ASIGURARI | Profil

Omniasig: scadere cu 29% a volumului de prime brute subscrise

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2010-05-21 17:55

Compania OMNIASIG Vienna Insurance Group a înregistrat în primele trei luni ale anului 2010, în contextul în care condiţiile economice determinate de criza financiară internaţională sunt în continuare dificile, o scădere a rezultatelor financiare faţă de cele aferente aceleiaşi perioade a anului trecut, anunta compania.

Astfel, în acest prim trimestru, compania a realizat, conform standardelor IFRS, un volum de prime brute subscrise de 235,12 milioane RON, cu 29% mai puţin decât valoarea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului 2009. Totodată, în primele trei luni ale acestui an, valoarea daunelor plătite a scăzut cu 24,55%, până la 187,05 milioane RON.

Ponderea cea mai mare în portofoliul companiei, respectiv de 79%, o deţin, ca şi până acum, asigurările auto. Asigurărilor Casco au scăzut cu 30,85% faţă de primul trimestru al anului trecut, înregistrând valoarea de 112,55 milioane RON. Pe segmentul asigurărilor de răspundere civilă auto obligatorie (RCA), valoarea primelor brute subscrise a fost de 73,22 milioane RON, cu 29,11% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului precedent. Atât asigurările RCA, cât şi cele Casco au înregistrat scăderi şi la valoarea daunelor, astfel: de 20% la Casco şi de 29,50% la RCA, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior.

Această scădere a asigurărilor auto este cauzată de strânsa corelare a acestui segment cu domeniul auto şi cel al leasingului, care au fost şi ele, la rândul lor, puternic afectate de situaţia economică dificilă la nivel mondial.

La asigurările de tip Property (ramura asigurărilor de incendiu şi calamităţi naturale), OMNIASIG a înregistrat o valoare a primelor brute subscrise de 29,49 milioane RON, cu 37,03% mai puţin decât în perioada similară din 2009. Scăderea pe această clasă a fost determinată de interconectarea acesteia cu domeniul imobiliar şi al construcţiilor, care şi ele au suferit efectele puternice ale crizei economice.

Pe segmentul Asigurărilor de răspundere civilă generală, s-a înregistrat o creştere de 1,80%, ajungându-se la o valoare a primelor brute subscrise de 6 milioane RON.

O creştere importantă s-a înregistrat pe linia Asigurărilor de bunuri în tranzit, respectiv de 35,60%. Valoarea primelor brute subscrise pe această clasă a ajuns la 6,10 milioane RON. Asigurările de mijloace de transport aeriene au crescut şi ele cu 10,24% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009, atingând valoarea de 1,97 milioane RON.




Politica atentă de eficientizare a costurilor şi de optimizare a activităţii companiei a continuat firesc şi în această perioadă, în contextul crizei financiare internaţionale cu efecte vizibile şi în ţara noastră, astfel încât profitul brut, raportat potrivit standardelor IFRS, în aceste prime trei luni ale anului a fost de 9,70 milioane RON.

OMNIASIG activează pe piaţa asigurărilor din România din anul 1995. Din 2005, compania a devenit membră a Vienna Insurance Group, dovedind prin rezultatele deosebite înregistrate că se poate ridica la standardele internaţionale ale grupului austriac. În prezent, OMNIASIG ocupă locul al doilea pe piaţa asigurărilor generale din România, cu o cotă de piaţă de 15,70%, iar Vienna Insurance Group deţine prima poziţie pe piaţa asigurărilor din această ţară.

Vienna Insurance Group (VIG) este unul dintre grupurile de asigurări lideri în Europa Centrală şi de Est, listat la Bursă şi cu sediul central în Viena. În afara pieţei locale din Austria, Vienna Insurance Group este de asemenea activă, prin filiale şi grupuri de asigurări, în Albania, Bulgaria, Germania, Estonia, Georgia, Croaţia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Macedonia, Polonia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Cehia, Turcia, Ungaria, Ucraina şi Belarus. De asemenea, are sucursale şi în Italia şi Slovenia.

Pe piaţa din Austria, Vienna Insurance Group (VIG) este reprezentat prin Wiener Städtische Versicherung, Donau Versicherung şi Sparkassen Versicherung.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Profil



Patria Bank isi majoreaza puternic profitul

Rezultatele financiare inregistrate de Patria Bank la 30 septembrie 2024 prezinta un profit net de 27,4 milioane lei aferent primelor 9 luni ale anului in curs, reprezentand o crestere de 82% fata de aceeasi perioada a anului precedent, rezultat care incorporeaza noua taxa pe cifra de afaceri de detalii

Banca Transilvania: platile de Black Friday au crescut cu 23%

Numărul tranzacțiilor realizate prin canalele Băncii Transilvania – cu cardurile BT și la POS-urile băncii – a ajuns la maxim istoric de Black Friday 2024, în 8 noiembrie, cu aproape 10 milioane de tranzacții/zi, +23% față de Black Friday 2023, anunta banca intr-un detalii

Alpha Bank va fi preluata de Unicredit

Fuziunea prin absorbție a Alpha Bank România S.A. în cadrul UniCredit Bank S.A. este estimată a avea loc în a doua parte a anului 2025, Unicredit urmand sa devina a treia mare banca din Romania. UniCredit S.p.A. („UniCredit”) și detalii

Garanti BBVA urmareste ca majoritatea cererilor de credit sa fie facute prin aplicatia bancii

Garanti BBVA raportează rezultate semnificative, la patru luni de la introducerea noilor funcționalități în aplicația de Mobile Banking, care permit clienților să solicite rapid și ușor credite de nevoi personale și Bonus Card, fără a se deplasa în agenții, anunta banca detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • LOAN OFFER

    Buna ziua Aceasta pentru a informa publicul larg că oferim împrumuturi celor care au nevoie de ... detalii

  • !

    Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii

  • Bancnote vechi

    Numar de ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii