BANCI | Revista presei

Laszlo Diosi, directorul general al OTP Bank: Creditele acordate de bănci vor creşte anul viitor cu 5-10%

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2012-12-17 10:44

Volumul creditelor acordate de bănci va creşte anul viitor cu 5-10%, în condiţiile în care România va înregistra creştere economică, a declarat, pentru NewsIn, Laszlo Diosi, directorul general al OTP Bank.

"Anul următor ar trebui să fie un an al stabilităţii şi dacă vom avea creştere economică, atunci cred că ne putem aştepta la o creştere a creditării cu 5-10%. Ar putea avea loc o creştere atât pe segmentul persoanelor fizice, cât şi pe cel al companiilor mici şi mijlocii, dar şi în unele sectoare de activitate precum energie alternativă şi agicultură. Creşterea creditării pentru companii depinde şi de suportul acordat de stat prin programe gen Kogălniceanu", a spus Laszlo Diosi.

El susţine că două treimi din credite vor fi acordate în lei. O treime din creditele acordate ar putea fi în euro, acestea fiind accesate mai ales de companiile care fac operaţiuni de comerţ exterior şi operează în valută. Directorul general al OTP Bank consideră că dacă ar avea loc o reducere a ROBOR, atunci ar putea fi stimulă şi creditarea în lei.

"Văd că România înoată împotriva curentului. În România este nevoie de capacităţi de producţie, de birouri, de case. Pe piaţa din România este loc de creştere, spre deosebire de Europa, unde are loc o reducere a pieţei, pentru că există prea multe capacităţi. Acesta este motivul pentru care văd o creştere a creditării, înclusiv în acest an, chiar dacă fost un an dificil din multe puncte de vedere", a explicat directorul general al subsidiarei băncii ungare.

El susţine că pe piaţă există suficienţi lei din economisirile populaţiei pentru a susţine creşterea creditării din perioada următoare. Referitor la dobânzi, el susţine că în prezent piaţa este supraîncălzită, dar că nivelul acestora va scădea în ianuarie -februarie.
În ceea ce priveşte creditele neperformante, Laszlo Diosi susţine că în 2013 nivelul acestora ar trebui să se stabilizeze.

"Băncile au rescadenţat între 5 şi 15% din credite şi, din experienţa noastră, între 35% şi 40% dintre acestea nu vor evolua pozitiv ulterior. Astfel, chiar dacă noile credite (cele acordate după 2009 - n.r.) nu creează probleme, unele din acelea care au fost rescadenţate vor crea credite neperformante. Acesta este motivul pentru care vedem o stabilizare în 2013 şi apoi o scădere substanţială în 2014”, spus Laszlo Diosi.

OTP Bank se aşteaptă la profit operaţional substanţial în 2013, însă rezultatul net depinde de provizionare

Cât priveşte activitatea băncii în 2013, Laszlo Diosi a declarat că banca se va orienta spre creditele pentru peroane fizice, pentru antrepenori cu afaceri de dimensiuni reduse şi pentru IMM-uri. O atenţie specială va fi acordată sectorului agricol.

De asemenea, el a declarat că se va pune accent pe canalele alernative şi investiţii în mobile banking. Creşterea creditelor acordate de bancă ar putea fi de 5 şi 10% în 2013.

În ceea ce priveşte rezultatul, directorul general al OTP Bank este rezervat şi spune că profitul depinde mult de activitate de povizionare, banca având în acest moment un nivel al creditelor neperformante de 17%.

”În această perioadă, bankingul se axează mai mult pe stabilitate decât pe profitabilitate. Ce pot să spun cert este că banca va avea un profit operaţional susbtanţial”, a declarat Laszlo Diosi.

OTP Bank a raportat pierderi de 7 milioane de euro la finalul primelor nouă luni ale acestui an din cauza provizioanelor.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Revista presei



Banca Feroviara a fost cumparata de Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care ofera servicii IT pentru banci

Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din Arad, conform informatiilor publicate in presa, care precizeaza ca tranzactia a fost aprobata de Banca detalii

NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard

Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2 de pensii intr-o firma germana, Wirecard, un procesator de plati prezent si in Romania, care a fost prins cu o frauda detalii

BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT

Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia, prin intermediul unor firme din Ghimpati, judetul Giurgiu, care si-au deschis conturi la bancile romanesti, probabil cu detalii

In cel hal a ajuns Capital.ro! Un biet site de fake news (clickbait) promovat chiar de Google, desi e conflict de interese

Odata o revista de afaceri de calitate, pe vremea cand era detinuta de grupul de presa Ringier, Capital, cumparata in 2011, impreuna cu Evenimentul Zilei, de Dan Andronic, fiul celebrului caricaturist Adrian Andronic, a ajuns acum un biet site de "clickbait", adica de titluri inselatoare si detalii

 



 

Ultimele Comentarii