BANCI | Analiza

Oamenii de afaceri cer MEF si BNR sa majoreze plafonul de garantare a depozitelor peste 20.000 euro

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2008-10-02 13:41

Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) cere Ministerului Economiei şi Finanţelor (MEF) şi Băncii Naţionale a României (BNR) majorarea plafonului de garantare a depozitelor bancare pentru populaţie şi companii peste nivelul actual de 20.000 euro, a anunţat, joi, asociaţia.

Asociaţia cere celor două instituţii să examineze şi să adopte o poziţie publică faţă de posibilitatea majorării plafonului.

"AOAR urmăreşte cu maximă atenţie evoluţiile ce au loc pe pieţele bursiere şi financiare, la nivel internaţional, şi influenţele ce se manifestă asupra sistemului bancar din România. Măsuri similare au fost adoptate recent în Irlanda, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii", se arată în comunicatul asociaţiei.

Pe de altă parte, oamenii de afaceri spun că sistemul bancar românesc se află într-o situaţie favorabilă, luând în considerare dezvoltarea creditării pe fondul atragerii de depozite de la companii şi populaţie.

Cu toate acestea, majorarea plafonului de garantare a depozitelor ar fi o măsură "extrem de importantă faţă de sensibilitatea deosebită a deponenţilor români faţă de istoria recentă a unor bănci româneşti", care ar creşte încrederea populaţiei şi companiilor în sistemul bancar românesc, se mai arată în comunicatul AOAR.

Măsuri similare

În prezent, statele din UE au fonduri naţionale de garantare a depozitelor, ale căror limite diferă de la ţară la ţară.

Astfel, schema de garantare a depozitelor din România garantează rambursarea depozitelor în bănci ale persoanelor fizice până la un plafon de 20.000 euro/deponent, în timp ce sistemul similar din Franţa, mult mai generos, garantează depozitele până la limita de 70.000 euro.

Guvernul Irlandei a anunţat, marţi, că va garanta pe o perioadă de doi ani toate depozitele bancare, pentru a menţine stabilitatea
financiară în contextul turbulenţelor din pieţele internaţionale, ce au afectat desebit de grav cotaţia titlurilor băncilor irlandeze. Pe 20 septembrie, după ce banca americană de investiţii Lehman Brothers şi-a declarat falimentul, guvernul irlandez a majorat plafonul garanţiei de stat la depozite, de la 20.000 euro la 100.000 euro.

Marea Britanie are în vedere majorarea plafonului maxim de garantare a depozitelor de la 35.000 de lire sterline (44.000 euro), la 50.000 de lire (63.000 euro).

În Statele Unite ale Americii, planul Paulson de susţinere a sectorului bancar, aprobat miercuri de Senat, a fost uşor revizuit,
introducând o creştere a plafonului depozitelor garantate de stat pentru clienţii băncilor, de la 100.000 dolari la 250.000 dolari. Au fost introduse, de asemenea, facilităţi fiscale pentru clasa medie şi pentru micile întreprinderi. Această variantă mai aşteaptă, vineri, votul Camerei Reprezentanţilor, care a respins iniţial planul, provocând căderea brutală a indicelui Dow Jones şi burselor din întreaga lume.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Analiza



Creditele de nevoi personale cu cele mai mici dobanzi

CEC Bank a anuntat o promotie la creditele de nevoi personale, cu o dobanda de 7,9%, valabila pentru cei care-si incaseaza veniturile intr-un cont al bancii, cea mai mica dintre un numar de 13 astfel de imprumuturi acordate de 9 banci, conform topului realizat de detalii

Indicatorii sistemului bancar la finalul anului 2023

indicatorii agregati ai bancilor romanesti la finalul anului 2023, calculati pe baza informatiilor din raportarile prudentiale neauditate, trimise la Banca Nationala a Romaniei (BNR) de instituțiile de credit, persoane juridice romane și de sucursalele din Romania ale institutiilor detalii

La care banci se poate face actualizarea online a datelor de catre firme

Actualizarea online a datelor firmelor, pe site-urile sau in aplicatiile bancilor, este posibila la doar trei institutii de credit, la restul fiind nevoie de prezenta intr-o sucursala. ING Bank a anuntata ca a introdus opțiunea de actualizare a datelor 100% detalii

Conturi bancare gratuite pentru incasarea salariului, pensiei si indemnizatiilor sociale. Dar cine poate sa-si faca unul?

Legea care permite in prezent celor fara conturi bancare sa-si deschida unul nou, denumit cont de baza, fara comisioane de deschidere, inchidere si retragere numerar la bancomat, a fost modificata de Parlament. Noua varianta a acestei legi, care mai asteapta detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • LOAN OFFER

    Buna ziua Aceasta pentru a informa publicul larg că oferim împrumuturi celor care au nevoie de ... detalii

  • !

    Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii

  • Bancnote vechi

    Numar de ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii