Cum se dau credite la sate - Interviu cu Anca Ciobanu, directorul good.bee credit IFN
Autor: Bancherul.ro
2011-08-23 17:20
Microcreditarea este un domeniu mai puţin vizibil decât cel creditelor bancare clasice, dar care are un impact semnificativ asupra comunităţilor locale, întrucât conţine şi o importantă componentă socială. Aici responsabilitatea creditării este mult mai mare, după cum ne dezvaluie intr-un interviu acordat pentru Bancherul.ro, Anca Ciobanu, directorul general al good.bee credit IFN.
Anca Ciobanu este directorul general al good.bee credit IFN, companie specializată în microcredite acordate întreprinzătorilor din mediul rural.
Ea are o experienţă de 13 ani în domeniu, începând din 1998, cu un proiect al fundaţiei Soroş, prin care s-au adaptat două sisteme de microcreditare internaţionale: group landing si vilage banking.
Din 2000, proiectul devine Fundaţia pentru Centrul de Dezvoltare Economică (CDE), care a preluat mai multe programe de microcreditare pentru zonele miniere, cele defavorizate şi rurale ale Bancii Mondiale pe microcreditare.
"Până în 2008 am acordat credite in valoare de peste 50 milioane euro in cadrul acestor proiecte. In acelasi timp, am dezvoltat puternic si reteaua de reprezentante, care a ajuns la 11 locatii in prezent. Un centru deserveste clientii pe raza de 200 de kilometri. Nu suntem genul de creditori care asteapta clientul sa vina la sediu ci mergem noi in cadrul comunitatilor rurale. Suntem prezenti in Bucuresti, Ploiesti, Constanta, Braila, Iasi, Campulung Moldovenesc, Baia Mare, Cluj, Alba Iulia, Resita, Pitesti. Apoi in ultima zi din 2008 s-a infiintat Good.bee credit IFN, care a inceput creditarea in octombrie 2009, actionarii societatii fiind cu 51% Fundatia CDE si 49% Good.bee Holding, detinut in proportie de 60% de Grupul Erste si 40% Fundatia Erste", spune Anca Ciobanu.
- Am inteles ca aveti o metoda speciala de analiza a clientilor. Un fel de sfat al batranilor. Cum functioneaza?
- Ce facem noi este sa formam grupuri de 60 de persoane din cadrul comunitatilor rurare care doresc credite. Le numim grupuri informale, pentru a evita birocratia aferenta fudantiilor, asociatilor sau altor organizatii. Acest grup isi alege, prin vot secret, un comitet de conducere, pe care noi il numim comitet de credite, asa cum este numit in banci, cu ajutorul caruia obtinem informatiile despre clienti. Este vorba mai degraba de o analiza a caracterului celui care solicita un credit, pe care punem accent deosebit atunci cand e vorba de credite mici, in lipsa altor documente. Mai exact, vrem sa vedem daca potentialul client este serios, ca nu mai are datorii.
Oamenii de la sat se cunosc foarte bine intre ei, stiu care dintre ei are datorii, care este harnic, care-si pierde vremea la carciuma, si asa mai departe. In timp, aceste comitete au evoluat si s-au rafinat in analiza clientilor, astfel incat poate veni cu recomandari si in privinta volumului creditului ce-l poate primi o persoana, in functie de experienta si prestigiul acestuia: “acesta nu face atatia bani, ci doar atat”, ar suna o astfel de evaluare. Este un mecanism foarte eficient prin care ne sunt recomandati cei mai buni clienti, intrucat comunitatea stie totul despre o persoana. Pe langa aceste recomandari, noi facem propria analiza, de patrimoniu, de indatorare. Pentru ca, de exemplu, nu pot sa-i dau un credit agricol daca nu detine in proprietate sau in arenda un teren.
- Stiu ca va rezumati doar la credite de investitii. De ce ati evitat creditele de consum?
- Ne-am ferit de credite de consum pentru că pe de o parte nu e specificul nostru (şi nici nu vom intra pe această piaţă pentru că vrem să vedem cum clienţii noştri se dezvoltă), iar pe de altă parte, din experienţa internaţională am văzut că de multe ori poţi să îndatorezi prea mult un client şi sa-i faci mai mult rau decat bine, printr-un credit de consum prost plasat şi prost gândit. Şi din păcate asta s-a întâmplat în ultimii ani cu un procent mare din populaţia săracă din ţările în curs de dezvoltare. Pentru că băncile au tot pompat uşor credite, doar cu buletinul, iar lumea n-a fost instruită din punct de vedere financiar, pentru a şti că nu trebuie să se îndatoreze peste puterea de rambursare. Astfel au apărut mai întâi dramele de familie, care au continuat cu problemele sistemului bancar privind recuperarea acestor împrumuturi.
- Ce am gresit, de ce a ajuns atata lume supraindatorata?
- Lumea şi-a calculat ratele la un moment de dezvoltare (supraîncălzit) al economiei şi un nivel al veniturilor destul de sus, iar în momentul în care a venit criza salariile s-au redus, inflaţia ne-a afectat economiile. Soluţia este ca atunci când îţi calculezi bugetul, fie că eşti persoană fizică sau companie, trebuie să-ţi laşi şi o rezervă pentru situaţiile în care preţurile pot creşte peste cele prevăzute. Un buget trebuie să fie destul de flexibil. De exemplu, dacă eşti producător agricol, să prevezi că vei putea şi tu să creşti preţurile, în momentul în care ţi se majorează cheltuielile. Pentru aceasta nu trebuie să ai un procent de îndatorare foarte mare si trebuie constituite zone de rezervă care să-ţi permită să te poţi juca în bugetul tău.
- Ati gresit si dumneavoastra acordand credite persoanelor supraindatorate?
- Au venit la noi clienţi fermecaţi de oferta generoasă de credite de pe piaţă pentru a obtine cel de-al 7-lea credit, dar au fost respinşi, deşi poate pentru alte instituţii financiare au fost eligibili. S-a întâmplat asta înainte, dar şi acum. Problema este lipsa educaţiei financiare. De aceea noi atunci când intrăm într-o comunitate, mai întâi facem un training, care presupune elemente de bază, precum alcătuirea unui buget. Mergem la şcoala din sat şi luăm exemple concrete dintre participaţi, împreună cu care concepem un buget.
Iar rezultatele celor câteva ore de educaţie financiară sunt impresionante. Am ajuns să vedem cu unii clienţi şi-au schimbat culturile. Au renunţat la cultura de porumb, cu tradiţie familială, pe care o continuau doar pentru ca asa faceau parintii si bunicii lui, dar care avea pierderi, acoperite din veniturile familiei. Dar ei nu şi-au dat seama că respectiva cultură produce pierderi din simplul motiv că nu-şi făcuseră un calcul, un buget.
- Puteam anticipa criza?
- Noi am văzut mai multe cicluri economice cu creşteri şi scăderi. Şi noi am trăit perioade de inflaţie mare, părinţii noştri au avut nişte economii care n-au mai valorat nimic la un moment dat. Şi noi am mai trecut prin aceste perioade, nu putem spune că le-am citit doar în cărţi. Din păcate le-am uitat, pentru că nu ne place să vedem aspectele negative.
- Stiu ca aveti un sistem conservator de creditare. Cum se explica aceasta?
- Si noi în perioada de boom 2007 şi 2008 am avut mult mai multă cerere decât ofertă, dar nu aveam suficiente fonduri la dispoziţie, astfel ca nu am acordat prea multe credite, ceea ce ne-a avantajat. Pe de altă parte, sistemul nostru de creditare este unul foarte conservator. Şi am văzut din experienţa internaţională a acestui sistem că poţi fă faci şi foarte mult rău cu un credit. De exemplu, atunci când creditezi o persoană care îşi doreşte un credit, dar care nu va putea să-l ramburseze. Ulterior el va fi sufocat de datorii şi va intra în incapacitate de plată, va rămâne pe drumuri pentru că i s-ar putea lua casa, pământul, utilajul din curte. Şi atunci ce-am făcut? Nu am câştigat nici eu şi nici el. Componenta socială în cazul nostru este puternică.
Suntem foarte ataşaţi de comunitatea în care lucrăm şi există un soi de relaţie personală chiar între ofiţerii de credit şi comunitate, ceea ce impune o transparenţă totală: spunem de la început toate costurile finanţării, fără comisioane ascunse, astfel că nici ei nu-şi permit să ne păcălească pe noi, să ascundă alte credite sau destinaţia reală a banilor împrumutaţi. Rezultatul? La un număr de 1700 de împrumuturi în valoare de 40 de milioane de lei, acordate pana acum nu avem niciunul neperformant.
- Practic ce fel de credite acordati la sate si in ce conditii?
- In privinta valorii unui credit, nu avem o suma minima ci doar maxima, de 100.000 de euro. Cele mai multe credite sunt insa pana in 50.000 de euro. Perioada maxima de rambursare a creditului este de 7 ani. Dobanda este fixa, de 12,5%, upfront, adica se plateste o data pe an, la inceputul acestuia. Mai percepem un comision de risc de 1,5%, tot anual. Este un sistem de plata al dobanzii elaborat tot la cererea comunitatii.
Ei au spus asa: „Vreau sa stiu care dobanda ce trebuie s-o platesc pe un an si vreau s-o platesc la inceput, pentru a nu plati dobanda la dobanda, ca nu se mai schimba”. Cu toate ca astfel platesc mai mult, pentru ca dobanda se calculeaza la valoarea integrala a imprumutului si nu la soldul lunar. Avem si produsul de creditare clasic, cu dobanda calculata la sold, cu dobanda mai mare, de 21%, a carei valoare, in termen reali, e aceeasi, dar nu este solicitat de nimeni.
De asemenea, acordam o perioada de gratie de pana la 6 luni pe an la rambursarea unui credit. Ceea ce inseamna ca in graficul de rambursare, extrem de flexibil, clientul poate prevedea o perioada de pana la 6 luni, in fiecare an, in care sa nu plateasca rata. Iar ratele nu sunt egale, ca la banca, ci in functie de specificul afacerii. Pentru ca un agricultor nu dispune de aceleasi venituri lunar, ca un angajat. In agricultura exista perioade din an, precum lunile de iarna, in care veniturile sunt foarte scazute pentru ca nu se vinde nimic, iar altele, precum cele de vara sau toamna, cand sunt varfuri de incasari. Depinde de ce cultiva omul si ce afaceri are.
- Care sunt sursele de finantare pe care le utilizati?
- In prezent, majoritatea resurselor sunt de la principalul partener, Erste, insa suntem in discutii si cu alti finantatori pentru diversificarea surselor de finantare, precum European Investment Fund si alte institutii internationale.
- Care a fost volumul de credite acordate in acest an?
- In primele 6 luni am acordat credite cat tot anul trecut. Daca in 2010 am avut credite de 14 milioane de lei, in acest an am acordat 30 de milioane. Aceasta se explica prin faptul ca avem la dispozitie mai multe resurse de creditare si prin extinderea plafonului de creditare de la 50.000 la 100.000 de lei.
- A crescut cererea de credite in mediul rural?
- Am vazut o stagnare foarte mare a cererii anul trecut. Clientii nostri au fost foarte speriati sa investeasca in orice, dar de la inceputul anului s-a inregistra o revenire a pietei de creditare. Increderea a revenit dar nu suntem inca la normal, pana nu vom sti incotro ne indreptam. Pe de alta parte, intreprinzatorii din mediul rural sunt nevoiti sa mearga mai departe indiferent de ce se intampla, pentru ca dispun de alte resurse, de un salariu.
- Credeti ca piata va continua sa creasca?
- Cred ca piata va continua sa creasca, daca nu se mai intampla ceva grav intre timp, in consecinta ne propunem sa mai acordam in jur de 30 de milioane de lei credite pana la finalul anului. Avem si planuri de crestere pe termen lung, de cinci ani, in medie de 25-30% pe an, in paralel cu extinderea retelei. De exemplu, in acest an vrem sa mai deschidem inca 4 centre, pentru acoperirea unei arii geografice mai mare, urmatoarele doua urmand a fi in Brasov si Bistrita Nasaud.
- Intreprinzatorii de la tara pentru ce iau credite? Care este destinatia acestora?
- Exista diverse domenii de activitate: culturi agricole, cresterea de animale, transport, procesarea produselor agricole, pensiuni turistice. Astfel incat respectivii intreprinzatori reusesc nu doar sa-si intretina familia, dar prin extinderea afacerii fac angajari, creeaza noi locuri de munca, produc plus valoare. Sunt sate intregi de legumicultori, in special din jurul oraselor mari, inclusiv Bucuresti si Cluj, care-si vand marfa in piete. Ei au nevoie de resurse pentru dezvoltarea solariilor, de exemplu, pentru ca in fiecare an trebuie sa schimbe folia care le acopera, au nevoie de seminte, de un sistem de irigatii, de mijloace de transport. Exista si credite pe termen scurt, de doar 6 luni, de exemplu, pentru capital circulant, pentru un ciclu de productie. Sau pentru achizitia si valorificarea mieilor de Pasti sau a porcilor de Craciun.
Comentarii
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Interviu
Viva Credit a redus dobanda la credite de la 1,2% la 1% pe zi
Viva Credit a redus dobanda la creditele mai mici de 5.000 de lei de la 1,2% pe zi la 1% pe zi, pentru a se conforma Legii 243/2024 privind plafonarea dobanzilor la creditele IFN-urilor, spune directorul general al Viva Credit, Ionut Stan, in raspunsurile la intrebarile detalii
Creditul e bun daca te ajuta sa-ti cresti veniturile si sa-ti scazi cheltuielile
Provocările fiscale și economice ale anului 2025 trebuie să-i găsească pregătiți pe consumatori, iar administrarea finanțelor personale devine un imperativ pentru cei care vor să își păstreze confortul din prezent sau să își țină sub control problemele financiare, se detalii
Revolut, acuzata de clienti ca permite fraude online. Banca le raspunde ca sunt fraude autorizate si ca vina este a Meta
Mai multi cititori ni s-au plans ca au fost victimele unor inselatorii online prin tranferuri din contul Revolut, fara ca banca sa poata depista fraudele. Revolut a refuzat sa-si asume responsabilitatea pentru fraudele online ( detalii
Cum ne pregatim de cresterea taxelor de anul viitor: economisim, reducem gradul de indatorare, tinem legatura cu banca
Anul viitor am putea asista la creșterea unor taxe și la impozite mai mari pentru proprietăți, avertizează invitații podcastului găzduit de Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), conform unui comunicat de presa, in care se detalii
- Rata la credite nu trebuie sa depaseasca 25% din venituri
- Bancile nu trimit clientilor linkuri si nu le cer date personale
- Contractul unui credit trebuie sa contina si solutii in cazul neplatii ratei
- Beneficiarul unui credit trebuie sa stie ce solutii are daca nu poate plati rata
- IFN-urile nu vor sa rezolve reclamatiile clientilor prin CSALB
- Aplicatia YOU BRD are probleme de functionare
- Masura de prevenire a fraudelor online: aplicatia Raiffeisen detecteaza preluarea controlului telefonului de alta aplicatie
- Suntem intr-o perioada in care nu este clar pe ce venituri ne putem baza in viitor
- Banca Transilvania a rezolvat toate litigiile cu clientii bancilor preluate
- Scaderea ratei la credit trebuie insotita de o regandire a modului de viata
Profil de Bancher
-
Bogdan Popa, Vicepresedinte, Divizia Control Financiar si Contabilitate
Raiffeisen Bank
Cu peste 10 ani de experienta in domeniul bancar, ... vezi profil
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, aproape 20 miliarde euro după primele nouă luni
- Deficitul contului curent, aproape 18 miliarde euro după primele opt luni
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro după prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
Analize economice
- Inflația anuală a crescut marginal
- Comerțul cu amănuntul - în creștere cu 7,7% cumulat pe primele 9 luni
- România, pe locul 16 din 27 de state membre ca pondere a datoriei publice în PIB
- România, tot prima în UE la inflația anuală, dar decalajul s-a redus
- Exporturile lunare în august, la cel mai redus nivel din ultimul an
Ministerul Finantelor
- Datoria publică, 51,4% din PIB la mijlocul anului
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB după prima jumătate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB după primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar îngrijorător după prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- Datoria publică, 52,7% din PIB la finele lunii august 2024
- -5,44% din PIB, deficit bugetar înaintea ultimului trimestru din 2024
- Prețurile industriale - scădere în august dar indicele anual a continuat să crească
- România, pe locul 4 în UE la scăderea prețurilor agricole
- Industria prelucrătoare, evoluție neconvingătoare pe luna iulie 2024
Statistici
- România, pe locul trei în UE la creșterea costului muncii în T2 2024
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 în UE ca pondere în PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Deficitul balanței comerciale la 9 luni, cu 15% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut
- Producția industrială, în scădere semnificativă
- Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
- Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
plati online
ING respinge in mod constant platile facute online cu cardurile ... detalii
-
!
Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii
-
Bancnote vechi
Numar de ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii