BANCI | Ultima Ora

Actualul ministru al Justitiei, Catalin Predoiu, nominalizat pentru un nou mandat

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2008-12-19 22:11

Actualul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, a fost nominalizat pentru un nou mandat la conducerea acestui minister, anunţul în acest sens fiind făcut, vineri seară, de liderii PDL şi PSD Emil Boc şi Mircea Geoană.

Premierul desemnat, Emil Boc, a declarat la finalul întâlnirii cu preşedintele Senatului, Mircea Geoană, care a avut loc la Senat, că "s-a găsit o soluţie pentru Ministerul Justiţiei", şi anume actualul ministru în funcţie la Justiţie, Cătălin Predoiu.

Boc a arătat că această soluţie răspunde mai multor exigenţe, şi anume să fie o persoană care să nu facă parte din niciunul dintre cele două partide, dar şi o persoană care să continue reforma justiţiei.

Premierul desemnat a mai arătat că alegerea noului ministru al Justiţiei a avut ca motivaţie şi obiectivul ca în iulie 2009 să fie ridicată monitorizarea României pe domeniul justiţiei şi, nu în ultimul rând, dorinţa de a se asigura continuitatea reformei în acest domeniu.

"Numele acestei persoane, care răspunde acestor exigenţe, este Cătălin Predoiu, actualul ministru al Justiţiei", a anunţat Boc.

La rândul său, preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat că au fost câteva zile în care s-au făcut mai multe propuneri din partea ambelor partide pentru a se găsi persoana cea mai potrivită şi care să răspundă exigenţelor de competenţă şi de profesionalism, inclusiv în privinţa influenţei şi a accesului la Bruxelles.

"Nu ascund faptul că au fost numeroase propuneri. O parte, presa le-a aflat, altele nu le-a aflat, dar a fost clar că am fost într-o situaţie în care propunerile venite din partea celor două părţi erau din motive obiective insuficient de bine receptate de cealaltă parte", a spus Geoană.

El a menţionat că "soluţia corectă este continuitatea", precizând că, din punctul de vedere al competenţei şi profesionalismului, Cătălin Predoiu este un om potrivit.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



Banca Transilvania are un rating mai bun

Fitch Ratings îmbunătățeÈ™te rating-ul Băncii Transilvania, de la ”BB+” la ”BBB-”, cu perspectivă stabilă, pe termen lung, conform unui comunicat al bancii, in care se adauga: Noul rating investment grade reflectă îmbunătățirea mediului detalii

Numele beneficiarului unui transfer bancar, afisat la 17 banci

BRD, Exim Banca Romaneasca si Credit Europe Bank sunt ultimele trei banci care au integrat recent serviciul afisare nume beneficar (SANB) oferit de Transfond, care afiseaza numele destinatarului unei plati, sub contul IBAN. Potrivit Transfond, serviciul are ca scop prevenirea fraudelor detalii

Banca Transilvania si-a imbunatatit perspectiva de crestere a ratingului

Moody’s Ratings confirmă rating-urile Băncii Transilvania acordate pentru prima oară în 2023 È™i îmbunătățeste perspectiva, de la stabilă la pozitivă, pentru rating-ul de depozit pe termen lung (Baa2) È™i rating-ul de emitent (Baa3), anunta banca intr-un comunicat, in detalii

Legea pentru plafonarea dobanzilor la creditele IFN-urilor, in vigoare de luni

Legea 243 din 2024 privind plafonarea dobanzilor la creditele acordate de IFN-uri (Institutii Financiare Nebancare) intra in vigoare, de luni, 11 noiembrie. Legea obliga IFN-urile sa limiteze dobanzile la 1% pe zi in cazul creditelor de pana la 5.000 de lei, 0,8% la imprumuturile de pana detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • LOAN OFFER

    Buna ziua Aceasta pentru a informa publicul larg că oferim împrumuturi celor care au nevoie de ... detalii

  • !

    Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii

  • Bancnote vechi

    Numar de ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii