BANCI | Revista presei

Băncile, acuzate ca au băgat sub preş dosarele cu probleme

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2013-03-06 08:35

Băncile au băgat sub preş dosarele cu probleme şi au acordat multe prelungiri pentru credite, astfel că în prezent sunt companii mijlocii şi mari care nu mai pot rezista pe piaţă şi riscă să intre în incapacitate de plată, a declarat marţi Arin Stănescu, preşedintele practicienilor în insolvenţă, potrivit Mediafax.

"Băncile au băgat sub preş dosarele, au făcut prelungiri de credit, tehnic, încă o lună, încă două, încă nouă şi am ajuns la 17% neperfomante. Unde suntem? Suntem în situaţia că societăţi mijlocii şi mari nu mai rezistă deoarece criza nu a vrut să ne asculte rugamintea şi nu s-a terminat. Poţi să rezişti, mai rezişti, încerci să mai rezişti, dar până la urmă te ajunge criza. Avem două grupuri mari (Hidroelectrica şi Oltchim, n.r.) cu care am intrat în insolvenţă şi stăm şi ne uităm şi ne dăm perfect seama că trebuia să înceapă demult", a spus Stăescu, la conferinţa "De la insolvenţă la restructurare. Cum poţi reveni în piaţă cu ajutorul reorganizării judiciare", organizată de Ziarul Financiar.

În opinia sa, aceasta este şi cauza numărului mare de proceduri de faliment, în detrimentul celor de reorganizare.

"93-94% sunt proceduri de faliment. În 2011, am avut din totalul procedurilor reale în număr de 26.000, 1.500 de dosare de reorganizare", a arătat Stănescu.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Revista presei



Banca Feroviara a fost cumparata de Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care ofera servicii IT pentru banci

Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din Arad, conform informatiilor publicate in presa, care precizeaza ca tranzactia a fost aprobata de Banca detalii

NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard

Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2 de pensii intr-o firma germana, Wirecard, un procesator de plati prezent si in Romania, care a fost prins cu o frauda detalii

BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT

Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia, prin intermediul unor firme din Ghimpati, judetul Giurgiu, care si-au deschis conturi la bancile romanesti, probabil cu detalii

In cel hal a ajuns Capital.ro! Un biet site de fake news (clickbait) promovat chiar de Google, desi e conflict de interese

Odata o revista de afaceri de calitate, pe vremea cand era detinuta de grupul de presa Ringier, Capital, cumparata in 2011, impreuna cu Evenimentul Zilei, de Dan Andronic, fiul celebrului caricaturist Adrian Andronic, a ajuns acum un biet site de "clickbait", adica de titluri inselatoare si detalii

 



 

Ultimele Comentarii