Banca Transilvania si-a majorat profitul net cu 53%, la 106 milioane lei
Autor: Bancherul.ro
2011-10-27 10:13
Profitul net al Băncii Transilvania, în primele 9 luni ale acestui an, este de 106,90 milioane lei, mai mare cu 53% față de aceeaşi perioadă a anului trecut, a anuntat banca intr-un comunicat.
Rezultatele BT sunt în ton cu deviza din acest an a băncii, “Back to Business”, confirmându-se şi în această perioadă trendul pozitiv al activității băncii.
Robert Rekkers, Directorul General al Băncii Transilvania, declară: “In ciuda contextului economic care s-a menținut dificil, la Banca Transilvania am înregistrat rezultate în conformitate cu aşteptările noastre. Profitul obținut, solvabilitatea şi lichiditatea BT foarte bună, precum şi provizioanele mai mici sunt doar câteva dintre aspectele strategiei noastre pentru acest an. Avem un plan responsabil, realist şi prudent, ingredientele necesare pentru a ne îndeplini obiectivele trasate pentru 2011”.
I.Datele financiare ale Băncii Transilvania, la 30.09.2011:
- Veniturile operaţionale ale băncii s-au consolidat la nivelul de 1.094,62 mil. lei;
- Profitul operaţional este de 528,72 mil. lei, realizat în proporţie de 91% faţă de 30.09.2010, când a fost 580,72 mil. lei;
- Profitul brut realizat este de 143,86 mil. lei, cu 44% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010;
- Profitul net este 106,90 mil. lei, în creştere cu 53% faţă de 30.09.2010, când a fost de 69,71 mil. lei;
- Cheltuielile nete cu provizioanele înregistrate la 30 septembrie 2011 au fost de 384,86 mil. lei, în scădere cu 95,75 mil. lei faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010;
- Raportul cost / venit este de 51,7%, banca menținând un control adecvat al costurilor;
- Raportul credite / depozite înregistrează un nivel subunitar de 0,78, indicând o lichiditate foarte bună a băncii;
- Rata de solvabilitate, la 30.09.2011, este de 11,61% (fără profit inclus), situându-se peste nivelul impus de BNR;
- Activele bilanţiere au atins valoarea de 23.570 mil. lei, în creştere faţă de 31.12.2010, când au fost de 21.589 mil.lei;
- Plasamentele în credite sunt în creştere, ajungând la 14.967 mil. lei la data de 30.09.2011, preponderent în lei;
- Creditele neperformante reprezintă 8,67% din totalul portofoliului de credite, la 30.09.2011;
- Numărul de operaţiuni cu clientela este de 146.011.883, în creştere cu 10,13% faţă de 30.09.2010, când au fost 132.587.319;
- Numărul de clienţi activi, la 30 septembrie 2011, a crescut la 1.458.022, faţă de 1.374.618 de clienţi activi pe care banca îi avea la 30 septembrie 2010.
In primele 9 luni ale anului, veniturile operaționale au fost de 1.094,62 mil. lei, aproximativ la acelaşi nivel cu cele înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut, valoarea acestora fiind influenţată de reducerea veniturilor din operaţiuni financiare.
Veniturile din dobânzi au crescut la Banca Transilvania cu 2% față de primele 9 luni ale anului 2010, de la 734,96 milioane lei, la 747,72 milioane lei. Veniturile din comisioane au fost de 271,26 miloane lei față de 265,86 milioane lei, la finalul lunii septembrie 2010. Veniturile din operaţiuni financiare sunt de 59,18 milioane lei, față de 86,43 milioane lei, nivel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut. In ceea ce priveşte profitul operaţional BT, acesta este de 528,72 milioane lei.
Profitul brut realizat de Banca Transilvania în primele noua luni ale acestui an a crescut la 143,86 milioane lei, faţă de 100,11 milioane lei, cât a fost la 30 septembrie 2010. In ceea ce priveşte profitul net al băncii, acesta a ajuns la 106,90 milioane lei, cu 53% peste valoarea înregistrată în aceeaşi perioadă din anul precedent, când a fost 69,71 milioane lei. Calitatea portofoliului de credite BT dă semne de stabilizare, iar cheltuielile nete cu provizioanele au scăzut cu 95,75 milioane lei, valoarea acestora fiind de 384,86 milioane lei, la 30 septembrie 2011.
Cheltuielile operaţionale în primele nouă luni din acest an sunt de 566 milioane lei, în creştere cu 8% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Majorarea a fost determinată de extinderea reţelei teritoriale, Banca Transilvania ajungând la 546 de sedii - la finalul lunii septembrie 2011, de creşterea contribuţiei la Fondul de Garantare a Depozitelor de la 0,2% la 0,3% din soldul depozitelor, precum şi de creşterea cotei TVA de la 19% la 24%. Tot ca urmare a extinderii activității Băncii Transilvania, au crescut, cu 5%, cheltuielile cu personalul, față de perioada similară a anului trecut, de la 264,86 milioane lei, la 278,04 milioane lei.
In primele 9 luni ale anului, Banca Transilvania s-a focusat, de asemenea, pe controlul strict al costurilor şi pe creşterea constantă a profitului. Prin urmare, raportul cost / venit a fost menținut la un nivel acceptabil la Banca Transilvania, la 30 septembrie 2011 acesta fiind de 51,7%. Activele bilanţiere BT sunt în creştere, astfel că la sfârşitul trimestrului III 2011 acestea au fost de 23.570 milioane lei, în comparație cu finalul anului trecut, când erau de 21.589 milioane lei.
De asemenea, la Banca Transilvania, portofoliul de credite este în creştere cu 12% față de 31.12.2010, preponderent în lei, soldul ajungând la 14.967 milioane lei, la data de 30.09.2011. In cadrul acestui portofoliu, distribuția este următoarea: 62,28% reprezintă creditele pentru companii, iar 37,72% sunt împrumuturile acordate persoanelor fizice.
Soldul provizioanelor la Banca Transilvania este de 1.699 milioane lei, față de 1.356 milioane lei, înregistrat la sfârşitul anului 2010. Din acest sold, suma de 292 milioane lei reprezintă provizioane nedeductibile fiscal, constituite suplimentar, pentru că Banca Transilvania are o abordare prudentă a managementului riscului de credit, adaptat contextului economic actual şi provizionând mai mult decât este reglementat. Creditele neperformante, cu restanţe mai mari de 90 de zile, reprezintă 8,67% din totalul portofoliului de credite, la sfârşitul trimestrului III al anului 2011.
Solvabilitatea Băncii Transilvania este, în continuare, foarte bună, de 11,61%, peste nivelul impus de BNR. Raportul credite / depozite s-a menţinut subunitar, valoarea acestuia fiind de 0,78, la 30 septembrie 2011, lichiditatea menținându-se la un nivel confortabil. Din totalul activelor lichide ale băncii, 50% sunt reprezentate de titluri. Titlurile de stat aflate în portofoliul BT sunt exclusiv emise de statul român şi reprezintă 97% din totatul plasamentelor în titluri ale băncii.
In ceea ce priveşte numărul de operaţiuni, acesta a crescut cu 10,13%, ajungând la 146.011.883 faţă de 132.587.319, cât a fost înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut. Această creştere confirmă atractivitatea ofertei BT în piață, operativitatea serviciilor şi faptul că atât populația, cât şi firmele lucrează tot mai mult cu Banca Transilvania.
II.Produse, servicii şi campanii lansate în primele 9 luni
Oferta Băncii Transilvania a fost îmbogățită în primele 9 luni ale acestui an cu produse, servicii şi campanii dedicate persoanelor fizice şi companiilor. Unul dintre obiectivele BT pentru acest an a fost şi este lansarea de soluții care să susțină în mod real şi continuu activitatea clienților.
Câteva dintre produsele lansate în 2011 sunt: „Creditul Rapid, fără Garanții Materiale” - produs dedicat IMM-urilor, pentru acoperirea nevoilor de capital generate de desfăşurarea activității sau creşterea afacerii; „Creditele Agricole” - o sursă flexibilă şi rapidă pentru agricultori; „Contul de Capital Social” - primul cont al unei firme noi, care aduce clienților un set de servicii şi beneficii, dacă acesta este deschis la Banca Transilvania. BT a aderat, de asemenea, la Programul Prima Casă 4, având la dispoziție un plafon de 25 de milioane euro pentru creditele de acest tip pentru populație.
BT a lansat, în luna septembrie, unul dintre cele mai importante proiecte propuse pentru acest an, noua versiune a aplicației de Internet Banking BT 24. Acesta este acum cel mai avansat serviciu de profil de pe piața bancară autohtonă datorită celor peste 100 de funcționalități aflate la dispoziția clienților, gradului sporit de securizare a tranzațiilor, portabilității şi mobilității. Un proiect de anvergură lansat, tot în 2011, de Banca Transilvania este campania Star BT, dedicată celor care achită cumpărăturile cu cardurile de credit BT; acesta înseamnă puncte de loialitate acumulate, precum şi facilitatea de plată în rate fără dobândă în magazinele partenere.
III. BT, investiții în infrastructură IT inteligentă
Banca Transilvania a continuat să investească în infrastructura IT inteligentă, pentru a asigura cele mai bune condiții tehnologice în relația cu clienții săi. Astfel, prin parteneriatul strategic cu Oracle, banca a achiziționat şi a demarat implementarea uneia dintre cele mai moderne soluții informatice pentru core-banking, online şi mobile banking, precum şi pentru sistemul CRM. Aceasta va susține şi va pune în valoare, în continuare, potențialul de creştere a băncii, dar şi extinderea capacităţii BT de a lansa rapid produse şi servicii, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru firme.
Ratingul Băncii Transilvania a fost reconfirmat, în acest an, de agenția de evaluare financiară Fitch: perspectivă stabilă pentru creditele pe termen lung şi scurt, acordate în valută, calificativul fiind "BB-", respectiv "B". Conform Fitch, acest rating reflectă în special structura diversificată şi stabilă de finanțare, precum şi nivelul confortabil al lichidității băncii.
Comentarii
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Ultima Ora
Banca Transilvania are un rating mai bun
Fitch Ratings îmbunătățește rating-ul Băncii Transilvania, de la ”BB+” la ”BBB-”, cu perspectivă stabilă, pe termen lung, conform unui comunicat al bancii, in care se adauga: Noul rating investment grade reflectă îmbunătățirea mediului detalii
Numele beneficiarului unui transfer bancar, afisat la 17 banci
BRD, Exim Banca Romaneasca si Credit Europe Bank sunt ultimele trei banci care au integrat recent serviciul afisare nume beneficar (SANB) oferit de Transfond, care afiseaza numele destinatarului unei plati, sub contul IBAN. Potrivit Transfond, serviciul are ca scop prevenirea fraudelor detalii
Banca Transilvania si-a imbunatatit perspectiva de crestere a ratingului
Moody’s Ratings confirmă rating-urile Băncii Transilvania acordate pentru prima oară în 2023 și îmbunătățeste perspectiva, de la stabilă la pozitivă, pentru rating-ul de depozit pe termen lung (Baa2) și rating-ul de emitent (Baa3), anunta banca intr-un comunicat, in detalii
Legea pentru plafonarea dobanzilor la creditele IFN-urilor, in vigoare de luni
Legea 243 din 2024 privind plafonarea dobanzilor la creditele acordate de IFN-uri (Institutii Financiare Nebancare) intra in vigoare, de luni, 11 noiembrie. Legea obliga IFN-urile sa limiteze dobanzile la 1% pe zi in cazul creditelor de pana la 5.000 de lei, 0,8% la imprumuturile de pana detalii
- Raiffeisen Digital Bank se inchide in Romania
- Banca Transilvania isi continua cresterea sustinuta: +30% la operatiuni, +23% la credite, in primele 9 luni din 2024
- Problele de functionare a aplicatiei Revolut
- BCR lanseaza o noua varianta de plati cu numarul de telefon, o alternativa la Alias Pay
- Banca Transilvania are un numar de telefon dedicat fraudelor online
- Burse la Transilvania Executive Education MBA
- Card virtual in dolari, in aplicatia BT Pay
- Libra devine a doua banca, dupa BT, care face plati instant in euro
- Probleme de functionare a cardurilor BRD Mastercard, la magazine si bancomate
- Bancile adopta un nou sistem de plati instant cu mobilul prin cod QR: RoPay
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, aproape 20 miliarde euro după primele nouă luni
- Deficitul contului curent, aproape 18 miliarde euro după primele opt luni
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro după prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
Analize economice
- Inflația anuală a crescut marginal
- Comerțul cu amănuntul - în creștere cu 7,7% cumulat pe primele 9 luni
- România, pe locul 16 din 27 de state membre ca pondere a datoriei publice în PIB
- România, tot prima în UE la inflația anuală, dar decalajul s-a redus
- Exporturile lunare în august, la cel mai redus nivel din ultimul an
Ministerul Finantelor
- Datoria publică, 51,4% din PIB la mijlocul anului
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB după prima jumătate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB după primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar îngrijorător după prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- Datoria publică, 52,7% din PIB la finele lunii august 2024
- -5,44% din PIB, deficit bugetar înaintea ultimului trimestru din 2024
- Prețurile industriale - scădere în august dar indicele anual a continuat să crească
- România, pe locul 4 în UE la scăderea prețurilor agricole
- Industria prelucrătoare, evoluție neconvingătoare pe luna iulie 2024
Statistici
- România, pe locul trei în UE la creșterea costului muncii în T2 2024
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 în UE ca pondere în PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Deficitul balanței comerciale la 9 luni, cu 15% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut
- Producția industrială, în scădere semnificativă
- Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
- Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
!
Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii
-
Bancnote vechi
Numar de ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii
-
Schimbare numar telefon Raiffeisen
Puteti schimba numarul de telefon la Raiffeisen din aplicatia Smart Mobile/Raiffeisen Online, ... detalii