ECONOMIE | Analize economice

Eurostat: România a urcat pe locul 2 în UE la inflația anuală

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2023-10-20 06:24

România a urcat în luna septembrie 2023 pe locul doi în UE în ce privește creșterea anuală a prețurilor de consum, potrivit datelor publicate de Eurostat.

Avansul anual al acestora a fost marginal mai mic decât în luna anterioară (9,2% față de 9,3%), când ne-am situat pe locul cinci, însă Slovacia (9%), Cehia (8,3%) și Polonia (7,7%) au redus indicele de prețuri sub al nostru. 

Singura țară unde inflația a rămas mai mare este Ungaria (12,2%, dar cu o ajustare importantă, de două puncte procentuale). În ce privește situația la nivel regional, Croația (7,4%) și Bulgaria (6,4%) și-au ameliorat situația cu 1-1,1 pp. Ambele situate peste Austria, care a coborât la doar 5,7% de la 7,5% anterior, egalând Franța, care a bătut pasul pe loc.

Ar fi de remarcat faptul că rata lunară a inflației măsurate pe metodologie europeană la noi a fost de 0,8%, la fel ca în Portugalia și imediat după podiumul ocupat de Grecia (1,9%), Italia (1,7%) și Austria (0,9%). Reamintim că, în luna iulie, România înregistrase o inflație de doar 8,9%, dar trendul de scădere a fost inversat brusc prin scumpirea cu peste 20% a medicamentelor de la 1 august.

Pentru referință, menționăm că la nivelul UE inflația anuală pe septembrie 2023 a fost de 4,9% ( de la 5,9% în august) iar în Zona Euro s-a consemnat o valoare de 4,3% (după 5,2% anterior). Surprinzător, Olanda a reușit chiar să treacă în domeniul negativ (-0,3%) iar cele mai reduse rate ale avansului anual al prețurilor au fost înregistrate de Danemarca (+0,6%) și Belgia (+0,7%).

În timp ce Germania a frânat brusc de la 6,4% la doar 4,3%, egalând media Zonei Euro, celelalte două mari economii ale UE au trecut peste media Uniunii Euro, cu Italia la 5,6% și Franța la 5,7%.

Importanța acestor evoluții rezidă în faptul că aceste țări sunt și principalele noastre partenere în comerțul exterior iar efectele se transmit pe lanțurile de producție și schimburile comerciale.

Taguri: statistici economice  inflatia  Eurostat  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Analize economice



Comerțul cu amănuntul - în creștere cu 7,7% cumulat pe primele 9 luni

Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) raportat la aceeași lună din anul precedent a consemnat un avans al vânzărilor de 10,3% brut, valoarea ajustată cu sezonalitatea fiind ceva mai mare (+10,7%), conform datelor publicate de detalii

România, pe locul 16 din 27 de state membre ca pondere a datoriei publice în PIB

România s-a situat la mijlocul anului curent pe locul 16 din 27 de state membre ca pondere a datoriei publice în PIB, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu un nivel de 51,1%, țara noastră se poziționează ceva mai bine decât Polonia detalii

România, tot prima în UE la inflația anuală, dar decalajul s-a redus

România a păstrat în luna septembrie 2024 prima poziție în UE în ce privește inflația anuală, conform datelor publicate de Eurostat. În pofida unei scăderi semnificative (-0,5 puncte procentuale față de luna precedentă), avansul prețurilor (4,8% detalii

Exporturile lunare în august, la cel mai redus nivel din ultimul an

Exporturile României au fost în august 2024 de 6,55 miliarde euro (-7,5% față de aceeași lună a anului anterior și cea mai mică valoare din ultimele 12 luni), în timp ce importurile s-au situat la valoarea de 9,43 miliarde euro (-3%), potrivit datelor detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • LOAN OFFER

    Buna ziua Aceasta pentru a informa publicul larg că oferim împrumuturi celor care au nevoie de ... detalii

  • !

    Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii

  • Bancnote vechi

    Numar de ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii