Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
Autor: Bancherul.ro
2023-07-12 09:53
- Conciliatorii CSALB explică cele mai importante cazuri de anul acesta
În primele șase luni din 2023 băncile au acceptat spre negociere 420 cereri trimise de consumatorii de servicii financiare către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), conform unui comunicat al institutiei, in care se adauga:
Apetitul de negociere al băncilor este cu 27% mai mare față de perioada similară din 2022, iar numărul negocierilor încheiate cu succes a crescut cu 30%.
Astfel, până în acest moment, în 340 de cazuri consumatorii au parcurs întregul proces de conciliere (depunere cerere, negociere, hotărâre finală – soluție acceptată de ambele părți), cu o treime mai mulți decât în perioada similară din 2022.
Alți 290 de consumatori au ajuns la o înțelegere amiabilă direct cu băncile/IFN-urile, după ce au apelat la CSALB. Față de anul trecut, creșterea acestor înțelegeri directe este de 20%.
LIVE CSALB
În sprijinul informării consumatorilor de servicii și produse financiare, CSALB a inițiat un Dialog Live online, în care consumatorii pot adresa întrebări conciliatorilor CSALB.
În prima jumătate a anului au avut loc patru astfel de întâlniri online transmise pe canalele de social media ale Centrului. O parte dintre recomandările și spețele detaliate de conciliatorii CSALB pot fi citite și vizionate în linkurile de mai jos.
COMISIOANE “ABUZIVE”
Mircea Stroe, conciliator CSALB: "Existența unui simplu comision, nu îl face abuziv. Dreptul unei bănci de a aplica un comision este strict reglementat.
Am avut anul acesta situații în care consumatorii s-au adresat CSALB cu privire la diverse comisioane și am găsit împreună cu ei și cu banca soluții alternative, pentru că ei au înțeles că acele comisioane pe care le plăteau erau legale.
Ce am putut să facem în cadrul negocierilor a fost să mai reducem din cuantumul acelor comisioane. Sau, în alte situații, a fost redusă marja de dobândă a băncii. Adică, un consumator a venit cu o problemă de comision, i s-a explicat, a înțeles, dar i-am găsit o soluție alternativă care să satisfacă nevoia lui de diminuare a ratelor.
DAREA ÎN PLATĂ SOLUȚIONATĂ AMIABIL
Ionuț Ștefan, conciliator CSALB: Darea în plată nu reprezintă dorința nimănui. Băncile nu își doresc să devină proprietarii locuințelor, bunurilor mobile și imobile. Pentru că asta în termeni economici înseamnă costuri de administrare.
Contractul de credit este viu și pot să apară tot felul de probleme de-a lungul timpului pe care trebuie să încerci să le depășești. Eu personal nu cred nici în dare în plată, nici în procesele în instanță. Pentru că nu este ceea ce părțile își doresc în mod real și în al doilea rând sunt timpul și costurile care vin cu astfel de situații. De aceea recomand dialogul și concilierea în cadrul CSALB, chiar și când există un proces de dare în plată.
Camelia Popa, conciliator CSALB: În urma negocierilor cu banca în cadrul CSALB majoritatea consumatorilor doresc să își diminueze rata lunară.
După ce i se analizează situația financiară și chiar se observă că acest consumator nu are resurse sau acestea i s-au diminuat, banca propune una sau două soluții de rezolvare a problemei. Noi analizăm propunerile împreună cu consumatorul și revenim către bancă în situația în care consumatorul nu poate plăti ratele, în ciuda concesiilor făcute de bancă.
Sunt mai multe runde de negocieri pentru că trebuie să ținem cont de ceea ce poate plăti consumatorul. Degeaba i-ar oferi banca mai multe soluții dacă acesta nu poate efectiv să achite datoria. Trebuie găsit un echilibru.
COMPLETAREA CERERII DE NEGOCIERE CU BANCA
Dragoș Gheorghe, conciliator CSALB: De foarte multe ori întâlnesc situații în care consumatorii care intră în negociere cu băncile nu ne trimit nici măcar contractele de credit spre analiză. Trebuie să revin la consumator, să îi solicit documente, scadențarele pe care le-a primit, să înțeleg exact ceea ce-și dorește, cum vede el eficientizarea raportului cu banca.
De multe ori, consumatorii își doresc ceva, dar nu știu cum să ajungă acolo. Le recomand să formuleze cererile de așa manieră încât să ne ajute pe noi, dar implicit să se ajute pe ei înșiși ca să poată obține cât mai mult din negociere.
Conciliatorii nu sunt avocații vreuneia dintre părți. Noi suntem un liant între consumator și bancă și nu putem să generăm către bănci cereri pe care consumatorii nu le-au formulat.
Nela Petrișor, conciliator CSALB: Am remarcat anul acesta multe cereri pentru un termen de grație în plata ratelor. Consumatorii solicită o amânare de 3 luni, 6 luni și chiar de un an, ceea ce am reușit să obțin în urma negocierii cu una dintre bănci.
Consumatorii au nevoie de această perioadă pentru că nu doar ratele au crescut, ci și prețurile la energie, alimente, transport. A venit perioada aceasta după o altă perioadă grea din pandemie când mulți au avut dificultăți financiare.
De aceea, unii consumatori vor o perioadă în care să respire și să o poată lua de la capăt. Din fericire, băncile au reacționat foarte bine pentru că și banca dorește să-și păstreze clienții. Iar un client care primește o astfel de înțelegere din partea băncii, cu siguranță va rămâne un client fidel și va angaja și alte contracte cu acea bancă.
CE POȚI OBȚINE DIN NEGOCIEREA CU BANCA
Septimiu Stoica, conciliator CSALB: Eu am întâlnit mai des în perioada aceasta reclamarea unor comisioane și renunțarea de către bancă la ele, precum și îmbunătățirea condițiilor de creditare prin micșorarea ratelor.
Consumatorii nu trebuie să se ghideze după rezultatele pe care le-au obținut alții, chiar dacă situațiile par similare! Pentru că băncile pot să aibă politici diferite în funcție de situația consumatorului sau de istoricul de plată al acestuia.
Poate fi un caz social, un om care parcurge o perioadă critică sau care rămâne fără locul de muncă. Astfel de situații pot găsi înțelegere chiar la instituții considerate reci și rigide cum sunt instituțiile bancare. Sunt cazuri absolut spectaculoase și oamenii pot obține până la anularea soldului rămas în plată.
DE CE BANCA NU DOREȘTE EXECUTAREA SILITĂ
Alina Radu, conciliator CSALB: Dacă un consumator cere băncii oprirea executării silite și ștergerea datoriei, șansele de reușită sunt mici. Este dificil să găsim o soluție de mijloc în cazurile în care consumatorii au așteptări atât de mari.
Pe de altă parte, băncile când sunt în executare silită opresc curgerea dobânzilor și penalităților. Ele se află în situația în care pot recupera de cele mai multe ori doar parțial creditul rămas restant mai ales că, de cele mai multe ori, băncile apelează la executarea silită asupra imobilelor și contează prețul la care pot fi valorificate acestea.
De aceea există interes din partea băncilor să găsească o soluție de mijloc, inclusiv în situații de executare silită.
Important este ca și consumatorul să ofere ceva. Am avut cazuri în care consumatorul a reușit să strângă o parte din banii datorați băncii, banca a acceptat să facă o reducere substanțială a soldului creditului aflat în executare și în felul acesta banca a renunțat la executare, după negocierea în cadrul CSALB.
ATITUDINEA BĂNCILOR FAȚĂ DE CONCILIERE
Mihai Tănăsescu, conciliator CSALB: Băncile au atitudini diferite față de concilierea cu consumatorii. Cu unele bănci este o plăcere să cooperezi: sunt prompte în răspunsuri și extrem de profesioniste.
Dar sunt alte bănci cu care parcă joci tenis la perete. Orice ai propune, răspunsul băncii este invariabil același. De aceea, cred că din ce în ce mai mulți oameni vor intra pe site-ul CSALB, nu numai să se intereseze despre cazurile care au fost soluționate, ci și despre cum se raportează băncile la negocierea cu clienții lor.
Reputația pe care și-o construiesc băncile prin intermediul concilierilor este binevenită, deoarece acest Centru a fost creat ca o supapă socială, într-o situație în care, la acel moment, exista un dezechilibru între bănci și consumatori.
Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în cadrul CSALB:
„În prima jumătate a anului CSALB a înregistrat cel mai mare procent de negocieri încheiate cu împăcarea părților. Astfel, 95% dintre negocieri s-au încheiat cu acceptarea soluțiilor propuse de conciliatorii Centrului și doar în 18 cazuri părțile nu au ajuns la un acord și nu au acceptat soluția conciliatorilor.
Acest lucru demonstrează, pe de o parte, calitatea concilierilor, iar pe de alta, încrederea dintre consumatori și bănci, care îi determină să ajungă mai ușor la o înțelegere cu beneficii reciproce.
În primul semestru al anului consumatorii au trimis aproape 1.600 de solicitări către CSALB. Creșterea este de 17% față de numărul înregistrat în 2022, iar acest fapt a fost determinat de dificultățile de plată cu care s-au confruntat consumatorii din cauza inflației și, implicit, a majorării dobânzilor la credite.
Încurajăm băncile să continue această abordare de dialog cu consumatorii și să găsească soluții de reechilibrare a contractelor acolo unde realitatea socială și financiară justifică sprijinul instituțiilor de credit.”
Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare.
Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator.
CSALB colaborează cu 17 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).
Taguri: credite ipotecare reclamatie Cetelem Banca Nationala a Romaniei (BNR) reclamatie BCR Reclamatie BRD reclamatie ING Bank reclamatie banca reclamatie Unicredit reclamatie Provident banca Centrul de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul Bancar (CSALB) credite nevoi personale credite imobiliare reclamatie IFN reclamatie Raiffeisen Bank
Comentarii
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: CSALB
Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Conciliatorii CSALB explică cele mai importante cazuri de anul acesta În primele șase luni din 2023 băncile au acceptat spre negociere 420 cereri trimise de consumatorii de servicii financiare către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), conform unui comunicat al institutiei, in care se adauga: Apetitul de negociere al băncilor este cu 27% mai mare față de perioada similară din 2022, iar numărul negocierilor încheiate cu succes a crescut cu 30%. Astfel, până în acest moment, în 340 de cazuri consumatorii au parcurs întregul proces de conciliere (depunere cerere, negociere, hotărâre finală – soluție acceptată de ambele părți), detalii
Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
Dobanda fixa la credite este apreciata ca fiind mai convenabila decat cea variabila, chiar daca erste mai mare, conform unui sondaj de opinie realizat de comparatorul bancar Finzoom.ro, la solicitarea Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar detalii
CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
De la începutul anului peste 1.700 de consumatori au formulat solicitări în raport cu băncile și IFN-urile prin intermediul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), conform unui comunicat de presa, in care se detalii
O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
Pentru prima dată în România, o firmă și o instituție financiar-bancară și-au rezolvat nemulțumirile prin negociere, în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) și nu au mai apelat la instanță, se arata intr-un detalii
- Rolul Centrului de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul Bancar (CSALB) in sustinerea stabilitatii financiare
- CSALB recomanda bancilor sa nu mai claseze cererile incomplet documentate pentru solutionarea amiabila a litigiilor
- CSALB: bancile s-au impacat in acest an cu 445 de clienti nemultumiti, care au primit concesii in valoare de 1,2 milioane euro
- In ce conditii te poate ajuta banca, atunci cand ai o problema cu creditul - sfaturi de la CSALB
- CSALB: pandemia a umanizat relatia consumator-banca
- Cei care nu-si pot plati ratele amanate la credite pot apela la CSALB
- Negocierea in cadrul CSALB ar putea fi obligatorie inaintea proceselor dintre banci si clienti
- CSALB a reusit sa rezolve 433 de litigii dintre banci si clienti, insa in 51 de cazuri negocierile au esuat: exemple si recomandari
- Centrul unde romanii negociaza cu bancile și IFN-urile implinește 5 ani de la infiintare
- Cate reclamatii primeste Provident de la clienti si cum se solutioneaza
Profil de Bancher
-
Alexandra Ciuc, Head of Banking Products
Credit Europe Bank
“Continuăm să oferim un mix de avantaje ... vezi profil
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, aproape 18 miliarde euro după primele opt luni
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro după prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
- Deficitul contului curent după primele două luni, mai mare cu 25%
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
Analize economice
- Comerțul cu amănuntul - în creștere cu 7,7% cumulat pe primele 9 luni
- România, pe locul 16 din 27 de state membre ca pondere a datoriei publice în PIB
- România, tot prima în UE la inflația anuală, dar decalajul s-a redus
- Exporturile lunare în august, la cel mai redus nivel din ultimul an
- Inflația anuală a scăzut la 4,62%
Ministerul Finantelor
- Datoria publică, 51,4% din PIB la mijlocul anului
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB după prima jumătate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB după primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar îngrijorător după prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- Datoria publică, 52,7% din PIB la finele lunii august 2024
- -5,44% din PIB, deficit bugetar înaintea ultimului trimestru din 2024
- Prețurile industriale - scădere în august dar indicele anual a continuat să crească
- România, pe locul 4 în UE la scăderea prețurilor agricole
- Industria prelucrătoare, evoluție neconvingătoare pe luna iulie 2024
Statistici
- România, pe locul trei în UE la creșterea costului muncii în T2 2024
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 în UE ca pondere în PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Producția industrială, în scădere semnificativă
- Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
- Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024
- Deficitul comercial, în creștere de la o lună la alta
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
Bancnote vechi
Numar de ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii
-
Schimbare numar telefon Raiffeisen
Puteti schimba numarul de telefon la Raiffeisen din aplicatia Smart Mobile/Raiffeisen Online, ... detalii
-
Vreau sa schimb nr de telefon
Cum pot schimba nr.de telefon ... detalii
-
Eroare aplicație
Am avut ora și data din setările telefonului date pe manual și nu se deschidea BT Pay, în ... detalii