ASIGURARI | Analiza

Piata de asigurari a crescut cu 6% in 2012

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2013-02-27 13:54

Comunicat CSA: Creștere generală de 6% pentru piața de asigurări în 2012

Companiile de asigurări au subscris, în 2012, prime brute totale de 8,3 miliarde lei, nivel care marchează o creștere de aproape 6% comparativ cu anul 2011, potrivit cifrelor raportate Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor de către asigurători. Pe segmentul asigurărilor generale, subscrierile asigurătorilor s-au situat la 6,5 miliarde lei, înregistrându-se astfel o creştere cu peste 6% față de anul anterior. Asigurările de viață au generat subscrieri de 1,8 miliarde lei, nivel cu 3,75% mai mare față de cel raportat în 2011.

În portofoliul de asigurări generale, ponderea cea mai mare, respectiv de 79% din total, a fost deținută de subscrierile pentru clasele de asigurări auto - Casco și RCA - și de cele pentru asigurările de incendiu și alte calamități naturale. Asigurările facultative Casco au deținut o pondere de aproape 30% din portofoliul total de asigurări generale, cu subscrieri de peste 1,9 miliarde lei, în scădere cu 3,72% față de 2011.

Tendința de scădere a subscrierilor pe această clasă de asigurări a încetinit semnificativ, comparativ cu cea înregistrată pentru perioada 2011/2010, când s-a situat la 18,79%. Pe zona asigurărilor de incendiu și alte calamități naturale s-a înregistrat o scădere ce a depășit 8%, aferentă unei valori a subscrierilor de aproape 1,1 miliarde lei.

Pe clasa asigurărilor de răspundere civilă auto (RCA și CMR), volumul primelor brute subscrise s-a situat la circa 2,1 miliarde lei, în creștere cu 8,34%. Evoluția pozitivă pe zona de subscrieri a fost însoțită de o tendință similară, înregistrată la nivelul ratei daunei brute pentru această clasă de asigurări, care s-a situat la 82,51%, la sfârșitul anului 2012, față de nivelul de 103,46%, înregistrat la finalul anului anterior. Deși scăderea ratei daunei brute este un semnal pozitiv, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor consideră că pentru menținerea acestei tendințe este foarte importantă corectitudinea și prudențialitatea estimărilor proprii ale fiecărui asigurător, în ceea ce privește daunele pentru RCA.

Pe segmentul asigurărilor de viață, clasele cu ponderi semnificative în structura portofoliului au fost următoarele:
Clasa AI - asigurări de viață, anuități și asigurări de viață suplimentare - care a generat subscrieri de 1,1 miliarde lei, nivel ce a depășit cu 3,49% pe cel înregistrat în 2011;
Clasa AIII - asigurări de viață și anuități care sunt legate de fonduri de investiții - cu un volum de subscrieri de 626,3 miliarde lei, în creștere cu 2,21% față de anul precedent.

Indemnizaţii brute plătite

Volumul total de indemnizații brute plătite de asigurători, în 2012, s-a situat la aproape 5,2 miliarde lei, nivel în creștere cu 6,33% față de 2011.

În baza contractelor de asigurări generale, asigurătorii au plătit daune de peste 4,4 miliarde de lei, valoare în creștere cu 6,22% față de cifrele raportate la sfârșitul anului precedent.

Rata combinată pe segmentul asigurărilor generale - rata daunei și rata cheltuielilor - s-a menținut, și în 2012, la un nivel de peste 100%, ceea ce arată că asigurătorii au înregistrat pierdere din activitatea de subscriere aferentă asigurărilor generale.

Sumele plătite pentru indemnizații brute, maturități și răscumpărări aferente asigurărilor de viață s-au ridicat la aproape 732 milioane lei, înregistrând o creștere cu 7% față de 2011.

Rezerve tehnice

La sfârșitul anului trecut, valoarea totală a rezervelor tehnice brute constituite de asigurători s-a situat la peste 12,4 miliarde lei, nivel în creștere cu 5,47% față de cel înregistrat la sfârșitul anului 2011. Din valoarea totală a rezervelor, cea aferentă asigurărilor generale s-a situat la aproape 7 miliarde lei, iar cea pentru asigurări de viață, la mai mult de 5,4 miliarde lei.

Piața de brokeraj în asigurări

Valoarea primelor intermediate de brokerii de asigurare au totalizat, în anul 2012, aproape 3,6 miliarde lei, nivel în creștere cu 15% față de anul 2011.

Raportat la totalul primelor brute subscrise de asigurători, de 8,3 miliarde lei, gradul de intermediere, în anul 2012, s-a situat la 43,34%. Pe segmentul asigurărilor generale, gradul de intermediere s-a apropiat de 54%, iar pe cel al asigurărilor de viață, s-a situat la 5,39%.
Veniturile brokerilor de asigurare, obţinute din activitatea de intermediere a produselor de asigurări au totalizat în anul 2012, 707,8 milioane lei, valoare în creștere cu 17% față de anul 2011.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Analiza



A aparut o noua platforma de investitii in criptomonede pentru fraude online: Aspect Markets

Cititorii ne-au sesizat ca exista pe internet o noua falsa platforma de investitii in criptomonede, prin care se fac fraude online. Numele platformei este Aspect Markets si este online in prezent, la adresa de internet https://aspectmarkets.pro (vezi foto), detalii

BRD Finance s-a inchis pe tacute

BRD Finance, IFN-ul pentru credite de consum si carduri detinut de banca BRD Societe Generale, a fost inchis si a intrat in procedura de lichidare, conform unui anunt de pe site-ul acesteia (vezi foto). BRD nu a anuntat inchiderea IFN-ului, singurele informatii existente fiind detalii

Creditele de nevoi personale cu cele mai mici dobanzi

CEC Bank a anuntat o promotie la creditele de nevoi personale, cu o dobanda de 7,9%, valabila pentru cei care-si incaseaza veniturile intr-un cont al bancii, cea mai mica dintre un numar de 13 astfel de imprumuturi acordate de 9 banci, conform topului realizat de detalii

Indicatorii sistemului bancar la finalul anului 2023

indicatorii agregati ai bancilor romanesti la finalul anului 2023, calculati pe baza informatiilor din raportarile prudentiale neauditate, trimise la Banca Nationala a Romaniei (BNR) de instituțiile de credit, persoane juridice romane și de sucursalele din Romania ale institutiilor detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • Nu vor să aplice Legea 243/2024

    Buna ziua, VĂ ROG MULT SĂ MĂ AJUTAȚI. Am încercat o soluție cu cu cei de la CSALB, cerere ... detalii

  • !

    Era interesant de aflat cat a dat Casa regala din exedentul Casei in toate cele 7 razboaie in care ... detalii

  • plati online

    ING respinge in mod constant platile facute online cu cardurile ... detalii

  • !

    Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii