BANCI | Analiza

Isarescu: Atacul zvonurilor asupra Banca Transilvania seamana cu cel asupra BCR din 2000

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2008-10-14 09:21

BNR va lua măsuri extrem de drastice, inclusiv de retragere a licenţei, dacă se dovedeşte că zvonurile privind problemele unor bănci din România au pornit din sistemul bancar, a spus luni guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, precizând că a discutat în această privinţă cu Asociaţia Română a Băncilor.

"Ne-am întâlnit cu ARB şi suntem hotârâţi să le sprijinim demersurile pentru a găsi o modalitate de lucru cu răspândacii periculoşi. Noi fiind alături de ARB, spunem că asemenea atitudine nu se justifică şi sunt dator să spun două lucruri: legat de Banca Transilvania, acest atac informatic seamănă ca două picături cu ce s-a petrecut în 2000 cu BCR, însă acum situaţia s-a liniştit mult mai repede, media a fost mult mai matură şi puţini au mai muşcat din momeala aceasta", a declarat Isărescu, la un briefing de presă.

În al doilea rând, guvernatorul s-a referit la lucrătorii din sistemul bancar.

"E cazul să încep cu cei care lucrează în sistemul bancar. În asemenea momente se vede calitatea unui bancher. Dacă se dovedeşte că cineva din sistemul bancar a răspândit astfel de zvonuri, nu ar mai trebui sub nicio formă ca acel om să mai calce într-o bancă în calitate de angajat", a spus Isărescu.

El s-a referit şi la concurenţa din sistemul bancar, menţionând că BNR nu încurajează profitarea de astfel de momente pentru eventuale achiziţii.

"Cred că s-a sărit puţin calul în ceea ce priveşte concurenţa. E un bun moment să te gândeşti la achiziţii, dar noi nu recomandăm, ci descurajăm această atitudine", a arătat guvernatorul BNR.

Sistemul bancar românesc, controlat în cea mai mare parte de jucători din străinătate, poate suferi însă şi presiuni generate de situaţia băncilor-mamă.

"Este şi contaminarea din exterior. Dacă auzi că banca străină X are probleme mai serioase, te uiţi că cea din România are acelaşi nume şi nu la indicatorii financiari. În momentul acela, contaminarea este aproape făcută", a mai spus guvernatorul.

Declaratia presedintelui Bancii Transilvania, Robert C. Rekkers:

In legătură cu declaraţia d-lui Mugur Isărescu - Guvernator al BNR, dl. Robert C. Rekkers - Directorul General al Băncii Transilvania®, afirmă: “Săptămâna trecută au existat zvonuri lansate împotriva Băncii Transilvania®. Informaţiile au circulat pe mai multe suporturi: mail, sms, telefon. Am anunţat, bineînţeles, BNR şi autorităţile. Efectele acestor informaţii nefondate au fost nesemnificative. Suntem o bancă solidă, cu un portofoliu de credite de calitate, solvabilitate ridicată şi lichiditate bună”.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Analiza



Creditele de nevoi personale cu cele mai mici dobanzi

CEC Bank a anuntat o promotie la creditele de nevoi personale, cu o dobanda de 7,9%, valabila pentru cei care-si incaseaza veniturile intr-un cont al bancii, cea mai mica dintre un numar de 13 astfel de imprumuturi acordate de 9 banci, conform topului realizat de detalii

Indicatorii sistemului bancar la finalul anului 2023

indicatorii agregati ai bancilor romanesti la finalul anului 2023, calculati pe baza informatiilor din raportarile prudentiale neauditate, trimise la Banca Nationala a Romaniei (BNR) de instituțiile de credit, persoane juridice romane și de sucursalele din Romania ale institutiilor detalii

La care banci se poate face actualizarea online a datelor de catre firme

Actualizarea online a datelor firmelor, pe site-urile sau in aplicatiile bancilor, este posibila la doar trei institutii de credit, la restul fiind nevoie de prezenta intr-o sucursala. ING Bank a anuntata ca a introdus opțiunea de actualizare a datelor 100% detalii

Conturi bancare gratuite pentru incasarea salariului, pensiei si indemnizatiilor sociale. Dar cine poate sa-si faca unul?

Legea care permite in prezent celor fara conturi bancare sa-si deschida unul nou, denumit cont de baza, fara comisioane de deschidere, inchidere si retragere numerar la bancomat, a fost modificata de Parlament. Noua varianta a acestei legi, care mai asteapta detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • LOAN OFFER

    Buna ziua Aceasta pentru a informa publicul larg că oferim împrumuturi celor care au nevoie de ... detalii

  • !

    Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii

  • Bancnote vechi

    Numar de ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii