Alte stiri din categoria: BANCI
Un director BCR, implicat intr-un grup organizat de inselaciuni imobiliare
Procurorii DIICOT au trimis în judecată 52 de persoane acuzate că au dat un tun imobiliar cu ajutorul unui director de bancă. În acelaşi dosar mai sunt anchetaţi notari, topografi şi bancheri, scrie ziarul Adevarul. Unul dintre cele mai grele dosare de înşelăciuni imobiliare a fost finalizat de procurorii DIICOT cu trimiterea în judecată a 52 de persoane. După reţeta tunurilor consacrate, membrii unei grupări din Bucureşti din care făceau parte bancheri şi notari au furat şi au vândut mai departe, cu acte false, 29 de case. Liderii grupării au fost depistaţi ca fiind Constantin Dârjan, Andrei Dârjan şi Mihalache Alexandru. Aceştia identificau imobile situate în Bucureşti, terenuri cu sau fără construcţie aferentă, nelocuite şi aflate în stare de detalii
Mervyn King, guvernatorul Bancii Angliei: Criza globala nu a ajuns nici macar la jumatate
Criza financiară globală care a început în 2007 nu a ajuns nici măcar la jumătate, a declarat guvernatorul Băncii Angliei, Mervyn King, în timpul unei audieri într-o comisie a Parlamentului britanic, potrivit Bloomberg. "Dacă aţi fi întrebat pe oricine din cadrul băncii, nu cred că detalii
Commerzbank: Cursul de schimb al leului, afectat de intarzierea programului de privatizare
Întârzierea termenelor din programul de privatizare convenit cu FMI deoarece disputele dintre Guvern şi Preşedinţie lasă prea puţin timp pentru guvernare ar putea afecta cursul de schimb valutar, sprijinul FMI fiind esenţial pentru leu, consideră analiştii Commerzbank. "Primul detalii
Se fac inscrieri la scoala de antreprenoriat Start Me Up
Akcees dă startul pentru tinerii antreprenori şi deschide înscrierile la Start Me Up, singura şcoală de antreprenoriat din România care oferă participanţilor şansa de a-şi transforma propriile idei în afaceri de succes. Participarea la eveniment se realizează în baza completării detalii
- Agentiile de turism si-au majorat vanzarile cu plata online cu peste 30%
- Grupul britanic International Personal Finance (IPF), prezent in Romania prin Provident Financial, are un nou director non-executiv: fostul CEO Orange Romania
- Lucian Croitoru, BNR: Statul sa stimuleze competitivitatea IMM-urilor si nu sa le acorde ajutoare financiare
- Banca Transilvania: promotiile au majorat cu 20% platile cu cardurile Visa
- ProCredit Bank aniverseaza 10 ani in Romania
- Ratingul BRD a fost scazut cu o treapta de Moody's, din cauza deteriorarii conditiilor operationale si cresterii creditelor neperformante
- Soros: Europa risca sa ajunga un fel de imperiu german
- Bancpost lanseaza un credit agricol destinat prefinantarii subventiilor APIA
- FMI a aprobat a cincea revizuire a acordului cu Romania si disponibilizarea a 519 milioane euro
- Europa va adopta masuri de crestere economica de 130 miliarde euro, fara obligatiuni europene. Taxa pe tranzactiile financiare ramane pe agenda
- Ratingurile celor mai mari 15 banci din lume au fost retrogradate de Moody's
- Bancile din Spania au nevoie de 62 miliarde euro fonduri suplimentare
- EDUCATIE FINANCIARA: Bancile nu pot cere rambursarea anticipata a creditelor, chiar daca pleaca din tara sau intra in faliment
- Misu Negritoiu, ING: BNR stie cum sa administreze cursul valutar
- Misu Negritoiu, ING: Avem prea multe banci universale, probabil vor ramane 5-6 in final
- Imensa frustrare de la Posta: Vrei sa trimiti prin Western Union 400 de euro si nu poti!
- BRD si Orange lanseaza un proiect pilot de plati cu telefoanele Blackberry prin tehnologia NFC
- Lucian Croitoru: Adoptarea euro este un vis indepartat pentru Romania
- Banca Feroviara ofera bonusuri la inchirierea casetelor de valori
- Claudiu Cercel, BRD: Insolventa Hidroelectrica se poate interpreta ca un atac la institutia contractului
- Herbert Stepic, Raiffeisen: Suntem orientati spre o dezvoltare organica, nu avem in vedere o noua extindere regionala
- Topul celor mai riscante banci straine prezente in Romania
- Banca Comerciala Carpatica ofera clientilor securitate sporita la tranzactiile online cu cardul, prin inrolarea in 3D Secure
- UniCredit Tiriac Bank o finanteaza pe Andreea Marin Banica pentru proiectul Scoala Mamelor
- Salariile romanilor, la jumatate fata de tarile din zona, precum Ungaria sau Polonia
- Studiu BCR: peste 73% dintre microintreprinderi vor sa acceseze un credit in 2012
- Radu Ghetea, CEC Bank: Bancile vor continua sa inregistreze foarte multe provizioane in acest an
- Radu Ghetea, CEC Bank: Bancile grecesti cred in oportunitatile din Romania mai mult decat noi
- Mihai Bogza, Bancpost, despre insolventa Hidroelectrica: Nu raspunzi la un smen cu alt smen
- Presedintele executiv al RBS, Stephen Hester: Criza din Europa va mai dura ani buni
- Federal Reserve ar putea lansa astazi o noua runda de stimulare monetara
- Grecii incep sa-si duca din nou banii la banci
- Liderii G20 au cerut Spaniei sa formuleze rapid cererea de ajutor pentru banci
- Gabriela Nistor, Banca Transilvania: Bancile au nevoie de strategii de dezvoltare pe un termen mai lung
- Citi a sarbatorit 200 de ani renovand o scoala din Ferentari
- UniCredit Tiriac Bank incurajeaza mersul pe bicicleta si la Oradea
- Commerzbank closes sale of minority stake in Promsvyazbank
- Mugur Isarescu: Suprareglementarea duce la disparitia functiilor de baza ale pietei libere
- Informatiile despre cardurile Credit Europe Bank pot fi vizualizate prin internet banking
- Colectia de timbre a Romaniei, estimata la 700 mil.euro, ar putea trece de la Posta la BNR
- BCR ofera cotatii preferentiale la schimburile valutare prin internet, telefon si la automatele de schimb valutar
- 11 bancheri de la Raiffeisen, dintre care 8 fete, se antreneaza pentru a alerga la maraton
- Tentativa de phishig la Banca Transilvania. Cum ne ferim de hackerii ce ne pot fura banii din cont
- Sondaj Euromoney FX 2012: Citibank Romania ocupa primul loc pe piata FX in segmentul corporate
- Tentativa de phishig la Banca Transilvania. Cum ne ferim de hackerii ce ne pot fura banii din cont
- Cu cat s-au infruptat reprezentantii Ministerului Finantelor din idemnizatiile de la CEC Bank si Eximbank
- Bancile straine au lichidat depozite de 1,7 mld. euro din bancile locale in patru luni
- Partidele pro-austeritate din Grecia pot forma majoritatea in Parlament. Moneda euro si bursele sunt in crestere
- Erste Group: Poland new long 10-year sovereign bond places the issuer in the top league of CEE issuers
- Bancherul care a păcălit 30.000 de oameni cu 7 mld. dolari a fost condamnat la 110 ani de închisoare
- Moody's retrogradeaza cinci banci olandeze, inclusiv ING
- Mario Draghi: Banca Centrala Europeana (BCE) este pregatita sa asigure lichiditati suficiente bancilor
- Misu Negritoiu ne explica de ce se retrage de la conducerea executiva a ING Bank. Banca va avea din septembrie un nou CEO, polonezul Michal Szczurek
- ING Bank a obtinut un profit brut de 65 milioane lei in T1, in crestere cu 36%
- Crédit Agricole a anuntat semnarea unui acord pentru achizitionarea Emporiki Bank Romania
- Credit Agricole preia actiunile Emporiki Bank din Romania, Bulgaria si Albania
- Digital banking to be the norm by 2015 – PwC report
- Studiu: In 2015, bancile vor interactiona cu clientii mai mult pe canale electronice decat prin sucursale
- Regulament privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României
- Radu Ghetea, ARB: Bancile vor discuta cu BNR modificarea Regulamentului 24 privind creditarea persoanelor fizice, pentru clarificarea modului de aplicare
- Bancile vor sa le dea credite si clientilor cu restante la Biroul de Credit. Va fi de acord BNR?
- CEC Bank lanseaza o noua versiune a platformei de internet banking CEConline
- ING a procesat tranzactii pentru Cuba si Iran prin biroul din Romania
- Bancile din Grecia s-au confruntat cu retrageri de depozite de 500-800 milioane de euro zilnic
- BCR promoveaza utilizarea cardurilor contactless
- BRD - Groupe Société Générale incepe pe 22 iunie plata dividendelor aferente anului 2011
- Credite auto in lei cu avans zero si DAE 9,1% la Porsche Bank
- Banca Comerciala Feroviara lanseaza un depozit in lei pe 100 de zile cu dobanda de 6,5%
- Garantiile emise de Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) au crescut cu 63%
- Ratingul Bank of Cyprus, retrogradat de Moody's
- Adrian Vasilescu: BNR este pregatita sa utilizeze toate instrumentele pentru ca piata valutara sa nu se destabilizeze
- Adrian Vasilescu, BNR: Taxa pe banci ar trebui aplicata la nivelul intregii Uniuni Europene
- Henk Paardekooper, presedintele RBS Romania: Bancile sunt foarte selective cu clientii pe care vor sa-i crediteze
- Steven van Groningen, CEO Raiffeisen Bank, reales presedintele Consiliului Investitorilor Straini
- Opinia Consiliului fiscal cu privire la Strategia fiscal-bugetara pe perioada 2013-2015
- Banca Mondiala a acordat Romaniei un imprumut de 1 miliard de euro
- Bundesbank: O uniune bancara nu poate functiona fara o uniune bugetara
- Radu Ghetea propune scoaterea din Biroul de Credit a restantierilor de buna credinta, pentru a putea obtine un nou credit
- Fundatia Nadia Comaneci si BRD ofera cursuri gratuite de economie pentru copii
- Volksbank Romania majoreaza dobanzile la depozitul la termen
- Sergiu Oprescu, presedintele Alpha Bank: Romania este singura tara din Europa care nu a emis obligatiuni ipotecare
- Ratingul pentru Banca Romaneasca a fost scazut de Fitch la B- cu perspectiva negativa
- RBS Romania continua programul de educatie financiara in scoli
- BNR imprumuta 12 banci cu 11,5 miliarde lei
- Banca turca DenizBank a fost preluata de Sberbank
- Studiu MasterCard: Londra este al treilea oras preferat al romanilor, dupa Viena si Istanbul
- Oana Petrescu joines Deloitte Romania as Partner-in-Charge of Consulting and Leader of the Financial Services Industry team
- Oana Petrescu revine in consultanta la Deloitte Romania
- OTP Bank lanseaza serviciul e-commerce
- Doi avocati spun ca procesele clientilor impotriva bancilor continua
- Doi avocati spun ca procesele clientilor impotriva bancilor continua
- Ion Dragulin, BNR: Numarul IMM-urilor care apeleaza la credite s-a redus puternic
- Emporiki Bank va putea accesa facilitatea de asistenta de urgenta cu lichiditatii (ELA) a bancii centrale din Grecia
- Nicolae Cinteza, BNR: Putem suspenda dreptul de vot al actionarilor bancilor-mama din Grecia
- Spania a cerut un ajutor de 100 miliarde euro pentru recapitalizarea bancilor
- Topul celor mai mici dobanzi la creditele ipotecare in lei
Profil de Bancher
-
Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR
BNR
Fost reprezentant al Romaniei la FMI, pana in ... vezi profil
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, aproape 20 miliarde euro după primele nouă luni
- Deficitul contului curent, aproape 18 miliarde euro după primele opt luni
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro după prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
Analize economice
- Inflația anuală a crescut marginal
- Comerțul cu amănuntul - în creștere cu 7,7% cumulat pe primele 9 luni
- România, pe locul 16 din 27 de state membre ca pondere a datoriei publice în PIB
- România, tot prima în UE la inflația anuală, dar decalajul s-a redus
- Exporturile lunare în august, la cel mai redus nivel din ultimul an
Ministerul Finantelor
- Datoria publică, 51,4% din PIB la mijlocul anului
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB după prima jumătate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB după primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar îngrijorător după prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- Datoria publică, 52,7% din PIB la finele lunii august 2024
- -5,44% din PIB, deficit bugetar înaintea ultimului trimestru din 2024
- Prețurile industriale - scădere în august dar indicele anual a continuat să crească
- România, pe locul 4 în UE la scăderea prețurilor agricole
- Industria prelucrătoare, evoluție neconvingătoare pe luna iulie 2024
Statistici
- România, pe locul trei în UE la creșterea costului muncii în T2 2024
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 în UE ca pondere în PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Deficitul balanței comerciale la 9 luni, cu 15% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut
- Producția industrială, în scădere semnificativă
- Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
- Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
plati online
ING respinge in mod constant platile facute online cu cardurile ... detalii
-
!
Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii
-
Bancnote vechi
Numar de ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii