BANCI | Ultima Ora

ING Bank anunta rezultatele financiare din 2021: profit net de 1 miliard de lei

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2022-03-22 11:22

ING Bank a anuntat rezultatele financiare din 2021: crestere de 18% a creditelor acordate persoanelor fizice și companiilor, in timp ce depozitele atrase de la clienti s-au majorat cu 13%.

Profitul net a avansat cu peste 100%, la 1,03 miliarde lei.

Comunicatul ING Bank:

ING Bank România: rezultatele din 2021 ne oferă o bază solidă pentru 2022

- În anul în care a aniversat 15 ani de la lansare, aplicația de internet și mobile banking ING Home’Bank a avut o disponibilitate record, de 99,93%;

- ING a acordat credite în valoare de 2,5 miliarde de lei prin programul IMM Invest și a utilizat peste 95% din plafonul alocat în 2021;

- În 2021, ING a acordat primele credite verzi pentru corporații mari, cu obiective măsurabile pentru îmbunătățirea sustenabilității, în valoare de peste 160 milioane de euro.

Declarație Mihaela Bîtu - CEO ING Bank România:

“ING România a avut rezultate solide anul trecut, rezultate care ne situează astăzi într-o poziție bună pentru a naviga prin vremuri turbulente. Ca și până acum, vom fi alături de clienții noștri, strategia ING fiind centrată pe nevoile clienților și experiența acestora în relația cu noi.

Toate serviciile, produsele și funcționalitățile pe care am ales să le implementăm în ultimii ani au rolul de a le oferi control și autonomie când vine vorba de propriile finanțe, un control bine-venit în acest context.

Declarație Mihaela Bîtu - CEO ING Bank România
Declarație Mihaela Bîtu - CEO ING Bank România

Pe parcursul anului trecut, am realizat o creștere cu 18% a creditelor acordate persoanelor fizice și companiilor, pe fondul unei situații macroeconomice pozitive și reducerii impactului pandemiei Covid-19. În paralel, depozitele atrase de la clienții noștri s-au majorat cu 13%.

Aceste evoluții favorabile, alături de reversarea unei proporții semnificative din costurile cu provizioanele de risc înregistrate în anul 2020, au determinat o performanță financiară foarte bună.

Fideli direcției noastre de digitalizare și inovație, am continuat să dezvoltăm oferta de produse și servicii online. În egală măsura punem accentul pe contribuția noastră la dezvoltarea sustenabilă a afacerilor clienților noștri și în angajamentul nostru pentru sustenabilitate.

Creditul verde de nevoi personale lansat în 2021 a fost primul astfel de produs adresat clienților noștri persoane fizice, urmând să introducem noi produse verzi în cursul acestui an. Alături de digitalizare, sustenabilitatea joacă un rol important în acțiunile și planurile noastre pentru noul an, indiferent de provocările cu care ne confruntăm.”

Aniversarea de 15 ani de Home’Bank aduce rezultate record și noi servicii digitale

În 2021, ING Home’Bank a împlinit 15 ani de la lansare. De asemenea, anul trecut a marcat un record în ceea ce privește disponibilitatea aplicației de internet și mobile banking, aceasta fiind disponibilă 99,93% din timp. Acest lucru înseamnă doar 6 ore și 8 minute de indisponibilitate tot anul, incluzând perioadele de mentenanță programată.

În anul aniversar, clienții ING au beneficiat de noi produse și servicii, printre care cardurile virtuale, plata cu numărul de telefon prin AliasPay, asigurările de sănătate și deschiderea cardului de credit 100% online. Contul curent pentru salariu și cardurile ING rămân printre cele mai populare produse bancare în rândul românilor. Unul din șase români are salariul la ING, iar una din cinci tranzacții efectuate cu un card bancar în România este realizată cu un card ING.

ING a continuat să ofere cea mai bună experiență persoanelor cu cont bancar (conform evaluării Net Promoter Score), poziție confirmată și de un studiu independent Kantar care arată că ING este banca cu care se lucrează cel mai ușor, datorită experienței oferite și a ofertei de produse și servicii digitale.

ING a susținut antreprenorii români și programele Guvernamentale

Anul trecut, clienții deserviți de divizia Business Banking (companii cu cifra de afaceri până în 450 de milioane de lei), au putut accesa finanțări în cadrul IMM Invest prin intermediul ING. Banca a utilizat peste 95% din plafonul alocat de FNCGIMM, 80% din finanțări fiind acordate către micro-întreprinderi și întreprinderi mici. De la începutul programului, ING a acordat credite de 2,5 miliarde de lei și a primit peste 6.500 de cereri.

Companiile și antreprenorii români au fost finanțați și de divizia de Wholesale Banking. Printre cele mai mari finanțări acordate anul trecut se numără creditarea de 500 milioane de lei pentru RCS&RDS, unde ING a fost aranjor principal, sau cea de 324 de milioane euro acordată grupului Ameropa, unde ING a avut același rol de aranjor. Notabilă este și finanțarea de 15,5 de milioane de euro acordată Gersim Impex, cel mai mare distribuitor de telefoane mobile și tablete de pe piața locală.

Promisiunea unui viitor sustenabil și sănătos financiar se respectă zi de zi

Anul trecut, ING Group s-a alăturat alianței bancare Net-Zero, cu scopul de a reduce emisiile de gaze de seră și de a atinge emisii nete zero până în anul 2050. În acest context, pe plan local, divizia de Wholesale Banking a ING a acordat primele sale credite verzi în România, cu obiective măsurabile de îmbunătățire a sustenabilității companiilor. Valoarea celor trei credite verzi a fost de peste 160 milioane euro.

Unul dintre acești clienți este NEPI Rockcastle - cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrală și de Est. ING Bank România a transformat creditul clasic în valoare de 100 milioane de euro acordat grupului într-unul verde, prin adăugarea unor componente de mediu, sociale și de guvernanță. Totodată, tot pentru Nepi Rockcastle, ING a intermediat a doua emisiune de obligațiuni verzi, în valoare de 500 milioane euro, alături de un consorțiu de bănci.

Pentru clienții persoane fizice, ING a lansat anul trecut primul credit verde de nevoi personale, destinat achiziției de mașini electrice sau hybrid plug-in. Ca beneficii de lansare, ING a acordat clienților care aleg o mașină mai prietenoasă cu mediul o dobândă cu aproape două puncte procentuale mai mică decât oferta standard pentru creditul de nevoi personale, împreună cu condiții facile de acordare.

Cardurile virtuale au fost lansate atât ca soluție de digitalizare, dar și pentru că, dacă toate cardurile ING ar fi virtuale, s-ar economisi peste 10 tone de plastic. Din octombrie anul trecut, de când a fost produsul lansat și până azi, au fost emise 64.000 carduri virtuale, echivalentul a 320 de kilograme de plastic.

Programele de sănătate financiară au continuat fie gestionate de ING, fie prin partenerii săi. Programul de sănătate financiară Cât ai spune leu a atras cel mai mare număr de vizitatori pe site-ul ing.ro, în căutare de sfaturi financiare despre banii în cuplu sau călătorii.

Pe de altă parte, programele de educație cu privire la cybersecurity au avut cea mai mare vizibilitate în industrie, cu ajutorul partenerilor precum Poliția Română, Directoratului Național de Securitate Cibernetică sau OLX. Pe de altă parte, programul Banometru realizat împreună cu ARC a avut cel mai mare număr de beneficiari din istoria sa de șase ani – 1.000 de persoane care au primit consultanță personalizată la nevoile lor pentru a depăși dificultățile financiare.

Partenerul ING pentru dezvoltarea start-up-urilor, Startarium, a dezvoltat în premieră programul Startarium4Good influențați și de impactul pe care pandemia l-a avut în mediul antreprenorial. Astfel, la finalul anului, 27 de start-up-uri și ONG-uri au participat într-un program de dezvoltare timp de nouă luni și în competiția pentru 30.000 de euro finanțare nerambursabilă.

Taguri: credite ipotecare  credite de consum  ING Bank  credite firme  banca  cont bancar  credite nevoi personale  depozite bancare  Credite IMM  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



Banca Transilvania are un rating mai bun

Fitch Ratings îmbunătățește rating-ul Băncii Transilvania, de la ”BB+” la ”BBB-”, cu perspectivă stabilă, pe termen lung, conform unui comunicat al bancii, in care se adauga: Noul rating investment grade reflectă îmbunătățirea mediului detalii

Numele beneficiarului unui transfer bancar, afisat la 17 banci

BRD, Exim Banca Romaneasca si Credit Europe Bank sunt ultimele trei banci care au integrat recent serviciul afisare nume beneficar (SANB) oferit de Transfond, care afiseaza numele destinatarului unei plati, sub contul IBAN. Potrivit Transfond, serviciul are ca scop prevenirea fraudelor detalii

Banca Transilvania si-a imbunatatit perspectiva de crestere a ratingului

Moody’s Ratings confirmă rating-urile Băncii Transilvania acordate pentru prima oară în 2023 și îmbunătățeste perspectiva, de la stabilă la pozitivă, pentru rating-ul de depozit pe termen lung (Baa2) și rating-ul de emitent (Baa3), anunta banca intr-un comunicat, in detalii

Legea pentru plafonarea dobanzilor la creditele IFN-urilor, in vigoare de luni

Legea 243 din 2024 privind plafonarea dobanzilor la creditele acordate de IFN-uri (Institutii Financiare Nebancare) intra in vigoare, de luni, 11 noiembrie. Legea obliga IFN-urile sa limiteze dobanzile la 1% pe zi in cazul creditelor de pana la 5.000 de lei, 0,8% la imprumuturile de pana detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • LOAN OFFER

    Buna ziua Aceasta pentru a informa publicul larg că oferim împrumuturi celor care au nevoie de ... detalii

  • !

    Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii

  • Bancnote vechi

    Numar de ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii