pe multi analizti sa intrezareasca posibilitatea ca “globalizarea sa imbrace un stil chinezesc”. Acest fapt este intarit si de dorinta si stradaniile Chinei de realizare a integrarii economice globale in termenii ei. China a reusit sa faca uz de fenomenul globalizarii incurajat de tarile dezvoltate si a carui reguli au fost scrise la Washington, dar s-a ajuns ca cetateanul american sa devina “un consumator de ultim resort” al produselor chinezesti. Se enunta unele idei ca dupa iesirea din criza mondiala, China doreste sa-si spuna cuvintul in noua faza a globalizarii in toate domeniile : financiar, comercial si chiar politic. Folosind pirghia puterii sale financiare China reuseste sa-si vinda in toata lumea produsele, de la sosete pina la cele mai sofisticate echipamente energetice si produse IT. China face tot posibilul sa stabileasca un rol important la monedei sale nationale in comertul si in sistemul financiar international.

Un rol important in expansiunea internationala a Chinei este jucat de China Development Bank (CDB), un adevarat muschi financiar al propulsarii ei globale. Numai in ultimii doi ani CDB a asigurat finantari de peste 65 miliarde de dolari dedicate sectorului guvernamental sau privat al energiei din numeroase tari in curs de dezvoltare. Recentele statistici arata ca CDB impreuna cu China Eximbank au acordat finantari de peste 110 miliarde de dolari, depasind in acest sens Banca Mondiala. CDB si-a organizat divizii care sa raspunda de diferite parti ale globului. De ezemplu Henan Branch raspunde de relatiile cu Africa sub ecuadoriana, iar Chongqing Office are in aria de interes zona balcanica. Aceasta banca are in permamenta echipe de specialisti in peste 141 de tari. Un oficial chinez mentiona ca sunt numeroase tari care doresc sa se dezvolte, avind importante resurse naturale, dar duc lipsa de capital. China are asemena capital si de aceea s-a lansat in acest program impresionant de finantare internationala. Avem un exemplu al potentialului de care dispune China : recent s-a semnat cu Grupul Reliance Power din India un contract de peste 10 miliarde de dolari pentru cumpararea din China de echipamente de producere a energiei electrice. Important este faptul ca acest echipament a fost oferit la aproape 40% discount si acompaniat de finantare avantajoasa pentru grupul indian. O parte din credit a fost denominat in moneda nationala chineza, in efortul acestei tari de a impune Yoanul ca moneda principala in comertul asistic si mondial.

Impresionanta rezerva valutara a Chinei de peste 2.900 miliarde de dolari este administrata de Administratia Valutara de Stat. Guvernatorul bancii centrale, Bank of China, afirma recent ca “ rezervele valutare actuale ale Chinei nu pot fi vazute ca un instrument al puterii financiare” si ca “ actualele rezerve valutare sunt o manifestare a bilantului national si nu o bogatie reala”. Unii compara politica monetara a SUA cu cea a Chinei, spunind ca in final rezultatul in ambele situatii ar fi acelasi. Daca in cadrul politicii monetare de stimulare FED tipareste dolari pentru a cumpara obligatiuni guvernamentale in efortul de la tine jos sau chiar pentru micsorarea nivelului dobinzilor pe termen lung si pentru a stimula dezvoltarea economica, banca centrala a Chinei tipareste moneda locala pentru a cumpara valuta generata de exporturile tarii, motivul fiind de a mentine un anumit curs al yoanului fata de dolar, in final rezultatul ar fi acelasi ca in SUA. China pune in circulatie sume impresionante de moneda locala, iar in demersul de a mentine inflatia la nivel scazut ( ceea ce este din ce in ce mai greu, nivelul acesteia fiind acum peste 5% ) , emite obligatiuni pentru a steriliza lichiditatea. China a inceput sa lanseze masuri masuri pentru reducerea rezervelor valutare. De exemplu ea permite exportatorilor sa mentina o mai mare parte din incasarile valutare in conturi in strainatate. In aceiasi directie China incearca sa mareasca importanta si implicarea yoanului in comertul international, ca si in acoperirea investitiilor sau achizitiilor internationale. Totusi, in continuare restrictionarea cresterii intrarilor de capital in moneda straina in China reprezinta una din provocarile importante careia trebuie sa-i faca fata autoritatile.

China cauta destinatii sigure de plasare a lichiditatii de care dispune. In trecut a trebuit sa se bazeze in principal pe o destinatie, si anume piata Trezoreriei americane, subvetionind costul de capital american si alimentind dezechilibrele internationale si cresterea pretului activelor, ceea ce a precipitat criza financiara globala. In anul 2007 China a lansat primul ei Fond Suveran pentru a diversifica investirea rezervelor valutare. Fondul a investit deja peste 300 miliarde de dolari si a fost recent capitalizat cu inca 200 miliarde de dolari. Fondul detine multe investitii in importante institutii financiare, corporatii sau fonduri din tarile dezvoltate.

Pentru internationalizarea monedei sale nationale China foloseste Hong Kong-ul ca platforma . In aditional China a semnat aranjamente de swap valutar cu 8 banci centrale din Argentina, Belarus,Hong Kong, Islanda, Indonezia, Malaezia, Singapore si Coreea de Sud. Doua mari banci internationale cu activitate in Asia si anume HSBC si Standard Chartered au lansat pe piata produse de investitii denominate in youani.
Rolul Chinei este in crestere in diverse domenii globale cum ar fi schimbarile in clima, reducerea saraciei, infrastructura, reforma sistemului monetar international. Provocarile mondiale, cum ar fi pericolul nesustenabilitatii reluarii cresterii economice mondiale, amenintarea protectionismului , presiunile fiscale cer actiuni puternice si coordonate. China este chemata sa joace un rol critic in toate aceste directii, asa cum a dovedit deja in actiunea ei globala si bilaterala de a scoate omenirea din recesiune. Chiar in conditiile marilor transformari pe care le parcurge China, aceasta tara poate sa ramina unul din motoarele principale ale cresterii economice globale. China trebuie sa aleaga intre un surplus al contului curent si acumularea mai scazuta a rezervelor valutare. Aceasta ultima arie implica interventia bancii centrale in piata valutara.

Scurte referiri la Reforma sistemului financiar international

Asa cum mentiona Strauss-Kahn la inceputul anului 2010 , natiunile trebuie sa gindeasca si sa actioneze global cind este vorba de reforma sistemului financiar. Acest demers are nevoie de o mai mare coordonare la nivel international. In caz contrar lucrurile pot sa se complice , avind de-a face cu masuri nationale luate pe fiecare piata.El solicita decidentilor sa faca prioritati in decizii, si sa nu se arunce imediat la cerinte tehnice ,de capital sau de metode contabile. Face referire la bancile cu prezenta internationala, avind unitati ( subsidiare si sucursale ) in mai multe tari. Unele din organele de supraveghere din tarile gazda au luat masuri prin care impuneau bancilor detinute de capital strain sa mentina o anumita lichiditate in tara gazda pentru a nu se ajunge la inchetarea finantarilor pe aceea piata. Dar trebuie sa se tina seama de modul de operare a grupurilor bancare: acestea administreaza resursele si plasamentele la nivelul bancii mama, putind si necesitind miscarea cross-border fara restrictii in cadrul acestor activitati pentru un mai bun management al riscurilor. In caz contrar , abilitatea de a exersa intermedierea cross-border va avea de suferit , punind in pericol acel grup bancar si in consecinta sistemele bancare in care acel grup isi desfasoara activitatea. Tot in acest context Strauss-Kahn aduce in discutie inabilitatea institutiilor nationale de a gasi formule de cooperare si de imprtire a riscurilor si a necesitatilor de interventie atunci cind un anumit grup bancar ce are unitati in tarile respective sufera din cauza crizei sau a altor evenimente. Aceasta situatie poate interveni in cazul cind politica autoritatilor fiscale si legile nationale cu privire la faliment sunt in neconcordanta cu necesitatile si cerintele lumii financiare globale de astazi. Procesul global de aranjamente si angajamente cu privire la politicile prudentiale sub egida Comitetului Basel sau al Comitetului de stabilitate Financiara trebuie sa aiba sprijinul intregii comunitati internationale.

Despre Programele nationale pentru reducerea efectelor negative ale crizei si reluarea cresterii economice

Analiza evolutiilor la nivel mondial evidentiaza principalele motoare ale cresterii economice in 2010, “motoare” ce pot fi mentinute in buna functionare si in 2011:

Ciclul productie industriala/tehnologie si cererea de capitaluri fixe
Exporturile

Mentinerea stimulentelor monetare care sa asigure continuitatea finantarii interne cu dobinzi stimulative avind ca tel final continuitatea afacerilor existente sau aparitia unora noi

Am susinut de multe ori ca SUA trebuie analizata, inteleasa si tratata separat cind vorbim despre globalizare, economia mondiala versus politici si strategii nationale.

Daca se vorbeste despre nivelul scazut al exporturilor SUA , totdeuna se aduce in discutie influenta jucata de mentinerea unui dolar supraevaluat. Se poate mentiona ca pozitia dolarului ca moneda principala a rezervelor internationale si nationale a mentinut aceasta moneda la un nivel intarit, afectind intr-o anumita masura exportatorii americani. Specialistii estimeaza ca dolarul s-a depreciat in termeni reali numai 10% in ultimii patruzeci de ani, si s-ar putea aduce in discutie o devalorizare a dolarului. Care este insa situatia concreta a economiei americane:
SUA este cea mai mare piata nationala si ca atare producatorii americani au suficient spatiu intern de manevra si desfacere. Statisticile arata ca numai aproximativ 1% din firmele americane exporta.
SUA a fost mai putin activa in a semna aranjamente internationale care sa faciliteze comertul international. La finele anului 2010 erau peste 260 de aranjamente internationale semnate si aproape 100 sub negociere. Din acetea, SUA a semnat numai 17 si participa numai la o noua negociere.
O problema majora care isi va spune cuvintul in anii urmatori este insuficienta fortei de munca calificate, care poate sa duca SUA intr-un “cerc vicios”, afectind capacitatea de a beneficia de noile oportunitati de afaceri, de a continua sa creeze inovatie sau sa dezvolte noi segmente de piata.
In acelasi timp tarile emergente continua sa achizitioneze si sa asimileze noi tehnologii si sa creasca numarul specialistilor si fortei de munca locale specializate, si pot astfel sa inlocuiasca productia tarilor dezvoltate.
Daca exporturile stau in situatia de mai sus, altfel se prezinta activitatea de productie a firmelor americane din strainatate. Majoritatea producatorilor americani prefera sa aiba unitatile de productie pe piata sau aproape de pietele pe care vind . SUA este cel mai mare investitor in strainatate. Firmele americane cistiga mai mult din productia realizata in alte tari decit din exporturi. O statistica publicata de Camera de Comert a SUA arata ca in 2008 firmele americane au obtinut venituri din productia realizata in strainatate in suma de aproape 5.000 miliarde de dolari, adica cam de 3 ori mai mult decit din exporturi.
Unele firme americane , in prezent importa unele componente produse de alte tari ( 15 % in anul 2001) , si se se preconizeaza ca in 2013 SUA sa importe componente pentru productia interna la aproape 40% din necesitati ( din tari care au costuri mai mici cum sunt Polonia, Mexico, China).
Ceea ce este interesant, multinationalele sau firmele americane care produc in strainatate isi mentin coordonarea si managementul, cercetarea, supravegherea in SUA , reusind ca pe aceasta cale sa poata realiza mult outsurcing de acasa si sa ajunga la transferarea unei mari parti din venituri in SUA ( realizind un profit cit mai mic in tara unde produce). Aceasta politica este valabila in cazul majoritatii producatorilor straini din toata lumea pentru activitatile desfasurate in alte tari decit tara lor de origine.


Se aduc in discutie temele convergentei veniturilor si a divergentei cresterii economice prin compararea tarilor emergente cu tarile dezvoltate (Martin Wolf, 2000 si 2011). Conform statisticilor Maddison , intre 1980 si 2008 productia Chinei pe cap de locuitor fata de cea din SUA a crescut de la 6 la 22%, iar cea din India de la 5 la 10%. Nivelul de dezvoltare al Chinei de astazi se situiaza cam la cel care definea SUA si Japonia in 1950. Dar in ceea ce priveste productia pe cap de locuitor , gap-ul fata de Japonia este mai mic, aceasta tara se afla cam la nivelul Japoniei din 1960 si al Coreei de Sud din 1980.

In concluzie, ratele divergente de astazi in ceea ce priveste cresterea economica dintre tarile emergente de succes si economiile dezvoltate reflecta viteza cu care se realizeaza convergenta veniturilor dintre aceste
tari. Intr-un discurs din noiembrie anul trecut, Ben Bernanke amintea ca in al doilea trimestru al anului 2010 productia reala agregata a economiilor emergente se situa la un nivel cu 41% mai mare decit cea din 2005. In China era chiar mai mare ( 70%), iar in India era mai mare cu 55%. In aceiasi perioada, productia din tarile dezvoltate a fost cu numai 5% mai mare. China a demarat un impresionant program de stimulare a economiei nationale si a cererii agregate punind la bataie aproape 585 miliarde de dolari la finele lui 2008, punind accentul pe mari investitii in fonduri fixe si tehnologie, dezvoltind capacitatea de productie si utilizind productiv resursele interne, mai ales forta de munca ieftina , contribuind astfel la
cresterea exporturilor, produsele lor invadind lumea intreaga. Dupa parerea mea , programul lansat de China pentru a da cresterii economice un caracter sustenabil si pentru a ajunge intr-o perioada scurta la stadiul actual ,poate fi analizat si aplicat la conditiile nationale de fiecare tara emergenta , chiar si a celor din UE. China numea acest program “ proactiv fiscal si restrictiv moderat in ceea ce priveste politica monetara “, cu un pronuntat caracter anticiclic pe ambele paliere ( Danila, ectap 12/2008). As enumera citeva din aceste directii, asa cum s-au creionat in 2008: scadere nivelului dobinzilor si reducerea rezervelor minime obligatorii si asigurarea de lichiditati pe piata, emiterea de obligatiuni publice pentru asigurarea finantarii infrastructurii, cresterea unor impozite, sustinerea dezvoltarii sectorului real-estate,
reducerea pretului energiei, facilitati fiscale si financiare importante dedicate sectorului agricol si sprijinirea fermierilor in dezvoltarea afacerilor sau in start-up –uri. Programul a avut la baza decizia forurilor politice si determinarea acestora in finalizarea lor, ceea ce a dat incredere pietei si jucatorilor acesteia. Marea convergenta este evenimentul central in ceea ce priveste trasformarea mondiala. Tarile dezvoltate si fortele tehnologice , prin globalizare, promoveaza knowledge-ul pe tot globul. Fara exagerare, populatia din tarile emergente este capabila sa il aplice cu viteza uimitoare. In acest context se aduce in discutie tot mai des si se cere promovarea cresterii competitivitatii economiilor nationale ca politici de stat prioritare. In 1994 Paul Krugman si alti oameni de stiinta remarcau faptul ca o crestere a comptitivitatii este cheia prosperitatii. Sursa principala de crestere a nivelului de trai intr-o tara este cresterea productivitatii muncii. Competitivitatea, avantajul competitiv , pe termen mediu si lung sunt date de calitatea resursei umane, realizarea unui asemenea deziderat depinzind de prioritatea care se aloca in politicile nationale educatiei si sanatatii. Necesitatea realizarii cresterii economice la nivel global va transforma societatile si politicile fiecarui stat , aducindu-le in directiile necesare. Lumea a venit in contact cu o realitate: China si India sunt capabile sa realizeze crestere numai bazindu-se pe pietele lor interne daca se va incuraja protectionismul in tarile dezvoltate. Mai mult, aceste doua tari sunt capabile sa induca crestere si in celelalte tari emergente . Iata ca astazi ceea ce se numea mai ieri periferia SUA sau a Europei devine inima economiei mondiale. Aceasta face parte din marea transformare a lumii. Notam in acest context faptul ca in 2009 China a devenit partenerul principal de afaceri al Braziliei ( alt membru BRIC), depasind SUA, eveniment vazut ca un simbol evident al lumii in care am intrat. China investeste in Brazilia in ramuri strategice cum ar fi mineritul, transportul pe cai ferate,industria otelului,echipament de constructii si de transport, electricitate. China poate derula astfel de proiecte mari in tarile emergente sau in curs de dezvoltare si datorita conditiilor de finantare ,deosebit de avantajoase, ce sunt oferite de aceasta tara in acompaniamentul investitiilor, datorita “abundentei” de lichiditate financiare pe care a acumulat-o. Ian Bremmer ( 2010) in cea mai recenta carte a sa mentiona ca nu putem remarca nici un accident in acest proces de decuplare de vest, proces condus de China. “ Exte o politica foarte constienta , ca prioritate pe agenda conducatorilor din China”. Este de fapt o forma de protejare in fata viitorului nesigur al lumii dezvoltate de astazi. In cadrul acestei strategii se promoveaza inovatia si se stimuleaza consumul intern , in paralel cu intarirea integrarii cu restul lumii in curs de dezvoltare. China a reusit sa plaseze pe piata internationala mai multi producatori industriali care sunt deja competitivi pe plan international. Succesul unui astfel de demers si penetrarea firmelor chinezesti in strainatate au fost facilitate de finantarile atractive oferite de China, aceasta tara orientind marile banci nationale in a acompania firmele in expensiunea lor globala.

In 2010 productia mondiala si comertul au crescut mai repede decit ne-am asteptat. Putem spune ca si conditiile financiare s-au imbunatatit intr-o oarecare msura. Omenirea are de-a face insa cu problema majora a datoriilor suverane si cu reforma sectorului public. Revenirea economiei mondiale trebuie sa fie tema de baza pe masa guvernelor si a bancilor centrale, avind in vedere ca s-a actionat insuficient in aceasta directie. Relizarile de pina acum nu au reusit decit sa aduca anumite tari aproape de nivelele de care s-au bucurat inainte de izbucnirea crizei. Un semnal care a ingrijorat multe tari a fost performanta destul de slaba a economiei americane care a determinat oficialii acestei tari sa se gindeasca la o a doua runda de “ quanitative easing” adica lansarea unui nou proces de creare de dolari care sa fie pompati in economie prin cumpararea de obligatiuni guvernamentale si efectuarea unor noi plasamente la nivel national.
Institutiile abilitate din fiercare tara se concentreaza in directia repunerii tarilor pe fagasul iesirii din criza si a revenirii la crestere economica. Inca ne putem pune intrebarea daca guvernele si bancile centrale se gindesc la politici efective si daca pirghiile ce le au in vedere sunt suficiente. In multe tari dobinzile sunt la nivelul de jos fara precedent si totusi realitatea va determina bancile centrale sa foloseasca noi pirghii si metode, de multe ori “ neortodoxe” pentru stimularea economiei. Multe provocari in 2011 sunt legate de continua crestere economica ridicata in tarile emergente, ca si spectrul intrarii pe un trend inflationist. Avem destule semnale in ceea ce priveste cresterea pretului la alimente si precum si pretul petrolului. Multe tari emergente sunt tentate sa recurga la cresterea dobinzilor de referinta, dar acest gest ar putea determina miscarea unor importante resurse valutare cross border catre aceste tari ( in cautare de plasamente mai avantajoase avind in vedere dobinzile scazute din tarile dezvoltate) , fapt ce ar putea pune presiune pe o aprecire importanta a cursului monedei nationale , si implicit sa puna in pericol continuarea dezvoltarii in ritmuri adecvate ( prin scaderea competitivitatii exporturilor). In fapt aceste tari trebuie sa rezolve urmatoarea dilema : sa intervina in economie si in politica monetara sau sa lase cursul sa se aprecieze. Daca intervin se poate mentine competitivitata pe
termen scurt , dar poate interveni riscul cresterii inflatiei pe termen mediu si lung; daca lasa cursul sa se aprecieze se afecteaza competitivitatea exporturilor pe termen scurt, dar se poate evita spectrul si expectatia inflatiei pe termen mediu si lung. Daca sunt dubii in privinta caracterului efectiv al politicii monetare, acelasi lucru se poate spune si in privinta politicilor fiscale. Investitorii si jucatorii de pe piata au incredere redusa in abilitatea guvernelor de a acoperi serviciul datoriei. Realitatea arata ca multe tari s-au “lansat” in programe de austeritate recomandate de FMI care au in vedere in principal reducerea cheltuielilor publice si cresterea taxelor, doua directii care lovesc serios societatea si membrii ei, punind in pericol cresterea economica si progresul acelei tari pe termen mediu si lung. In fapt consolidarea fiscala in conditiile actuale nu poate avea decit multe efecte negative, mai ales pe termen scurt. Grupul 20 cere un mediu international care sa ne conduca la o economie puternica, stabila si echilibrata. Recent Presedintele Frantei Nicolas Sarkozy ( Franta detine presedentia prin rotatie a G20) a cerut lansarea unui Cod de Conduita , care sa regularizeze fluxurile de capital la nivel international, in sensul reducerii fluxului spre tarile emergente ( estimate pentru 2011 la un nivel record de 960 miliarde de dolari) si in acest fel mentinind puternice tensiuni in sistemul financiar international. Sarkozy mentiona de asemenea reducerea deficitului comercial al SUA, si in paralel a surplusurilor acumulate de China, Japonia, Germania si tarile exportatoare de petrol , aceste dezechilibre mentinind riscuri mari pe piata internationala si la nivel national. La rindul sau ,FMI a fost retinut in a promova un Cod de Conduita propus de Franta, preferind sa recomande tarilor cu probleme sa puna in practica programe de restructurare bugetara si fiscala, ca si o politica de mentinere sau de realizare a unei aprecieri a monedei nationale care sa descurajeze fluxurile “in” de capitaluri. Miscarile masive de capitaluri dinspre tarile dezvoltate spre tarile emergente au determinat China si Brazilia sa numeasca politica SUA de a lansa runda a doua de QE ( “quantitative easing”) un adevarat “ Razboi valutar”.Populatia este nemultumita , iar economia mondiala este inca puternic vulnerabila pe toate fronturile: financiar, economic si politic. Iesirea din recesiune a unor tari da semnale optimiste. Dupa cum aratam, criza a lovit in mod diferit tarile, cu evidente directii divergente. In multe tari a existat o
expansiune a creditarii si o crestere puternica a preturilor activelor, ca si un important deficit acumulat al contului curent. Alte tari au beneficiat de boomul interntional pentru a-si creste vertiginos exporturile. O divergenta
importanta s-a creat intre tarile dezvoltate si cele emergente. Divergenta putem constata si intre asteptarile si cautarile celor doua puteri , SUA si Germania ,in privinta implementarii unei cereri si a unui consum sustenabil. SUA sustine ca nu poate sa-si reduca deficitul deoarece tarile partenere nu fac nimic sau iau masuri insuficiente pentru reducerea surplusului in relatiile internationale. Exista potentialul unor divergente care pot lua oricind o directie contraproductiva, si anume cele referitoare la directiile impuse de autoritati cursurilor monedelor nationale in relatie cu principalele valute.
Spuneam ca o atentie importanta este dedicata consecintelor pe termen lung ale crizei finantelor publice. In iunie 2010 G20 facea chemarea pentru consolidarea fiscala. Cistigatorul Premiului Nobel, Paul Krugman a sustinut continuu ca imprumuturile guvernamentale si cererea agregata sunt singurele raspunsuri la doleanta sectorului privat de a putea economisi si de a-si reduce datoriile. Larry Summers arata ca economiile lumii sunt deja sau sunt pe cale sa intre in mrejele “ capcanei lichiditatilor” , conditii in care mentinerea unor dobinzi scazute , precum si alte instrumente si politici monetare sunt ineficiente si neefective in a stimula economia. Indiferent citi bani sunt lasati in economie ( si avem inca importante lichiditati care plutesc intentionat in economiile multor tari), populatia si ceilalti jucatori din economie au incredere redusa in politici, trec prin constringeri si programe de austeritate devastatoare incit sunt departe de a dori sa faca apel la, si sa beneficieze de o astfel de lichiditate in exces. Stimulente fiscale aditionale sunt tot mai putin contemplate de guverne in programele lor , mai ales dupa agravarea situatiei datoriilor suverane din tarile “de la periferia” Zonei Euro. Politica fiscala cu stimulentele ei este folosita in mod traditional pentru iesirea din starea de depresiune a tarilor. Ori acum nu este cazul. Politica monetara insa este vazuta ca pirghie de stimulare a cererii. In multe interventii recente Jean- Claude Trichet a cerut insistent ca tarile membre UE sa puna in aplicare reforme fiscale eficiente . In tarile avansate economic deficitele au crescut cu aproape 7 % din PIB intre 2007 si 2010. Chiar daca in unele tari recesiunea a disparut si apar semne de revigorare a cresterii economice, deficitele acumulate impun in continuare fie cresterea impozitelor sau reducerea cheltuielilor publice ori o combinata intre cele doua. Aplicarea unor astfel de masuri este cu atit mai dificila in tarile care au fost cele mai lovite de criza, si care inca se mai afla in starea de recesiune, fara a finaliza programe adecvate de reforme fiscale sau fara a pune in aplicare un mix eficient de politici monetare si fiscale. Se pare ca exista o inclinatie in multe tari spre cresterea impozitelor cu focusare asupra consumului, a averilor imobiliare si a veniturilor personale. Asa cum arata W. Kannekens – KPMG, “aritmetica finantelor publice cere aceasta “. In tarile in care piata imobiliara si somajul sunt in puncte din cele mai periculoase, majorarea impozitelor si taxelor pe proprietate si munca devine dificila , chiar periculoasa. Tentatia implementarii TVA nu a intirziat masuri de majorare a acestei taxe in multe tari. Exista si tentatia sistemului de impozitare progresiva, dar guvernele se tem ca multi din cei cu venituri vor “ emigra” spre zone cu taxare mai “prietenoasa”. OECD a trasmis un mesaj clar: orice modificare a impozitelor si taxelor,ca si introducerea unora noi nu trebuie sa distorsioneze cresterea economica. A recomandat guvernelor sa se concentreze pe impozitarea propietatilor si consumului si nu pe impozitarea si taxarea veniturilor personale si ale corporatiilor. Se pare ca importanta TVA se va mentine si dupa iesirea tarilor din perioada de recesiune, chiar daca ar putea sa sufere unele reduceri minore. Impozitarea veniturilor personale si ale corporatiilor pot afecta rezultatele muncii si productivitatea. Mai mult, asemenea masuri ar putea determina migrarea fortei de munca califiate si a persoanelor cu averi spre jurisdictii mai favorabile sau ar putea incuraja evaziunea fiscala.Mentinerea pericolelor legate de datoriile suverane sau private conduce la cresterea dobinzilor, ceea ce va ingreuna relansarea sustenabila a cresterii economice, ba mai mult se poate ajunge la noi masuri de austeritate pe linie fiscala. Situatia finantelor publice se poate complica si mai mult datorita aparitiei fenomenului imbatrinirii populatiei si a schimbarilor climatice.Deja unele tari au de-a face in mod evident cu aceste noi probleme. La nivelul celor 27 de tari membre UE, raportul de dependenta ( populatie inactiva si in afara sectorului muncii , cu virsta peste 64 de ani comparat cu numarul fortei de munca cu virste intre 15 si 64 de ani) va creste de la 37% astazi la 61% in 2040. Potrivit estimarilor FMI, daca nu se iau masuri hotarite la nivel national si international se va ajunge la situatia ca in unele tari datoria sectorului public va atinge 200 % in PIB in 2030 si peste 400% in 2050. Unele guverne au creat deja cadru legal pentru a veni in intimpinarea unui demers constructiv .De exemplu Germania a inclus in constitutie obligativitatea realizarii unui buget echilibrat in fiecare an. Presedintele Obama a promulgat legea “Pay –As-You-Go-Act-“ care cere Congresului sa asigure in deciziile lui ca orice plan cu privire la cheluielile publice si/sau reducerea impozitelor sa fie neutre fata de venituri. Uniunea Europeana este decisa sa stabileasca si sa impuna obligatoriu limite pentru variatia bugetelor tarilor membre, deoarece in ultimii ani limitele stabilite au fost incalcate de multe tari .Tot in acest sens s-a recomandat constituirea in tarile membre a unor Consilii Fiscale cu rol de a monitoriza bugetele nationale din momentul constituirii proiectelor acestora , pina in momentul finalizarii lor anuale.

Politica Monetara a fost si este pusa la grele incercari in perioada de iesire din recesiune si dupa. In fapt intreaga misiune a unei banci centrale in perioada de criza si recesiune a fost un razboi continu cu pericolele si provocarile ivite la fiecare moment. Banca centrala continua sa fie chemata la actiune concreta si sustenabila pentru realizarea tintelor propuse si pentru a sprijini demersul celorlalte institutii ale statului pentru eliminarea recesiunii , a efectelor crizei , pentru reluarea cresterii economice sustenabile si mentinerea unui sistem bancar sanatos. Se pare ca in multe tari politica monetara a ramas singura sa lupte si sa aiba rezultate bune in lupta cu inflatia, pentru stabilitatea preturilor si oprirea sau incetinirea deteriorarii unor indicatori macroeconomici. Dupa iesirea din recesiune si actuala criza fara precedent , politica monetara este supusa in continuare unor provocari si teste dificile. Bancile centrale cunosc faptul ca dupa o criza de o asemenea amploare si cu repercursiuni majore, reluarea cresterii economice se va face mai lent, mentinindu-se in continuare un somaj la cote uneori ridicate. Asa cum mentiona un analist, “ revenirea economiei dupa o criza financiara ca cea recenta este un proces de durata , proces care va fi dominat de interactiunea dintre resursele potentiale insuficient folosite, disfunctionalitati in sistemul bancar si gradul de aplicare a unei politici stimulative”. Politica necesar anticiclica a bancii centrale trebuie sa evite situatia unor relaxari timpurii . In acelasi timp putem mentiona diferentierea majora intre politicile aplicate inainte de criza si cele din timpul crizei. (Danila ,2010).Regulamentele traditionale au avut aplicabilitate in principal la nivelul fiecarei banci sau companii, situatia financiara, asigurarea unui capital adecvat si mentinerea unui management al riscurilor eficient. Intr-o criza financiara ca cea de fata se poate ajunge la situatia periculoasa ca ceea ce este bun si prudent la nivelul unei banci sa fie extrem de riscant pentru intregul sistem financiar. In fapt criza a demonstrat ca o focusare pe mentinerea stabilitatii si continuitatii unei firme sau banci, poate ascunde mari pericole si riscuri care apar mai devreme sau mai tirziu in sistemul bancar sau al corporatiilor , generind riscuri sistemice. Concluzia este ca trebuie sa se aiba in vedere masuri de amploare care sa se incadreze intr-un pachet inchegat si sustenabil de politici macroprudentiale. In acest context se pune tot mai mult in aplicare o a doua mare misiune a bancii centrale, si anume stabilitatea financiara, in aditional la cunoscutul rol de a asigura stabilitatea preturilor.

Conform acceptiunii Bancii Reglementelor Internationale ( BIS), politica macroprudentiala este chemata sa realizeze si sa mentina in functiune un sistem financiar stabil si puternic si sa puna in aplicare regulamente, norme, precum si mecanismul prin care sa se limiteze aparitia si dezvoltarea riscurilor financiare. Putem aminti Reforma Financiara Dodd-Frank din SUA care include directii si forme de actiune pentru realizarea unui sistem financiar solid : desemnarea unor institutii financiare ca institutii de importanta sistemica, aceste fiind supuse unei mai mari analize si supravegheri; analiza prin care sa se stabileasca modul de functionare al institutiilor financiare si felul cum acestea sunt interconectate si devin dependente unele de altele; organismul Office of Financial Research ( nou creat) are abilitatea sa ceara importante seturi de informatii cu privire la activitatea fiecarei institutii financiare si la legaturile sale cu celelalte institutii financiare ( in felul acesta se doreste evitarea riscului sistemic). Cu referire la al doilea aspect vizat de politica macroprudentiala amintesc initiativele de punere in aplicare a noului acord Basel III.
Incercind sa rezumam fotografia ultimilor doi ani putem constata ca multe tari intrate in criza au avut de-a face cu o inrautatire continua a situatiei lor si intrarea economiei intr-o recesiune uneori profunda ( sunt tari care inca nu au iesit din recesiune); in multe cazuri s-a incercat sa se mentina un curs al monedei nationale cit mai stabil sau in limite cit de cit predictibile, evitindu-se o devalorizare a monedei nationale care sa agraveze situatia gospodariilor si firmelor care s-au imprumutat in valuta ( in fapt s-a dorit protejarea sistemului bancar de intrarea intr-un trend periculos de crestere a creditelor neperformante si aparitia unui posibil risc sistemic) ; transmisia politicii monetare a inceput sa fie din ce in ce mai slaba ( nici scaderea dobinzilor de politica monetara, nici cresterea lichiditatii in economie nu au indus cresterea apetitului bancilor de a relua creditarea; complicarea situatiei economice a gospodariilor si a firmelor intr-un mediu economic si politic instabil au scazut increderea acetora si i-au detrminat sa fie mai prevazatori

in ceea ce priveste ziua de miine si sa evite noi cereri de credite sau sa opteze pentru economisire - rezultanta fiind plonjarea in asazisul fenomen al capcanei lichiditatilor); decuplarea politicilor fiscale (ciclice) de mixul dorit avind cealalta componenta policile monetare ( de cele mai multe ori anticiclice); translatarea presiunii pe zona bugetara si fiscala, care conduc in fapt la adincirea pe termen cel putin mediu a efectelor crizei si continuarea recesiunii . Destul de cunoscut noua, nu-i asa ?





Uniunea Europeana, Eurozona si perspectivele acestora


Problemele dificile care au zguduit Grecia si apoi alte tari din Europa au reamintit germanilor suspici

• Tipareste detalii
• Trimite pe mail
• Facebook
• Twitter
• Google
• Vizualizari: 1289

Comentarii

Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:



Tastati codul din imagine (doar cifre)