BANCI | Profil

CEC Bank anunta rezultatele din S1 2021: profit de 208 mil. lei, mai mare cu 13%, active de 44 mld. lei, in crestere cu 8%

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2021-07-26 15:12

- În primul semestru din 2021, profitul net al băncii s-a ridicat la 208,4 milioane de lei, în creștere cu 13% față de perioada similară din 2020

- Activele totale ale băncii au ajuns la 44,4 miliarde de lei, în creștere cu 7,7% de la începutul anului

CEC Bank, instituția financiară cu cea mai lungă tradiție și cea mai extinsă rețea teritorială din România, continuă să-și consolideze poziția de piață și raportează rezultate financiare solide: profit net preliminar de 208,4 milioane de lei, în creștere cu 13% față de perioada similară a anului trecut și peste nivelul prevăzut în buget, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:

CEC Bank și-a continuat creșterea prin atragerea de noi clienți și acordarea de finanțări în principal sectorului privat, activele băncii crescând cu 7,7% de la începutul anului, până la 44,4 miliarde de lei – nivel record.

”În primul semestru din 2021, CEC Bank a continuat să crească și să-și eficientizeze activitatea. Am făcut pași importanți în implementarea modelului de afaceri hibrid, care permite accesarea produselor și serviciilor băncii atât din sucursale, cât și 100% online. Astfel, am adus în magazinul online CEC_IN principalele produse și servicii destinate persoanelor fizice: conturi curente, credite de nevoi personale și overdraft și vom lansa în curând și primele produse online pentru companii.

Avem în derulare o serie de proiecte IT, atât în zona software, cât și în cea de infrastructură, cu o valoare cumulată de circa 100 de milioane de lei: digitalizarea fluxurilor interne și în relația cu clienții, implementarea unui sistem electronic de gestiune a documentelor, modernizarea infrastructurii IT, modernizarea întregii flote de bancomate și multifuncționale de plată. Aceste proiecte IT ne vor permite să fim mai agili, să răspundem mai bine nevoilor clienților și să creștem eficiența operațională”, a declarat Bogdan Neacșu, director general al CEC Bank.

Creștere echilibrată a bilanțului

În primul semestru, CEC Bank a acordat finanțări noi de 5,25 miliarde de lei. Astfel, portofoliul de credite din bilanțul băncii a urcat la 24,4 miliarde de lei.

Banca a avut o politică de creditare solidă, cea mai mare creștere fiind înregistrată la nivelul portofoliului de credite pentru locuințe, de 17,5% în primele șase luni ale anului, în timp ce creditele de consum au înregistrat o creștere de 2%.

Pe segmentul companiilor, portofoliul de credite la valoare brută în sold a crescut cu 5,3%. Circa jumătate (53,8%) din creșterea portofoliului în sold provine din creditele acordate în cadrul programelor guvernamentale, inclusiv IMM Invest.

Sursele atrase de la clienți au însumat la sfârșitul primului semestru 36,74 miliarde de lei, în creștere cu 2,2 miliarde de lei, depozitele de la populație având o pondere de peste 70%.

Performanță financiară și adaptare la noul context

CEC Bank continuă eforturile de diversificare a activității și de repoziționare ca bancă de casă a românilor, preferată pentru operațiunile de zi cu zi.

Astfel, ca urmare a volumului de surse atrase și a rulajelor prin conturi curente, depozite și carduri, în special pe canalele digitale, veniturile nete din comisioane ale CEC Bank au înregistrat o creștere de 13,2% în primul semestru din 2021, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Numărul de operațiuni prin canalele digitale (Internet și Mobile Banking) a crescut cu peste 50% în ultimul an.

Într-un context caracterizat de dobânzi reduse pe piață (media ROBOR 3M a scăzut la 1,60% în primele șase luni din 2021, față de 2,72% în perioada similară din 2020), și în condițiile unei creșteri echilibrate a portofoliului (5,9% - majorarea portofoliului de credite acordate clientelei nebancare CEC Bank, respectiv creștere de 6,2% a portofoliului de resurse atrase) și printr-o politică adecvată de prețuri, CEC Bank a reușit să mențină la un nivel constant veniturile nete din dobânzi - la 547,1 milioane de lei (versus 554,6 milioane de lei în primul semestru din 2020).

Rata creditelor neperformante a scăzut la 5,38% față de 5,52% la sfârșitul lui 2020. Banca a menținut o abordare prudentă și a înregistrat cheltuieli nete cu ajustări pentru pierderi așteptate aferente creditelor în valoare de circa 190 de milioane de lei.

În martie a expirat termenul pentru depunerea cererilor de amânare a ratelor în baza moratoriilor publice. La nivelul băncii, din totalul portofoliului de credite pentru care s-au aplicat amânări la plată, circa 95% au reluat rambursarea și nu înregistrează restanțe mai mari de 30 de zile.

La sfârșitul semestrului 1 din 2021, rata fondurilor proprii totale se situa la un nivel de circa 24,90%, semnificativ peste nivelul cerinței globale de capital (OCR) aplicabilă băncii. Rata de rentabilitate a capitalurilor a fost de 9,07%, în creștere față de sfârșitul anului trecut (8,00%).

CEC Bank este instituția financiară cu cea mai lungă tradiție din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale și cu active de peste 44,4 miliarde lei, la sfârșitul lui iunie 2021.

CEC Bank este o bancă universală de top pe piața românească și oferă o gamă completă de produse și servicii persoanelor fizice, IMM-urilor și corporațiilor mari, prin multiple canale de distribuție: unități bancare, rețele de ATM, internet banking (CEConline), mobile banking și magazinul virtual CEC_IN – unde pot fi accesate produse și servicii bancare 100% online.

Mai multe detalii despre produsele și serviciile oferite de CEC Bank pot fi obținute în orice unitate a Băncii, apelând gratuit Serviciul suport clienți la numărul de telefon 0.800.800.848 sau accesând site-ul www.cec.ro.

 

Taguri: CEC Bank  banca  rezultate financiare banci  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Profil



Sa se propuna Mariei Sale de a se da suma de 100.000 lei din excedentul Casei pentru cumpararea de arme si cojoace

CEC Bank a sărbătorit în 24 noiembrie 160 de ani de la înființare, ani în care și-a reconfirmat constant poziția de bancă stabilă, de încredere, care a fost alături de generații de români, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Orice detalii

Promotie la CEC Bank cu ocazia aniversarii a 160 de ani

CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare lunară sunt ZERO pentru persoanele fizice care își deschid Pachetul Grija Completă (ghișeu/online), gratuitate valabilă 6 luni de la achiziționarea detalii

CEC Bank se imprumuta prin obligatiuni de 300 milioane euro, cu o dobanda de 5,6%

CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune de Titluri Eligibile Senior Nepreferențiale, destinate încadrării ca instrumente eligibile MREL, anunta banca intr-un comunicat, in care detalii

Clientii Revolut cauta alte aplicatii pentru a scapa de popriri

Clientii Revolut cauta alternative de aplicatii bancare pentru a-si muta banii din Revolut, pentru a scapa de popriri. Revolut se transforma, din luna decembrie in susursala a bancii din Lituania, astfel ca pana la finalul anului va schimba toate conturile celor 4 milioane de clienti din detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • Nu vor să aplice Legea 243/2024

    Buna ziua, VĂ ROG MULT SĂ MĂ AJUTAȚI. Am încercat o soluție cu cu cei de la CSALB, cerere ... detalii

  • !

    Era interesant de aflat cat a dat Casa regala din exedentul Casei in toate cele 7 razboaie in care ... detalii

  • plati online

    ING respinge in mod constant platile facute online cu cardurile ... detalii

  • !

    Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii