Stiri din eticheta: BT Direct



Credite BT Direct in Spitalul MONZA

BT Direct, companie a Grupului Banca Transilvania, specializată în credite de consum, continuă să își crească prezența pe piața serviciilor medicale prin parteneriatul cu Spitalul MONZA, anunta banca intr-un comunicat, in care detalii

Plata in rate prin BT Direct pe iStoma

BT Direct și iStoma anunță un parteneriat prin care și-au propus să faciliteze accesul populației la servicii medicale, așa încât clienții pot plăti în rate la peste 1.500 de clinici stomatologice din țară, conform unui comunicat de presa, in care se detalii

Aplicatia YOU BRD are probleme de functionare

Aplicatia YOU BRD are probleme de functionare, dupa ultima actualizare de saptamana trecuta, conform reclamatiilor primite de la cititori. Acestia se plang ca nu mai pot deschide aplicatia si sunt nevoiti sa o reactiveze. Insa in momentul cand incearca detalii

Am primit un telefon pentru actualizarea aplicatiei YOU BRD si am fost fraudat. Cum pot sa recuperez banii?

„Mi-a fost fraudat contul la BRD prin aplicația you brd. Am primit un telefon,crezând că este de la brd,să-mi actualizeze aplicația you brd, și în acest timp mi-au fost transferați din cont 88000 lei în doua tranzacții. După detalii

 

Ultimele Comentarii

  • LOAN OFFER

    Buna ziua Aceasta pentru a informa publicul larg că oferim împrumuturi celor care au nevoie de ... detalii

  • !

    Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii

  • Bancnote vechi

    Numar de ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii