BANCI | Analiza

Rata inflatiei a crescut in ianuarie de la 6,3% la 6,71% pe an

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2009-02-12 14:07

Inflaţia s-a accelerat în ianuarie cu aproape un punct procentual, la 1,24%, de la 0,23% în decembrie, în timp ce rata anuală a urcat de la 6,3% la 6,71%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), care au depăşit aşteptările tuturor analiştilor.

Tarifele la servicii s-au majoratîn ianuarie cu 8,92% comparativ cu luna similară a anului trecut, în timp ce preţurile la mărfurile nealimentare şi la cele alimentare au crescut cu 6,43% şi, respectiv, 5,93%.

În ianuarie, serviciile au reprezentat principalul motor de scumpiri , cu un avans al tarifelor de 3,3% faţă de luna decembrie 2008, urmate de preţurile mărfurilor nealimentare şi a celor alimentare, care au avansat cu 0,8% şi, respectiv, cu 0,7%.

Deprecierea monedei naţionale s-a resimţit mai ales în preţul serviciilor, respectiv pe segmentul tarifelor la telefonie, care au crescut cu 7,71%, şi pe cel al transportului aerian, care s-a scumpit cu 7,68%. Aceste categorii sunt cele mai sensibile la mişcările de curs.

Pe categoria alimentelor este de remarcat creşterea costurilor legumelor şi conservelor de legume cu 2,44%, mai ales scumpirea cartofilor cu 4,67%. Alte alimente care au înregistrat creşteri de preţuri de peste 1% sunt carnea de bovine (+1,43%), laptele de vacă (+1,24%) şi brânza (+1,08%).

În acelaşi timp, în categoria mărfurilor nealimentare, se poate observa scumpirea de pe segmentul de autoturisme şi piese de schimb, de 3,65%, precum şi a tutunului şi ţigărilor cu 2,54%. În plus, scumpiri de peste 1% s-au înregistrat la energia termică (+1,31%), la combustibili (+1,53%) şi la cărţi, ziare şi reviste (+1,38%).

Rata medie a inflaţiei în intervalul februarie 2008 - ianuarie 2009 a fost de 7,8%.

Preţurile de consum, exceptând influenţa băuturilor alcoolice şi tutunului, au urcat în ianuarie cu 1,18%, în timp ce dacă se exclud legumele, fructele, ouăle, combustibilii şi produsele ale căror preţuri sunt reglementate, acestea au crescut cu 1,13%.

Inflaţia, exceptând influenţa combustibililor sau a produselor a căror preţuri sunt reglementate, s-a plasat în ianuarie la 1,22%.

Estimările analiştilor intervievaţi de MEDIAFAX privind inflaţia din luna ianuarie s-au situat între 0,9 şi 1,1% în termeni lunari şi între 6,3 şi 6,6% pentru rata anuală.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Analiza



Creditele de nevoi personale cu cele mai mici dobanzi

CEC Bank a anuntat o promotie la creditele de nevoi personale, cu o dobanda de 7,9%, valabila pentru cei care-si incaseaza veniturile intr-un cont al bancii, cea mai mica dintre un numar de 13 astfel de imprumuturi acordate de 9 banci, conform topului realizat de detalii

Indicatorii sistemului bancar la finalul anului 2023

indicatorii agregati ai bancilor romanesti la finalul anului 2023, calculati pe baza informatiilor din raportarile prudentiale neauditate, trimise la Banca Nationala a Romaniei (BNR) de instituțiile de credit, persoane juridice romane și de sucursalele din Romania ale institutiilor detalii

La care banci se poate face actualizarea online a datelor de catre firme

Actualizarea online a datelor firmelor, pe site-urile sau in aplicatiile bancilor, este posibila la doar trei institutii de credit, la restul fiind nevoie de prezenta intr-o sucursala. ING Bank a anuntata ca a introdus opțiunea de actualizare a datelor 100% detalii

Conturi bancare gratuite pentru incasarea salariului, pensiei si indemnizatiilor sociale. Dar cine poate sa-si faca unul?

Legea care permite in prezent celor fara conturi bancare sa-si deschida unul nou, denumit cont de baza, fara comisioane de deschidere, inchidere si retragere numerar la bancomat, a fost modificata de Parlament. Noua varianta a acestei legi, care mai asteapta detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • LOAN OFFER

    Buna ziua Aceasta pentru a informa publicul larg că oferim împrumuturi celor care au nevoie de ... detalii

  • !

    Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii

  • Bancnote vechi

    Numar de ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii