BANCI | Ultima Ora

Comunicatul Curtii Constitutionale in care clarifica decizia privind legea darii in plata

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2016-10-26 17:02

COMUNICAT DE PRESĂ

Având în vedere interesul publicului privind clarificarea unor aspecte legate de soluţia pronunţată de Curtea Constituţională prin Decizia nr.623 din 25 octombrie 2016 cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate ale unor dispoziții din Legea nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, Curtea Constituţională face următoarele precizări:

Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art.11 teza întâi raportate la art.3 teza a doua, art.4, art.7 şi art.8 din Legea nr.77/2016 sunt constituționale numai în măsura în care instanța judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii.

Aşadar, instanțele judecătorești în fața cărora au fost introduse acțiuni în baza Legii nr.77/2016 vor fi obligate să verifice condițiile referitoare la existența impreviziunii şi să o aplice.

Având în vedere că acele contracte de credit din dosarele analizate de Curtea Constituţională au fost încheiate sub regimul Codului civil din 1864 (vechiul Cod civil), iar Curtea a constatat că acele contracte în curs de derulare menţionate de art.11 din Legea nr.77/2016 se referă şi la contractele încheiate înainte de intrarea în vigoare, în 2011, a Legii nr.287/2009 (noul Cod civil), instanţele judecătoreşti vor face aplicarea impreviziunii astfel cum aceasta a fost configurată sub regimul Codului civil din 1864 și cu precizările aduse de Curtea Constituțională în considerentele deciziei ce va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

În esenţă, impreviziunea intervine când în executarea contractului a intervenit un eveniment excepţional ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil de părţi la data încheierii contractului, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligaţiei debitorului.

Verificarea acestor condiţii revine, în fiecare caz, instanţei judecătoreşti care, în condiţiile legii, este independentă în aprecierea sa, ea pronunţând fie adaptarea contractului, fie încetarea sa în forma pe care o decide şi care poate merge până la preluarea de către creditor a imobilului adus garanție cu stingerea tuturor accesoriilor.

În examinarea constituţionalităţii prevederilor art.11 teza întâi raportate la art.3 teza a doua, art.4, art.7 şi art.8 din Legea nr.77/2016, Curtea a avut în vedere necesitatea respectării prevederilor constituţionale ale art.1 alin.(5) în componenta sa privind claritatea legii, precum şi cele ale art.21 privind accesul liber la justiţie.

Accesul părţilor din contractele respective la o instanţă judecătorească este absolut necesar având în vedere că judecătorul trebuie să verifice ca instituţia dării în plată să nu fie un instrument discreţionar pus la dispoziţia doar a unei părţi.

De asemenea, Curtea mai precizează că declararea ca neconstituțională a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile” din Legea nr.77/2016 a avut în vedere, în esenţă, faptul că obiectul contractelor de credit îl reprezintă sume de bani, şi nu bunuri imobile.

Soluţia adoptată de Curtea Constituţională este circumscrisă obiectului sesizărilor care privesc contracte de credit încheiate înainte de data intrării în vigoare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil (2011), respectiv în perioada 2007-2009.

De aceea, instanţa de contencios constituţional a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.11 teza întâi raportate la dispoziţiile art.3 teza întâi, precum şi excepția de neconstituţionalitate a prevederilor art.11 teza a doua din Legea nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite.

Art.3 teza întâi se referă la prevederile Legii nr.287/2009 privind Codul civil care nu putea fi aplicabilă, de la bun început, acestor contracte, iar cea de-a doua ipoteză se referă la contracte încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr.77/2016 (ipoteză în care nu ne regăsim).

Cu alte cuvinte, aceste ipoteze nu au legătură cu soluţionarea cauzelor, condiţie impusă de art.29 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Curtea reaminteşte prevederile art.147 alin.(4) din Constituţia României, potrivit cărora „Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României.

De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.” Aşadar, forma finală a motivării Curţii se va regăsi în decizia publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, comunicatul de presă de faţă neconstituind un act jurisdicțional al Curţii Constituţionale.

Compartimentul Relaţii externe, relaţii cu presa şi protocol
al Curţii Constituţionale

Sursa: comunicatul Curtii Constitutionale

Taguri: lege darea in plata  Curtea Constitutionala  darea in plata  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



Doar 5 banci au ramas fara plati instant in lei

Numarul bancilor la care se pot face plati si transferuri instant in lei (banii ajung in cateva secunde) a ajuns la 18, conform datelor Transfond. Ultimele banci care au implementat acest serviciu sunt Unicredit si Revolut, precum si institutia nebancara Smith&Smith, prima detalii

Ratingul Garanti BBVA a fost imbunatatit

Garanti BBVA România (GBR) anunță că agenția internațională de rating Fitch Ratings a revizuit în creştere Ratingul pentru Datorii pe Termen Lung (IDR) al băncii la ´BB´ de la ´BB-´ cu Perspectivă Stabilă, conform unui comunicat de presa, in care se detalii

Bancile au facut un profit record

Sistemul bancar romanesc a obtinut un nou profit record in cel de-al treilea trimestru al anului, de aproximativ 11,8 miliarde lei, in crestere anuala cu 9%, echivalentul a 1 miliard de lei, conform calculelor facute dupa indicatorii publicati de Banca Nationala a Romaniei (BNR). Cu detalii

Banca Transilvania are un rating mai bun

Fitch Ratings îmbunătățește rating-ul Băncii Transilvania, de la ”BB+” la ”BBB-”, cu perspectivă stabilă, pe termen lung, conform unui comunicat al bancii, in care se adauga: Noul rating investment grade reflectă îmbunătățirea mediului detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • Nu vor să aplice Legea 243/2024

    Buna ziua, VĂ ROG MULT SĂ MĂ AJUTAȚI. Am încercat o soluție cu cu cei de la CSALB, cerere ... detalii

  • !

    Era interesant de aflat cat a dat Casa regala din exedentul Casei in toate cele 7 razboaie in care ... detalii

  • plati online

    ING respinge in mod constant platile facute online cu cardurile ... detalii

  • !

    Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii