BANCI | Ultima Ora

Ministerul Finantelor a publicat noua forma a taxei bancare

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2019-03-27 08:00

Ministerul Finantelor a publicat proiectul Ordonantei de modificare a OUG 114/2018 privind introducerea taxei pe activele bancare, care ar urma sa fie adoptata joi de Guvern. (vezi proiectul mai jos)

Astfel, taxa va avea o valoare de 0,4% pe an pentru bancile mari, cu active de peste 1% din total, si 0,2% pentru bancile mai mici, urmand a se plati semestrial sau anual, in anumite conditii.

Taxa nu va mai depinde de evolutia ROBOR, ci de cresterea creditarii si de scaderea marjelor de dobanda la credite practicate de banci.

Pe de alta parte, ROBOR din contractele de credit in lei cu dobanda variabila va fi inlocuit cu un nou indice, calculat ca medie a dobanzilor la tranzactiile interbancare din fiecare trimestru.

Taxa se reduce cu 50% daca banca a depasit o tinta de crestere a creditarii stabilita anual, pentru anul in curs fiind de 8%, procentul cu care a crescut creditarea in 2018.

Daca o banca si-a majorat creditarea sub tinta, taxa se reduce mai putin, proportional cu ritmul in care a crescut soldul de credite.

De asemenea, taxa bancara poate scadea tot cu 50% daca banca practica o marja de dobanda la credite mai mica decat o tinta anuala, stabilita la 4% pentru anul in curs, sau daca isi diminueaza marja cu 8%, daca aceasta este mai mare de 4%.

Taxa se plăteşte până la data de 25 august, inclusiv, a anului pentru care se datorează.

Taxa nu se datorează și nu se declară la nivelul primului semestru în următoarele situații:

a) dacă a îndeplinit 100% ținta de creștere a creditării, sau

b) dacă a îndeplinit 100% ținta de diminuare a marjei de dobândă, sau

c) dacă nivelul procentual agregat al creșterii creditării și al diminuării marjei de dobândă este cel puțin 100%.

Taxa pe active se calculează prin aplicarea cotelor de 0,4% sau 0,2% asupra activelor financiare nete ale instituției bancare existente în sold la sfarsitul semestrului, respectiv al anului pentru care se datorează taxa, din care se scad următoarele active financiare:

a) numerarul;

b) solduri de numerar la bănci centrale la valoare netă, din care se exclud expunerile neperformante;

c) expuneri neperformante la valoare netă;

d) titluri de datorie emise de administrații publice la valoare netă, din care se exclud expunerile neperformante;

e) credite și avansuri acordate administrațiilor publice la valoare netă, din care se exclud expunerile neperformante;

f) credite acordate de instituțiile de credit sectorului neguvernamental purtătoare de garanții primite din partea administrației publice centrale la valoare netă (precum creditele Prima Casa), din care se exclud expunerile neperformante;

g) credite acordate instituțiilor de credit, creanțe atașate și sume de amortizat, la valoare netă, din care se exclud expunerile neperformante ; depozite la instituții de credit, creanțe atașate și sume de amortizat, la valoare netă, din care se exclud expunerile neperformante; conturi de corespondent la instituții de credit (nostro) și creanțe atașate, la valoare netă, din care se exclud expunerile neperformante; operațiuni reverse repo și titluri luate cu împrumut, creanțe atașate și sume de amortizat, la valoare netă, din care se exclud expunerile neperformante.

Nu sunt supuse taxei pe active instituțiile bancare care înregistrează pierdere contabilă, înainte de calculul taxei pe active, la sfârșitul semestrului, respectiv al anului pentru care se datorează taxa.

În cazul în care taxa pe active datorată de instituțiile bancare se situează peste profitul contabil, înainte de calculul taxei pe active, înregistrat la sfârșitul semestrului, respectiv al anului pentru care se datorează taxa, acestea datorează taxa pe active în limita profitului contabil înregistrat, fără a influența taxa pe active datorată pentru anii următori.

Cheltuiala cu taxa pe active este cheltuială deductibilă la stabilirea rezultatului fiscal reglementat de titlul II din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Proiectul publicat pe site-ul Ministerului Finantelor:

PROIECT DE ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ
pentru modificarea și completarea unor acte normative

Având în vedere:

- prevederile art. 87 din OUG nr. 114/2018 potrivit căruia instituțiile de credit trebuie să calculeze, să declare și să plătească trimestrial taxa pe active financiare, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se datorează taxa pe active, iar primul termen de plată este aprilie 2019;

- faptul că taxa se plătește in funcție de nivelul indicelui de referință ROBOR, indice calculat exclusiv pe bază de cotații și nu pe tranzacții efective pe piața interbancară, și care se reflectă în costul crescut al creditelor acordate de instituțiile de credit, cu efect negativ asupra activității de creditare a economiei reale și a populației;

- obiectivele Guvernului de creștere a intermedierii financiare, prin creșterea creditării companiilor nefinanciare de către sectorul bancar, scădere a costului creditării populației și încurajare a economisirii prin acordarea de dobânzi mai atractive,

se impune revizuirea mecanismului de calcul si de plată a taxei pe activele bancare, în beneficiul tuturor părților implicate, inclusiv al sistemului bancar, prin acordarea de facilități de diminuare a taxei în condițiile în care aceasta contribuie la îndeplinirea obiectivelor menționate, precum și înlocuirea indicelui de referintă utilizat la stabilirea ratelor de dobândă pentru creditele contractate în lei cu dobândă variabilă, calculat pe baza de tranzacții efective pe piața interbancară;

ținând cont de obiectivele asumate prin Programul de guvernare de realizare a unei creșteri economice inteligente și sustenabile la nivel național, de dezvoltare a sectorului energetic,

în considerarea faptului că dezvoltarea economică nu este la același nivel în toate județele, decalajele între județe fiind în continuare semnificative, se propun măsuri speciale pentru reducerea lor, având în vedere inclusiv impactul social al respectivelor decalaje, în domeniul energiei, cu efect economic și social care au ca scop:

- accelerarea promovării investițiilor în sectorul energiei electrice;
- dezvoltarea rețelelor de distribuție a gazelor naturale prin introducerea posibilității de a se realiza acest lucru și din fonduri publice de către UAT-uri sau asocieri ale acestora;
- asigurarea suportabilității costurilor legate de încălzirea populației;
- asigurarea viabilității economice a producătorilor de energie electrică pe bază de cărbune;
- asigurarea viabilității economice a producătorilor de energie electrică și termică în cogenerare.

În vederea reducerii impactului negativ asupra stabilității financiare a administratorilor de fonduri de pensii, se impune suspendarea aplicării reglementărilor privind cerințele de capital ale administratorilor fondurilor de pensii.

Neadoptarea în regim de urgență a dispozițiilor prevăzute în prezentul proiect pentru domeniul energiei poate duce la interpretări eronate ale prevederilor ceea ce va conduce la o multitudine de acțiuni în instanță având ca rezultat blocarea activității ANRE, la costuri ridicate de funcționare a operatorilor economici – cu consecința directă a falimentului producătorilor de energie electrică pe bază de cărbune și a producătorilor de energie electrică și termică în cogenerare în condițiile în care aceștia deja care se confruntă cu probleme majore financiare.

De asemenea, o consecință directă a neadoptării în regim de urgență va fi și întârzierea planurilor de investiții a operatorilor economici din sectorul energiei electrice precum și creșterea costurilor legate de încălzirea populației.

în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public şi constituie o situaţie de urgenţă şi extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunând adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanței de urgență,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

ART. I. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1116 din 29 decembrie 2018, cu completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolele 86-88 vor avea următorul cuprins:

„Art. 86 - (1) Instituţiile bancare sunt obligate la plata taxei pe active financiare nete, denumită în continuare taxa pe active.

(2) În întelesul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) instituţie bancară - instituţie de credit, persoană juridică română, inclusiv sucursalele din străinătate ale acesteia şi sucursala din România a instituţiei de credit, persoană juridică străină;

b) active financiare nete – activele financiare ale instituției bancare existente la sfârșitul semestrului, respectiv anului pentru care se datorează taxa pe active, astfel cum sunt înregistrate în evidența contabilă, ajustate, după caz, potrivit reglementărilor contabile aplicabile, respectiv:

a.i) numerar, solduri de numerar la bănci centrale şi alte depozite la vedere;

a.ii) active financiare deţinute în vederea tranzacţionării;

a.iii) active financiare nedestinate tranzacționării, evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere;

a.iv) active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere;

a.v) active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global;

a.vi) active financiare evaluate la cost amortizat;

a.vii) instrumente financiare derivate — contabilitatea de acoperire;

a.viii) modificările de valoare justă aferente elementelor acoperite în cadrul unei operaţiuni de acoperire a unui portofoliu împotriva riscului de rată a dobânzii;

a.ix) investiţii în filiale, asocieri în participaţie şi entităţi asociate;

c) cota de piață – raportul dintre valoarea totală a activelor instituției bancare și valoarea totală a activelor agregate pentru sistemul bancar, inclusiv sucursale.;

d) rata medie ponderată a dobânzii la creditele, denominate în lei, acordate de o instituție bancară societăților nefinanciare și gospodăriilor populației – reprezintă media aritmetică a ratelor medii ponderate a dobânzii la creditele denominate în lei, acordate de o instituție bancară societăților nefinanciare și gospodăriilor populației, calculate lunar la nivelul semestrului, respectiv al anului pentru care se datorează taxa. Rata medie ponderată a dobânzii la creditele denominate în lei, la sfârșitul lunii, reprezintă media ponderată a ratelor de dobândă cu soldul creditelor acordate societăților nefinanciare și gospodăriilor populației;

e) rata medie ponderată a dobânzii la depozitele, denominate în lei, atrase de o instituție bancară de la societățile nefinanciare și gospodăriile populației – reprezintă media aritmetică a ratelor medii ponderate a dobânzii la depozitele denominate în lei, atrase de o instituție bancară de la societățile nefinanciare și gospodăriile populației, calculate lunar la nivelul semestrului, respectiv al anului pentru care se datorează taxa. Rata medie ponderată a dobânzii la depozitele denominate în lei, la sfârșitul lunii, reprezintă media ponderată a ratelor de dobândă cu soldul depozitelor atrase societățile nefinanciare și gospodariile populației;

f) marja de dobandă - diferența între rata medie ponderată a dobânzii la creditele, denominate în lei, acordate de o instituție bancară societăților nefinanciare și gospodăriilor populației, și rata medie ponderată a dobânzii la depozite, denominate în lei, atrase de la societăți nefinanciare și gospodariile populației, definite conform Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 4/2014 privind raportarea de date şi informaţii statistice la Banca Naţională a României, cu modificările și completările ulterioare. Această marja de dobândă se calculează la nivelul semestrului, respectiv al anului pentru care se datorează taxa pe active și al anului precedent și se exprimă în puncte procentuale;

g) marja de referinta a dobanzii – marja de dobandă sub care taxa pe active se reduce la jumătate (cu 50%)

h) creșterea soldului creditelor – diferenta pozitivă dintre soldul creditelor acordate de o institutie bancara societăţilor nefinanciare si gospodariilor populaţiei existent la sfarsitul semestrului/anului pentru care se datorează taxa pe active si soldul creditelor acordate societăţilor nefinanciare si populaţiei la sfarsitul anului precedent, raportata la soldul creditelor acordate societăţilor nefinanciare si populaţiei la sfarsitul anului precedent, exprimata in procente;

i) diminuarea marjei de dobandă – diferența negativă dintre marja de dobândă calculată la nivelul semestrului/anului pentru care se datorează taxa pe active fata de marja de dobândă calculată la nivelul anului precedent, raportata la marja de dobânda, calculată la nivelul anului precedent, exprimată în procente;

j) ținta de creștere a creditării – valoarea de creștere a volumului de credite acordate de o instituție bancară societăților nefinanciare și gospodăriilor populației, stabilită pentru anul curent față de anul precedent, exprimată în procente;

k) ținta de diminuare a marjei de dobândă – valoarea de scădere a marjei de dobândă, stabilită pentru anul curent față de anul precedent, exprimată în procente.

(3) Pentru determinarea indicatorului prevăzut la alin.(2) lit. h) se vor lua în considerare și creditele performante vândute în cursul semestrului/anului de către instituția bancară, si nu se vor lua în considerare creditele performante cumpărate în cursul semestrului/anului de către instituția bancară. Creditele performante cumpărate de o instituție bancară se vor lua în considerare la determinarea indicatorului prevăzut la alin.(2) lit. h) începând cu anul următor. Aceleași credite performante vândute și cumpărate în cursul aceluiași an de instituția bancară nu se iau în considerare la determinarea indicatorului prevăzut la alin.(2) lit. h) .

(4) Pentru determinarea indicatorului prevăzut la alin.(2) lit.d) se vor lua în considerare și creditele performante vândute în cursul lunii de instituția bancară, iar creditele performante cumpărate de la instituțiile bancare din România se vor lua în considerare la determinarea acestui indicator începând cu luna următoare momentului cumpărării. Aceleași credite performante vândute și cumpărate în cursul aceluiași an de instituția bancară nu se iau în considerare la determinarea acestui indicator.

Art. 87 - (1) Taxa pe active se calculează prin aplicarea cotelor prevăzute la alin. (2) asupra bazei impozabile reprezentată de activele financiare nete ale instituției bancare existente în sold la sfarsitul semestrului, respectiv al anului pentru care se datorează taxa, potrivit evidenţei contabile, din care se scad următoarele active financiare:

a) numerarul;

b) solduri de numerar la bănci centrale la valoare netă, din care se exclud expunerile neperformante;

c) expuneri neperformante la valoare netă;

d) titluri de datorie emise de administrații publice la valoare netă, din care se exclud expunerile neperformante;

e) credite și avansuri acordate administrațiilor publice la valoare netă, din care se exclud expunerile neperformante;

f) credite acordate de instituțiile de credit sectorului neguvernamental purtătoare de garanții primite din partea administrației publice centrale la valoare netă, din care se exclud expunerile neperformante;

g) credite acordate instituțiilor de credit, creanțe atașate și sume de amortizat, la valoare netă, din care se exclud expunerile neperformante ; depozite la instituții de credit, creanțe atașate și sume de amortizat, la valoare netă, din care se exclud expunerile neperformante; conturi de corespondent la instituții de credit (nostro) și creanțe atașate, la valoare netă, din care se exclud expunerile neperformante; operațiuni reverse repo și titluri luate cu împrumut, creanțe atașate și sume de amortizat, la valoare netă, din care se exclud expunerile neperformante.

(2) Cotele taxei pe active, aplicate asupra bazei impozabile prevăzută la alin. (1), sunt:

a) 0,4% pe an, pentru instituţia bancara care deţine o cota de piaţă mai mare sau egala cu 1%;

b) 0,2% pe an, pentru instituţia bancara care deţine o cota de piaţă mai mică de 1%.

Cota de piață este cea stabilită la sfârșitul semestrului/anului pentru care se datorează taxa.

(3) Contribuabilii prevăzuţi la art. 86 alin.(2) lit.a) sunt obligaţi să calculeze semestrial, respectiv la sfârșitul anului taxa pe active, prin aplicarea cotelor prevăzute la alin. (2) asupra bazei impozabile prevăzută la alin. (1).

(4) Taxa calculată potrivit alin. (3) se reduce, astfel:

a) pentru creșterea intermedierii financiare, prin creșterea soldului creditelor:

i. cu 50%, în cazul în care creșterea soldului creditelor acordate societăţilor nefinanciare și gospodăriilor populaţiei, determinată potrivit art. 86 alin.(2) lit.h) este egală sau mai mare decât ținta de creștere a creditării, prevăzută la alin. (7);

ii. până la 50%, în cazul în care creşterea soldului creditelor acordate societăţilor nefinanciare si gospodariilor populaţiei este mai mică decât ținta de creștere a creditării prevăzută la alin.(7), situație în care procentul de reducere a taxei pe active se calculează proporţional, conform următoarei formule:

R1 = [creșterea soldului creditelor / ținta de creștere a creditării] *50%

unde:
R1 - procentul de reducere a taxei pe active ca urmare a creșterii soldului creditelor

iii. referința inițială fată de care se realizează calculul evoluției soldului creditelor este reprezentată de soldul creditelor la sfârșitul anului 2018.

iv. În cazul în care în anul/anii următor/următori soldul creditelor scade, evoluția soldului creditelor se va evalua funcție de referința inițială de la pct. iii) până când soldul creditelor înregistrează o valoare mai mare sau egală cu valoarea referinței initiale de la pct. iii). În anul următor înregistrarii soldului creditelor cel puțin la nivelul referinței inițiale, calculul evoluției soldului creditelor se va realiza față de soldul creditelor înregistrate la sfârsitul anului precedent, care devine referință inițială și căreia i se aplica prevederile de la acest punct.

b. pentru diminuarea marjei de dobândă:

i. cu 50%, în cazul in care marja de dobândă calculată la nivelul semestrului/anului pentru care se datorează, se situează sub nivelul marjei de referință a dobânzii, sau în cazul în care diminuarea marjei de dobândă determinată potrivit art. 86 alin. (2) lit. i) este egală sau mai mare decât ținta de diminuare a marjei de dobândă, prevăzută la alin.(7).

ii. până la 50%, în cazul în care diminuarea marjei de dobândă este mai mică decât ținta de diminuare a marjei de dobândă prevăzută la alin. (7), situație în care procentul de reducere a taxei pe active se calculează proporţional, conform următoarei formule:

R2 = [(diminuarea marjei de dobândă / ținta de diminuare a marjei de dobândă) * 50%]

unde:
R2 - procentul de reducere a taxei pe active ca urmare a diminuării marjei de dobândă

iii. referința inițială fată de care se realizează calculul evoluției marjei de dobândă este dată de marja de dobândă de la sfârșitul anului 2018.

iv. În cazul în care în anul/anii următor/următori marja de dobândă crește, evoluția marjei de dobândă se va evalua funcție de referința inițială de la pct. iii) până când marja de dobândă înregistrează o valoare mai mică sau egală cu valoarea referinței inițiale de la pct. iii). În anul următor înregistrării marjei de dobândă cel mult la nivelul referinței inițiale, calculul evoluției marjei de dobândă se va realiza față de marja de dobândă înregistrata la sfârsitul anului precedent, care devine referință inițială și căreia i se aplica prevederile de la acest punct.

(5) Taxa pe active, calculată potrivit alin. (3) și redusă în condițiile prevederilor alin. (4), pe baza indicatorilor privind cota de piata, soldul creditelor și marja de dobândă înregistrați la nivelul primului semestru al anului pentru care se datorează taxa pe active și a jumătate din nivelurile țintă de creștere a creditării șia țintei de diminuare a marjei de dobândă, se declară și se plăteşte până la data de 25 august, inclusiv, a anului pentru care se datorează. Taxa nu se datorează și nu se declară la nivelul primului semestru în următoarele situații:

a) dacă a îndeplinit 100% ținta de creștere a creditării, sau

b) dacă a îndeplinit 100% ținta de diminuare a marjei de dobândă, sau

c) dacă nivelul procentual agregat al creșterii creditării și al diminuării marjei de dobândă este cel puțin 100%.

(6) Pe baza indicatorilor privind cota de piață, soldul creditelor și marja de dobândă determinați la nivelul anului pentru care se datorează taxa pe active, taxa pe active, calculată potrivit alin. (3) se reduce în condițiile prevederilor alin. (4). Sumele rezultate se declară până la data de 25 august, inclusiv, a anului următor celui pentru care se datorează taxa pe active. Diferențele în plus față de sumele de la alin.(5) se plătesc până la data de 25 august, inclusiv, a anului următor celui pentru care se datorează taxa pe active, iar diferențele în minus se restituie/compensează potrivit dispozițiilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

(7) Indicatorii ţintă de creştere a creditării şi de diminuare a marjei de dobândă, precum și marja de referință a dobânzii se stabilesc anual, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanțelor Publice, cu recomandarea Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială. Pentru anul 2019, pentru fiecare instituție bancară, ținta de creștere a creditării este de + 8,0 la suta, ținta de diminuare a marjei de dobânda este de -8,0 la suta, iar marja de referința a dobânzii este de 4,0 puncte procentuale.

(8) Nu sunt supuse taxei pe active instituțiile bancare care înregistrează pierdere contabilă, înainte de calculul taxei pe active, la sfârșitul semestrului, respectiv al anului pentru care se datorează taxa.

(9) Instituțiile bancare pentru care Banca Națională a României, în exercitarea atribuțiilor care îi revin, în calitate de autoritate de supraveghere, a impus limitarea activității de creditare în conformitate cu art. 226 alin.(3) lit.d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, cu modificările și completările ulterioare, nu datorează taxa pe active pentru perioada în care operează această măsură În acest caz, taxa pe active datorată, se determină prin raportarea taxei pe active, calculate potrivit alin. (3) și (4), la numărul de zile aferent semestrului/anului pentru care se datorează taxa și înmulțirea rezultatului cu numărul de zile aferent perioadei în care nu a operat măsura.

(10) În cazul în care taxa pe active datorată de instituțiile bancare se situează peste profitul contabil, înainte de calculul taxei pe active, înregistrat la sfârșitul semestrului, respectiv al anului pentru care se datorează taxa, acestea datorează taxa pe active în limita profitului contabil înregistrat, fără a influența taxa pe active datorată pentru anii următori.

Art. 88 - (1) Prin excepţie de la art. 87 alin. (3), (5) și (6), contribuabilii care încetează să existe în cursul anului au obligaţia de a declara şi a plăti taxa pe active proporţional cu perioada impozabilă , până la data depunerii situaţiilor financiare la organul fiscal competent, respectiv până la data radierii, după caz. În această situație, pentru determinarea taxei pe active, cota de piață este ultima cotă stabilită, iar reducerea taxei, în condițiile prevederilor art. 87 alin. (4) se efectuează pe baza indicatorilor privind soldul creditelor și marja de dobândă înregistrați la sfârșitul perioadei impozabile. Perioada impozabilă este perioada din anul calendaristic pentru care contribuabilul a existat.

(2) Contribuabilii nou înființati în cursul anului datorează taxa pe active începând cu anul următor.

(3) Modelul şi conţinutul declaraţiei taxei pe active se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

(4) Cheltuiala cu taxa pe active este cheltuială deductibilă la stabilirea rezultatului fiscal reglementat de titlul II din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

(5) Taxa pe active reprezintă venit la bugetul de stat şi se administrează de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, potrivit Legii nr. 207/2015. ”.

2. Articolul 90 va avea următorul cuprins:

”Art. 90 - Obligaţiile suplimentare de capital social minim prevăzute la art. 60 alin. (1) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 iunie 2019, se varsă până la data de 31 decembrie 2019.”

ART. II. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 11 iunie 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 288/2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La art. 37, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

„a) pentru creditele acordate în valută, dobânda va fi compusă dintr-un indice de referinţă EURIBOR/LIBOR la o anumită perioadă, în funcție de valuta creditului, la care creditorul adaugă o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului;”

2. La articolul 37, după litera a) se introduce o nouă literă, lit. a1), cu următorul cuprins:

„a1)) pentru creditele acordate în monedă națională, dobânda va fi compusă dintr-un indice de referinţă calculat exclusiv pe baza tranzacțiilor interbancare la o anumită perioadă, la care creditorul poate să adauge o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului. Indicele de referință pentru credite acordate în lei cu dobanda variabila se publică în fiecare zi lucrătoare pe website-ul Băncii Naționale a României și reprezintă rata de dobândă calculată ca medie ponderată a ratelor de dobândă cu volumele tranzacțiilor de pe piața interbancară. Indicele de referință se calculează la finalul fiecărui trimestru, ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice determinate pentru trimestrul anterior, urmând a se aplica de fiecare instituție de credit pentru trimestrul următor.”

ART. III.
Alineatul 1 al articolului 38 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 20 septembrie 2016, se modifică și va avea următorul cuprins:

„ (1) În contractele de credit cu dobânda variabilă se vor aplica următoarele reguli:

a) pentru creditele în valută, dobânda va fi compusă dintr-un indice de referinţă EURIBOR/LIBOR la o anumită perioadă, în funcţie de valuta creditului, la care creditorul adaugă o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului;

b) pentru creditele acordate în monedă națională, dobânda va fi compusă dintr-un indice de referinţă calculat exclusiv pe baza tranzacțiilor interbancare la o anumită perioadă, la care creditorul poate să adauge o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului. Indicele de referință pentru credite acordate în lei cu dobândă variabilă se publică în fiecare zi lucrătoare pe website-ul Băncii Naționale a României și reprezintă rata de dobândă calculată ca medie ponderată a ratelor de dobândă cu volumele tranzacțiilor de pe piața interbancară. Indicele de referință se calculează la finalul fiecărui trimestru, ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice determinate pentru trimestrul anterior, urmând a se aplica de fiecare instituție de credit pentru trimestrul următor;

c) în acord cu politica comercială a fiecărui creditor, acesta poate reduce marja şi/sau aplica un nivel mai redus al indicelui de referinţă, având dreptul ca, pe parcursul derulării contractului, să revină la valoarea marjei menţionate în contract la data încheierii acestuia şi/sau la nivelul indicelui de referinţă;

d) modul de calcul al dobânzii trebuie indicat în mod expres în contract, cu precizarea periodicităţii şi/sau a condiţiilor în care survine modificarea ratei dobânzii variabile, atât în sensul majorării datorate indicelui de referinţă EURIBOR/indicelui de referință pentru creditele acordate în lei cu dobândă variabilă/LIBOR, cât şi în cel al reducerii acesteia;

e) valoarea indicilor de referinţă utilizaţi în formula de calcul a dobânzii variabile va fi afişată şi permanent actualizată, pe website-urile creditorilor şi la toate punctele de lucru ale acestora.”

 

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



Banca Transilvania are un rating mai bun

Fitch Ratings îmbunătățește rating-ul Băncii Transilvania, de la ”BB+” la ”BBB-”, cu perspectivă stabilă, pe termen lung, conform unui comunicat al bancii, in care se adauga: Noul rating investment grade reflectă îmbunătățirea mediului detalii

Numele beneficiarului unui transfer bancar, afisat la 17 banci

BRD, Exim Banca Romaneasca si Credit Europe Bank sunt ultimele trei banci care au integrat recent serviciul afisare nume beneficar (SANB) oferit de Transfond, care afiseaza numele destinatarului unei plati, sub contul IBAN. Potrivit Transfond, serviciul are ca scop prevenirea fraudelor detalii

Banca Transilvania si-a imbunatatit perspectiva de crestere a ratingului

Moody’s Ratings confirmă rating-urile Băncii Transilvania acordate pentru prima oară în 2023 și îmbunătățeste perspectiva, de la stabilă la pozitivă, pentru rating-ul de depozit pe termen lung (Baa2) și rating-ul de emitent (Baa3), anunta banca intr-un comunicat, in detalii

Legea pentru plafonarea dobanzilor la creditele IFN-urilor, in vigoare de luni

Legea 243 din 2024 privind plafonarea dobanzilor la creditele acordate de IFN-uri (Institutii Financiare Nebancare) intra in vigoare, de luni, 11 noiembrie. Legea obliga IFN-urile sa limiteze dobanzile la 1% pe zi in cazul creditelor de pana la 5.000 de lei, 0,8% la imprumuturile de pana detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • LOAN OFFER

    Buna ziua Aceasta pentru a informa publicul larg că oferim împrumuturi celor care au nevoie de ... detalii

  • !

    Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii

  • Bancnote vechi

    Numar de ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii