BANCI | Ultima Ora

Banca Centrala Europeana adopta masuri neconventionale pentru evitarea deflatiei: achizitia de obligatiuni (asset-backed securities - ABS), dupa modelul Fed-ului american (quantitative easing - QE)

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2014-09-04 17:20

Dupa ce in iunie a introdus pentru prima data in istorie dobanzi negative pentru depozitele atrase de la banci, Banca Centrala Europeana (BCE) a anuntat astazi ca va trece la noi masuri neconventionale pentru stimularea creditarii si evitarea pericolului deflatiei (crestere economica si inflatie reduse): achizitia de obligatiuni garantate cu active si ipoteci (asset-backed securities - ABS), dupa modelul programului denumit Quantitative Easing - QE, derulat de Fed-ul american.

De asemenea, in mod neasteptat, BCE a redus astazi si mai mult dobânda de politică monetara la un nou minim record, de la 0,15% la 0,05%, majorand in acelasi timp si mai mult dobanda negativa pentru depozitele atrase de la banci: de la - 0,10% la - 0,20%. Ceea inseamna ca bancile vor plati mai mult pentru a-si tine banii in siguranta la banca centrala, fiind astfel stimulate sa investeasca fondurile in economia reala, prin imprumuturi acordare populatiei si firmelor.

Deciziile anunțate de BCE au condus la scăderea monedei euro până la 1,3049 dolari, de la 1,3129 dolari anterior si i-a luat prin suprindere pe analiști, care se așteptau ca BCE să mențină nemodificate dobânzile pentru a vedea efectele economice ale pachetului de măsuri adoptat în luna iunie.

La o reuniune a guvernatorilor băncilor centrale, organizată la Jackson Hole (SUA), în urmă cu zece zile, Draghi s-a declarat îngrijorat de scăderea semnificativă a anticipațiilor inflaționiste pe termen mediu, adăugând că BCE este gata să-și ajusteze și mai mult politica monetară prin utilizarea tuturor mijloacelor disponibile.

Declaratiile lui Draghi au fost un indiciu că BCE este gata să lanseze un program masiv de achiziționare de active (denumit Quantitative Easing sau QE), similar celui derulat de banca centrala din Statele Unite.

Economia zonei euro a stagnat in cel de-al doilea trimestru al acestui an, spre deosebire de economiile SUA și Marii Britanii, care au fost in crestere.

In acelasi timp, inflatia din tarile din zona euro a ramas în luna august la un nivelul de doar 0,3%, cel mai scăzut din ultimii cinci ani, departe de tinta BCE, de sub dar aproape de 2%.

Quantitative Easing

Banca Central Europeană (BCE) va începe să achiziționeze obligațiuni garantate cu active (ABS) și obligațiuni ipotecare în luna octombrie pentru a ajuta la deblocarea creditării în zona euro, a declarat președintele BCE, Mario Draghi (foto), in cadrul conferintei de presa de la Frankfurt.

"Consiliul guvernatorilor a decis să înceapă să achiziționeze active non-financiare din sectorul privat". a declarat Draghi. (Vezi aici declaratia lui Draghi)

El a precizat că începând din luna octombrie BCE va achiziționa un portofoliu de obligațiuni garantate cu active (ABS) simple și transparente, precum și obligațiuni ipotecare denominate în euro, urmând ca detaliile complete cu privire la noile programe să fie oferite după următoarea reuniune de politică monetară din data de 2 octombrie.

Draghi a dezvăluit că decizia de reducere a dobânzii de referință la un nou minim record precum și cea referitoare la introducerea de noi măsuri de politică monetară nu au fost luate în unanimitate. "A existat o majoritate confortabilă în favoarea introducerii de programe de achiziție de obligațiuni", a spus Mario Draghi.

BCE a revizuit în scădere prognozele de creștere a Produsului Intern Brut în zona euro pentru 2014 și 2015 precum și previziunile de inflație pentru zona euro în 2014.

BCE estimează în prezent că economia zonei euro va înregistra în acest an un avans de 0,9%, mai puțin decât creșterea de un procent preconizată în urmă cu trei luni, urmând ca anul viitor creșterea economică să accelereze la 1,6%, mai puțin decât avansul de 1,7% potrivit prognozelor anterioare.

Inflatia din zona euro este prognozata de BCE la 0,6%, mai puțin față de avansul de 0,7% preconizat în luna iunie și mult sub ținta de 2% avută în vedere de BCE.

Ce sunt de fapt ABS-urile?

Asset-backed securities (ABS) sunt obligatiuni garantate cu credite acordate de banci firmelor mici (IMM-urilor) sau cu credite ipotecare (obligatiuni ipotecare). Cumparand aceste obligatiuni de la banci, BCE le furnizeaza acestora mai multa lichiditate si astfel este de asteptat sa-si majoreze volumul de credite acordate firmelor si populatiei.

Intrebarea este: de ce a recurs BCE la aceasta masura, in paralel cu un program (TLTRO) prin care acorda bancilor finantare cu dobanzi foarte mici, tot pentru stimularea creditarii sectorului privat? Este vorba de garantiile pe care bancile trebuie sa le aduca pentru a primi finantarea ieftina, fiind vorba de garantii sigure si lichide, precum titlurile de stat, aflate intr-un stoc limitat in bilanturile bancilor.

Acum, BCE isi asuma riscuri mai mari cumparand aceste obligatiuni garantate cu active mai putin sigure, cum sunt creditele acordate de banci, credite garantate, la randul lor, cu activele firmelor. Indirect, asadar, BCE cumpara activele firmelor indatorate la banci.

Problema este ca, dupa cum apreciaza analistii, bancile au emis prea putine obligatiuni garantate cu credite pentru firme, pe piata fiind in prezent un stoc de aproximativ 10 miliarde de euro de astfel de ABS-uri, insuficiente pentru a produce un impact vizibil pe piata creditarii economiei reale.

Motiv pentru care BCE ar fi nevoita sa cumpere mai multe obligatiuni ipotecare, o piata mult mai mare decat ABS-urile, precum si  obligatiuni garantate cu credite de consum, carduri de credit si credite auto.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



Banca Transilvania are un rating mai bun

Fitch Ratings îmbunătățește rating-ul Băncii Transilvania, de la ”BB+” la ”BBB-”, cu perspectivă stabilă, pe termen lung, conform unui comunicat al bancii, in care se adauga: Noul rating investment grade reflectă îmbunătățirea mediului detalii

Numele beneficiarului unui transfer bancar, afisat la 17 banci

BRD, Exim Banca Romaneasca si Credit Europe Bank sunt ultimele trei banci care au integrat recent serviciul afisare nume beneficar (SANB) oferit de Transfond, care afiseaza numele destinatarului unei plati, sub contul IBAN. Potrivit Transfond, serviciul are ca scop prevenirea fraudelor detalii

Banca Transilvania si-a imbunatatit perspectiva de crestere a ratingului

Moody’s Ratings confirmă rating-urile Băncii Transilvania acordate pentru prima oară în 2023 și îmbunătățeste perspectiva, de la stabilă la pozitivă, pentru rating-ul de depozit pe termen lung (Baa2) și rating-ul de emitent (Baa3), anunta banca intr-un comunicat, in detalii

Legea pentru plafonarea dobanzilor la creditele IFN-urilor, in vigoare de luni

Legea 243 din 2024 privind plafonarea dobanzilor la creditele acordate de IFN-uri (Institutii Financiare Nebancare) intra in vigoare, de luni, 11 noiembrie. Legea obliga IFN-urile sa limiteze dobanzile la 1% pe zi in cazul creditelor de pana la 5.000 de lei, 0,8% la imprumuturile de pana detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • LOAN OFFER

    Buna ziua Aceasta pentru a informa publicul larg că oferim împrumuturi celor care au nevoie de ... detalii

  • !

    Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii

  • Bancnote vechi

    Numar de ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii