Profile Bancheri din Romania



Alexander Tscherteu

Vicepresedinte Management Credite

18 Ianuarie 2012 – Alexander Tscherteu a fost învestit în funcţia de Vicepreşedinte al Volksbank România, fiind responsabil de activităţile de administrare a creditelor.

“Alegându-l pe Alexander Tscherteu pentru a ni se alătura echipei Volksbank România, am ales un specialist cu excelente cunoştinţe şi o importantă experienţă în domeniul financiar-bancar. Activităţile de management al creditelor vor juca un rol esenţial în perioada următoare, în procesul de consolidare a Volksbank România”, a declarat Johann Lurf, Preşedintele băncii.

“Sunt impresionat de reuşitele echipei actuale de management a Volksbank România. Următoarea etapă importantă este ca această schimbare de direcţie să devină un succes de durată”, a declarat Alexander Tscherteu.

La doar 37 de ani, Alexander Tscherteu are peste 10 ani de experienţă în sistemul bancar şi în consultanţă. Şi-a început cariera la Bank Austria Creditanstalt - BACA (actuala Unicredit–Austria) în cadrul departamentului de cercetare, unde a realizat analize ale riscului asupra ţărilor din Europa Centrală şi de Est.

În perioada 2001-2006, Alexander Tscherteu a activat ca auditor în cadrul departamentului de inspecţie pe teren al Băncii Naţionale a Austriei. Din 2008, s-a alăturat grupului Volksbank, unde a coordonat departamentul de management al riscului la nivelul grupului.

Alexander Tscherteu a acumulat experienţă şi în consultanţă, între 2006 şi 2008 lucrând pentru firma de consultanţă McKinsey&Co, acordând asistenţă clienţilor globali din domeniul financiar, punând accent pe proiecte legate de optimizarea capitalurilor şi managementul riscurilor.

Vezi si alte profile - Volksbank
Vezi profile alta banca

 

 

Ultimele Comentarii

  • LOAN OFFER

    Buna ziua Aceasta pentru a informa publicul larg că oferim împrumuturi celor care au nevoie de ... detalii

  • !

    Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii

  • Bancnote vechi

    Numar de ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii