BANCI | Ultima Ora

Salariul mediu net pe economie a ajuns la 1.491 lei, in crestere anuala de 8,3%

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2012-01-11 11:56

Câştigul salarial mediu nominal net a fost, în luna noiembrie 2011, de 1.491 lei, în creştere cu 34 de lei (2,3%) faţă de luna anterioară şi cu 8,3% mai mare comparativ cu aceeaşi lună din 2010, conform datelor publicate miercuri de Institutul Naţional Statistică.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în intermedieri financiare (3.705 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (857 lei).

În luna noiembrie 2011, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.054 lei, în creştere cu 46 lei faţă de luna octombrie.

În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.

În luna noiembrie 2011, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării de prime ocazionale (inclusiv pentru sfârşitul de an), plăţii sumelor din alte fonduri (inclusiv tichete cadou şi tichete de masă). De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna noiembrie au fost în creştere comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte).

Potrivit datelor INS, cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat cu 29,2% în alte activităţi extractive; între 10,0% şi 12,0% în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), activităţi de servicii anexe extracţiei; între 6,5% şi 8,5% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, alte activităţi industriale n.c.a., activităţi auxiliare intermedierilor financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, fabricarea echipamentelor electrice.

De asemenea, s-au înregistrat creşteri între 5,0% şi 6,5% în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, extracţia minereurilor metalifere, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută, cu excepţia mobilei (inclusiv fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente.

În noiembrie, în sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna octombrie, respectiv în învăţământ (4%), ca urmare a plăţii cu ora a cadrelor didactice, în sănătate şi asistenţă socială (1,2%) datorită plăţii drepturilor salariale restante cuvenite salariaţilor din unele unităţi din domeniul asistenţei sociale care s-au confruntat cu dificultăţi financiare în lunile precedente, precum şi a disponibilizării personalului care realiza câştiguri salariale mici şi în administraţie publică (1,0%), ca urmare a acordării de sume restante pentru diferite sporuri ori a plăţii concediilor de odihnă.

Faţă de luna iulie 2010 (lună în care s-a aplicat diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor de bază, conform Legii nr. 118/2010) câştigul salarial mediu net din luna noiembrie 2011 a crescut în sectorul bugetar cu 20,3% în sănătate şi asistenţă socială, cu 16,3% în învăţământ, respectiv cu 11,6% în administraţia publică.

De asemenea, faţă de luna octombrie 2010 (lună de referinţă pentru aplicarea majorării cu 15% a cuantumului brut al salariilor de bază, conform Legii nr. 285/2010) câştigul salarial mediu net din luna noiembrie 2011 a crescut în sectorul bugetar cu 18,2% în sănătate şi asistenţă socială, cu 18,0% în administraţia publică, respectiv cu 13,3% în învăţământ.

Comparativ cu luna noiembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 8,3%, iar indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 104,7%.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



Banca Transilvania are un rating mai bun

Fitch Ratings îmbunătățește rating-ul Băncii Transilvania, de la ”BB+” la ”BBB-”, cu perspectivă stabilă, pe termen lung, conform unui comunicat al bancii, in care se adauga: Noul rating investment grade reflectă îmbunătățirea mediului detalii

Numele beneficiarului unui transfer bancar, afisat la 17 banci

BRD, Exim Banca Romaneasca si Credit Europe Bank sunt ultimele trei banci care au integrat recent serviciul afisare nume beneficar (SANB) oferit de Transfond, care afiseaza numele destinatarului unei plati, sub contul IBAN. Potrivit Transfond, serviciul are ca scop prevenirea fraudelor detalii

Banca Transilvania si-a imbunatatit perspectiva de crestere a ratingului

Moody’s Ratings confirmă rating-urile Băncii Transilvania acordate pentru prima oară în 2023 și îmbunătățeste perspectiva, de la stabilă la pozitivă, pentru rating-ul de depozit pe termen lung (Baa2) și rating-ul de emitent (Baa3), anunta banca intr-un comunicat, in detalii

Legea pentru plafonarea dobanzilor la creditele IFN-urilor, in vigoare de luni

Legea 243 din 2024 privind plafonarea dobanzilor la creditele acordate de IFN-uri (Institutii Financiare Nebancare) intra in vigoare, de luni, 11 noiembrie. Legea obliga IFN-urile sa limiteze dobanzile la 1% pe zi in cazul creditelor de pana la 5.000 de lei, 0,8% la imprumuturile de pana detalii

 



 

Ultimele Comentarii