BANCI | Ultima Ora

In trenurile catre aeroportul Henri Coanda se poate plati si cu cardul

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2021-08-20 17:09

Banca Comercială Română și CFR Călători implementează, începând de luni, 23.08.2021, ora 00:00, soluția de plată cu cardul bancar direct în tren, pentru patru dintre trenurile de călători care circulă pe ruta Gara de Nord – Aeroportul Internațional Henri Coandă, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:

Astfel, trenurile operate de CFR Călători vor dispune în interior de câte două validatoare de plată prin care oricine își poate achita călătoria prin simpla apropiere a cardului bancar contactless (Mastercard sau Visa), indiferent de banca emitentă a cardului.

Soluția dezvoltată de BCR permite ca pe dispozitivele din tren să poată fi efectuate plăți atât cu cardul bancar, dar și cu un smartphone sau smartwatch asociat cu un card bancar.

În acest moment, dispozitivele permit achiziționarea a doua tipuri de bilete: bilet pentru adulți (10 ani +), cu un cost de 4 lei și bilet pentru copii (cu vârsta între 5-10 ani, călătoria fiind gratuită pentru cei sub 5 ani), cu un cost de 2 lei.

Călătorii nu plătesc niciun comision pentru achitarea contactless a călătoriei în tren.

„Suntem consecvenți în dezvoltarea proiectelor și programelor cu impact în societate, care vin în ajutorul instituțiilor și cetățenilor, aducând o îmbunătățire a calității vieții. Implementarea soluției de plată contactless BCR pentru trenurile CFR Călători, care fac legătura între aeroport și gară, este un alt exemplu de bună practică în digitalizarea transportului în comun și trecerea spre un oraș inteligent, sustenabil, unde modernizarea și siguranța sunt prioritare. Avem 11,5 milioane de plăți prin card, telefon sau alte dispozitive efectuate în mijloacele de transport în comun în prima jumătate a anului, România fiind pe locul 2 în Europa, cu soluția de plată NFC (contactless) implementată de BCR în 16 orașe, așadar am convingerea că plata contactless în tren va fi apreciată și adoptată rapid de un număr cât mai mare de călători“, a declarat Dana Dima, vicepreședinte Retail & Private Banking BCR.

„Simplificarea experienței de plată pentru toți cei care călătoresc pe această rută ne ajută să fim cu un pas și mai aproape în efortul nostru de a transforma Bucureștiul într-un oraș inteligent, în care tehnologia crește calitatea vieții locuitorilor și face mai ușoară adaptarea străinilor, fie că sunt turiști sau expați. În fiecare tren sunt instalate două dispozitive care permit plata contactless, iar modul de utilizare este foarte simplu și intuitiv. Călătorii trebuie să apese tasta din stânga pentru activarea terminalului și apoi să apropie orice card bancar/ceas/telefon contactless pentru a face plata, urmând să primească biletul tipărit. În cazul unui călător care dorește să achiziționeze mai multe bilete sau să aleagă un bilet de copil, atunci este apăsată tasta din dreapta și ulterior se confirmă prin apăsarea tastei din stânga, după care este apropiat cardul pentru plată. Pentru fiecare plată dispozitivul eliberează un bilet, pe care sunt imprimate informațiile de călătorie, iar în următoarele săptămâni tichetul va fi disponibil bilingv, în română și engleză”, a specificat Ciprian Nicolae, Șef Departament Acceptare Carduri, BCR.

CFR Călători este unul dintre partenerii tradiționali BCR, pentru care banca furnizează sistemele POS pentru plata cu cardul la casieriile CFR, dar și sistemele de plată pentru automatele de vânzare bilete, amplasate în incinta gărilor, cât și pentru tichetele achiziționate online de pe site-ul instituției.

Românii au adoptat rapid plățile contactless în transportul public, la trei ani de când BCR și partenerii săi au început să le introducă pe scară largă în cele mai importante orașe ale țării. Peste 25 milioane de astfel de tranzacții s-au înregistrat, în ultimii trei ani, iar acum au loc, în medie, peste 2,4 milioane de tranzacții pe lună, într-un trend accelerat de creștere a utilizării, în contextul pandemiei.

Sistemul propus de BCR a fost construit având la bază arhitectura de funcționare reglementată de Mastercard și VISA, astfel încât orice card emis oriunde în lume sub însemnele celor două organizații să poată fi utilizat pentru plata călătoriilor.

BCR a mai introdus acest sistem modern de plată, unic în România din punctul de vedere al funcționalităților și al integrării financiar-bancare, și în orașele București, Sibiu, Oradea, Cluj, Iași, Buzău, Timișoara, Reșița, Ploiești, Pitești, Baia-Mare, Râmnicu-Vâlcea, Sighișoara, Craiova, Arad și Botoșani, unde s-a lucrat îndeaproape cu Regiile de Transport Public, iar soluția a fost adaptată de la un oraș la altul, în funcție de specificul local al companiei de transport.

De asemenea, din martie 2020, BCR a pus în funcțiune, în parteneriat cu Metrorex, un sistem similar în toate stațiile de metrou din București, care permite plata cu orice card bancar contactless la toate porțile de acces. Din mai 2020, soluția de plată a fost implementată și în mijloacele de transport de la STB, astfel că la acest moment în toate mijloacele de transport tip Otokar și Mercedes Hybrid călătorii pot achita cu orice card/telefon/ceas contactless.

Taguri: Banca Comerciala Romana (BCR)  banca  plati  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



Banca Transilvania are un rating mai bun

Fitch Ratings îmbunătățește rating-ul Băncii Transilvania, de la ”BB+” la ”BBB-”, cu perspectivă stabilă, pe termen lung, conform unui comunicat al bancii, in care se adauga: Noul rating investment grade reflectă îmbunătățirea mediului detalii

Numele beneficiarului unui transfer bancar, afisat la 17 banci

BRD, Exim Banca Romaneasca si Credit Europe Bank sunt ultimele trei banci care au integrat recent serviciul afisare nume beneficar (SANB) oferit de Transfond, care afiseaza numele destinatarului unei plati, sub contul IBAN. Potrivit Transfond, serviciul are ca scop prevenirea fraudelor detalii

Banca Transilvania si-a imbunatatit perspectiva de crestere a ratingului

Moody’s Ratings confirmă rating-urile Băncii Transilvania acordate pentru prima oară în 2023 și îmbunătățeste perspectiva, de la stabilă la pozitivă, pentru rating-ul de depozit pe termen lung (Baa2) și rating-ul de emitent (Baa3), anunta banca intr-un comunicat, in detalii

Legea pentru plafonarea dobanzilor la creditele IFN-urilor, in vigoare de luni

Legea 243 din 2024 privind plafonarea dobanzilor la creditele acordate de IFN-uri (Institutii Financiare Nebancare) intra in vigoare, de luni, 11 noiembrie. Legea obliga IFN-urile sa limiteze dobanzile la 1% pe zi in cazul creditelor de pana la 5.000 de lei, 0,8% la imprumuturile de pana detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • LOAN OFFER

    Buna ziua Aceasta pentru a informa publicul larg că oferim împrumuturi celor care au nevoie de ... detalii

  • !

    Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii

  • Bancnote vechi

    Numar de ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii