Indicii Bursei de Valori au scazut saptamana trecuta cu pana la 4,21%
Autor: Bancherul.ro
2008-06-16 12:42
Titlurile lichide de la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) s-au ieftinit cu 3,88% în ultima săptămână, cele mai afectate fiind actiunile din sectorul financiar, care s-au aliniat la deprecierile înregistrate pe pietele externe, în timp ce lichiditatea a scăzut cu 28%, în ciuda programului prelungit.
"Bursa de la Bucuresti marchează o săptămână de scăderi, evolutia fiind în ton cu cea din pietele externe de capital. Astfel, atât principalii indici europeni, cât si principalii indici americani au înregistrat deprecieri importante în perioada analizată", comentează Andreea Ciobanu, într-o analiză a Intercapital Invest.
Valoarea zilnică medie a tranzactiilor cu actiuni încheiate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) în intervalul 9 - 13 iunie a fost de 22,58 milioane lei (6,15 milioane euro), în scădere cu 29% fată de media din săptămâna 2 - 6 iunie, de 31,78 milioane lei (8,68 milioane euro).
"De când s-a prelungit sedinta de tranzactionare, volumele au scăzut, dar lucrul acesta a coincis si cu evolutia negativă de pe pietele externe, de care am fost si noi afectati", a declarat, pentru NewsIn, Gabriel Necula, broker la Prime Transaction.
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) si-a prelungit din 9 iunie programul de tranzactionare cu două ore, până la 16:30, iar noul orar s-a aplicat atât pentru piata spot, cât si pentru cea a derivatelor.
În ultima săptămână, s-au tranzactionat la BVB toate tipurile de instrumente financiare disponibile în prezent (actiuni, drepturi, obligatiuni si contracte la termen), care au generat împreună o lichiditate totală de 117,06 milioane lei (31,89 milioane euro), după ce, în săptămâna precedentă, schimburile au însumat 164 milioane lei (44,8 milioane euro).
"Prelungirea orarului de tranzactionare la BVB nu a dus pentru moment la cresterea valorii medii zilnice tranzactionate, media înregistrată la BVB în această săptămână fiind cu 35% mai mică comparativ cu cea înregistrată de la începutul anului, si cu 59% mai mică comparativ cu media zilnică din anul 2007", mai arată analiză Intercapital.
Pe sectiunea de actiuni, media zilnică a tranzactiilor din acest an este de 34,96 milioane lei, în timp ce anul trecut s-a cifrat la 55,21 milioane lei.
Capitalizarea pietei reglementate a BVB a scăzut cu încă 2,9% în ultima săptămână, la 125,24 miliarde lei (34,1 miliarde euro), după ce în 6 iunie valoarea pietei reglementate era de 128,97 miliarde lei (35,41 miliarde euro).
Toti indicii Bursei de Valori Bucuresti au scăzut în ultima săptămână, cu până la 4,21%
Astfel, indicele BET, care arată evolutia celor mai lichide zece titluri (blue-chips) listate la Bursa de Valori Bucuresti, s-a depreciat, în săptămâna 9 - 13 iunie, cu 3,88%, de la 7.665,64 puncte în sedinta din 6 iunie, până la 7.367,83 puncte la sfârsitul sedintei de vineri. De la începutul anului, BET a pierdut 25,01% din valoare.
Indicele compozit al pietei, BET-C, care reflectă evolutia actiunilor listate la primele două categorii ale Bursei, cu exceptia SIF-urilor, a scăzut din nou cel mai putin, cu 3,07% - de la 5.399,43 puncte, până la 5.233,90 puncte - si a pierdut în acest an cel mai putin dintre toti indicii - 21,48%.
Indicele BET-FI, care arată evolutia celor cinci societăti de investitii financiare (SIF), a pierdut cel mai mult în intervalul analizat - 4,21%, de la 55.074,31 puncte până la 52.753,47 puncte. Comparativ cu începutul anului, BET-FI afisează cea mai puternică depreciere dintre toti indicii, de 32,94%.
Indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, care reflectă evolutia a 15 dintre cele mai tranzactionate companii de la BVB (BRD SocGen, Banca Transilvania, Erste Bank, Rompetrol Rafinare Constanta, Petrom, Impact, Antibiotice Iasi, Flamingo International, Transelectrica, Transgaz Medias, Biofarm, Compa, Condmag, Turbomecanica si Alumil Rom Industry), a coborât cu 3,77%, de la 17.564,76 puncte până la 16.903,28 puncte, nivel ce marchează o scădere cu 22,12% de la începutul anului.
Actiunile SIF au pierdut până la 6,77% în ultima săptămână
Valoarea totală a schimburilor cu actiunile societătilor financiare în intervalul analizat a fost de 44,6 milioane lei, reprezentând 39% din lichiditatea săptămânală a Bursei pe sectiunea de actiuni.
Titlurile SIF Transilvania (SIF3) au atras prima lichiditate din piată în ultima săptămână, cu tranzactii de 15,84 milioane lei, reprezentând 14,06% din lichiditatea pietei. Cotatia SIF3 a scăzut cu 3,57%, de la 1,68 lei până la 1,62 lei în sedinta de vineri.
Actiunile SIF Oltenia (SIF5) au avut a treia lichiditate, de 10,76 milioane lei (9,55% din rulajul bursei) si s-au ieftinit cu 3,34%, de la 2,99 lei până la 2,89 lei/actiune.
Titlurile SIF Moldova (SIF2) s-au depreciat în ultima săptămână cu 4,39%, de la 2,28 lei până la cotatia de 2,18 lei, pe fondul unor schimburi de 7,64 milioane lei (6,78% din rulajul pietei).
Titlurile SIF Muntenia (SIF4) au avut un rulaj de 5,46 milioane lei (4,85% din lichiditatea săptămânală a BVB) si au închis sedinta din 13 iunie la 1,67 lei/actiune, cu 3,47% mai jos fată de cotatia de la sfârsitul săptămâni anterioare, de 1,73 lei/actiune.
Pretul unei actiuni SIF Banat-Crisana (SIF1) a scăzut cel mai mult din sectorul societătilor de investitii - cu 6,77% - de la cotatia de 2,51 lei la 2,34 lei/actiune în sedinta de vineri, în urma unor schimburi de circa 4,89 milioane lei (4,34% din lichiditatea pietei în intervalul analizat).
Şi titlurile Broker Cluj (BRK) s-au depreciat puternic în ultima săptămână,cu 8,89%, de la cotatia de 0,90 lei până la 0,82 lei/actiune, iar rulajul s-a cifrat la numai 2,39 milioane lei (2,12% din valoarea tranzactiilor din ultima săptămână la BVB).
Titlurile bancare au urmat tendinta din pietele externe si s-au ieftinit cu până la 5,63%
Sectorul bancar a urmat în topul preferintelor investitorilor după sectorul societătilor financiare nebancare, cu tranzactii de 22,29 milioane lei - circa 20% din rulajul din ulttima săptămână la bursă.
Transferurile cu actiunile BRD SocGen (BRD) au generat a doua lichiditate a săptămânii, de 10,88 milioane lei, adică 9,66% din rulajul total al Bursei în perioada analizată, cotatia titlurilor depreciindu-se cu 5,63%, de la 23,10 lei/actiune până la 21,80 lei.
"BRD a scăzut destul de mult, pe un volum mare, deoarece pe pietele externe stirile financiare au fost negative si, practic, actiunile BRD s-au corelat cu sectorul", a declarat, în cursul săptămânii, Andrei Petrescu, manager de portofoliu la casa de brokeraj Prime Transaction.
Titlurile Băncii Transilvania (TLV) s-au ieftinit cu 5,27%, de la 0,4740 lei până la 0,4490 lei/actiune, si au înregistrat în această săptămână a opta lichiditate din piată, de 5,58 milioane lei (4,95% din rulajul bursier).
Actiunile Erste Bank (EBS), tranzactionate la sectiunea Internatională a BVB, au atras în ultima săptămână schimburi de 5,83 milioane lei (5,17% din rulajul săptămânal al pietei) si au pierdut 2,96%, de la pretul de 169 lei la 164 lei/actiune.
Cotatia Azomures a urcat cu încă 20,80% în ultima săptămână, în timp ce interesul pentru Amonil s-a stins
Titlurile din sectorul de îngrăsăminte au atras în ultima săptămână 13,47 milioane lei, generând 12% din schimburile pietei.
Cotatia actiunilor Azomures (AZO) a săltat în ultima săptămână cu încă 20,80%, până la 0,7550 lei, după ce la finalul săptămânii anterioare cotatia era de 0,6250 lei/actiune, iar schimburile totale s-au ridicat la 8,97 milioane lei (7,96% din rulajul bursei).
În schimb, titlurile Amonil Slobozia (AMO) s-au ieftinit cu 1,32%, până la 0,0820 lei, după ce în 6 iunie valorau 0,0831 lei, iar lichiditatea săptămânală s-a cifrat la numai 4,5 milioane lei, reprezentând 3,99% din rulajul total pe sectiunea de actiuni.
"La Amonil, dacă intra în actionariat un investitor strategic din acelasi domeniul de activitate, probabil că si piata ar fi avut altă reactie, dar în conditiile în care a fost vorba de un fond de investitii, piata a avut o reactie neutră", a explicat Darie Moldovan, agent de bursă la SSIF Broker Cluj.
Titlurile din sectorul petrolier s-au depreciat sub media pietei
Titlurile din sectorul petrolier au atras în perioada 9 - 13 iunie schimburi de 11,32 milioane lei - 10% din lichiditatea pietei.
Actiunile Petrom Bucuresti (SNP) au atras a sasea lichiditate din piată raportat la ultima săptămână, cu schimburi de 7,55 milioane lei - 6,70% din valoarea rulajului bursier. Pretul unei actiuni SNP a scăzut cu 0,96% fată de săptămâna anterioară, de la 0,52 lei la 0,5150 lei/actiune.
Şi titlurile Rompetrol Rafinare Constanta (RRC) s-au ieftinit, însă cu 2,58%, de la cotatia de 0,0620 lei, înregistrată în 6 iunie, până la 0,0604 lei în sedinta de vineri, iar lichiditatea a fost de 3,78 milioane lei (3,35% din schimburile bursei).
Rulajul sectorului futures a sporit de peste trei ori în ultima săptămână
Pe sectorul instrumentelor derivate, contractele la termen (futures) pe activul suport al actiunilor au adus o lichiditate de 1,48 milioane lei (circa 400.000 euro), de peste trei ori mai mare fată de săptămâna anterioară, când rulajul s-a cifrat la 585.262 lei (160.526 euro).
În ultima săptămână, investitorii au încheiat 1.461 contracte la termen.
Cele mai tranzactionate derivate au fost cele pe activul suport al actiunilor Petrom, cu scadenta în iunie (SNP08JUN1), care au făcut obiectul a 450 de contracte si au fost cotate vineri la 0,52 lei, cu 0,02 lei mai ieftine fată de pretul de decontare din 6 iunie, de 0,54 lei.
Pentru septembrie, derivatele Petrom (SNP08SEP1) au stagnat la cotatia de 0,54 lei/actiune, în urma celor 100 de contracte încheiate.
Derivatele pe activul suport al titlurilor SIF Moldova, cu scadenta în iunie (SIF208JUN1), s-au ieftinit în ultima săptămână cu 0,01 lei, de la 2,30 lei, la 2,20 lei/actiune, după ce au fost perfectate 434 contracte.
Pentru scadenta septembrie, derivatele SIF208SEP1 au fost cotate la 2,31 lei, cu 0,14 lei mai putin fată de săptămâna anterioară, când erau estimate la 2,45 lei, fiind încheiate 103 contracte.
Derivatele pe actiunile SIF Oltenia (SIF508JUN1) pentru scadenta iunie s-au depreciat în intervalul analizat cu 0,09 lei, de la cotatia de 3 lei până la 2,91 lei/actiune, fiind încheiate 296 de contracte.
O lichiditate bună au generat-o si derivatele SIF Oltenia, cu scadenta în septembrie (SIF508SEP1), cu 78 de contracte încheiate si o depreciere cu 0,07 lei, de la cotatia de 3,12 din 6 iunie, la 3,05 lei/actiune în sedinta de vineri.
Drepturile Teraplast au scăzut cu 12% sub pretul din ofertă
Drepturile de alocare atasate actiunilor emise de Teraplast Bistrita în cadrul oferei publice initiale (IPO) au atras la nivelul ultimei săptămâni schimburi de 208.075 lei (56.726 euro), cu 13% mai putin fată de săptămâna precedentă de tranzactionare, când lichiditatea s-a ridicat la 239.116 lei (65.839 euro).
Drepturile Teraplast (TRPR01) au închis vineri la cotatia de 0,88 lei, cu 12% sub pretul de subscriere din IPO, care a fost de 1 leu, si cu 5% mai sus fată de cotatia consemnată în 6 iunie, de 0,93 lei.
Schimburile cu obligatiuni s-au temperat în ultima săptămână si nu au mai depăsit 1 milion de euro
Pe sectiunea instrumentelor financiare cu venit fix, lichiditatea a însumat în ultima săptămână 2,47 milioane lei (673.396 euro), în scădere cu 42% fată de săptămâna trecută, când rulajul cu obligatiuni s-a cifrat la 4,28 milioane lei (1,18 milioane euro).
Cel mai mare rulaj a fost consemnat în sedinta de marti, când au fost transferate trei pachete de obligatiuni, cu o valoare totală de 2,37 milioane lei. Cel mai mare pachet tranzactionat a fost cu aproape 15.000 de obligatiuni emise de primăria Eforie (EFO17), ce a însumat 1,43 milioane lei.
Şi bondurile primăriei Teius (TEU20) au atras marti un rulaj de 940.748 lei, după ce au fost schimbate 9.350 de titluri.
Obligatiunile corporative emise de Banca Comercială Română (BCR09) au făcut obiectul a două tranzactii în ultima săptămână, cu 1.004 titluri, în valoare de aproape 96.000 de lei.
Comentarii
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Profil
Banca Transilvania: platile de Black Friday au crescut cu 23%
NumÄrul tranzacČiilor realizate prin canalele BÄncii Transilvania – cu cardurile BT Či la POS-urile bÄncii – a ajuns la maxim istoric de Black Friday 2024, în 8 noiembrie, cu aproape 10 milioane de tranzacČii/zi, +23% faČÄ de Black Friday 2023, anunta banca intr-un detalii
Alpha Bank va fi preluata de Unicredit
Fuziunea prin absorbČie a Alpha Bank România S.A. în cadrul UniCredit Bank S.A. este estimatÄ a avea loc în a doua parte a anului 2025, Unicredit urmand sa devina a treia mare banca din Romania. UniCredit S.p.A. („UniCredit”) Či detalii
Garanti BBVA urmareste ca majoritatea cererilor de credit sa fie facute prin aplicatia bancii
Garanti BBVA raporteazÄ rezultate semnificative, la patru luni de la introducerea noilor funcČionalitÄČi în aplicaČia de Mobile Banking, care permit clienČilor sÄ solicite rapid Či uČor credite de nevoi personale Či Bonus Card, fÄrÄ a se deplasa în agenČii, anunta banca detalii
Schimburi valutare non-stop in timp real, pentru clientii firme ai Libra
Libra Internet Bank oferÄ clienČilor business posibilitatea de a efectua schimburi multi-valutare în timp real, prin intermediul platformei Live FX, implementatÄ printr-un parteneriat cu Visa, unul dintre liderii globali în plÄČi digitale, anunta banca intr-un comunicat, in care detalii
- Credite pentru firme cu garantii InvestEU de la Garanti BBVA
- Aplicatie noua pe iPhone pentru acceptarea platilor contactless in magazine
- CEC Bank are o noua platforma IT de relatii cu clientii (CRM)
- Din aplicatia George BCR se pot plati facturile pentru 350 de firme
- Credite BT Direct in Spitalul MONZA
- Credite fara comision de acordare la Patria Bank si Patria Credit
- Datele personale a 400.000 de clienti BT, actualizate automat
- Din BT Pay se pot face investitii in fondurile BT Asset Management
- CEC Bank isi majoreaza substantial activele, cu 35%
- Solutii pentru a incepe si dezvolta o afacere
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- BÄncile din România nu au majorat comisioanele aferente operaČiunilor ĂŽn numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, aproape 20 miliarde euro dupÄ primele nouÄ luni
- Deficitul contului curent, aproape 18 miliarde euro dupÄ primele opt luni
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro dupÄ prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor Ĺi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiČii imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinĹŁÄ ROBID Ĺi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
Analize economice
- InflaČia anualÄ a crescut marginal
- ComerČul cu amÄnuntul - ĂŽn creČtere cu 7,7% cumulat pe primele 9 luni
- România, pe locul 16 din 27 de state membre ca pondere a datoriei publice În PIB
- România, tot prima ĂŽn UE la inflaČia anualÄ, dar decalajul s-a redus
- Exporturile lunare ĂŽn august, la cel mai redus nivel din ultimul an
Ministerul Finantelor
- Datoria publicÄ, 51,4% din PIB la mijlocul anului
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB dupÄ prima jumÄtate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB dupÄ primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar ĂŽngrijorÄtor dupÄ prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- Datoria publicÄ, 52,7% din PIB la finele lunii august 2024
- -5,44% din PIB, deficit bugetar ĂŽnaintea ultimului trimestru din 2024
- PreČurile industriale - scÄdere ĂŽn august dar indicele anual a continuat sÄ creascÄ
- România, pe locul 4 ĂŽn UE la scÄderea preČurilor agricole
- Industria prelucrÄtoare, evoluČie neconvingÄtoare pe luna iulie 2024
Statistici
- România, pe locul trei ĂŽn UE la creČterea costului muncii ĂŽn T2 2024
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 În UE ca pondere În PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat sÄ scadÄ in septembrie 2022. Ecartul faČÄ de Polonia Či Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite cautÄ soluČii pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitÄČile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to âŹ92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Deficitul balanČei comerciale la 9 luni, cu 15% mai mare faČÄ de aceeaČi perioadÄ a anului trecut
- ProducČia industrialÄ, ĂŽn scÄdere semnificativÄ
- Pensia realÄ, ĂŽn creČtere cu 8,7% pe luna august 2024
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
- Industria prelucrÄtoare a trecut pe plus ĂŽn aprilie 2024
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea ĂŽmpotriva dezastrelor, valabilÄ Či in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
LOAN OFFER
Buna ziua Aceasta pentru a informa publicul larg cÄ oferim ĂŽmprumuturi celor care au nevoie de ... detalii
-
!
Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii
-
Bancnote vechi
Numar de ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii