BANCI | Ultima Ora

Alpha Bank a facut un profit de 36 milioane euro

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2022-11-09 14:42

Profitul operațional a atins 28,5 milioane euro, în timp ce profitul înainte de impozitare a înregistrat o creștere anuală de 16,6 milioane euro, ajungând la 36,7 milioane euro, anunta banca intr-un comunicat.

Comunicatul Alpha Bank:

Rezultate financiare Alpha Bank Romania pentru primele 9 luni ale anului 2022

În primele nouă luni ale anului 2022, Alpha Bank România a înregistrat o performanță comercială solidă și o profitabilitate îmbunătățită, rezultatele financiare permițându-i consolidarea poziției pe piață.

• Alpha Bank România și-a majorat activele cu peste 7,5% în primele 9 luni ale anului, creșterea înregistrată anual depășind 11%;

• Portofoliul de credite a crescut cu aproximativ 6,8% față de sfârșitul anului și cu 8,1% față de aceeași perioadă a anului 2021, pe fondul unei foarte bune performanțe comerciale atât la nivelul finanțării companiilor, cât și la nivelul creditării persoanelor fizice;

• Profitul operațional s-a situat la 28,5 milioane de euro, marcând un avans anual de 7,2 milioane de euro, comparativ cu primele nouă luni ale anului precedent, datorită dinamicii robuste a veniturilor.

În primele nouă luni ale anului 2022, Alpha Bank România a rămas pe deplin angajată în îndeplinirea rolului său de finanțator al economiei. Banca și-a continuat eforturile de susținere a mediului de afaceri, participând activ la toate programele derulate de Guvernul României care vizează dezvoltarea sectorului privat. 

Banca a desfășurat o activitate comercială solidă, finanțările noi către companiile mari crescând cu 35%, în timp ce originarea de credite pentru întreprinderi mici și mijlocii și de credite ipotecare a înregistrat o creștere anuală de 55% și, respectiv, 18%. 

Alpha Bank România și-a consolidat poziția de jucător de top în domeniul soluțiilor de plată pentru comercianți, volumul plăților procesate prin soluțiile de tip POS, Tap to Phone și e-commerce oferite de Alpha Bank înregistrând o creștere anuală de 32%. 

În septembrie, Alpha Bank România a ajuns la acoperirea integrală a rețelei de unități teritoriale cu echipamente multifuncționale ATM 24/7 Banking, îmbunătățind astfel accesul clienților la servicii prin implementarea tehnologiilor de self-service. În următoarea perioadă, banca va continua să dezvolte acest serviciu prin adăugarea de noi funcționalități și extinderea gamei de tranzacții care pot fi efectuate de clienți prin intermediul acestor echipamente.

În trimestrul al treilea, banca a extins oferta de carduri prin lansarea cu succes a unui card de credit co-branded premium (Mastercard Gold) în parteneriat cu Mobexpert și a pus la dispoziția profesioniștilor din domenii liberale și întreprinderilor mici și mijlocii cardul de debit Alpha Mastercard Professional World.

Totodată, banca a continuat să se implice în comunitate susținând Campionatul Mondial de Șah pentru Juniori, organizat de Federația Română de Șah în această toamnă. 

Rezultatele financiare

Portofoliul de credite al Alpha Bank România a depășit 2,9 miliarde de euro la sfârșitul lunii septembrie 2022, marcând un avans anual de 8,1%, în timp ce depozitele atrase de la clienți au ajuns la aproximativ 2,8 miliarde de euro, în creștere cu 7,3% față de anul precedent. La finalul primelor 9 luni ale acestui an, activele Alpha Bank România au ajuns la aproape 4,1 miliarde de euro.

Veniturile totale au crescut cu aproape 14% față de aceeași perioadă a anului precedent, susținute de o dinamică solidă atât a veniturilor nete din dobânzi (+15% an/an), cât și a veniturilor nete din comisioane (+13% an/an).

Având în vedere presiunile inflaționiste în creștere, costurile au fost monitorizate cu atenție, iar gestionarea eficientă a riscurilor a generat spațiu pentru îmbunătățirea profitabilității.

Profitul operațional a atins 28,5 milioane euro, în timp ce profitul înainte de impozitare a înregistrat o creștere anuală de 16,6 milioane euro, ajungând la 36,7 milioane euro.

Despre Alpha Bank România

Alpha Bank Romania este membră a Alpha Bank Group, unul dintre cele mai mari grupuri bancare și financiare din Grecia, fondat în 1879 de către J.F. Costopoulos. Activitățile internaționale ale Grupului se extind pe lângă România, și în Regatul Unit, Luxemburg și Cipru.

Alpha Bank Romania este o instituție financiară aflată printre primele 10 bănci din țară, cu operațiuni de bancă universală. Bancă sistemică, cu o prezență națională de peste 27 de ani, Alpha Bank Romania oferă o gamă largă de servicii și produse moderne atât pentru persoane fizice, cât și pentru IMM-uri și segmentul corporativ.

Alpha Bank Romania este una dintre instituțiile financiare care a inovat sectorul bancar românesc, fiind prima bancă ce a lansat pe piața locală o aplicație care transformă un dispozitiv mobil android într-un terminal POS. Totodată, în 2019 a realizat prima emisiune de obligațiuni ipotecare din România, după ce în 2001 a devenit prima bancă ce a introdus în oferta sa creditele pentru locuințe.

Taguri: credite ipotecare  Alpha Bank  banca  credite nevoi personale  credite pentru locuinte  credite imobiliare  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



Postasii au POS-uri pentru plata cu cardul a facturilor sau taxelor

Poșta Română, liderul național în servicii poștale, împreună cu CEC Bank și Visa, lider mondial în domeniul plăţilor digitale, își unesc forțele pentru extinderea incluziunii financiare, creând infrastructura necesară utilizării plăților digitale detalii

BT Pay si BT Go raman singurele aplicatii ale Bancii Transilvania

BT Pay pentru persoanele fizice si BT Go pentru firme si alte persoane juridice vor ramane singurele aplicatii ale Bancii Transilvania, care vor inlocui NeoBT si BT24, conform unei informatii publicate de banca: "În curând, vei putea face banking de pe detalii

CEC Bank imprumuta inca 300 milioane euro prin emiterea de obligatiuni

CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni în valoare de 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune de Titluri Eligibile Senior Nepreferențiale, destinate încadrării ca instrumente eligibile MREL și primește un rating BB de la Fitch Ratings, detalii

Doar 5 banci au ramas fara plati instant in lei

Numarul bancilor la care se pot face plati si transferuri instant in lei (banii ajung in cateva secunde) a ajuns la 18, conform datelor Transfond. Ultimele banci care au implementat acest serviciu sunt Unicredit si Revolut, precum si institutia nebancara Smith&Smith, prima detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • împrumut

    Vreau să apreciez pe Karin Sabine un împrumut de 9000€ pentru mine. Dacă aveți nevoie de un ... detalii

  • împrumut

    Vreau să apreciez pe Karin Sabine un împrumut de 9000€ pentru mine. Dacă aveți nevoie de un ... detalii

  • Buna ziua! Am nevoie de ajutor!

    Buna ziua! Am trimis activare cont si imi scrie ca au expediat QR Cod pe posta dar nu mia venit ... detalii

  • Înșelătorie

    Mare atenție la firma vex group, te pune să investești 250 € în Forex, câștigi ceva și ... detalii

  • interdictie conturi ING

    Buna ziua, o situatie ca cele de mai sus am patit si eu, cu diferenta ca Revolut a deblocat contul ... detalii