BANCI | Ultima Ora

PDL si PSD s-au inteles cu privire la noul guvern

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2008-12-10 07:10

Liderii PDL şi PSD s-au înţeles, de principiu, asupra unei scheme guvernamentale, rămânând însă în dispută ministerele Transporturilor, Apărării, Finanţelor şi Justiţiei, revendicate, în diverse formule de negociere, de ambele partide.

Surse din PDL şi PSD au declarat, pentru MEDIAFAX, că, în discuţiile dintre negociatorii celor două partide, au intervenit dispute asupra şefiei câtorva ministere de importanţă crucială pentru viitorul guvern.

Cele patru portofolii sunt Transporturile, Apărarea, Finanţele şi Justiţia, fiecare dintre ele fiind "dedicate" unor lideri PDL, respectiv PSD.

Astfel, Transporturile sunt revendicate de Radu Berceanu (de la PDL) şi de Liviu Dragnea şi Dan Nica (de la PSD).

Finanţele sunt disputate de cele două partide, pentru a fi conduse fie de Mihai Tănăsescu sau Florin Georgescu (PSD), fie lui Ionuţ Popescu sau chiar Adriean Videanu (de la PDL).

Apărarea este revendicată de PDL pentru Mihai Stănişoară şi de PSD pentru Cristian Diaconescu.

În cazul portofoliului Justiţiei, situaţia este cumva diferită. PDL vrea să ofere acest minister Monicăi Macovei, care ar "garanta independenţa" sistemului justiţiei. Pe de altă parte, PSD doreşte acest portofoliu, deşi majoritatea liderilor social-democraţi care ar putea să îl ocupe au fost destul de reticenţi în a accepta oferta, ştiind că Justiţia va fi unul dintre domeniile cele mai dificil de gestionat.

După ce se vor atribui aceste ministere, se va decide şi structura guvernului, care va diferi în funcţie de formula de rezolvare a disputei referitoare la cele patru ministere.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



Banca Transilvania are un rating mai bun

Fitch Ratings îmbunătățeÈ™te rating-ul Băncii Transilvania, de la ”BB+” la ”BBB-”, cu perspectivă stabilă, pe termen lung, conform unui comunicat al bancii, in care se adauga: Noul rating investment grade reflectă îmbunătățirea mediului detalii

Numele beneficiarului unui transfer bancar, afisat la 17 banci

BRD, Exim Banca Romaneasca si Credit Europe Bank sunt ultimele trei banci care au integrat recent serviciul afisare nume beneficar (SANB) oferit de Transfond, care afiseaza numele destinatarului unei plati, sub contul IBAN. Potrivit Transfond, serviciul are ca scop prevenirea fraudelor detalii

Banca Transilvania si-a imbunatatit perspectiva de crestere a ratingului

Moody’s Ratings confirmă rating-urile Băncii Transilvania acordate pentru prima oară în 2023 È™i îmbunătățeste perspectiva, de la stabilă la pozitivă, pentru rating-ul de depozit pe termen lung (Baa2) È™i rating-ul de emitent (Baa3), anunta banca intr-un comunicat, in detalii

Legea pentru plafonarea dobanzilor la creditele IFN-urilor, in vigoare de luni

Legea 243 din 2024 privind plafonarea dobanzilor la creditele acordate de IFN-uri (Institutii Financiare Nebancare) intra in vigoare, de luni, 11 noiembrie. Legea obliga IFN-urile sa limiteze dobanzile la 1% pe zi in cazul creditelor de pana la 5.000 de lei, 0,8% la imprumuturile de pana detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • LOAN OFFER

    Buna ziua Aceasta pentru a informa publicul larg că oferim împrumuturi celor care au nevoie de ... detalii

  • !

    Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii

  • Bancnote vechi

    Numar de ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii