BANCI | Profil

Doar un sfert dintre angajatii BCR si-au vandut actiunile la Erste Bank

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2010-09-24 18:29

Doar un sfert din cei 1.361 de salariaţi ai Băncii Comerciale Române care mai deţin acţiuni BCR au acceptat să-şi vândă titlurile către acţionarul majoritar, "Erste Group", care le-a propus un preţ de 14,03 lei/acţiune (3,3 euro). Miercuri a fost ultima zi în care foştii sau actualii salariaţi ai BCR puteau subscrie la oferta "Erste".

Banca austriacă a mai lansat o propunere similară angajaţilor BCR, la scurt timp după ce a cumpărat banca românească, în 2006, oferind atunci un preţ de 6,5 euro/acţiune.

O explicaţie pentru preţul mai mic oferit de data aceasta de "Erste" pentru titlurile BCR are în vedere actualul context economic, dar şi evoluţia pieţei de capital, deşi listarea BCR nu a mai avut loc în 2009, aşa cum era stipulat în contractul de privatizare al băncii. Reprezentanţii "Erste" ne-au explicat că preţul de 14,03 lei oferit pentru o acţiune BCR a fost calculat, luând în considerare şi evoluţia acţiunilor BRD.

"Formula de calcul a preţului oferit a avut la bază preţul mediu pe acţiune - într-un interval de timp relevant - al celei mai mari bănci listate, multiplicat cu cea mai recentă valoare contabilă nominală per acţiune BCR plus o primă de 50%", ne-a spus Alina Costache, purtătorul de cuvânt al Grupului Erste pentru Europa de Sud-Est.

Oferta "Erste" a vizat circa 0,6% din acţiunile BCR, astfel că deţinerea sa la BCR se va majora nesemnificativ. Potrivit reprezentanţilor Grupului, oferta a fost lansată pentru ca actualii sau foştii salariaţi ai BCR să poată să îşi facă exitul din acţionariatul băncii, în condiţiile în care, deocamdată, nu au posibilitatea să îşi vândă acţiunile pe piaţa de capital.

"Nu a fost un scop în sine să adunăm cât mai multe acţiuni, ci, mai curând, am vrut să dăm o dovadă de fair-play faţă de acţionarii minoritari", a precizat purtătorul de cuvânt al "Erste" pentru această parte a Europei.
Grupul austriac controlează 69,03% din BCR.

Listarea băncii la Bursă, cel mai devreme în 2012

Cele cinci societăţi de investiţii financiare au convenit, anul trecut, împreună cu conducerea "Erste" ca listarea BCR să fie amânată cu doi ani, din cauza evoluţiei pieţei de capital autohtone. Acţionarii băncii s-au înţeles atunci ca pregătirile pentru listare să înceapă în al treilea trimestru al lui 2011, astfel încât BCR să vină la Bursă în 2012. Negocierile dintre acţionari continuă, urmând să se pună de acord asupra unei date finale pentru listare, dar şi să rezolve aspectele tehnice legate de cotarea băncii.

"Anul trecut, conducerea Erste a convenit cu SIF-urile că listarea băncii ar fi fost contrapoductivă, având în vedere turbulenţele din pieţe, astfel că cea mai devreme dată la care am putea începe procedurile preliminare listării este al treilea trimestru din 2011. Asta înseamnă că lis-tarea ar putea să aibă loc cel mai devreme în 2012. Orice dată finală va fi discutată şi aprobată împreună cu acţionarii noştri", ne-a mai spus Alina Costache.

Discuţiile de până acum arată că nici măcar cele cinci SIF-uri, care deţin împreună 30% din BCR, nu ar avea o poziţie similară privind momentul cel mai nimerit pentru listarea băncii.

"Este greu de spus dacă SIF-urile au o poziţie unitară. Am avut o întâlnire cu conducerea Erste pe 6 septembrie şi mai urmează şi alte întâlniri ca să vedem cum şi când listăm banca. Condiţiile de piaţă nu sunt încă favorabile... Mai este, însă, un an şi ceva până când ar trebui ca BCR să fie listată", a spus, pentru ziarul BURSA, Tudor Ciurezu, vicepreşedintele SIF "Oltenia".

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Profil



Patria Bank isi majoreaza puternic profitul

Rezultatele financiare inregistrate de Patria Bank la 30 septembrie 2024 prezinta un profit net de 27,4 milioane lei aferent primelor 9 luni ale anului in curs, reprezentand o crestere de 82% fata de aceeasi perioada a anului precedent, rezultat care incorporeaza noua taxa pe cifra de afaceri de detalii

Banca Transilvania: platile de Black Friday au crescut cu 23%

Numărul tranzacțiilor realizate prin canalele Băncii Transilvania – cu cardurile BT și la POS-urile băncii – a ajuns la maxim istoric de Black Friday 2024, în 8 noiembrie, cu aproape 10 milioane de tranzacții/zi, +23% față de Black Friday 2023, anunta banca intr-un detalii

Alpha Bank va fi preluata de Unicredit

Fuziunea prin absorbție a Alpha Bank România S.A. în cadrul UniCredit Bank S.A. este estimată a avea loc în a doua parte a anului 2025, Unicredit urmand sa devina a treia mare banca din Romania. UniCredit S.p.A. („UniCredit”) și detalii

Garanti BBVA urmareste ca majoritatea cererilor de credit sa fie facute prin aplicatia bancii

Garanti BBVA raportează rezultate semnificative, la patru luni de la introducerea noilor funcționalități în aplicația de Mobile Banking, care permit clienților să solicite rapid și ușor credite de nevoi personale și Bonus Card, fără a se deplasa în agenții, anunta banca detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • LOAN OFFER

    Buna ziua Aceasta pentru a informa publicul larg că oferim împrumuturi celor care au nevoie de ... detalii

  • !

    Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii

  • Bancnote vechi

    Numar de ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii