BANCI | Ultima Ora

BNR scade dobanda de referinta cu inca un sfert de punct, la un nou minim istoric de 2,25%; nu reduce si rezervele minime obligatorii (RMO)

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2015-02-04 12:52

BNR a decis astazi sa scada dobanda de politica monetara cu inca un sfert de punct procentual, la 2,25%, conform asteptarilor analistilor, in contextul in care rata inflatiei a fost de doar 0,83% in decembrie, cu mult sub tinta asumata de banca centrala, de 2,5% pe an, cu o marja de manevra de plus/minus un punct.

Decizia a venit si in contextul masurilor de relaxare cantitativa (quantitative easing – QE) adoptate la finalul lunii ianuarie de Banca Centrala Europeana, care a decis sa achizitioneze titluri de stat ale tarilor din zona euro cu scopul de a injecta in economie lichiditati uriase, de 1,1 trilioane euro, cu scopul cresterii activitatii economice si implicit a inflatiei, care a ajuns pe teritoriu negativ.

BNR nu a redus insa si rezervele minime obligatorii (RMO), o decizie asteptata, de altfel, de analisti, dar care nu a fost exclusa de unii economisti, intrucat guvernatorul Mugur Isarescu a declarat recent ca are de gand sa reduca treptat nivelul RMO la nivelul celor din statele europene.

BNR mai mentioneaza in comunicat ca va urma o politica de “gestionare adecvata a lichiditatii din sistemul bancar”, ceea ce inseamna ca banca centrala va continua strategia de mentinere a unui exces de lichiditati pe piata, cu scopul de a pastra dobanzile interbancare la niveluri reduse.

De altfel, dobanzile pe termene scurte, la care se imprumuta bancile intre ele, sunt la niveluri foarte reduse, de 0,5%, in timp ce indicii pe termene mai lungi, in functie de care se stabilesc si dobanzile la creditele pentru populatie si firme, au continuat sa scada: ROBOR la 3 luni a ajuns astazi la 1,47%, fata de 1,57% in 22 ianuarie, 1,7% in decembrie 2014 si 3,5% in februarie 2014.

BNR a continuat, de asemenea, sa scada cu un sfert de punct, la 4,25%, si nivelul ratei facilitatii de creditare permanente (Lombard), mentinand insa la 0,25% dobanda la facilitatea de depozit.

Dobanzile la credite si depozite, in continua scadere

Este de asteptat ca reducerea ratei de politica monetara si a indicilor ROBOR sa determine scaderea si mai mult a dobanzilor la creditele acordate de banci populatiei si firmelor, dar si a dobanzilor platite de banci pentru depozite.

De altfel, costul creditelor este in continua scadere in ultima perioada, arata datele BNR.

Astfel, in luna decembrie, dobanda perceputa de banci pentru creditele ipotecare a coborat de la 4,86% la 4,47%. La creditele de consum, dobanda medie (DAE) a scazut de la 11,52% in noiembrie la 10,95% in decembrie 2014. Iar la creditele cu valori de sub 1 milion de euro acordate firmelor, bancile au diminuat dobanda de la 6,08% in noiembrie la 5,68% in decembrie 2014.

Si dobanzile la depozite continua sa scada, desi au ajuns la niveluri destul de mici.

Astfel, datele BNR arata ca in decembrie 2014 bancile plateau pentru economiile populatiei o dobanda medie de 2,77%, in scadere de la 2,93% in noiembrie 2014.

Iar in cazul depozitelor firmelor la banci, dobanda platita de acestea era de doar 1,09% in decembrie, fata de 1,35% in noiembrie 2014.

In ciuda dobanzilor mici, creditarea nu-si revine

Problema este ca in ciunda dobanzilor tot mai mici, creditarea ramane in teritoriu negativ: in 2014 creditul neguvernamental a scazut cu 3,1%, conform ultimelor date ale BNR. Creditul in lei a crescut cu 8,5%, nereusind sa compenseze contractia creditului in valuta cu 10,6%.

Cresterea creditarii a fost sustinuta de imprumuturile obtinute de populatie, in special datorita programului de credite ipotecare Prima Casa: creditul in lei pentru populatie a avansat cu 17,4%, in timp ce imprumuturile in valuta au scazut intr-un ritm inferior, de 9,5%.

Ingrijorator este insa ca volumul finantarilor in lei obtinute de companii a avansat in 2014 cu doar 2,4%, in timp ce creditele in valuta ale persoanelor juridice s-au redus cu 11,8%.

Guvernatorul Mugur Isarescu va explica decizia luata astazi in cadrul unui briefing de presa pe care Bancherul.ro il va prezenta in detaliu

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



Banca Transilvania are un rating mai bun

Fitch Ratings îmbunătățește rating-ul Băncii Transilvania, de la ”BB+” la ”BBB-”, cu perspectivă stabilă, pe termen lung, conform unui comunicat al bancii, in care se adauga: Noul rating investment grade reflectă îmbunătățirea mediului detalii

Numele beneficiarului unui transfer bancar, afisat la 17 banci

BRD, Exim Banca Romaneasca si Credit Europe Bank sunt ultimele trei banci care au integrat recent serviciul afisare nume beneficar (SANB) oferit de Transfond, care afiseaza numele destinatarului unei plati, sub contul IBAN. Potrivit Transfond, serviciul are ca scop prevenirea fraudelor detalii

Banca Transilvania si-a imbunatatit perspectiva de crestere a ratingului

Moody’s Ratings confirmă rating-urile Băncii Transilvania acordate pentru prima oară în 2023 și îmbunătățeste perspectiva, de la stabilă la pozitivă, pentru rating-ul de depozit pe termen lung (Baa2) și rating-ul de emitent (Baa3), anunta banca intr-un comunicat, in detalii

Legea pentru plafonarea dobanzilor la creditele IFN-urilor, in vigoare de luni

Legea 243 din 2024 privind plafonarea dobanzilor la creditele acordate de IFN-uri (Institutii Financiare Nebancare) intra in vigoare, de luni, 11 noiembrie. Legea obliga IFN-urile sa limiteze dobanzile la 1% pe zi in cazul creditelor de pana la 5.000 de lei, 0,8% la imprumuturile de pana detalii

 



 

Ultimele Comentarii