BANCI | Noutati BNR

BNR, buletin de conjunctura aprilie 2011: anticipatii mixte in industrie, dar favorabile in constructii

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2011-04-27 21:39

Opiniile formulate de participanţii la sondajul de conjunctură realizat de BNR pentru luna aprilie indică evoluţii divergente ale principalilor indicatori economici la nivelul industriei, în timp ce perspectiva în construcţii se va ameliora pe fondul îmbunătăţirii condiţiilor climatice.

Producţia industrială va marca o posibilă întrerupere a traiectoriei crescătoare, coborârea soldului conjunctural1 la nivelul de -9 la sută sugerând chiar posibilitatea unei uşoare restrângeri a volumului activităţii, o evoluţie asemănătoare fiind anticipată şi pentru portofoliul total al comenzilor (cu contribuţia componentei externe).

Sectorul construcţiilor va consemna însă o revigorare sezonieră a ambilor indicatori.

Estimările formulate de operatorii industriali cu privire la stocurile de produse finite indică o posibilă încetinire a ritmului de creştere, sugerată de reducerea de aproape 8 ori a soldului conjunctural pozitiv (până la 3 la sută). O evoluţie de sens opus este prevăzută de respondenţii din
construcţii, unde soldul opiniilor s-a majorat până la +14 la sută.

În privinţa disponibilului de materii prime, majoritatea operatorilor din industrie şi construcţii continuă să estimeze cote normale, opiniile de acest tip reprezentând 90-92 la sută.

Răspunsurile formulate de participanţii la sondaj indică menţinerea impactului negativ exercitat de cererea deficitară asupra activităţii din cele două sectoare economice, acest factor fiind invocat de circa 45 la sută din totalul companiilor industriale şi de 55 la sută din numărul respondenţilor din construcţii.

Blocajul financiar va continua să afecteze puternic sectorul construcţiilor (în proporţie de 56 la sută); în industrie, opinii de acest tip au fost formulate de circa 18 la sută din total.

O influenţă negativă de intensitate relativ scăzută vor continua să exercite nivelul ridicat al ratelor dobânzilor bancare şi evoluţia cursului de schimb al monedei naţionale.

Procesul disponibilizărilor de personal din companiile industriale este posibil să se întrerupă, având în vedere îmbunătăţirea substanţială a soldului conjunctural comparativ cu luna martie (de la -22 la -3 la sută), dar şi ponderea ridicată a respondenţilor care nu întrevăd modificări ale numărului de salariaţi (circa trei pătrimi din numărul total).

Începerea sezonului cald se reflectă şi în inversarea traiectoriei pe piaţa forţei de muncă din sectorul construcţiilor (sold conjunctural: +65 la sută).

În luna aprilie, preţurile de producţie din industrie îşi vor atenua traiectoria crescătoare, nefiind exclusă nici stabilizarea indicatorului, în condiţiile în care această opinie a fost formulată de 85 la sută dintre participanţii la sondaj. Temperarea vitezei de creştere a preţurilor de producţie se întrevede şi în construcţii.

În privinţa investiţiilor, anticipaţiile formulate de operatorii din industrie şi construcţii indică modificări de mică amploare faţă de luna martie. În industrie, rata profitabilităţii va continua să se plaseze pe un palier similar celui din perioada anterioară, dar în construcţii este posibilă o uşoară redresare.

1 Soldul conjunctural exprimă tendinţa indicatorului şi se calculează ca diferenţă între ponderea opiniilor
favorabile şi cea a opiniilor nefavorabile.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Noutati BNR



Tezaurul de aur al Băncii Naționale a României trimis la Moscova și niciodată returnat

Banca Națională a României, în parteneriat cu Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” Chișinău, organizează, în Republica Moldova, expoziția itinerantă de promovare internațională a problematicii Tezaurului românesc trimis la Moscova în detalii

Dobanda BNR ramane 6,5%

Hotărârile CA al BNR pe probleme de politică monetară 08.11.2024 Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința de astăzi, 8 noiembrie 2024, a hotărât următoarele: - detalii

Noua conducere a BNR si-a inceput mandatul

Începând de astăzi, 11 octombrie 2024, intră în vigoare, pentru o perioadă de 5 ani, mandatul noului Consiliu de administrație al Băncii Naționale a României, conform Hotărârii nr. 27 din 1 octombrie 2024 a Parlamentului României, publicată detalii

BNR mentine dobanda la 6,5%

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a pastrat la nivelul de 6,5% dobanda de politica monetara, conform asteptarilor majoritatii analistilor. Deficitul bugetar ridicat si perioada electorala sunt riscurile care au determinat BNR sa nu mai reduca dobanda, desi inflatia este in scadere, detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • Nu vor să aplice Legea 243/2024

    Buna ziua, VĂ ROG MULT SĂ MĂ AJUTAȚI. Am încercat o soluție cu cu cei de la CSALB, cerere ... detalii

  • !

    Era interesant de aflat cat a dat Casa regala din exedentul Casei in toate cele 7 razboaie in care ... detalii

  • plati online

    ING respinge in mod constant platile facute online cu cardurile ... detalii

  • !

    Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii