BANCI | Ultima Ora

Fratii Negoita opresc constructia unui mall din cauza crizei economice

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2008-11-27 16:20

Oamenii de afaceri Robert şi Ionuţ Negoiţă vor opri, în prima parte a lunii decembrie, lucrările de construcţie începute în august la un proiect care include un mall şi două clădiri de birouri, urmând să le reînceapă cel mai devreme în luna martie, daca situaţia economică se va îmbunătăţi.

"Am decis ca, din cauza crizei economice, să oprim într-o săptămână-două lucrările de construcţie. Le vom relua cel mai devreme în martie, în funcţie de cum se mişcă piaţa până atunci", a declarat agenţiei MEDIAFAX Ionuţ Negoiţă.

Fraţii Negoiţăau început, în luna august a acestui an, lucrările la un proiect comercial şi de birouri de peste 150.000 de metri pătraţi, investiţie de peste 110 milioane de euro. Proiectul, prima investiţie pe segmentul de retail a oamenilor de afaceri, amplasat în zona Vitan - Bucureşti, urma să fie terminat la sfârşitul anului viitor.

"Construcţia mall-ului este, în acest moment, la nivelul etajului trei", a precizat Ionuţ Negoiţă.

Tot în zona Vitan, fraţii Negoiţă au început construcţia a 13 blocuri cu 1.700 de apartamente, proiect care va fi continuat.

"Vom relua proiectul mall-ului atunci când se vor mai linişti apele. Cea mai mare problemă pe care o avem este legată de finanţare. O parte din banii necesari ar fi trebuit să provină din credite bancare, care acum se obţin mult mai greu, iar cealaltă din surse proprii, dar suntem şi în cazul acesta dependenţi de încasările pe care le avem din vânzarea celor 1.700 de apartamente", a adăugat omul de afaceri.

El a spus că din cele 1.700 de apartamente a vândut până acum circa 600.

"Dacă lucrurile ar fi mers aşa cum începuseră, ar fi trebuit ca acum să fi vândut cam 850 de apartamente. Dacă vânzările de apartamente vor ajunge nu la ce se înâtmpla înainte de criză, dar măcar la 60-70% din volumul tranzacţiilor de atunci, vom reporni lucrările la mall", a afirmat Negoiţă.

Fraţii Negoiţă, proprietarii firmei Pro Confort, deţin două hoteluri la Otopeni, unul în centrul Bucureştiului şi Rin Grand Hotel, din zona Vitan, care, cu cele 1.500 de camere, este cel mai mare din România şi unul dintre cele mai mari din Europa.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



Banca Transilvania are un rating mai bun

Fitch Ratings îmbunătățeÈ™te rating-ul Băncii Transilvania, de la ”BB+” la ”BBB-”, cu perspectivă stabilă, pe termen lung, conform unui comunicat al bancii, in care se adauga: Noul rating investment grade reflectă îmbunătățirea mediului detalii

Numele beneficiarului unui transfer bancar, afisat la 17 banci

BRD, Exim Banca Romaneasca si Credit Europe Bank sunt ultimele trei banci care au integrat recent serviciul afisare nume beneficar (SANB) oferit de Transfond, care afiseaza numele destinatarului unei plati, sub contul IBAN. Potrivit Transfond, serviciul are ca scop prevenirea fraudelor detalii

Banca Transilvania si-a imbunatatit perspectiva de crestere a ratingului

Moody’s Ratings confirmă rating-urile Băncii Transilvania acordate pentru prima oară în 2023 È™i îmbunătățeste perspectiva, de la stabilă la pozitivă, pentru rating-ul de depozit pe termen lung (Baa2) È™i rating-ul de emitent (Baa3), anunta banca intr-un comunicat, in detalii

Legea pentru plafonarea dobanzilor la creditele IFN-urilor, in vigoare de luni

Legea 243 din 2024 privind plafonarea dobanzilor la creditele acordate de IFN-uri (Institutii Financiare Nebancare) intra in vigoare, de luni, 11 noiembrie. Legea obliga IFN-urile sa limiteze dobanzile la 1% pe zi in cazul creditelor de pana la 5.000 de lei, 0,8% la imprumuturile de pana detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • LOAN OFFER

    Buna ziua Aceasta pentru a informa publicul larg că oferim împrumuturi celor care au nevoie de ... detalii

  • !

    Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii

  • Bancnote vechi

    Numar de ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii