Guvernul lanseaza Programul IMM Leasing, cu avans 0 si garantii de stat pentru echipamente si utilaje in leasing
Autor: Bancherul.ro
2020-07-12 11:12
Guvernul a anuntat lansarea unui nou program pentru sprijinirea firmelor, in perioada crizei COVID-19: achizitia de echipamente si utilaje in leasing, cu avans 0 si garantii de stat.
Purtatorul de cuvant al Guvernului, Ionel Danca, a declarat:
"Programul IMM Leasing este un program pe care Guvernul României l-a anunțat anterior, face parte din Planul Național de Investiții și Relansare Economică și în cadrul acestui program întreprinderile mici și mijlocii pot apela la soluția finanțării achizițiilor de echipamente și utilaje prin intermediul societăților financiare non-bancare ca o posibilitate, ca o opțiune în plus acordată întreprinderilor mici și mijlocii care doresc să apeleze la un astfel de instrument.
Potrivit actului normativ adoptat în prima lectură în ședința de guvern de astăzi, avansul pentru o astfel de finanțare pentru IMM-uri este zero, valoarea maximă a finanțării este de cinci milioane de lei pe beneficiar și sunt garantate achizițiile de echipamente IT și utilaje."
Nota de fundamentare si proiectul Ordonantei de Urgenta publicate de Ministerul Finantelor:
NOTĂ DE FUNDAMENTARE la ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind Programul IMM LEASING DE ECHIPAMENTE SI UTILAJE
Secţiunea 1
Titlul actului normativ
Ordonanță de urgență privind Programul IMM LEASING DE ECHIPAMENTE SI UTILAJE
Secţiunea a 2-a
Motivul emiterii actului normativ
1.Descrierea situației actuale
Leasingul reprezintă un instrument financiar pe termen mediu sau lung utilizat pentru închirierea sau achiziționarea de active noi sau second-hand, care este în general recomandat companiilor nou lansate (start-ups), IMM-urilor care nu au garanții reale (active fixe) consistente sau care au un grad de îndatorare ridicat.
Caracteristica fundamentală a acestei operațiuni este aceea că transferul de tehnologie (inclusiv din import) va fi realizat efectiv de compania de leasing, care poate închiria apoi echipamentul către beneficiarul real – IMM.
Operațiunea este inițiată de un beneficiar IMM interesat să introducă un echipament în procesul său de producție care contactează o companie de leasing și care, la rândul său, va achiziționa în numele și pe contul său bunul de la furnizorul de echipament, conform solicitării primite din partea beneficiarului.
Compania de leasing contractează finanțarea necesară în numele și pe contul său de pe piețele locale și/sau
internaționale (credite, listare de acțiuni/obligațiuni) iar beneficiarul IMM plătește periodic companiei de leasing o chirie (rate de leasing) pentru bunul contractat.
La sfârşitul perioadei de leasing compania de leasing se obligă să respecte dreptul de opţiune al utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing fără a schimba natura leasingului ori de a înceta raporturile contractuale.
Utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului înainte de sfârşitul perioadei de leasing, dar nu mai devreme de 12 luni şi dacă achită toate obligaţiile asumate prin contract.
Finantarile de tip leasing pot fi:
i) Leasing Financiar
ii) Leasing Operațional.
Operațiunea de leasing financiar care face obiectul prezentei ordonanțe de urgență, constă în aceea că IMM-urile care nu sunt eligibile pentru contractarea unui credit bancar pot apela la un capital important care să le dea posibilitatea dezvoltării încă din stadiul incipient al afacerii astfel încât să se poată dezvolta mai rapid și cu costuri mai reduse.
Prezența garanției FNGCIMM, în numele și contul statului, este menită să faciliteze accesul la acest tip de finanțare din partea IMM-urilor și să determine companiile de leasing să acorde atenție unui sector cu reale dificultăți în acest sens, considerat neatractiv până în prezent din perspectiva analizei de risc.
Operațiunile de leasing se diferențiază de creditarea bancară în principal datorită separării dreptului legal de proprietate asupra unui activ de utilizarea lui economică.
Valoarea adăugată este creată însă de utilizarea acelui activ, și nu este o rezultantă a dreptului de proprietate asupra activului.
Finanțatorul are dreptul de proprietate asupra activului, astfel bunurile achiziționate pot fi reposedate relativ ușor, când un
client intră în incapacitate de plată sau nu își îndeplinește obligațiile de plată.
În conformitate cu prevederile Codului Fiscal leasingul financiar este acea operațiune „care îndeplineşte cel puţin una dintre următoarele condiţii:
● riscurile şi beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului care face obiectul leasingului sunt transferate utilizatorului la momentul la care contractul de leasing produce efecte;
● contractul de leasing prevede expres transferul dreptului de proprietate asupra bunului ce face obiectul leasingului către utilizator la momentul expirării contractului;
● utilizatorul are opţiunea de a cumpăra bunul la momentul expirării contractului, iar valoarea reziduală exprimată în procente este mai mică sau egală cu diferenţa dintre
durata normală de funcţionare maximă şi durata contractului de leasing, raportată la durata normală de funcţionare maximă, exprimată în procente;
● perioada de leasing depăşeşte 80% din durata normală de funcţionare maximă a bunului care face obiectul leasingului; în înţelesul acestei definiţii, perioada de leasing include orice perioadă pentru care contractul de leasing poate fi prelungit;
● valoarea totală a ratelor de leasing, mai puţin cheltuielile accesorii, este mai mare sau egală cu valoarea de intrare a bunului.”
Leasingul operațional este acea operațiune care nu îndeplinește criteriile legale pentru a fi calificată ca leasing financiar.
Conform Raportului asupra stabilității financiare - iunie, 2020 publicat de Banca Națională a României, principala provocare cu care se vor confrunta companiile nefinanciare în perioada următoare este reprezentată de gestionarea efectelor produse
de pandemia COVID-19, în contextul vulnerabilităților deja existente la nivelul sectorului companiilor nefinanciare.
Una dintre consecințele contextului actual este reprezentată de distorsiunile din mecanismele comerciale, care pot conduce la
încasarea cu dificultate a creanțelor.
Având în vedere nivelul ridicat al creditelor comerciale din bilanțurile firmelor (18,4 la sută din pasiv, în timp ce ponderea
împrumuturilor de băncile și IFN autohtone era de 8,4 la sută), riscul ca societățile care întâmpină probleme financiare să propage aceste dificultăți de-a lungul lanțurilor de afaceri se majorează.
Cheltuielile de exploatare ale companiilor au continuat să se majoreze într-un ritm susținut în prima jumătate a anului 2019 (+10,8 la sută), în special la nivelul costurilor cu personalul (+14,7 la sută) și al celor cu mărfurile (+10,3 la sută).
Având în vedere contracția cererii, cu impact asupra veniturilor firmelor, dar și inelasticitatea mai ridicată a cheltuielilor, sectorul companiilor nefinanciare, cel mai probabil, nu va mai putea consemna evoluțiile favorabile ale profitabilității în anul 2020.
Existența unor vulnerabilități structurale, precum numărul important de firme cu un nivel al capitalurilor proprii sub limita reglementată, gradul ridicat de îndatorare pentru anumite segmente și eterogenitatea rezultatelor înregistrate de companii, coroborată cu evoluțiile prognozate ale cadrului macroeconomic și ale condițiilor financiare în contextul pandemiei COVID-19, pot determina o deteriorare importantă
a ratei de neperformanță în perioada următoare.
Aproximativ 25% din firme au menționat disciplina la plată ca fiind o problemă presantă pentru activitatea pe care o desfășoară. Acest aspect este cu atât mai relevant în contextul efectelor generate de pandemia COVID-19, având în vedere
nivelul ridicat al creditelor comerciale din bilanțurile firmelor, majorând riscul ca firmele care întâmpină probleme financiare să propage aceste dificultăți de-a lungul lanțurilor de afaceri.
La finalul primului semestru al anului 2019, valoarea datoriilor
comerciale era de 279,6 miliarde lei, în creștere cu 7,5 la sută față de perioada similară din anul anterior.
În România, intermedierea financiară realizată de sectorul financiar nebancar se situează la un nivel redus, respectiv 17,6 la sută din PIB la decembrie 2019, iar interconexiunile între componentele sistemului financiar nu semnalează un risc de
contagiune crescut.
În termeni relativi, creditarea companiilor și populației de către IFN a înregistrat un avans mai pronunțat decât cel consemnat la nivelul instituțiilor de credit, în contextul în care IFN practică rate de dobândă mai ridicate și pe fondul înăspririi din ultimii
ani al cadrului de reglementare și supraveghere al IFN.
Structura stocului total de împrumuturi acordate gospodăriilor populației și firmelor s-a modificat ușor la finele lunii martie 2020, comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior (la sfârșitul lunii martie 2020, 11,7 la sută din stocul total de credite era deținut de IFN, față de 11,4 la sută la finele lunii martie 2019).
Defalcat pe tipuri de debitori, IFN dețin 5,4 la sută din stocul de credite aferent populației, în timp ce ponderea creditării de la IFN în cazul companiilor este semnificativ mai mare, de
18,3 la sută.
Rata creditelor cu întârziere de peste 90 de zile aferentă companiilor era la martie 2020 de 2,69 la sută.
În perioada următoare, din cauza impactului pandemiei COVID-19, situația financiară a IFN ar putea fi afectată. Un prim factor este reprezentat de impactul rezultat din suspendarea plății ratelor la credite.
IFN ar putea gestiona mai greu decât băncile această amânare a intrărilor de lichiditate așteptate, în special cele care nu au
o companie-mamă de tip bancă, acestea neputând apela nici la lichidități de la banca centrală.
Un alt element de influență constă în potențiala deteriorare a calității portofoliului de împrumuturi, cu efecte asupra poziției de capital. Banca Națională a României consideră esențială continuarea îndeplinirii rolului instituțiilor de credit și
instituțiilor financiare nebancare (IFN) în finanțarea populației, întreprinderilor mici și mijlocii și corporațiilor în contextul șocului economic provocat de pandemia COVID-19.
Necesitatea elaborării şi implementării prezentului program prin care să se faciliteze accesul IMM-urilor precum și întreprinderilor afiliate care au un număr de peste 250 de angajați, inclusiv, la finanțările de tip leasing financiar, derivă și din avantajele conferite de acest tip de facilitate și anume:
1. Tratament fiscal avantajos reprezentat de deductibilitatea plăţilor de leasing (amortizare, dobândă, asigurare, diferenţe de curs valutar si TVA) in condițiile prevăzute de lege;
2. Management eficient al resurselor financiare:
- eliberarea/utilizarea resurselor financiare proprii pentru dezvoltarea altor investiții sau proiecte cu randament superior;
- bunurile achizitionate in sistem leasing participă direct și imediat la crearea sursei de venit care contribuie la plata ratelor de leasing, iar în cazul unei bune planificări și
corelări a programului de investiție cu schema de finanțare în leasing, ratele lunare de leasing pot fi acoperite intregral din cash-flow-ul generat de investiție, fără niciun efort suplimentar din partea utilizatorului - în afara avansului plătit la încheierea
contractului de leasing;
- opțiunea de alegere a valorii avansului, perioadei de finanțare și periodicitatea ratelor după nevoile și posibilitățile firmei.
3. Rapiditate/Accesibilitate: documentaţie simplificată, preaprobare rapidă și acces imediat la folosința bunului;
4. Servicii financiare integrate: pachet integrat de finanţare şi asigurare a bunurilor;
Costurile de achiziție și de asigurare pot fi diminuate, în contextul în care utilizatorul poate beneficia, prin intermediul relației sale contractuale cufinanțatorul, de avantajul parteneriatelor dezvoltate de către finanțator cu
iverși furnizori de bunuri sau cu diverși asiguratori.
- utilizatorul poate beneficia de discounturi (suplimentare) de preț la achiziția de bunuri sau de cote de prime de asigurare diminuate ori chiar de gratuitate pe anumite perioade de timp la plata primelor de asigurare.
5. Efectuarea de catre societatea de leasing a formalităților legate de importul și/sau de înmatricularea bunurilor (după caz);
6. Beneficii suplimentare: posibilitatea de a efectua operațiuni de sale & lease back pentru active aflate în proprietatea companiei.
7. Leasingul asigură rapiditate și accesibilitate la finanțări pe termen mediu și lung - procedurile de obținere a unei finanțări în sistem leasing sunt mai simple și mai rapide, în general, decât cele pentru obținerea unui credit bancar;
2.Schimbări preconizate
În contextul în care sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) reprezintă o prioritate a programului economic – parte componentă semnificativă a Programului de guvernare actual, coroborat cu faptul că cca 99,7% dintre companiile din România sunt întreprinderi mici şi mijlocii care contribuie cu aproximativ 60% la Produsul Intern Brut și angajează 66% din forța de muncă, se impune ca acest sector să beneficieze din partea statului de politici publice care să vizeze, printre altele, creșterea accesului la finanțare, prin luarea unor măsuri care să răspundă nevoilor de finanțare şi garantare specifice acestui sector.
Conform Cartei Albe a IMM-urilor din România, ediția 2019, printre principalele oportunități de dezvoltare a acestui sector, remarcăm: folosirea de noi tehnologii are o pondere de cca 50%, cca 57,82% pentru asimilarea de noi produse, iar un procent de cca 35,31% îl reprezintă penetrarea pe noi piețe interne si internaționale.
Totodată, conform aceleiași surse, principale modalități de finanțare a activităților economice ale acestui sector sunt: autofinanțarea de cca 69,54%, credite bancare de cca 25,88%, credite furnizor de cca 24,93%, iar finanțările de tip leasing dețin o pondere de 13,34%.
Astfel se creează premisele de susținere și dezvoltare a sectorului IMM precum și întreprinderilor afiliate care au un număr de peste 250 de angajați, inclusiv, prin accesarea facilităților de tip leasing financiar destinate achiziționării de echipamente IT și tehnologia informației, utilaje și echipamente tehnologice, precum și autovehicule pentru transport marfuri și persoane în scop comercial.
Pentru atingerea obiectivului de susținere a accesului la finanțare atât a IMM-urilor cât și a întreprinderilor afiliate care au un număr de peste 250 de angajați, inclusiv, prin prezentul act normativ se propune aprobarea proiectului privind Programul IMM LEASING DE ECHIPAMENTE SI UTILAJE, care are ca obiectiv acordarea de facilităţi de garantare de către stat sub forma punerii la dispoziția instituțiilor financiare nebancare înscrise în Registrul Special la BNR a unor plafoane anuale de
garantare pentru finanțările de tip leasing financiar acordate beneficiarilor eligibili pentru achiziționarea de bunuri mobile noi sau second-hand.
Bunurile mobile sunt definite în cadrul programului, astfel: echipamente IT și tehnologia informației, utilaje și echipamente tehnologice, autovehicule pentru transport marfuri, bunuri, și
persoane, în scop comercial, care fac obiectul finanțării de tip leasing financiar garantate în cadrul programului.
Propunem ca eligibilitatea finanțatorilor în cadrul programului să se limiteze la IFN-urile înscrise în Registrul Special ținut de Banca Națională a României având în vedere calitatea garanției suverane oferite prin program, precum și faptul că societățile de leasing financiar care depășesc în activitatea lor nivelurile minimale fixate pentru câțiva indicatori financiari specifici reglementați de Banca Națională a României (cifra de afaceri, volumul creditelor, gradul de îndatorare, totalul activelor, capitalurile propria etc.) sunt înregistrate într-un al doilea registru gestionat de autoritatea de reglementare și supraveghere, numit Registrul Special al IFN-urilor.
În plus faţă de obligațiile legale impuse tuturor IFN-urilor, societățile de leasing financiar înscrise în Registrul Special au obligația de a respecta în activitatea lor cerințele prudențiale și de supraveghere a riscului suplimentar, impuse de autoritatea
de reglementare și supraveghere (Banca Națională a României).
Beneficiarii eligibili în cadrul programului sunt operatorii economici care respectă prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, societate comercială sau societate cooperativă, societate agricolă, cooperativă agricolă de producție, persoană fizică autorizată, întreprinzător titular al unei întreprinderi individuale sau întreprindere familială, autorizate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare asociaţiie sau fundaţie nonprofitcare desfăşoară activităţi economice şi care îndeplinesc cumulativ condiţiile de încadrare în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii prevăzute de Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, precum și întreprinderile afiliate care au un număr de peste 250 de angajați, inclusiv, care are calitatea de utilizator/locator în contractul de leasing financiar încheiat cu finanțatorul;
Ținând cont de faptul că majoritatea domeniilor de activitate sunt eligibile la finanțare, întrucât toate sectoarele vieții economice au fost afectate de criza Covid -19, pentru ușurința implementării propunem enumerarea domeniilor neeligibile
pentru acordarea de garanţii în cadrul programului întreprinderile mici şi mijlocii, precum și întreprinderile afiliate care au un număr de peste 250 de angajați, după
cum umează: intermedieri financiare şi asigurări, tranzacţii imobiliare, activităţi de jocuri de noroc şi pariuri, producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool cu excepția vinului și berii, substanţe aflate sub control
naţional, plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope, activităţi de închiriere şi leasing, activităţi de investigare şi protecţie.
Ministerul Finanţelor Publice va garanta, prin FNGCIMM, în numele și contul statului, astfel:
a) maximum 80% din valoarea finanţării, exclusiv dobânzile, comisioanele şi alte cheltuieli aferente finantării garantate, pentru achizitia de echipamente IT si tehnologia informatiei în cadrul unei operațiuni de leasing financiar;
b) maximum 60% din valoarea finanţării, exclusiv dobânzile, comisioanele şi alte cheltuieli aferente finantării garantate, pentru achizitia de utilaje si echipamente tehnologice, precum și autovehicule pentru transport marfuri și persoane utilizate
în scop comercial, în cadrul unei operațiuni de leasing financiar;
Valoarea maximă cumulată a finanţărilor garantate de stat care pot fi acordate unui beneficiar în cadrul acestei facilităţi este de 5.000.000 lei.
Durata maximă a perioadei de leasing este de 72 de luni, cu posibilitatea acordării de perioade de grație cu durata cuprinsă între 3 și 12 luni. Având în vedere specificul și sezonalitatea fiecăui tip de activitate, se propune ca perioada şi modalitatea de rambursare a finanțărilor sunt stabilite de finanțator, conform normelor interne ale acestuia, care, având în vedere caracterul sensibil comercial, sunt adaptate nevoilor și cerințelor potențialilor beneficiari.
Avansul achitat de utilizator este cuprins între 0 și 20% din valoarea de achiziție a bunului finanțat, exclusiv TVA.
Valoarea reziduală este cuprinsă între 1% și maximum 20% din valoarea de achiziție a bunului finanțat, exclusiv TVA și poate fi achitată la încheierea perioadei de leasing sau poate fi inclusa în rate, pe parcursul derularii contractului.
Programul va contribui la :
- crearea unui cadru favorabil pentru valorificarea posibilităților actuale de dezvoltare economică a României și de stimulare a mediului de afaceri, prin dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii și a întreprinderilor afiliate care au un număr de peste 250 de angajați, inclusiv, și prin îmbunătățirea accesului acestora la finanțare prin utilizarea facilităților de tip leasing financiar;
- menținerea activității și creșterea competitivității IMM-urilor dar și menținerea și crearea de locuri de muncă, prin suplinirea nevoilor acestora de lichiditate în vederea desfășurării activității;
- continuarea finanțării activității și plății obligațiilor datorate de IMM-uri si de întreprinderile afiliate care au un număr de peste 250 de angajați, inclusiv, către bugetul general consolidat.
De asemenea, implementarea Programului IMM LEASING DE ECHIPAMENTE SI UTILAJE va contribui la diminuarea reticenței finanțatorilor de a credita sectorul IMM şi în mod special start-up-urile, având în vedere riscurile ridicate asociate activităţii de finantare a acestui sector derivate din ratele ridicate de eşec, capitalizarea redusă şi vulnerabilitatea la riscurile pieţei.
În condițiile în care un astfel de program de garantare nu ar fi implementat, având în vedere costurile de garantare practicate în condițiile pieței și lipsa deductibilității integrale a provizioanelor, avantaj specific garanțiilor de stat, societatile de leasing financiar nu ar fi încurajate să susțină sectorul IMM prin accesarea acestui tip de finanțare.
Având în vedere contextul nefavorabil economic determinat de pandemia COVID 19, pentru atingerea obiectivului de susţinere a accesului IMM-urilor și întreprinderilor afiliate care au un număr de peste 250 de angajați, inclusiv la finanţare precum și pentru a stimula competiţia în sectorul financiar nebancar, cu
efecte benefice pentru dezvoltarea acestora, în sensul reducerii costurilor de finanţare, se impune reglementarea în regim de urgenţă a unor măsuri al căror obiectiv constă în facilitarea intervenţiei statului prin acordarea de sprijin beneficiarilor eligibili pentru achiziția de echipamente IT și tehnologia informației, utilaje si echipamente tehnologice, precum și autovehicule pentru transport mărfuri și persoane în scop comercial, în cadrul unei operațiuni de leasing financiar.
În ceea ce privește recuperarea creanţelor rezultate din plata garanţiilor de stat acordate şi plătite finanțatorilor societăților de leasing financiar în cadrul programului, se propune ca acestea să fie asimilate creanţelor bugetare, colectarea şi
recuperarea urmând să se efectueze de către organele fiscale competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, conform procedurii reglementate de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
Modalitatea efectivă de recuperare va consta în valorificarea de către organele competente ale ANAF a bunurilor mobile care au format obiectul contractului de leasing financiar, asupra cărora au fost înscrise ipotecile legale mobiliare în baza contractului de garantare.
Sumele nete rezultate din valorificarea bunurilor sting creanțele bugetare rezultate din plata valorii de executare a garanției.
În cazul în care, în urma valorificării, creanța bugetare nu a fost acoperită integral, organele competente ale ANAF vor continua procedura de recuperare și de executare silită, utilizând modalitățile prevăzute de Codul de procedură fiscală.
Pentru creanțele bugetare rezultate din plata valorii de executare a garanțiilor, beneficiarii datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere conform dispoziţiilor Legii nr. 207/2015
privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
Complementar garanției colaterale, constând în ipotecă legală mobiliară instituită asupra bunurilor mobile care fac obiectul contractului de leasing financiar, finanțatorul poate solicita beneficiarului emiterea unui bilet la ordin încadrat valoric în limita procentului neacoperit de garanția de stat, pe care finanțatorul îl va putea pune în executare, cu obligația de a distribui sumele rezultate în favoarea statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, proporțional cu procentul de garantare.
3.Alte informaţii
Programul prevăzut este un program multianual de încurajare şi de stimulare a dezvoltării IMM-urilor.
Plafonul anual al garanțiilor de stat care pot fi emise se stabilește prin Hotărâre de Guvern, iar condițiile de acordare a garanțiilor de stat, precum și regulile de gestionare a plafoanelor anuale și garanțiilor se stabilesc prin norme metodologice de aplicare a prezentei Ordonanțe de urgență, aprobate prin hotărâre de Guvern.
Plafonul anual se va încadra în țintele stabilite prin Legea pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar.
Principalele avantaje ale Programului:
- eliminarea principalei constrangeri a beneficiarilor în accesarea creditelor, și anume lipsa garanțiilor;
- stimularea societilor de leasing financiar în crearea de produse de finanțare care să se adreseze unui segment țintit reprezentat de întreprinderile cu un profil de risc ridicat prin oferirea unui produs de garantare în nume și cont stat;
- sprijinirea dezvoltării sectorului IMM și întreprinderilor afiliate care au un număr de peste 250 de angajați, inclusiv, atât prin consolidarea societăţilor existente cât şi prin stimularea înfiinţarii de noi întreprinderi.
Secţiunea a 3-a
Impactul socio-economic al prezentului act normativ
1. 1. Impactul macroeconomic
Prin acest program se are în vedere stimularea inițiativei private, precum și atingerea unui obiectiv strategic de încurajare a accesului la finanțare a IMM-urilor în vederea îmbunătățirii mediului de afaceri în România.
11. Impactul asupra mediului concurenţial şi domeniului
ajutoarelor de stat
Programul propus nu intră sub incidența obligației de notificare către Comisia Europeană, garanția fiind acordată în condițiile pieței, fără a fi considerată ajutor de stat.
Mecanismul de garantare se va derula cu respectarea pct. 3.4 din Comunicarea Comisiei nr. 2008/C/155/02 cu privire la aplicarea articolelor 87 și 88 din Tratatul CE privind ajutoarele de stat sub formă de garanții, respectiv garanțiile se vor acorda în condițiile îndeplinirii criteriilor care exclud existența ajutorului de stat.
2. Impactul asupra mediului de afaceri
Prezentul act normativ va avea impact favorabil asupra mediului de afaceri prin stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii precum și întreprinderilor afiliate care au un număr de peste 250 de angajați, inclusiv, în scopul dezvoltarii de activitati inovative si de accesare a tehnologiei informației.
2.1. Impactul asupra sarcinilor administrative
Prezentul act normativ nu se referă la acest subiect
2.2. Impactul asupra intreprinderilor mici si mijlocii
Prezentul act normativ se adresează tuturor categoriilor de IMM-uri, precum și întreprinderilor afiliate care au un număr de peste 250 de angajați, inclusiv, având un impact direct pozitiv prin sprijinirea accesului la finanțare.
Având în vedere că sprijinirea sectorului IMM-urilor reprezintă o
prioritate a programului economic – parte componentă semnificativă a Programului de guvernare actual în condiţiile în care sectorul întreprinderilor mici și mijlocii reprezintă un contributor de importanță strategică la creșterea economică și crearea de locuri de muncă, acesta trebuie să beneficieze din partea statului de politici publice care vizează printre altele, creșterea accesului la finanțare.
Totodată, acest program va produce efecte directe şi semnificative asupra numărului, potenţialului, performanţelor şi sustenabilităţii unor categorii importante de IMM-uri și întreprinderi afiliate care au un număr de peste 250 de angajați, inclusiv, precum şi a sectorului micilor afaceri în ansamblul său.
3.Impactul social
Prezentul act normativ nu se referă la acest subiect
4.Impactul asupra mediului
Prezentul act normativ nu se referă la acest subiect
5.Alte informaţii Nu au fost identificate
Secţiunea a 4-a
Impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung (pe 5 ani)
Impactul financiar va fi pozitiv prin majorarea încasărilor la bugetul de stat determinate de creşterea numărului de salariaţi şi contribuţiilor la bugetele asigurărilor sociale, concomitent cu scăderea cheltuielilor bugetare aferente ajutorului de şomaj.
De asemenea, dinamizarea acestui sector va avea un impact pozitiv asupra perspectivelor de creştere economică cu implicaţii pozitive şi asupra încasărilor la bugetul general consolidat.
Totodată, sumele reprezentând comisionul de risc datorat de beneficiarul Programului destinat acoperirii riscului de garantare de către stat și finanțării anuale a capitalului necesar Programului, se fac venit la bugetul de stat.
Sumele recuperate în contul valorii de executare a garanțiilor plătite finanțatorului de către Ministerul Finanțelor Publice, precum și obligațiile fiscale accesorii aferente, se fac venit la bugetul de stat, proporțional cu procentul de garantare.
4. Propuneri pentru acoperirea creşterilor de cheltuieli
Prezentul act normativ nu se referă la acest subiect
5. Propuneri pentru acoperirea scăderilor de venituri
Prezentul act normativ nu se referă la acest subiect
6. Calcule detaliate privind fundamentarea modificărilor
veniturilor şi/sau cheltuielilor bugetare
Nu este cazul
7. Alte informaţii
La momentul acordării, garanţiile care vor fi emise în cadrul Programului nu reprezintă plăţi din bugetul de stat, ci determină exclusiv majorarea datoriei publice.
Suma reprezentând valoarea de executare a garanţiilor care nu a fost recuperată în cursul aceluiaşi an are impact asupra bugetului anului în care acestea se execută şi reprezintă cheltuială a bugetului de stat, cu încadrare în prevederile bugetare anuale și în țintele stabilite prin Legea pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar.
Secţiunea a 5-a
Efectele prezentului act normativ asupra legislației în vigoare
1.Măsuri normative necesare pentru aplicarea prevederilor actului normativ:
a) acte normative în vigoare ce vor fi modificate sau abrogate, ca urmare a intrării în vigoare a actului normativ;
b) acte normative ce urmează a fi elaborate în vederea implementării noilor dispoziţii.
11. Compatibilitatea actului normativ cu legislaţia
în domeniul achiziţiilor publice
Prezentul act normativ nu se referă la acest subiect
2. Conformitatea actului normativ cu legislaţia comunitară în cazul proiectelor ce transpun prevederi comunitare
Prezentul act normativ nu se referă la acest subiect
3.Hotărâri ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene
Prezentul act normativ nu se referă la acest subiect
4. Alte acte normative şi/sau documente
internaţionale din care decurg angajamente Prezentul act normativ nu se referă la acest subiect
5.Alte informaţii Nu au fost identificate
Secţiunea a 6-a
Consultările efectuate în vederea elaborării prezentului act normativ
1.Informaţii privind procesul de consultare cu organizaţii neguvernamentale, instituite de cercetare şi alte organisme implicate
Prezentul act normativ nu se referă la acest subiect
2.Fundamentarea alegerii organizaţiilor cu care a avut loc consultarea, precum şi a modului în care activitatea acestor organizaţii este legată de obiectivul actului normativ
A fost solicitat avizul Băncii Naționale a României prin
adresa nr. 604906/01.07.2020
3.Consultările organizate cu autorităţile administraţiei publice locale, în situaţia în care actul normativ are ca obiect activităţi ale acestor autorităţi, în condiţiile Hotărârii Guvernului nr.
521/2005 privind procedura de consultare a structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale la elaborarea proiectelor de acte normative
4.Consultările desfăşurate în cadrul consiliilor interministeriale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 750/2005 privind constituirea consiliilor interministeriale
permanente
Prezentul act normativ nu se referă la acest subiect
5.Informaţii privind avizarea de către:
a) Consiliul legislativ
b)Consiliul Suprem de Apărare a Ţării
c)Consiliul Economic şi Social
d)Consiliul Concurenţei
e)Curtea de Conturi
f) Departamentul pentru Relația cu Parlamentul
a) Este necesar avizul Consiliului Legislativ asupra
proiectului de act normativ
b) Nu este cazul
c) Este necesar avizul Consiliului Economic şi Social
d) Este necesar avizul Consiliului Concurenței
e) Nu este cazul
f) Este necesar avizul Departamentului pentru Relația
cu Parlamentul, din punctul de vedere al oportunității promovării
g) Comisia de Dialog Social
g) Este necesar avizul Comisiei de Dialog Social
6.Alte informaţii Nu au fost identificate
Secţiunea a 7-a
Activități de informare publică privind elaborarea şi implementarea prezentului act normativ
1.Informarea societăţii civile cu privire la necesitatea
elaborării actului normativ
Proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului a fost initiat in conditiile art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003.
2.Informarea societăţii civile cu privire la eventualul
impact asupra mediului în urma implementării actului
normativ, precum şi efectele asupra sănătăţii şi securităţii cetăţeanului sau diversităţii biologice
Prezentul act normativ nu se referă la acest
subiect
3. Alte informaţii Nu au fost identificate
Secţiunea a 8-a
Măsuri de implementare
1.Măsuri de punere în aplicare a actului normativ de către autorităţile administrative publice centrale şi/sau locale-înfiinţarea sau extinderea competenţei instituţiilor existente
Vor fi emise norme metodologice de aplicare care vor fi aprobate prin hotărâre de Guvern.
2.Alte informaţii Nu au fost identificate
Faţă de cele prezentate, supunem aprobării proiectul Ordonanței de urgență a Guvernului privind Programul IMM LEASING DE ECHIPAMENTE SI UTILAJE.
MINISTRUL FINANȚELOR PUBLICE
Vasile – Florin CÎȚU
PROIECT ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind PROGRAMUL IMM LEASING DE ECHIPAMENTE SI UTILAJE
- Întrucât 99,7% dintre companiile din România sunt întreprinderi mici şi mijlocii care contribuie cu aproximativ 60% din produsul intern brut şi angajează 60% din forţa de muncă,
având în vedere că în contextul actual, caracterizat de instituirea unor măsuri de natură a restrânge, pe perioada pentru care a fost instituită starea de urgenţă, unele drepturi şi libertăţi fundamentale, printre care se regăsesc şi dreptul la libertatea economică, sprijinirea sectorului IMM reprezintă o prioritate absolută;
- în condiţiile în care sectorul întreprinderilor mici și mijlocii reprezintă un contributor de importanţă strategică la creșterea economică și la crearea de locuri de muncă, și trebuie să
beneficieze din partea statului de politici publice care vizează, printre altele, creșterea accesului la finanțare, neimplementarea în regim de urgenţă a modificărilor legislative propuse generează consecinţe negative asupra obţinerii de către operatorii economici a finanţărilor necesare pentru
desfășurarea în bune condiții a activității, care pot conduce chiar la riscul de insolvență;
- întrucât consecinţele negative care pot apărea în situaţia neadoptării măsurilor propuse pot afecta grav situația întreprinderilor mici și mijlocii pe perioada manifestării efectelor
răspândirii virusului SARS-CoV2, în contextul necesităţii luării de măsuri urgente pentru reducerea impactului socioeconomic pe care pandemia COVID-19 îl poate avea în perioada
imediat următoare, cu efect pe termen mediu şi lung, este necesară implementarea în regim de urgență a unui mecanism de stimulare a finanțărilor de tip leasing financiar oferite IMM-urilor de societățile de leasing;
- având în vedere măsurile luate la nivelul întregii Uniuni Europene, precum şi la nivelul României în contextul pandemiei COVID-19, fapt ce a determinat instituirea stării de urgenţă
prin Decretul nr. 195/2020, prelungită prin Decretul nr. 240/2020, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata
acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, pe fondul existenţei unei tendinţe de înrăutățire a performanţelor
economice şi financiare ale companiilor nefinanciare, nu poate fi amânată reglementarea unor măsuri adecvate de de sprijin în vederea asigurării accesului la finanţare, prin asigurarea unor
produse de finanțare specializate, destinate unui segment de IMM-uri a căror acccesibilitate la creditele bancare este mai dificilă, respectiv companiile nou lansate (start-ups) și cele care nu dispun de garanții reale (active fixe) consistente;
- întrucât este necesară susținerea accesului IMM-urilor la finanțări destinate achiziționarii de bunuri mobile noi sau second-hand pentru desfășurarea activității, în special a celor care au nevoie să transfere tehnologie în procesele de producție, dar și pentru asigurarea fluxurilor financiare necesare acestora prin operațiuni specifice de sell-and-lease-back,
- faptul că probabilitatea de nerambursare estimată pentru următoarele 12 luni este mai mare în cazul companiilor cu un grad scăzut de tehnologizare comparativ cu companiile din domenii intensive tehnologic care au o capacitate mai mai bună de îndatorare, conform Raportului BNR asupra stabilității financiare din decembrie 2019,
- având în vedere că bunurile mobile achiziționate în sistem leasing participă direct și imediat la crearea sursei de venit care contribuie la plata ratelor de leasing, iar în cazul unei bune
planificări și corelări a programului de investiție cu schema de finanțare în leasing, ratele lunare de leasing pot fi acoperite intregral din cash-flow-ul generat de investiție, fără niciun efort suplimentar din partea utilizatorului - în afara avansului plătit la încheierea contractului de leasing,
- întrucât capitalurile proprii ale instituțiilor financiare nebancare au menținut tendința crescătoare, majorându-se cu 11 la sută în perioada septembrie 2017 – septembrie 2018 și cu încă 15 la sută în anul 2019, aspect care a susținut reluarea activității de creditare, chiar și în condițiile continuării practicării unor rate de dobândă la valori ridicate, conform Raportului BNR asupra stabilității financiare din decembrie 2019,
- deoarece relansarea pe baze sustenabile a creditării către sectorul IMM, caracterizat prin dinamism şi diversitate, necesită luarea în regim de urgenţă a unor măsuri care să răspundă
nevoilor de diversificare a produselor de finanţare şi de garantare specifice sectorului de leasing, având în vedere caracterul anticiclic al instrumentelor care trebuie utilizate în contextul actual, se impune reglementarea unor măsuri de stimulare a accesării finanțărilor de tip leasing, care contribuie la stimularea fluxurilor financiare și la conservarea necesarului de lichiditate al IMM-urilor pentru derularea activității în condiții optime.
- întrucât măsurile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se referă la menținerea și dezvoltarea activității IMM-urilor, cu consecințe directe și imediate asupra bugetului de stat și a celorlalte bugete, adoptarea în regim de urgenţă a acestor măsuri este absolut necesară, iar în lipsa acestor măsuri s-ar produce o serie de consecinţe imediate asupra bugetului de stat, prin neplata impozitelor, taxelor și contribuțiilor de către IMM-urile care își desfășoara activitatea pe teritoriul României, asupra implementării proiectelor şi atingerii obiectivelor IMM-urilor, dar şi asupra personalului angajat de acestea;
- Având în vedere că elementele sus-menţionate vizează interesul public şi strategic, sunt o prioritate a Programului de guvernare şi constituie o situaţie de urgenţă şi extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă.
- În lipsa adoptării măsurilor propuse în regim de urgenţă, sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii, a cărui sprijinire reprezintă o prioritate națională, ar beneficia de condiţii de finanţare suboptime sau nu ar putea beneficia de o finanţare adecvată pentru derularea activităţii curente.
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţa de urgenţă.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale şi definiţii
ART. 1
(1) Se aprobă Programul IMM LEASING DE ECHIPAMENTE SI UTILAJE, denumit în continuare program, care are ca obiectiv acordarea de facilităţi de garantare de către stat sub forma punerii la dispoziția instituțiilor financiare nebancare înscrise în Registrul Special la BNR a unor plafoane anuale de garantare pentru finanțările de tip leasing financiar pentru achiziționarea de bunuri mobile noi sau second-hand necesare realizării activităților IMM-urilor precum și întreprinderilor afiliate care au un număr de peste 250 de angajați, inclusiv, în calitate de utilizatori, denumiți în continuare beneficiari.
(2) Programul prevăzut la alin. (1) este un program multianual de încurajare şi de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii precum și întreprinderilor afiliate care au un
număr de peste 250 de angajați, inclusiv.
(3) Programul constă în acordarea de garanţii de stat în favoarea fiecărui beneficiar participant în program pentru finanțările de tip leasing destinate achiziționării prin
intermediul finanțatorilor de bunuri mobile noi și/sau second hand, garantate de către stat, prin Ministerul Finanţelor Publice, astfel:
a) în procent de maximum 80% din valoarea finanţării, exclusiv dobânzile, comisioanele şi alte cheltuieli aferente finanțării garantate, pentru achiziția de echipamente IT și tehnologia informației în cadrul unei operațiuni de leasing financiar;
b) în procent de maximum 60% din valoarea finanţării, exclusiv dobânzile, comisioanele şi alte cheltuieli aferente finanțării garantate, pentru achiziția de utilaje și echipamente tehnologice, autovehicule pentru transport marfuri și
persoane utilizate în scop comercial în cadrul unei operațiuni de leasing financiar;
(4) Caracteristicile bunurilor mobile care se pot achizitiona în cadrul programului se stabilesc prin normele de aplicare ale prezentei Ordonanțe de Urgență.
(5) Valoarea maximă cumulată a finanţărilor garantate de stat care pot fi acordate unui beneficiar în cadrul acestei facilităţi este de 5.000.000 lei.
(6) Plafonul anual al garanţiilor de stat care pot fi emise potrivit alin. (1) se stabileşte prin hotărâre de Guvern, cu încadrarea în plafonul privind emiterea de garanții de cãtre Guvern,
prin Ministerul Finanțelor Publice, stabilit potrivit prevederilor art. 26 alin. (2) și alin.(5) și art. 29 alin. (1) lit.e) din Legea responsabilitãții fiscal-bugetare nr. 69/2020 republicatã, iar
condiţiile de acordare a garanţiilor de stat, precum şi regulile de gestionare a plafoanelor anuale şi garanţiilor se stabilesc prin norme metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe
de urgenţă aprobate prin hotărâre de Guvern.
ART. 2
În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) beneficiarul programului – operatorul economic care respectă prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, societtate comercială sau societate cooperativă, societate agricolă,
cooperativă agricolă de producție, persoană fizică autorizată, întreprinzător titular al unei întreprinderi individuale sau întreprindere familială, autorizate potrivit dispoziţiilor legale
în vigoare asociaţiie sau fundaţie nonprofitcare desfăşoară activităţi economice şi care îndeplinesc cumulativ condiţiile de încadrare în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii prevăzute de Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, precum și întreprinderile afiliate care au un număr de peste 250 de angajați, inclusiv, care are calitatea de utilizator/locator în contractul de leasing financiar încheiat cu finanțatorul;
b) comision de administrare - sumă datorată F.N.G.C.I.M.M. de către beneficiarul programului pentru remunerarea activităţii de analiză, acordare, monitorizare şi administrare a garanţiilor. Nivelul comisionului de administrare se stabileşte anual prin
ordin al ministrului finanţelor publice;
c) comision de risc - suma datorată Ministerului Finanţelor Publice de beneficiarul programului, destinată acoperirii riscului de garantare de către stat a finanțărilor acordate în cadrul programului. Nivelul comisionului de risc se stabileşte anual prin ordin al ministrului finanţelor publice;
d) contract de garantare - contractul încheiat între beneficiarul programului, în calitate de locatar/utilizator, societatea de leasing financiar, în calitate de finanțator/locator şi
F.N.G.C.I.M.M., în calitate de mandatar al statului, prin care statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de F.N.G.C.I.M.M., se obligă să garanteze finanțarea de tip
leasing acordată de societatea de leasing financiar iar beneficiarul programului îşi asumă obligaţia să ramburseze statului sumele datorate ca urmare a executării garanţiei de către finanțator, în situaţia producerii riscului de credit;
e) finanțarea de tip leasing – finanțarea de tip leasing financiar destinată achiziționării prin intermediul finanțatorului de bunuri mobile noi sau second-hand necesare realizării activității IMM-ului, precum și întreprinderii afiliate care au un număr de peste 250 de angajați inclusiv, în calitate de beneficiar al programului, iar acordarea acestora realizându-se cu respectarea normelor interne proprii ale finanțatorului, în baza unui contract de leasing financiar;
f) finanţare garantată de stat - finanțarea, exclusiv dobânzile, comisioanele sau alte sume datorate de beneficiarul programului în baza contractului de leasing încheiat cu
finanțatorul, pentru care F.N.G.C.I.M.M., în baza mandatului acordat de către Ministerul Finanţelor Publice, acordă o garanţie în numele şi contul statului în baza convenţiei încheiate cu finanțatorul;
g) finanțator – instituție financiară nebancară înființată în baza Legii nr. 31/1991 ca societate pe acțiuni, înscrisă în Registrul Special ținut de Banca Națională a României și a cărei
organizare și funcționare este reglementată de prevederile Legii nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare, cu modificările și completările ulterioare și care respectă
prevederile Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 20/2009 privind instituțiile financiare nebancare, cu modificările și completările ulterioare;
h) garant - statul prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat prin F.N.G.C.I.M.M. pentru garanţiile acordate în numele şi contul statului;
i) garanţie de stat - angajament expres, necondiţionat şi irevocabil asumat de F.N.G.C.I.M.M., în numele şi în contul statului, materializat într-un contract de garantare,
care acoperă pierderea suportată de finanțator, ca urmare a producerii riscului de credit, în condiţiile împărţirii proporţionale a riscului între stat şi finanțator; dobânzile, comisioanele
şi orice alte costuri generate de participarea la program nu sunt incluse în valoarea garanţiei de stat.
j) garanţii colaterale - ipotecile legale mobiliare instituite de finanțator asupra bunurilor mobile achiziționate în cadrul programului, in favoarea statului român, prin Ministerul
Finanțelor Publice, proporțional cu procentul de garantare;
k) leasing financiar - operaţiunea prin care o parte, denumită locator/finanţator, transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosinţă asupra unui bun, al cărui proprietar este,
celeilalte părţi, denumită locatar/utilizator, la solicitarea acestuia, contra unei plăţi periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârşitul perioadei de leasing locatorul/finanţatorul se obligă să respecte dreptul de opţiune al locatarului/utilizatorului
de a cumpăra bunul după achitarea valorii reziduale, dacă este cazul, precum și a eventualelor cheltuieli accesorii asociate contractului de leasing financiar;
l) procentul de garantare - partea din finanțare care este acoperită de garanţia de stat, exprimată în valoare procentuală; procentul de garantare este de maximum 80% pentru achizitia de echipamente IT si tehnologia informatiei și de maximum 60 % pentru achizitia de utilaje si echipamente tehnologice, autovehicule pentru transport marfuri și persoane,
utilizate în scop comercial;
m) riscul de credit - neplata parţială sau integrală a finanțării, de către beneficiarul programului;
n) valoarea de executare a garanţiei - suma rezultată din aplicarea procentului de garantare la soldul restant al finanțării, sumă care urmează a fi plătită finanțatorului de către Ministerul
Finanţelor Publice;
o) valoarea reziduală - o parte din prețul bunului care face obiectul operațiunii de leasing financiar, exprimată procentual și reprezintă valoarea la care se face transferul dreptului de
proprietate asupra bunului către utilizator/locator la momentul expirării contractului de leasing, după achitarea ultimei rate de leasing;
p) bunuri mobile - echipamente IT și tehnologia informației, utilaje și echipamente tehnologice, autovehicule pentru transport marfuri, bunuri, și persoane, în scop comercial,
care fac obiectul finanțării de tip leasing financiar garantate în cadrul programului;
ART. 3
(1) Beneficiarul este eligibil dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiții:
a) nu se află în dificultate în sensul capitolului 2.2 din Comunicarea Comisiei - Orientări privind ajutoarele de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate 2014/C 249/01, publicate în JO al Uniunii Europene, seria C, nr. 249 din 31 iulie 2014;
b) nu se află în litigiu, în calitate de pârât, cu Ministerul Finanţelor Publice şi/sau finanțatorul;
c) nu figurează cu credite restante, inclusiv pentru finanţările tip leasing, în ultimele 6 luni sau dacă înregistrează restanţe în baza de date a Centralei Riscului de Credit, acestea sunt
încadrate în categoriile standard, în observație și substandard, conform Criteriilor de încadrare pe categorii de clasificare pentru expunerile din credite, înregistrate de împrumutători faţă de debitori prevăzute în Anexa nr. 3 la Regulamentul Băncii Naționale a României nr.5/2012 privind clasificarea creditelor şi constituirea, regularizarea şi utilizarea provizioanelor specifice
de risc de credit aplicabil entităţilor supravegheate de Banca Naţională a României, altele decât instituţiile de credit;
d) nu se află în interdicţie de a emite cecuri şi nu figurează cu incidente majore cu bilete la ordin în ultimele 6 luni în baza de date a Centralei Incidentelor de Plăţi, conform prevederilor
Regulamentului BNR nr.1/2012 privind organizarea şi funcţionarea la Banca Naţională a României a Centralei Incidentelor de Plăţi;
e) sunt eligibile conform reglementărilor interne ale finanțatorului;
f) nu înregistreaza popriri active sau suspendate pe conturile bancare;
g) nu înregistrează obligaţii fiscale restante şi alte creanţe bugetare administrate de organul fiscal central, definit potrivit art. 1 pct. 31 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de
procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Mecanismul de verificare și punere în aplicare a condițiilor prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.
(3) Nu sunt eligibile pentru acordarea de garanţii în cadrul programului beneficiarii din sectoarele/domeniile: intermedieri financiare şi asigurări, tranzacţii imobiliare, activităţi de jocuri
de noroc şi pariuri, producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool cu excepția vinului și berii, substanţe aflate sub control naţional, plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope, activităţi de închiriere şi leasing, activităţi de investigare şi protecţie.
ART. 4
Prin derogare de la prevederile art. 4 alin. (1) lit. d) și alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea
nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, prezenta ordonanţă de urgenţă instituie un mecanism de garantare în baza căruia Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să mandateze F.N.G.C.I.M.M. în vederea emiterii de garanţii în numele şi în contul statului, în favoarea societăților de leasing financiar care urmează să acorde finanțări beneficiarilor eligibili în cadrul programului.
CAPITOLUL II
Finanţarea şi garantarea
ART. 5
(1) Finanțările prevăzute la art. 1 alin. (1) sunt destinate achizitionării bunurilor mobile noi și second hand destinate beneficiarilor eligibili care respectă condiţiile programului şi se încadrează în normele şi procedurile interne ale finanțatorilor şi beneficiază de garanţii emise/acordate de către F.N.G.C.I.M.M. în numele şi în contul statului în calitate de mandatar al Ministerului Finanţelor Publice.
(2) Durata maximă a perioadei de leasing este de 72 de luni, cu posibilitatea acordării de perioade de grație cu durata cuprinsă între 3 și 12 luni.
(3) Perioada şi modalitatea de rambursare a finanțărilor sunt stabilite de finanțator, conform normelor interne ale acestuia.
(4) Avansul achitat de utilizator poate fi între 0% și maximum 20% din valoarea de achiziție a bunului finanțat, exclusiv TVA.
(5) Valoarea reziduală este cuprinsă între 1% și maximum 20% din valoarea de achiziție a bunului finanțat exclusiv TVA și poate fi achitată la încheierea perioadei de leasing sau poate fi
inclusa în rate, pe parcursul derularii contractului.
(6) Garanțiile de stat pentru beneficiarii programului se acordă în condiții de piață și respectă condițiile de la punctul 3.4 din Comunicarea Comisiei cu privire la aplicarea articolelor 87 și 88
din Tratatul CE privind ajutoarele de stat sub formă de garanții publicată în Jurnalul Oficial C155/20.06.2008.
ART. 6
(1) Între Ministerul Finanţelor Publice şi F.N.G.C.I.M.M. se încheie o convenţie prin care se stabilesc drepturile şi obligaţiile părţilor în derularea finanţărilor acordate în cadrul programului
cu garanţie de stat.
(2) Garanţia de stat este garantată cu ipoteca legală mobiliară asupra bunurilor mobile aflate în proprietatea finanțatorului, care fac obiectul finanțării de tip leasing, în baza contractului de garantare. Operaţiunile de înscriere, modificare şi radiere în/din Registrul Național de Publicitate a Garanțiilor Mobiliare se efectuează de către finanțator, în baza mandatului acordat de
F.N.G.C.I.M.M..
(3) Finanțatorii pot solicita beneficiarului garanții accesorii finanțării garantate, altele decât garanțiile colaterale, sub forma biletelor la ordin emise de beneficiar în limita procentului
negarantat, în conformitate cu normele și procedurile proprii de finanțare ale acestora.
(4) Ipotecile mobiliare prevăzute la alin. (2) se instituie în baza prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice,
prin F.N.G.C.I.M.M, proporţional cu riscul asumat de garant şi sunt valabile până la stingerea creanţelor datorate de beneficiar în baza contractului de leasing financiar și contractului de
garantare. Sumele nete rezultate din valorificarea bunurilor mobile care fac obiectul contractului de leasing, se distribuie între finanțator și garant, proporțional cu riscul asumat de fiecare dintre părți.
(5) Contractele de garantare prin care F.N.G.C.I.M.M. acordă garanţia de stat constituie titluri executorii şi au valoare de înscrisuri autentice.
Art.7
(1) Finanțatorul are obligaţia de a încheia, polițe de asigurare a bunurilor mobile care fac obiectul contractului de leasing financiar, în condițiile prevederilor art.9 lit. f) din Ordonanța
Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, republicată in Monitorul Oficial nr. 9 din 12 ianuarie 2000, cu modificarile si completarile ulterioare, la
valoarea acceptată de societatea de asigurare, dar nu mai puţin decât valoarea rezultată din rapoartele de evaluare a bunurilor mobile pentru bunurile second-hand și respectiv valoarea de
achiziție a bunului mobil pentru bunurile noi, întocmite de evaluatori autorizați ANEVAR.
(2) Obligația asigurarii bunurilor mobile care fac obiectul contractului de leasing financiar subzistă pe întreaga perioadă de valabilitate a garanţiei de stat.
(3) Dreptul la despăgubiri rezultate din poliţele de asigurare încheiate sunt cesionate în favoarea statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, proporţional cu procentul de
garantare.
(4) Costurile ocazionate de asigurarea bunurilor mobile care fac obiectul contractului de leasing financiar sunt în totalitate în sarcina utilizatorului.
ART. 8
(1) În cazul în care finanțatorul aprobă modificări ale clauzelor contractului de leasing referitoare la structura garanţiilor constituite, altele decât garanţia de stat, prin eliberarea/înlocuirea garanţiilor colaterale, va trebui să solicite şi să obţină acordul expres al F.N.G.C.I.M.M., în condiţiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(2) Mandatul prevăzut la art. 6 alin. (2) și /sau (6), după caz, se consideră acordat şi în privinţa modificărilor prevăzute la alin. (1).
(3) Modificările privind structura acţionariatului/asociaţilor şi schimbarea sediului social al beneficiarului se notifică F.N.G.C.I.M.M. de către finanțator.
CAPITOLUL III
Plata garanţiilor, recuperarea creanţelor şi dispoziţii finale
ART. 9
(1) Finanțatorul are dreptul la plata valorii de executare a garanţiei în cazul producerii riscului de credit, în condiţiile programului.
(2) Sumele rezultate din plata garanţiilor de stat acordate de F.N.G.C.I.M.M. prin program, în numele şi contul statului, se plătesc finanțatorului de către Ministerul Finanţelor Publice de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice - Acţiuni generale, titlul "Alte transferuri", cod 55, alineatul "Sume rezultate din executarea garanţiilor acordate din bugetul de stat", cod 55.01.50, cu încadrarea în creditele aprobate in buget cu aceasta destinație, pe baza documentelor justificative prezentate de F.N.G.C.I.M.M., şi se recuperează de la beneficiarul programului în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.
(3) Pentru finanțările garantate în cadrul programului, pierderile trebuie suportate proporţional cu procentul de garantare şi în acelaşi mod de către finanțator şi statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
ART. 10
(1) După efectuarea plăţii prevăzute la art. 9 alin. (2), Ministerul Finanţelor Publice informează F.N.G.C.I.M.M. cu privire la efectuarea plăţii şi la data acesteia, iar F.N.G.C.I.M.M.
întocmeşte un înscris, act premergător procedurii de executare silită, prin care se individualizează creanţa rezultată prin plată.
(2) În termen de 15 zile calendaristice de la data primirii informării prevăzute la alin. (1), F.N.G.C.I.M.M. transmite înscrisul prevăzut la alin. (1) debitorului beneficiar al finanţării
garantate, precum şi spre informare finanţatorului.
(3) Înscrisul prevăzut la alin. (1), împreună cu dovada efectuării procedurii de transmitere către debitorul beneficiar al finanţării garantate, însoţite de contractul de garantare şi de
documentele prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se înaintează organelor fiscale competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pentru aplicarea măsurilor de executare silită, potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 11
(1) Creanţele rezultate din plata garanţiilor de stat acordate şi plătite finanțatorilor în cadrul programului sunt asimilate creanţelor bugetare a căror colectare şi recuperare se efectuează de către organele fiscale competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, conform procedurii reglementate de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător.
(2) Pentru sumele prevăzute la art. 9 alin. (2) se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere conform dispoziţiilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi
completările ulterioare, calculate de către organele fiscale competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală începând cu ziua următoare datei plăţii sumei rezultate din plata garanţiei de stat şi până la data stingerii, inclusiv, şi sunt recuperate de către acestea.
(3) În cadrul procedurii de executare silită, garanțiile colaterale instituite prin contractul de garantare, se valorifică de către organele fiscale competente ale Agenției Naționale de
Administrare Fiscală.
(4) Sumele provenite din valorificarea realizată potrivit alin (3) după deducerea cheltuielilor de orice fel făcute în cadrul procedurii de recuperare, se distribuie statului român, prin Ministerul Finantelor Publice, până la limita creanței neachitate iar diferenta se restituie finanțatorului.
(5) Sumele rezultate atât din executarea iniţiată de către finanțator a biletelor la ordin emise de beneficiar în favoarea finanțatorului, cât şi din încasările amiabile, din care se deduc dobânzile şi comisioanele aferente finanțării acordate, vor diminua, proporţional cu procentele de garantare, creanţa rezultată din valoarea de executare a garanţiei plătite finanțatorului de statul român, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2), în baza garanţiei acordate de stat.
(6) În termen de 5 zile lucrătoare de la încasarea oricărei sume potrivit alin. (5), finanțatorul va vira suma cuvenită statului român care se face venit la bugetul de stat, însoţită de o comunicare în care vor fi menţionate următoarele elemente: numele şi datele de identificare ale debitorului, numărul contractului de garantare, suma recuperată şi data încasării acesteia de către finanțator, valoarea deducerilor efectuate, suma virată fiecărui creditor şi indicarea garanţiei executate.
(7) În termen de 5 zile lucrătoare de la finalizarea tuturor procedurilor de executare a biletelor la ordin, finanțatorul va transmite o informare către organele fiscale competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în care vor fi prezentate rezultatele obţinute după finalizarea procedurilor.
Comunicarea va fi însoţită de documentele din care rezultă încheierea procedurilor de executare a biletelor la ordin şi sumele recuperate, precum şi documentele justificative din
care rezultă valoarea creanţelor finanțatorului şi a cheltuielilor de executare, dacă este cazul, la data finalizării fiecărei proceduri de valorificare a garanţiilor.
(8) După finalizarea tuturor procedurilor de executare, în cazul constatării unor diferenţe între sumele virate potrivit alin. (6) şi datele din documentele justificative potrivit alin. (7), părţile vor
proceda la regularizare.
(9) Pentru întârzieri la plata sumei cuvenite statului român conform prevederilor alin. (6), finanțatorul datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere la nivelul celor prevăzute pentru creanţele fiscale care se calculează de către direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi se individualizează într-un înscris care constituie titlu executoriu.
Înscrisul împreună cu dovada comunicării acestuia către finanțator se transmite spre recuperare către organele fiscale competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, urmând ca recuperarea acestor sume să se realizeze conform procedurii reglementate de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
Sumele astfel recuperate se fac venit la bugetul de stat și se încasează într-un cont de venituri bugetare distinct.
(10) Dacă creanţele rezultate din plata garanţiilor emise pentru finanțările acordate în cadrul programului nu au fost acoperite integral, fie ca urmare a distribuirii prevăzute la alin. (6), fie în
cazul în care bunurile mobile finanţate prin contractul de leasing financiar nu au putut fi valorificate potrivit legii, atunci, în scopul recuperării integrale a creanţei, organele fiscale
competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală aplică prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
(11) Pentru recuperarea valorii de executare a garanţiilor plătite finanțatorului pentru finanțările acordate în cadrul programului, suplimentar faţă de sumele recuperate prevăzute la alin. (6), organele fiscale competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sunt abilitate să aplice prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, până la recuperarea integrală a creanţelor datorate în temeiul contractului de garantare.
(12) În cazul debitorilor care intră în procedura insolvenţei după comunicarea de către F.N.G.C.I.M.M. organelor fiscale competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a
documentelor prevăzute la art. 10 alin. (3), înscrierea la masa credală pentru creanţa rezultată din plata valorii de executare a garanţiei de stat se realizează de către acestea.
(13) Sumele recuperate ca urmare a punerii în executare a contractului de garantare, precum şi cele recuperate ca urmare a executării ipotecilor prevăzute la art. 6 alin. (2), în limita creanţei rezultate din valoarea de executare a garanţiei de stat se fac venit la bugetul de stat şi se încasează într-un cont de venituri bugetare distinct.
ART. 12
În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Finanţelor Publice va elabora şi va supune aprobării Guvernului normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Comentarii
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Criza COVID-19
La BCR se poate intra fara certificat verde
Banca Comerciala Romana (BCR) anunta ca intrarea clientilor in unitatile bancare (hub) este posibila fara prezentarea unui certificat verde (dovada vaccinarii sau trecerii prin boala COVID-19). Iata anuntul bancii, postat pe Facebook: "Împreună rămânem în detalii
Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
Părinții care trebuie să supravegheze copiii în cazul în care cursurile sunt suspendate pot beneficia de zile libere plătite, conform unui comunicat PwC. Recent, prin Ordonanța 110/2021, Guvernul a reglementat că pentru anul școlar în curs se acordă același tip de sprijin pentru părinți cu cel care a fost în vigoare anul trecut, în contextul pandemiei. Însă pe durata vacanțelor școlare, măsura nu se aplică. Zilele libere se acordă obligatoriu de către angajator numai unuia dintre părinți, în cazul familiilor care au copii mai mici de 12 ani sau copii cu dizabilități de până la 26 de ani înscriși într-o unitate de învățământ sau într-o unitate de educație detalii
CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
"Accesul la serviciile CEC Bank nu va fi afectat de restricții. Serviciile financiare sunt esențiale pentru asigurarea nevoilor de bază", conform unui anunt al bancii, in care se adauga: "În contextul noilor măsuri, dorim să ne asigurăm clienții că serviciile bancare de detalii
Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Garanti BBVA a anuntat modalitatea de amanare a ratelor la creditele persoanelor fizice, conform prevederilor OUG 37/2020. Iata informatiile publicate de banca: Informare privind conditiile si efectele suspendarii platii ratelor la credite Avand in vedere detalii
- Cum se face amanarea ratelor la creditele Unicredit Bank, conform OUG 227/2020
- Cum se amana ratele la Credit Europe Bank
- Banca Romaneasca anunta cum vor fi amanate ratele la credite
- Raiffeisen Bank isi repara sistemul informatic si de carduri tot week-end-ul, dupa caderea din aceasta saptamana
- Legea privind suspendarea popririlor a fost declarata neconstitutionala
- Guvernul lanseaza Programul IMM Leasing, cu avans 0 si garantii de stat pentru echipamente si utilaje in leasing
- Eximbank va administra un nou program de garantare a creditelor pentru companiile mari, in contextul crizei COVID-19
- Guvernul dubleaza valoarea unui credit Prima Casa pentru locuinte noi, pana la 140.000 de euro
- BCR si BRD au prelungit pana la sfarsitul lunii septembrie perioada de amanare a ratelor la credite
- Economia post-pandemie COVID-19, in viziunea BNR
Profil de Bancher
-
Bogdan Spuza, director de marketing si segmente in cadrul diviziei de retail a UniCredit Tiriac Bank
BRD
Bogdan Spuza este Director de Marketing si ... vezi profil
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, aproape 20 miliarde euro după primele nouă luni
- Deficitul contului curent, aproape 18 miliarde euro după primele opt luni
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro după prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
Analize economice
- Inflația anuală a crescut marginal
- Comerțul cu amănuntul - în creștere cu 7,7% cumulat pe primele 9 luni
- România, pe locul 16 din 27 de state membre ca pondere a datoriei publice în PIB
- România, tot prima în UE la inflația anuală, dar decalajul s-a redus
- Exporturile lunare în august, la cel mai redus nivel din ultimul an
Ministerul Finantelor
- Datoria publică, 51,4% din PIB la mijlocul anului
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB după prima jumătate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB după primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar îngrijorător după prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- România, tot prima dar în trendul UE la inflația anuală
- Datoria publică, 52,7% din PIB la finele lunii august 2024
- -5,44% din PIB, deficit bugetar înaintea ultimului trimestru din 2024
- Prețurile industriale - scădere în august dar indicele anual a continuat să crească
- România, pe locul 4 în UE la scăderea prețurilor agricole
Statistici
- România, pe locul trei în UE la creșterea costului muncii în T2 2024
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 în UE ca pondere în PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Deficitul balanței comerciale la 9 luni, cu 15% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut
- Producția industrială, în scădere semnificativă
- Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
- Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
plati online
ING respinge in mod constant platile facute online cu cardurile ... detalii
-
!
Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii
-
Bancnote vechi
Numar de ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii