BANCI | Ultima Ora

Litigiile dintre banci si clienti trebuie rezolvate mai intai la mediator

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2012-09-14 11:48

Noile modificari la Legea medierii impun celor care recurg la justitie sa apeleze mai intai la un mediator, regula valabila si in cazul litigiilor dintre banci si clientii acestora.

"Începând cu 9 ianuarie 2013, justiţiabilii, odată cu introducerea unei cereri în instanţă, sunt obligaţi să facă dovada faptului că au încercat să-şi rezolve disputa prin mediere sau măcar să facă dovada că au luat la cunoştinţă şi sunt informaţi în legătură cu avantajele acestui mod de soluţionare a conflictului", a declarat Daniela Ştefănescu, mediator, citata de ZF.ro.

Este vorba de intrarea în vigoare a unui nou set din modificări aduse Legii 192/2006 privind medierea.

"Dacă legea nu prevede altfel, părţile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate să participe la sedinţa de informare privind medierea, inclusiv după declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente, în vederea soluţionării pe această cale a conflictelor în materie ci­vilă, de familie, în materie penală, precum şi în alte materii, în condiţiile prevăzute de prezenta lege", arată noua lege.

"Înainte de sesizarea instanţei de judecată sau a organului de urmărire penală, părţile sau oricare dintre acestea sunt ţinute să încerce soluţionarea conflictului prin mediere, sub sancţiunea prematurităţii introducerii cererii de chemare în judecată sau a plângerii penale", se prevede în art. 43 al Legii 115/9 iulie 2012 pentru modificarea şi completarea Legii 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator.

Articolul 43 intră în vigoare la 6 luni de la publicarea legii în Monitorul Oficial (adică la 9 ianuarie 2013 - n.n.).

Purtărorul de cuvânt al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) Monica Prejmereanu identifică avantajele pentru zona de business ale noilor reglementări: litigiile legate de plăţi, de datorii, de credite, de reeaşalonări pot fi rezolvate mai rapid pe calea medierii pentru că medierea presupune o mai mare cele­ritate (rapiditate) decât un proces pe rolul instanţelor. Şi mai există un avantaj major, arată ea: "Procedura medierii nu este publică. Nu eşti pus la avizier, nu află toată lumea despre tine că ai o problemă, dacă o ai. Astfel, imaginea ta de om de business este protejată".

Mediatorii sunt obligaţi să ofere informaţiile şi consilierea în mod gratuit. În România sunt în prezent în jur de 3.000 de mediatori - o profesie relativ nouă şi de aceea mai puţin cunoscută, instituită odată cu Legea 192/2006 (devenită, din vară, Legea 115/2012).

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



Banca Transilvania are un rating mai bun

Fitch Ratings îmbunătățește rating-ul Băncii Transilvania, de la ”BB+” la ”BBB-”, cu perspectivă stabilă, pe termen lung, conform unui comunicat al bancii, in care se adauga: Noul rating investment grade reflectă îmbunătățirea mediului detalii

Numele beneficiarului unui transfer bancar, afisat la 17 banci

BRD, Exim Banca Romaneasca si Credit Europe Bank sunt ultimele trei banci care au integrat recent serviciul afisare nume beneficar (SANB) oferit de Transfond, care afiseaza numele destinatarului unei plati, sub contul IBAN. Potrivit Transfond, serviciul are ca scop prevenirea fraudelor detalii

Banca Transilvania si-a imbunatatit perspectiva de crestere a ratingului

Moody’s Ratings confirmă rating-urile Băncii Transilvania acordate pentru prima oară în 2023 și îmbunătățeste perspectiva, de la stabilă la pozitivă, pentru rating-ul de depozit pe termen lung (Baa2) și rating-ul de emitent (Baa3), anunta banca intr-un comunicat, in detalii

Legea pentru plafonarea dobanzilor la creditele IFN-urilor, in vigoare de luni

Legea 243 din 2024 privind plafonarea dobanzilor la creditele acordate de IFN-uri (Institutii Financiare Nebancare) intra in vigoare, de luni, 11 noiembrie. Legea obliga IFN-urile sa limiteze dobanzile la 1% pe zi in cazul creditelor de pana la 5.000 de lei, 0,8% la imprumuturile de pana detalii

 



 

Ultimele Comentarii